LITIGIU DE MUNCĂ. SALARII COMPENSATORII.
Pentru a înlătura consecinţele concedierii colective şia proteja pe salariaţi, consiliul de administraţie a dispusacordarea de salarii compensatorii în favoarea celor ce vorsolicita încetarea raporturilor de muncă prin acord. Din probeleadministrate, s-a demonstrat că societatea pârâtă are douăposturi de , cel ocupat de reclamant fiind liber încontinuare, nefiind inclus în cele 125 supuse desfiinţării, motivpentru care acţiunea reclamantului în mod legal a fost privită caneîntemeiată.
(Decizia civilă nr. 264 /R-CM din 26
iulie 2005 a Curţii de Apel Piteşti).
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr.108/CM din 28 martie2005, a respins acţiunea reclamantului, reţinând că acesta a fost angajatulpârâtei în funcţia de consilier juridic până la data de 16 februarie 2004, cândraporturile dintre părţi au încetat, în temeiul art.55 lit.b din Codul muncii.
Prima instanţă a reţinut, că potrivit art.91 alin.2 din contractulcolectiv de muncă pentru anul 2004, salariaţii afectaţi de măsura concedieriipentru motive care nu ţin de persoana acestora, beneficiază, pe lângă măsurileactive de combatere a şomajului, şi de compensaţii în funcţie de vechimea înmuncă în cadrul companiei.
In această ordine de idei, prin hotărârea consiliului deadministraţie nr.12/2003, s-a aprobat concedierea a 125 de salariaţi, cuacordarea de salarii compensatorii, în situaţia în care reducerea numărului depersonal se va face pe bază de voluntariat. Exprimarea voinţei pentruîncetarea raporturilor de muncă, cu posibilitatea primirii salariilorcompensatorii este valabil, însă, numai în cazul posturilor afectate de măsuradesfiinţării.
S-a mai reţinut că, reclamantul a solicitat încetarea raporturilor demuncă, în temeiul art.55 lit.b din Codul muncii şi, în mod corect, nu i-au fostacordate salariile compensatorii solicitate prin acţiune, întrucât postul acestuianu a fost desfiinţat după plecare, nefiind afectat de măsura reorganizării,continuând să fie liber.
Reclamantul nu este îndreptăţit să primească nici indemnizaţiacuvenită pentru îndeplinirea atribuţiilor de secretar al consiliului deadministraţie, pentru perioada februarie-mai 2004, întrucât a solicitat încetarearaporturilor de muncă la data de 10 februarie 2004, prin urmare nu a maiefectuat nici un fel de activităţi.
Ca o consecinţă a rezolvării capetelor de cerere analizate, instanţade fond a conchis că nu i se cuvin nici daune interese şi nici daune morale.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, încadrabilîn drept în prevederile art.304 pct. 9 şi 3041 Cod pr.civilă.
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă nr. 264 /R-CM din 26iulie 2005, a respins ca nefondat recursul, menţinând ca legală şi temeinicăsentinţa primei instanţe, reţinând, în esenţă, că pentru a înlătura consecinţeleconcedierii colective şi a proteja pe salariaţi, consiliul de administraţie a dispusacordarea de salarii compensatorii în favoarea celor ce vor solicita încetarearaporturilor de muncă prin acord. Din probele administrate, s-a demonstratcă societatea pârâtă are două posturi de consilier juridic, cel ocupat dereclamant fiind liber în continuare, nefiind inclus în cele 125 supusedesfiinţării, motiv pentru care acţiunea reclamantului, în modlegal a fost privită ca neîntemeiată.Curtea şi-a însuşit celelalte considerente reţinute de instanţa de fond şi amenţinut, astfel, ca legală şi temeinică, sentinţa recurată.
