Pentru a înlătura consecinţele concedierii colective şi
a proteja pe salariaţi, consiliul de administraţie a dispus
acordarea de salarii compensatorii în favoarea celor ce vor
solicita încetarea raporturilor de muncă prin acord. Din probele
administrate, s-a demonstrat că societatea pârâtă are două
posturi de , cel ocupat de reclamant fiind liber în
continuare, nefiind inclus în cele 125 supuse desfiinţării, motiv
pentru care acţiunea reclamantului în mod legal a fost privită ca
neîntemeiată.
(Decizia civilă nr. 264 /R-CM din 26
iulie 2005 a Curţii de Apel Piteşti).
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr.108/CM din 28 martie
2005, a respins acţiunea reclamantului, reţinând că acesta a fost angajatul
pârâtei în funcţia de consilier juridic până la data de 16 februarie 2004, când
raporturile dintre părţi au încetat, în temeiul art.55 lit.b din Codul muncii.
Prima instanţă a reţinut, că potrivit art.91 alin.2 din contractul
colectiv de muncă pentru anul 2004, salariaţii afectaţi de măsura concedierii
pentru motive care nu ţin de persoana acestora, beneficiază, pe lângă măsurile
active de combatere a şomajului, şi de compensaţii în funcţie de vechimea în
muncă în cadrul companiei.
In această ordine de idei, prin hotărârea consiliului de
administraţie nr.12/2003, s-a aprobat concedierea a 125 de salariaţi, cu
acordarea de salarii compensatorii, în situaţia în care reducerea numărului de
personal se va face pe bază de voluntariat. Exprimarea voinţei pentru
încetarea raporturilor de muncă, cu posibilitatea primirii salariilor
compensatorii este valabil, însă, numai în cazul posturilor afectate de măsura
desfiinţării.
S-a mai reţinut că, reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de
muncă, în temeiul art.55 lit.b din Codul muncii şi, în mod corect, nu i-au fost
acordate salariile compensatorii solicitate prin acţiune, întrucât postul acestuia
nu a fost desfiinţat după plecare, nefiind afectat de măsura reorganizării,
continuând să fie liber.
Reclamantul nu este îndreptăţit să primească nici indemnizaţia
cuvenită pentru îndeplinirea atribuţiilor de secretar al consiliului de
administraţie, pentru perioada februarie-mai 2004, întrucât a solicitat încetarea
raporturilor de muncă la data de 10 februarie 2004, prin urmare nu a mai
efectuat nici un fel de activităţi.
Ca o consecinţă a rezolvării capetelor de cerere analizate, instanţa
de fond a conchis că nu i se cuvin nici daune interese şi nici daune morale.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, încadrabil
în drept în prevederile art.304 pct. 9 şi 3041 Cod pr.civilă.
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă nr. 264 /R-CM din 26
iulie 2005, a respins ca nefondat recursul, menţinând ca legală şi temeinică
sentinţa primei instanţe, reţinând, în esenţă, că pentru a înlătura consecinţele
concedierii colective şi a proteja pe salariaţi, consiliul de administraţie a dispus
acordarea de salarii compensatorii în favoarea celor ce vor solicita încetarea
raporturilor de muncă prin acord. Din probele administrate, s-a demonstrat
că societatea pârâtă are două posturi de consilier juridic, cel ocupat de
reclamant fiind liber în continuare, nefiind inclus în cele 125 supuse
desfiinţării, motiv pentru care acţiunea reclamantului, în mod
legal a fost privită ca neîntemeiată.
Curtea şi-a însuşit celelalte considerente reţinute de instanţa de fond şi a
menţinut, astfel, ca legală şi temeinică, sentinţa recurată.
