SUSPENDARE .
Pentru realizarea principiului urgenţei în soluţionarea
unor anume acuze, legiuitorul a instituit o serie de garanţii ca:
termenele de judecată să nu fie mai mari de 15 zile, procedura de
citare a părţilor se consideră legal îndeplinită dacă se realizează
cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată, sarcina
probei revine angajatorului etc.
In cauza analizată, principiul evocat ca şi toate regulile
procesuale au fost înfrânte, conflictul de muncă trenând
inadmisibil pe rolul instanţelor peste un an de zile, până la
data stabiliri competenţei materiale, după care a suferit amânări
inutile.
(Decizia civilă nr.104/R-CM din 21
septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti).
Reclamantul S.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.A.,
reintegrarea în funcţia sa de preşedinte al acesteia, cu obligarea societăţii la
plata drepturilor salariale ce i se cuveneau de la data revocării din funcţie până
în prezent, la valoarea actualizată, funcţie de rata inflaţiei.
Distinct, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune interese
pentru revocarea abuzivă din funcţie, constând în 6 salarii cuvenite, potrivit
contractului încheiat cu pârâta.
S-a motivat acţiunea în sensul că, până la data revocării,
reclamantul a deţinut funcţia de preşedinte al pârâtei şi, prin hotărâri
judecătoreşti irevocabile, a fost anulată atât hotărârea adunării generale prin
care a fost exclus, cât şi cea prin care a fost revocat din funcţia de preşedinte.
În consecinţă, se impune revenirea la situaţia anterioară, prin repunerea sa în
funcţia de preşedinte, şi prin plata drepturilor salariale de care a fost privat.
Tribunalul Argeş, prin încheierea din 29 iunie 2004, a suspendat
judecarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art.244 pct.1 Cod procedură civilă,
economia redactării acesteia lăsând de înţeles că soluţionarea pricinii depinde
de soluţionarea altei cauze aflate în recurs la secţia comercială.
Reclamantul a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare,
invocând motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că
a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece litigiul actual este un conflict
de muncă având ca obiect reintegrarea sa şi drepturi băneşti, impunându-se să
fie soluţionat cu celeritate, şi nu are nici o legătură cu dosarul
nr.4182/C/2003, al Tribunalului Argeş, acesta fiind un litigiu comercial aflat
în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recursul a fost privit ca fondat şi admis ca atare, potrivit art.312
Cod procedură civilă, cu consecinţa modificării încheierii şi a trimiterii
dosarului la tribunal, în vederea continuării judecăţii în primă instanţă.
Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut că, potrivit Codului Muncii,
art.286, şi art.74 din Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de
muncă, cererile referitoare la acestea se judecă în regim de urgenţă.
Pentru realizarea principiului urgenţei în soluţionarea unor
anume acuze, legiuitorul a instituit o serie de garanţii ca: termenele de
judecată să nu fie mai mari de 15 zile, procedura de citare a părţilor se
consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puţin 24 de ore înainte de
termenul de judecată, sarcina probei revine angajatorului etc.
În cauza analizată, principiul evocat, ca şi toate regulile
procesuale, au fost înfrânte, conflictul de muncă trenând inadmisibil pe rolul
instanţelor peste un an de zile, până la data stabiliri competenţei materiale,
după care a suferit amânări inutile, până la suspendarea în discuţie.
Prin urmare, soluţionarea de urgenţă a conflictelor de muncă nu
permite o atare soluţie de principiu.
Instanţa de recurs a constatat că, în cauză, măsura suspendării
este nemotivată, referirea la textul legal ce o reglementează presupunând mai
multe considerente avute în vedere.
Exista pe rolul instanţelor un litigiu comercial asemănător dar care, în mod
cert, nu are legătură cu cel supus judecăţii şi care nu justifică, oricum, măsura
luată
