R O M Â N I A
TRIBUNALUL “…”
SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI DE ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ NR. 373
Şedinţa publică din data de 6 martie 2009
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei “…”, la data de 21 aprilie 2008, sub nr. 1904/327/2008, formulată de către reclamanta S.C. “…” S.R.L. “…”, cu sediul în “…”, strada “…”nr. “…”, judeţ “…”, în contradictoriu cu pârâtul “…”, cu domiciliul în “…”, strada “…”nr. 1, bloc “…”, sc. “”, ap. “”, judeţ “…”, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 4636 lei.
Prin Sentinţa civilă nr. 1780/27 iunie 2008 a Judecătoriei “…” a fost admisă cererea şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4636 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
In cauză, pârâtul angajat în cadrul societăţii reclamante s-a urcat la volanul unui autovehicul, proprietatea angajatorului, ce se afla în timpul operaţiunii de descărcare, pe care l-a mutat, manevră ce a cauzat distrugerea pompei de basculare a autovehiculului.
Trebuie menţionat faptul că pârâtul a fost angajat nu în funcţia de conducător auto, ci de conducător de ambarcaţiune, aşa cum a rezultat din carnetul de muncă al acestuia (fila 17 din dosarul cauzei).
Aşadar, nu s-a putut reţine că prejudiciul suferit de către reclamantă are vreo legătură cu atribuţiile de serviciu ale pârâtului, cerinţă instituită de art. 270 din Codul Muncii, pentru antrenarea răspunderii contractuale a pârâtului.
Că pârâtul prin fapta sa a provocat reclamantei un prejudiciu a rezultat, fără dubiu, din conţinutul angajamentului existent la dosar (fila 5), semnat de către pârât şi prin care acesta s-a obligat să-i plătească reclamantei în termen de 30 de zile suma de 4636,16 lei reprezentând valoarea pompei şi contravaloarea manoperei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul care a criticat-o ca netemeinică, nelegală.
Cum instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată pe baza dispoziţiilor art. 998 Cod civil, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale şi nu a avut în vedere dispoziţiile art. 270 alin. 1 din Codul muncii, tribunalul a constatat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind pronunţată de un complet nelegal constituit, fiind vorba despre un litigiu de dreptul muncii.
În consecinţă, a admis recursul, şi a casat hotărârea atacată, trimiţând cauza la Tribunalul “…”, complet specializat în litigii de muncă.
La Tribunalul “…” s-a format dosarul nr.2884/88/2008.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei: precizări; decizia nr.1″…”2/2007; cererea înreg.sub nr.1095/2007; foaie colectivă de prezenţă pentru sept.2007, carte de identitate a vehiculului TL-“…”-YVI; scrisoarea emisă din Germania; adresele nr.145/2009, nr.137/2009; devizul nr.153/2007 şi concluzii scrise.
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată următoarele:
Pentru a fi angajată răspunderea salariatului, trebuie să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art.270 alin.1 din C.muncii, ceea ce presupune ca angajatorul să facă dovada nerespectării de către salariat a atribuţiilor sale de serviciu.
Pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii.
a) la baza răspunderii patrimoniale stă vinovăţia (culpa celui în cauză);
b) răspunderea patrimonială în cadrul raporturilor juridice de muncă este o răspund ere individuală;
c) răspunderea patrimonială este o răspundere integrală, nu numai pentru dauna efectivă şi actuală ci şi pentru foloasele nerealizate;
d) răspunderea patrimonială nu poate fi antrenată fără existenţa unui prejudiciu material;
e) calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celei ce a produs paguba;
f) fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca;
g) raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Potrivit înscrierilor din carnetul de muncă al pârâtului, acesta a avut raporturi de muncă cu reclamanta în perioada 1.06.2007 – 7.09.2007, în funcţia de conducător ambarcaţiune.
Martorul “…” a precizat în faţa instanţei că pârâtul, deşi îndeplinea în cadrul societăţii funcţia de conducător ambarcaţiune, în data de 7.09.2007 s-a aflat la volanul unei autobasculante, lucru pe care l-a mai făcut şi cu ceva timp în urmă.
Tot martorul “…” a menţionat că şi el dacă dorea, putea să conducă acea autobasculantă.
Martorul “…” a precizat în faţa instanţei că într-una din zilele de la începutul lunii septembrie 2007, pârâtul încercând să descarce încărcătura din autobasculantă, a constatat că nu poate întrucât nu-i funcţiona mecanismul.
Din depoziţia martorului “…”, audiat în instanţă rezultă că o pompă hidraulică se defectează după 7 – 8 ani de utilizare, chiar dacă ar fi cuplată tot timpul.
Acesta a mai menţionat că şi după ce i s-a defectat pompa hidraulică, pârâtul a mai lucrat pe acea maşină câteva zile.
Potrivit art.270 alin.2 din C.muncii salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
În cauza de faţă s-a dovedit că într-adevăr pompa de basculare s-a defectat dar, nu se poate reţine fapta personală şi exclusivă a pârâtului, având în vedere că autovehiculul marca “…” cu număr de înmatriculare TL.”…”.”…”a fost fabricat în anul 1984, iar reclamanta nu a făcut dovada că de la momentul fabricaţiei şi până în luna sept.2007 i-ar fi schimbat acestuia vreo pompă de basculare, în condiţiile în care maşina a fost utilizată atâţia ani.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge acţiunea, ca nefondată.
Având în vedere că cererea reclamantei este nefondată şi întrucât pârâtul a efectuat cheltuieli în acest proces, instanţa urmează a obliga reclamanta să plătească pârâtului suma de 1392,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
??
??
??
??
1
