Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a declarat recurs la 23 martie 2007 împotriva sentintei civile 296/21.02.2007 pronuntata de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 955/88/2006, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În fapt, prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr. 4922/2006, B.D. a chemat în judecata pe pârâtii Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe lânga Tribunalul Tulcea si Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Constanta, pentru a fi obligati sa-i plateasca suma de 2478,80 RON, reprezentând contravaloarea primelor de asigurare, pentru viata si bunuri, cu aplicarea indicelui de inflatie si a dobânzii legale prevazute de Codul de procedura fiscala, pâna la stingerea definitiva a datoriei, pe ultimii trei ani.
În motivare, reclamanta a aratat ca are calitatea de magistrat din anul 1994.
A precizat reclamanta ca, în urma aparitiei Legii nr. 92/1992, privind organizarea judecatoreasca, prin art. 100 s-a prevazut ca magistratii beneficiaza de asigurare realizata din fondurile bugetare pentru viata si bunuri, în limita veniturilor pentru 15 ani de activitate, iar „despagubirea prevazuta în art. 100 din Legea nr. 92/1992 va fi platita conform prevederilor art. 2 din Ordinul nr. 42 din 29.06.1999 al procurorului general, direct de ordonatorii de credite”.
Conform dispozitiilor art. 77 din noul act normativ „magistratii beneficiaza de asigurare pentru risc profesional, realizate din fondurile bugetare ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, de Ministerul Justitiei sau, dupa caz, de Ministerul Public, pentru viata, sanatate si bunuri în limita veniturilor pentru anii lucrati în aceste functii, dar nu mai mult de 15 ani de activitate.
Considera reclamanta ca, întrucât Ordinul procurorului general nr. 42/1999, nefiind abrogat, este îndreptatita sa i se deconteze atât primele de asigurare obligatorii, cât si cele de asigurare facultativa de viata si bunuri, fara sa mai fie necesare instructiuni, ordine sau lucrari de guvern, care sa stabileasca conditiile realizarii asigurarii prev. la alin.1 art. 77 din Legea nr. 303/2004.
A mai aratat ca, referitor la prevederile art. 77 din legea nr. 303/2004, nemodificata, se stipuleaza ca asigurarea prevazuta la alin.1 se realizeaza în conditiile stabilite prin hotarârea guvernului, observându-se ca, din analiza acestui text rezulta ca, pentru îndeplinirea acestei obligatii de catre guvern, nu este prevazut nici un termen.
Prin sentinta civila nr. 296, pronuntata de Tribunalul Tulcea la data de 21 februarie 2007, în dosarul nr. 955/88/2006 (nr. în format vechi 4922/2006), a fost admisa în parte cererea formulata de reclamanta B.D.; au fost obligati pârâtii la plata sumei de 568 RON, actualizata cu indicele de inflatie, la data platii efective, reprezentând contravaloarea primelor de asigurare pentru perioada 29 noiembrie 2003 – 29 septembrie 2004.
De asemenea, a fost respins capatul de cerere cu privire la plata contravalorii primelor de asigurare pentru perioada 29 septembrie 2004 – 29 noiembrie 2006, precum si capatul de cerere privind plata primelor de asigurare actualizate cu dobânda legala, ca nefondate.
Pentru a solutiona astfel, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele considerente:
Conform art. 100 din Legea nr. 92/1992, în vigoare pâna la data de 29 septembrie 2004, magistratii au dreptul de a beneficia de fonduri bugetare de asigurare pentru viata, sanatate si bunuri.
Întrucât pârâtul Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie nu a luat masura asigurarii locuintei si a autoturismelor, aflate în proprietatea reclamantei, aceasta a procedat personal la asigurarea lor asa dupa cum rezulta din copiile politelor de asigurare si din chitantele depuse la dosarul cauzei.
Ordinul Procurorului general nr. 42 din 29 iunie 1999, dat în aplicarea art. 100 din Legea nr. 92/1992, stipuleaza prin art.2:
„În vederea crearii de economii la bugetul aprobat, Ministerul Public, ordonatorii de credite vor plati direct despagubirea prevazuta de art. 100 alin.1 din Legea nr. 92/1992, privind organizarea judecatoreasca, în cuantumul aprobat de Procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, numai în situatia în care s-a produs un eveniment care sa dea procurorului dreptul la aceasta plata si numai în conditiile prevazute de dispozitiile legale în vigoare”.
Art.75 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative prevede ca: Ordinele cu caracter normativ, instructiunile si altele asemenea acte ale conducatorilor ministerelor … se emit numai pe baza si în executarea legilor”.
Art. 76 din Legea nr.24/2000 prevede ca „Ordinele… trebuie sa se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza carora au fost emise si nu pot contine solutii care sa contravina prevederilor acestora”.
Instanta a apreciat ca reclamanta este îndreptatita la a beneficia de prevederile art. 100 din Legea nr. 92/1999, respectiv decontarea primei de asigurare.
Conform prevederilor art. 77 alin.1 din Legea nr. 303/2004, privind statutul magistratilor, lege care a intrat în vigoare începând cu data de 29 septembrie 2004:
„Magistratii beneficiaza de asigurare pentru risc profesional, realizata din fondurile bugetare ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie ale Ministerului Justitiei, sau, dupa caz, ale Ministerului Public, pentru viata, sanatate si bunuri, în limita veniturilor pentru anii lucrati în aceste functii, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate”.
Potrivit prevederilor art. 77 alin.3 din aceeasi lege:
„Asigurarea prevazuta la alin.(1) se realizeaza în conditiile stabilite prin hotarâre a guvernului”.
Din analiza prevederilor art. 77 alin.1 si alin.3 din Legea nr. 303/2004, reiese ca magistratii beneficiaza, din fondurile Ministerului de Justitie, Înaltei Curti de Casatie si Justitie si Ministerul Public, de asigurare de bunuri (inclusiv pentru autoturisme), viata si sanatate, însa numai pentru risc profesional, urmând ca prin hotarâre a Guvernului sa se stabileasca si conditiile în care se va realiza decontarea primelor de asigurare.
Ca atare, dreptul magistratului de a beneficia de o decontare a primelor de asigurare subzista numai în raportul de asigurare pentru risc profesional, iar acest drept nu se poate valorifica în lipsa prevederilor vizând conditiile de decontare a primei de asigurare.
Art.77 alin.1 din Legea nr. 303/2004 prevede doar dreptul de asigurare, limita maxima a despagubirii si fondurile bugetare din care se va face despagubirea, cât priveste însa conditiile de acordare a acestora se arata în mod explicit în alin.3 al aceluiasi articol ca acestea se vor reglementa printr-o hotarâre a Guvernului.
Art.77(3) din legea nr. 303/2004, nemodificata, este conform cu disp. art. 4(3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnica legislativa si care dispune ca: „actele normative date în executarea legilor, ordonantelor sau a Hotarârilor Guvernului se emit în limitele si potrivit normelor care le ordona”.
Cu alte cuvinte, cade în sarcina guvernului de a stabili conditiile în care se va acorda despagubirea prevazuta la art. 77 alin.1 din Legea nr. 303/2004, nemodificata.
Pe de alta parte, reclamanta nu a facut dovada producerii evenimentului pentru care magistratii beneficiaza de asigurare, întrucât aceasta nu vizeaza orice riscuri, ci numai riscurile profesionale.
În consecinta, instanta de fond a apreciat ca legea mai sus invocata prevede doar drepturile de asigurare, limita maxima a despagubirii si durata în timp a asigurarii, fara a dezvolta aspecte ce privesc concret continutul si limitele acestui drept, conditiile de exercitare sau normele tehnice de aplicare a dispozitiilor legale.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat, în esenta, urmatoarele:
Instanta de fond si-a întemeiat hotarârea pe dispozitiile art. 100 din Legea nr. 92/1992, cererea reclamantei fiind examinata sub incidenta dispozitiilor art. 78 din Legea nr. 303/2004 si a Legii nr. 92/1992.
În aplicarea dispozitiilor art. 100 alin.1 din legea nr. 92/1992 republicata M.J. a aprobat Instructiunile nr. 761 din 22 aprilie 1999 referitoare la modul de aplicare a prevederilor art. 100 din Legea nr. 92/1992, conform carora ordonatorii de credite vor plati direct despagubirea prev. de disp. art. 100 alin.1 numai în situatia în care s-ar produce un eveniment care sa dea dreptul magistratului la aceasta plata.
Dispozitiile art.2 din Instructiunile anterior mentionate statueaza care sunt evenimentele pentru care se poate beneficia de asigurare si anume, evenimentele determinate de exercitarea functiei de magistrat.
De asemenea, Procurorul General al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a emis Ordinul nr. 42 din 29.06.1999 care la art. 2 prevede ca: în vederea crearii de economii la bugetul aprobat Ministerului Public ordonatorii de credite vor plati direct despagubirea prevazuta de art. 100 alin.1 din Legea nr. 92/1992, în cuantumul aprobat de Procurorul General al Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie, numai în situatia în care s-a produs un eveniment care sa dea dreptul procurorului la aceste plati, cu exceptia despagubirilor pentru autovehicule, care se vor efectua de societatile de asigurari în baza contractului încheiat de fiecare procuror pentru raspundere civila.
Totodata, Ordinul precizeaza ca evenimentul se impune a fi constatat de catre institutiile publice competente, iar despagubirea se va efectua numai dupa solutionarea definitiva a cauzei de catre instanta de judecata, prin urmare – similar disp. cuprinse în Instructiunile Ministerului Justitiei.
Din continutul art. 100 din Legea nr. 92/1992 nu reiese în mod clar obligatia angajatorului de a asigura magistratii pentru viata, sanatate, inclusiv pentru bunuri iar aceasta asigurare nu poate functiona în lipsa unui contract de asigurari care trebuie încheiat în forma scrisa.
Astfel, „în România, activitatea de asigurare se desfasoara sub forma asigurarilor de viata si a celor generale facultative sau obligatorii, în conditiile legii”.
În aceste conditii, este evident ca asigurarea prevazuta de Legea de organizare judecatoreasca este o asigurare facultativa si nu o asigurare obligatorie.
A sustinut ca dispozitiile art. 100 din Legea nr. 92/1992 nu instituie o obligatie a angajatorului, ci un drept al beneficiarului – angajat de a solicita institutiei sa încheie un contract de asigurare în care angajatorul sa aiba calitatea de beneficiar al asigurarii.
Pronuntarea instantei de fond si sustinerile reclamantei conform carora raporturile juridice de asigurare prev. de art. 100 din Legea nr. 92/1992 s-a nascut „ex lege” si nu a avut la baza vointa partilor, constituie o încalcare a dispozitiilor Legii nr. 136/1996, care prevad – în mod expres – ca un raport de asigurare obligatorie sau facultativa se naste si este valabila doar în cazul în care a fost încheiat cu contract de asigurare.
Instanta de fond a dispus în mod nelegal plata contravalorii primelor de asigurare, actualizate cu indicele de inflatie, în situatia în care Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie ca institutie bugetara nu poate sa înscris în bugetul propriu nici o plata fara baza legala pentru respectiva cheltuiala.
Astfel, a sustinut ca fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2006 pentru plata dreptului de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat 379/2005, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferentelor de drepturi salariale acordate de catre instanta, astfel ca acordarea ulterioara a unei sume de bani peste cea datorata – chiar reprezentând indicele de inflatie – nu se justifica.
Neaplicarea indicelui de inflatie se datoreaza si faptului ca în conformitate cu dispozitiile art. 14 alin.(2) din Legea nr. 500/2002 „nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa în buget si nici angajata si efectuata din aceasta daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.”
Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, în lipsa unei prevederi legale care sa reglementeze materia actualizarii drepturilor cu rata inflatiei nu are la dispozitie alte surse de finantare în afara celor alocate prin lege.
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinta reculata, prin prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefundat pentru urmatoarele considerente.
Potrivit art. 100 alin.2 din Legea nr. 92/1992 magistratii beneficiaza de asigurare realizata din fonduri bugetare, pentru viata, sanatate si bunuri în limita veniturilor, pentru 15 ani de activitate.
Ordinul Procurorului General nr. 42/1999 dat în aplicarea art. 100 din legea nr. 92/1992 prevede prin art. 2 faptul ca în vederea crearii de economii la bugetul aprobat Ministerului Public, ordonatorii de credite vor plati direct despagubirea prevazuta de art. 100 alin.1 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judiciara, în cuantumul aprobat de Procurorul General al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie numai în situatia în care s-a produs un eveniment care sa dea procurorului dreptul la aceasta plata si anume în conditiile prevazute de dispozitiile legale în vigoare.
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative prevede prin art. 75 ca „ordinele cu caracter normativ, instructiunile si alte asemenea acte” ale conducatorilor ministerelor … se emit numai pe baza si în executarea legilor”.
Art. 76 din acelasi act normativ prevede ca „ordinele, instructiunile si alte asemenea acte trebuie sa se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza si executarea carora au fost emise si nu pot contine solutii care sa contravina prevederilor acestora”.
Este de observat ca prin dispozitiile art. 100 alin.1 din Legea nr. 92/1992 legiuitorul nu conditiona beneficiul asigurarii de aparitia unui eveniment care sa vizeze un risc profesional.
Ordinul Procurorului General nr. 42/1999, restrângând acest drept la situatiile în care s-a produs un risc profesional, adauga la textul de lege, încalcându-se dispozitiile art. 75 si art. 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
Prin urmare, în mod corect prima instanta a admis în parte actiunea si a obligat pârâtii sa plateasca reclamantilor contravaloarea primelor de asigurare aferente perioadei noiembrie 2003 – 29 septembrie 2004.
Prin sentinta recurata s-a respins capatul de cerere cu privire la plata contravalorii primelor de asigurare pentru perioada 29 septembrie 2004 – 29 noiembrie 2006, precum si capatul de cerere privind plata primelor de asigurare actualizate cu dobânda legala ca nefondate, întrucât acestea cad sub incidenta dispozitiilor Legii nr. 303/2004.
În ce priveste motivul de recurs referitor la faptul ca Legea nr. 92/1992 se referea la o asigurare facultativa nu obligatorie, Curtea retine:
În conformitate cu prevederile art. 100 alin.1 din Legea nr. 92/1992 magistratii beneficiaza de asigurare realizata, deci fonduri bugetare pentru viata, sanatate si bunuri, iar limita veniturilor pentru 15 ani de activitate.
Din dispozitiile legale mentionate rezulta ca legiuitorul nu distinge între asigurarea obligatorie si asigurarea facultativa.
În consecinta, unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu poate sa o faca.
Critica referitoare la aplicarea dispozitiilor art. 1078 si 1089 si obligarea la plata dobânzilor pentru trecut este lipsita de interes, întrucât, asa cum am aratat mai sus, instanta de fond a respins acest capat de cerere ca nefondat.
În cauza, ne aflam în prezenta unui litigiu de si nu a unui litigiu de asigurari sociale, întrucât Codul muncii reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca, modul în care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raportului de munca, precum si jurisdictia muncii.
Raporturile juridice de munca ale magistratilor sunt calificate în literatura juridica tot ca raporturi juridice tipice de munca, deoarece aceste raporturi sunt de natura contractuala implicând actul lor de vointa.
Ultima critica vizeaza gresita obligare la plata contravalorii primelor de asigurare actualizate cu indicele de inflatie.
Prin neplata sumelor reprezentând contravaloarea primelor de asigurare s-a creat reclamantului un prejudiciu determinat de valorizarea monedei nationale si pentru acoperirea integrala a prejudiciului suferit de reclamanta se impune obligarea pârâtilor la plata sumelor actualizate cu indicele de inflatie la momentul platii.
Potrivit art. 1084 Cod civil, daunele interese ce sunt debite – creditorului cuprind, în genere, pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit.
În executarea hotarârii judecatoresti, recurentul, în calitate de ordonator de credite, va întocmi necesarul sumelor de bani reprezentând contravaloarea primelor de asigurare si va înainta propunerea catre Ministerul Finantelor Publice.
Pentru considerentele aratate, potrivit art. 312 Cod procedura civila, curtea a respins recursul ca nefundat si a mentinut sentinta recurata ca legala si temeinica.
