Legea nr. 104/2003, art. 18
Potrivit art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv.
Potrivit art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv.
Nu e admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie de la această regulă prevederile din ordonanţele guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament.
Nu e admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie de la această regulă prevederile din ordonanţele guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament.
Aceasta este situaţia art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003, care prevede că salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 1 sunt cu 100% mai mari faţă de salariile de bază prevăzute de lege pentru aceleaşi categorii de personal, la care se adaugă sporurile legale, care reprezintă o excepţie de la regula caracterului definitiv al abrogării prin aceea că, fiind abrogat printr-o dispoziţie a O.U.G. nr. 115/2004, respinsă de către Parlament prin legea de aprobare, ea rămâne în vigoare producând efecte.
Decizia civilă nr. 148/M din 17 mai 2006 – C. M. T.
Prin sentinţa civilă nr. 11/2005, Tribunalul B. a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul D.R. şi a obligat pârâta U.T. să majoreze drepturile salariale ale reclamantului prin aplicarea procentului de 100% la salariul de bază actual şi aplicarea sporurilor legale în temeiul şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 şi ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003 pentru perioada 5.07.2002-31.12.2004, a obligat pârâţii U.T. şi M.E.C.T. la plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite în baza actelor normative mai sus menţionate şi drepturile salariale efectiv încasate în perioada 5.07.2002-31.12.2004, a obligat pârâta U.T. să încadreze activitatea desfăşurată de reclamant în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite şi acordarea drepturilor salariale ce rezultă din această încadrare, la acordarea către reclamant a sporurilor legale şi pe perioada vacanţelor studenţeşti, a obligat aceeaşi pârâtă la înscrierea cuantumului drepturilor salariale majorate cu cartea de muncă a reclamantului şi în toate celelalte documente ce fac dovada drepturilor salariale în perioada 5.07.2002-31.12.2004, a respins restul pretenţiilor şi a respins cererea reclamantului privind obligarea părţilor la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedite.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul D.R.S. este salariatul pârâtei U.T. îndeplinind funcţia de preparator şi ulterior de asistent universitar la C.M.F.M.G., astfel cum rezultă din contractul individual de muncă şi carnetul de muncă.
Din tabelul nominal cuprinzând durata activităţii desfăşurată în condiţii periculoase conform fişei postului, rezultă că reclamantul desfăşoară asemenea activităţi în procent de 91,27%.
Prevederile art. 27 din O.G. nr. 1/2000 au fost abrogate prin O.G. nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile publice din sectorul sanitar, publicată în M. Of. nr. 1138/2.11.2004, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005 (art. 43 din ordonanţă).
în aceste condiţii rezultă că reclamantul beneficiază de majorarea cu 100% a salariului de bază, la care se adaugă sporurile legale (sporul de vechime şi cel de periculozitate) numai pe perioada 5.07.2002-21.12.2004.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul D.R., care a criticat sentinţa pentru neacordarea majorării salariale şi pentru perioada ulterioară datei de 1.01.2005, arătând că Legea nr. 125/2005, a intrat în vigoare la 1.01.2005, a anulat dispoziţiile art. 44 din O.G. nr. 115/2004, fără a mai face referire în mod expres la dispoziţiile art. 271 din O.G. nr. 1/2000 şi ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003.
Recursul a fost admis prin decizia nr. 148/2006 a Curţii de Apel
B., reţinându-se, în esenţă că:
Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003 prevede că salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 1 sunt cu 100% mai mari faţă de salariile de bază prevăzute de lege pentru aceleaşi categorii de personal, la care se adaugă sporurile legale.
Acest articol a fost abrogat expres prin art. 44 din O.U.G. nr. 115/2004, însă acest din urmă articol a fost modificat prin Legea de aprobare, nr. 125/2005, în sensul că, pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
Aceasta este situaţia art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003, care reprezintă o excepţie de la regula caracterului definitiv al abrogării prin aceea că, fiind abrogat printr-o dispoziţie a O.U.G. nr. 115/2004, respinsă de către Parlament prin legea de aprobare, ea rămâne în vigoare producând efecte şi în speţa de faţă.
Pe de altă parte art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003 nu a fost modificat nici prin Legea nr. 125/2005 (art. 44) deoarece acesta nu conţine dispoziţii contrare ordonanţei de urgenţă, referindu-se la majorarea salariilor de bază.
