La data de 03.04.2007, contestatorul G.A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 509 din 29.03.2007 emisă de intimatul Spitalul Clinic Judeţean de Urgentă Craiova, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună nulitatea absolută a deciziei menţionate, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei şi angajarea sa pe postul avut anterior, cu obligarea intimatei la plata despăgubirilor băneşti, indexate şi reactualizate cuvenite de la 01.04.2007 până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
In motivare, contestatorul a arătat că este încadrat cu contract de muncă în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgentă Craiova, desfăşurând activitatea de medic primar chirurg în cadrul Clinicii de urologie, deţinând şi titlul de Doctor în Ştiinţe medicale începând cu 1974 conform Ordinului M E I .
A menţionat că prin decizia contestată, intimatul a dispus încetarea contractului său de muncă potrivit art. 61 lit. e din Codul Muncii, începând cu data de 01.04.2007, decizia de încetare fiind lovită de nulitate absolută, întrucât nu respectă cerinţele legale de formă şi de fond. În decizie se menţionează că măsura concedierii a fost determinată de „ bugetul insuficient ce impune reducerea cheltuielilor cu salariile” , dar în motivare temeiul de drept este art. 61 lit. „e” Codul muncii, situaţie în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiul de cotizare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii.
Contestatorul a mai arătat că, având calitatea de Doctor în Ştiinţe Medicale, legea aplicabilă în cazul său nu este Legea pensiilor nr. 19/2000, ci legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate care la art. 385 al 2 Titlul XII prevede dreptul său constituţional de a rămâne în activitate până la împlinirea vârstei de 70 de ani pe care o va împlini la 04.02..2008.
De asemenea, a învederat că măsura concedierii sale este nelegală şi abuzivă, întrucât la data semnării contractului de furnizare servicii medicale între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi C A S Dolj, la începutul anului 2007, toţi cei 20 medici –doctori în ştiinţe, cărora pârâtul le-a încetat contractul individual de muncă în aceleaşi condiţii, erau angajaţii şi cuprinşi în buget şi în organigramă, cu salariile lor, până la sfârşitul anului 2007.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că decizia contestată îndeplineşte condiţiile de formă reglementate de art. 62 al 2 din codul muncii. Motivul de drept prevăzut de art. 61 lit. „e” este întemeiat întrucât contestatorul nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii, norma aplicabilă acestuia fiind Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi nu Legea nr. 95/2006 privind reforma sănătăţii.
Spitalul a mai arătat că pentru continuarea activităţii medicale până la 70 de ani este nevoie de consimţământul angajatorului, iar în cazul contestatorului acceptul nu a fost dat.
Tribunalul analizand contestatia a admis-o pentru urmatoarele considerente :
Contestatorul are calitatea de salariat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ocupând funcţia de medic primar chirurg în cadrul Clinicii de urologie .
Conform diplomei aflat la fila 7 din dosar, contestatorul a obţinut titlul ştiinţific de doctor în medicină la data de 12 iunie 1974.
Prin decizia nr. 509/29.03.2007, intimatul a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul dispoziţiilor art. 61 lit. e din Codul muncii.
În preambulul deciziei contestate, intimatul a menţionat faptul că cererile medicilor care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi prin care au solicitat continuarea activităţii nu au fost aprobate de către Comitetul Director, întrucât bugetul insuficient impune reducerea cheltuielilor cu salariile care reprezintă cota majoritară din buget.
Potrivit art. 61 lit. e din Codul muncii, “angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiul de cotizare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii”.
Cu toate acestea, potrivit art. 385 alin 2 din Legea nr. 95/2006 “în unităţile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri corespondenţi ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, profesorii universitari şi cercetătorii ştiinţifici gradul I, doctorii în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.
Redactarea textului este clară, continuarea activităţii medicale nefiind condiţionată de un eventual acord al unităţii sanitare publice angajatoare astfel cum în mod greşit susţine intimatul.
În cazul medicilor care îndeplinesc condiţiile enunţate de textul art. 385 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, contractele individuale de muncă nu pot înceta din iniţiativa angajatorului la împlinirea condiţiilor de vârstă standard stabilite prin Legea nr. 19/2000, întrucât activitatea medicală este de esenţa muncii prestate de această categorie de medici în cadrul spitalelor.
In consecinta, dacă medicii din unităţile sanitare publice aflaţi în una din ipotezele enunţate la art. 385 alin. 2 pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani, iar activitatea medicală reprezintă însăşi prestată în baza contractului individual de muncă, atunci contractul individual de muncă nu poate înceta intempestiv din iniţiativa angajatorului înainte de împlinirea de către salariat a vârstei de 70 de ani.
Textul sus-menţionat reprezintă o normă specială faţă de dispoziţiile art. 385 alin.(1) potrivit căruia “medicii se pensionează la vârsta prevăzută de lege”, această interpretare rezultând atât din redactarea, cât şi din topografia acestui text.
Dobândind titlul ştiinţific de doctor în medicină contestatorul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 385 alin 2 din Legea nr. 95/2006, astfel încât decizia intimatului de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art. 61 lit. e din Codul muncii este nelegală şi urmează a fi anulată.
Sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 78 din Codul muncii, potrivit cărora în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.
Solutia pronunta a fost aceea de anulare a deciziei nr.509/29.03.2007 emisă de intimat, cu consecintele prevazute de art 78 din Codul Muncii- reintegrarea contestatorului pe postul ocupat anterior concedierii şi obligarea intimatului să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data de 01.04.2007 până la reintegrare.
