Pentru a se putea dispune reconstituirea vechimii în muncă, reclamantul trebuie să dovedească faptul că documentele în care trebuia înscrisă activitatea prestată în fostul CAP au fost distruse din motive obiective, or, acest lucru nu s-a întâmplat.
Secţia I civilă, Decizia nr. 4191 din 8 octombrie 2012
Prin acțiunea civilă înregistrată, reclamanta U.S. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Comunei M. prin Primar și Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, solicitând instanței să dispună reconstituirea vechimii în muncă a reclamantei pentru activitatea depusă în cadrul CAP M. în perioada 1970-1975, 1977, 1979-1980 și 1985-1987, perioadă în care nu există documente doveditoare ca urmare a distrugerii acestora.
La data de 11.06.2012, prin sentința civilă nr. 959/F/2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținându-se că potrivit adeverinței nr. 1466/2011 emisă reclamantei de pârâta Primăria Comunei M. prin Primar și din fișele de evidență a muncii membrilor cooperatori depuse la dosar reiese faptul că reclamanta a efectuat norme în calitate de membru al CAP M. după cum urmează, în anul 1976 – 46 norme realizate din 60 planificate, în 1978 – 109 norme realizate din 70 planificate, în 1981 – 32 norme realizate din 80 planificate, în 1982 – 101 norme realizate din 134 planificate, în 1983 – 95 norme realizate din 153 planificate, în 1984 – 124 norme realizate din 123 planificate, în 1988 – 89 norme realizate din 140 planificate, în 1989 – 130 norme realizate din 130 planificate și în 1990 – 79 norme realizate din 80 planificate.
Reclamanta nu a fost înscrisă în fișele de evidență pentru anii indicați în acțiune 1970-1975, 1977, 1979-1980 și 1985-1987, cu toate că aceste documente justificative nu au fost distruse, așa cum nereal se susține în cerere. Aceeași situație rezultă și din răspunsul pârâtei la interogatoriul formulat de reclamantă, fiind lipsit de relevanță juridică faptul că pârâta a răspuns că e de acord cu admiterea acțiunii, atât timp cât reconstituirea vechimii în muncă de către instanță se face doar pe baza probelor administrate, iar nu doar în funcție de poziția procesuală a părților.
Pentru a se putea dispune reconstituirea vechimii în muncă, în condițiile în care există documentele în care trebuia înscrisă activitatea prestată în fostul CAP M., ar fi trebuit să se dovedească că aceste înscrisuri au fost distruse din motive obiective, or, după cum s-a explicat, acest lucru nu s-a întâmplat.
Declarațiile martorilor audiați de instanță din care reiese faptul că reclamanta ar fi lucrat ca membru cooperator în cadrul CAP M. în mod continuu după anul 1970 și până în anul 1990, aceasta având o poziție separată față de părinți în evidențele fostului CAP, nu pot produce consecințe în sensul admiterii acțiunii, pentru că aceste declarații sunt infirmate tocmai de înscrisurile emise de pârâtă și în care era înscrisă activitatea reclamantei în CAP, neputându-se stabili doar pe baza unor declarații de martor, în concret, activitatea desfășurată de reclamantă în anii indicați în acțiune, respectiv câte norme a realizat efectiv din cele planificate în anii 1970-1975, 1977, 1979-1980 și 1985-1987.
Pentru a se dispune reconstituirea vechimii în muncă în cadrul CAP sunt relevante și prevederile art. 38 și art. 41 din Legea nr. 4/1977, dispoziții legale ce impuneau să fie întocmit un înscris intitulat carnet de pensii și asigurări sociale pentru a se evidenția vechimea în muncă în unitatea agricolă cooperatistă, venitul realizat, sectorul în care s-a desfășurat activitatea, funcția îndeplinită, perioada de contribuție personală și alte elemente care servesc la stabilirea acestor drepturi. Or, reclamanta nu a depus la dosar vreun înscris în acest sens.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 296 alin. (2) C.muncii , a respins ca neîntemeiată acțiunea.
în termen legal, a declarat recurs reclamanta U.S., prin care a solicitat, în principal, admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea completării probatoriului cu noi probe testimoniale.
în subsidiar, solicită casarea sentinței atacate cu reținerea cauzei spre rejudecare, respectiv admiterea cererii in sensul reconstituirii vechimii în muncă a reclamantei, pentru activitatea depusă în cadrul CAP M. în perioada 1970-1975, 1977, 1979-1980, 1985-1989, perioadă pentru care pârâta de rând 1 nu a putut furniza documente justificative.
în susținere, recurenta-reclamantă învederează că sentința atacată este netemeinică și nelegală, sens în care arată că instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei cereri de reconstituire a vechimii în muncă în cadrul CAP M. pentru perioada lucrată efectiv din 1970-1989, perioadă în care, cu excepția câtorva ani, pârâta de rând 1, respectiv Primăria Comunei M., nu a putut furniza documente justificative pentru normele realizate.
în mod greșit a apreciat instanța de fond ca fiind inadmisibile probele testimoniale în contra unor lucruri incerte, validând integral adeverința eliberată de Primăria M. Aceasta nu a analizat în totalitate probele testimoniale administrate în cauză, nu a observat că martorii audiați au arătat că multe din documentele din arhivă au fost distruse și arse la cazanul de țuica aflat în vecinătatea acesteia.
Aceste declarații de martori este imposibil a fi coroborate cu adeverința eliberată de Primăria Comunei M., deoarece ar lipsi obiectul cauzei, atât timp cât reclamanta a efectuat munci zilnice în cadrul CAP M., realizând norme de muncă și așa-zisul braț de muncă, în folosul terenului primit în gradina casei personale, fiind individualizată față de părinți.
Instanța de fond a interpretat greșit starea de fapt și actele deduse judecății, a motivat că vechimea în muncă în cadrul CAP se face prin Legea nr. 4/1977, fără a observa că această lege nu retroactivează în aplicarea ei, iar ulterior apariției legii, acele carnete au fost eliberate doar în unele zone ale țării, carnete despre care Primăria Comunei M. nici nu a avut cunoștință că trebuiau completate, sau dacă au fost completate, ele s-au pierdut.
Unica dovadă utilă și verosimilă în cauză este proba testimonială cu persoane în vârstă, foști membri CAP. Consideră recurenta că inexistența documentelor justificative poate fi suplinită prin această probă și răsturnată starea scriptică rămasă în arhivele CAP-urilor, fiind de notorietate că multe dintre arhive și documente, la acea dată neimportante, au fost distruse prin ardere sau nearhivare.
în drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 8 si 9 C.proc.civ.
Deși a fost legal citată, intimata nu a depus întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală.
Recursul este nefondat.
Curtea nu poate primi critica reclamantei care vizează modul de interpretare de către instanța de fond a probei testimoniale.
Contrar susținerilor acesteia, proba testimonială nu poate fi considerată „regina probelor”, în actuala reglementare legiuitorul neconferind o astfel de valoare niciunui mijloc de probă.
Prin urmare, proba testimonială poate fi luată în considerare sau, după caz, înlăturată de către instanță contextual, respectiv, în măsura în care aceasta se coroborează sau nu cu celelalte probe administrate. Cu alte cuvinte, valoarea probatorie a unui mijloc de probă se interpretează prin raportare la celelalte probe existente la dosar.
Prima instanță nu a respins ca inadmisibilă această probă, ci a admis-o și a administrat-o, însă i-a dat o altă interpretare sub aspect probator decât cea apreciată de către reclamanta-recurentă.
Similar cu prima instanță, Curtea consideră că din declarațiile martorilor audiați în cauză nu se poate reține că aceștia confirmă teza susținută de către reclamanta-recurentă cu privire la distrugerea unei părți din arhiva CAP M.
Astfel, martorul H.I. menționează că nu știe dacă au fost distruse documente privind evidența muncii în CAP și nici ce s-a întâmplat cu aceste documente. De asemenea, martorul Ș.T. a declarat că nu știe cu exactitate ce s-a întâmplat cu documentele întocmite de fostul CAP M. Este adevărat că acest martor a subliniat că „din auzite” a înțeles că documentele „s-ar fi aprins, fiind pe lângă un cazan de țuică”.
Cu toate acestea, depoziția acestui martor nu poate fi validată sub aspectul evocat, câtă vreme acesta nu a luat cunoștință personal despre faptul descris. Mai mult, aceste mențiuni nu se coroborează cu niciuna dintre probele administrate.
Din cuprinsul adreselor nr. 851/27.04.2012 și nr. 511/19.03.2012, eliberate de către Primăria Comunei M., reiese faptul că arhiva fostului CAP M. a fost preluată de către Primăria M., nefiind real faptul că fișele anuale de evidență a muncii și a decontărilor cu cooperatorii ar fi fost distruse în anul 1989. De asemenea, se arată că pentru anii 1970-1975, 1977, 1979-1980, 1985-1987, există fișe de evidență a muncii, dar în acestea nu se regăsește și numele reclamantei.
Câtă vreme reclamanta nu s-a înscris în fals cu privire la conținutul celor două adeverințe, acestea se bucură de prezumția de legalitate.
De altfel, la data de 6.12.2012, instituția pârâtă a eliberat reclamantei adeverința nr. 1466 în care sunt evidențiate normele efectiv realizate de către reclamantă în perioada 1976-1990, adeverință întocmită pe baza documentelor din arhiva fostului CAP M., respectiv a fișelor anuale pentru evidența muncii.
Legea nr. 4/1977 a produs efecte începând cu data de 8.07.1977. Cum, în cauză, perioada de referință vizează și perioada 1977-1990, nu poate intra în discuție o aplicare retroactivă a acestui act normativ.
Reclamanta-recurentă a solicitat, în principal, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea suplimentării probei testimoniale, cerere care însă nu poate fi primită câtă vreme prima instanță a cercetat fondul cauzei, lămurind aspectele esențiale ale acesteia.
împrejurarea că martorii propuși de către reclamanta-recurentă și audiați de către prima instanță nu au declarat în sensul pretins de către aceasta nu poate avea ca efect casarea sentinței.
Nu se poate reține că s-ar încălca dreptul la apărare al reclamantei-recurente, în contextul în care, anterior închiderii cercetării judecătorești, reprezentantul acesteia a arătat că nu mai are de solicitat alte cereri în probațiune.
Pentru argumentele deja expuse apare ca nefondată și solicitarea de casare cu reținere a cauzei spre rejudecare.
Ținând seama de considerentele evocate, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul reclamantei.
(Judecător Daniela Griga)
