A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 2790 lei reprezentând plăţi compensatorii şi la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 01.01.2006 – 11.07.2007 conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată sub nr. 5589/121/02.08.2007, reclamantul M.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C. SA TECUCI, plata sumei de 3000 lei (RON) reprezentând plăţi compensatorii, precum si la plata tichetelor de masa aferente perioadei ianuarie 2006 – 11.07.2007.
Motivându-şi în fapt acţiunea a arătat că a lucrat la societatea pârâtă până la data de 12.07.2007, când raporturile de muncă de muncă au încetat ca urmare a reorganizării activităţii.
A precizat reclamantul, că potrivit art. 177 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii, era îndreptăţită la o compensaţie ce nu poate fi mai mica de 30% din salariul de baza din luna anterioara concedierii pentru fiecare an lucrat in societate, dar nu mai puţin de 3 salarii de baza. Societatea pârâtă, nu i-a achitat aceste drepturi, sens în care a promovat prezenta acţiune.
De asemenea, a arătat că în baza disp. art. 64 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii, societatea avea obligaţia plăţii unui tichet de masa pentru fiecare zi lucrătoare.
În susţinerea acţiunii s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a primului capăt de cerere motivat de faptul că suma cuvenită reclamantului ar fi de 2790 lei.
În ce priveşte capătul de cerere privind plata tichetelor de masa a solicitat respingerea acestuia motivat de faptul ca societatea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 15 din O.U.G. nr. 79/2001, potrivit căruia societăţile care înregistrează obligaţii bugetare neachitate la scadenta nu pot acorda tichete de masă.
A mai arătat ca în perioada 2003-2006 societatea s-a aflat în procedura de reorganizare judiciară motiv pentru care suma destinata plăţii tichetelor de masă nu a putut fi acoperită.
Analizând şi coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul I.N. a fost salariatul societăţii pârâte până la data de 12.07.2007, când raporturile de muncă au încetat ca urmare a reorganizării activităţii acesteia.
În vederea asigurării protecţiei sociale salariatului al cărui contract de muncă încetează pentru motive care nu ţin de persoana acestuia, angajatorul SC C. SA Tecuci a negociat cu sindicatul înfiinţat la nivelul societăţii, conform art. 177 din contractul colectiv de muncă, dreptul salariatului de a beneficia de o compensaţie ce nu poate fi mai mică de 30% din salariul de bază lunar din luna anterioară concedierii, pentru fiecare an lucrat în societate, dar nu mai puţin de 3 salarii de baza.
În prezenta cauză, reclamantul a lucrat la societatea pârâtă 5 de ani.
Aplicând disp. art. 177 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, şi, având în vedere salariul de bază al reclamantului din luna anterioară concedierii acestuia, respectiv 930 lei (RON), s-a reţinut că ar fi îndreptăţit la plăţi compensatorii în cuantum de 2790 lei.
Instanţa a reţinut modul de calcul al pârâtei în sensul acordării a 3 salarii de bază, motivat de faptul că această formulă de calcul se aplica doar în cazul în care suma rezultată din prima modalitate de calcul nu depăşeşte nivelul celor trei salarii de bază.
Astfel faţă de actele administrate în cauză, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2790 lei reprezentând plăţi compensatorii.
În ce priveşte plata contravalorii tichetelor de masa instanţa a reţinut că potrivit disp. art. 64.5 părţile au negociat plata de tichete de masa pentru fiecare zi lucrătoare.
În ce priveşte apărările pârâtei că nu ar fi îndeplinite condiţiile disp. art. 15 din O.U.G. nr. 79/2001, instanţa nu le-a reţinut motivat de faptul că societatea pârâtă nu a făcut dovada ca este societate comercială dintre cele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 79/2001, motiv pentru care prevederile din contractul colectiv de muncă sunt cele aplicabile în prezenta cauză.
Faţă de aceste considerente instanţa a admis în parte acţiunea civilă şi a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 2790 lei reprezentând plăţi compensatorii şi la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 01.01.2006 – 11.07.2007 conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâta S.C. C. SA Tecuci, solicitând modificarea în parte a sentinţei şi respingerea cererii pentru acordarea contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 01.01.2006 – 11.07.2007, considerând hotărârea nelegală doar asupra acestui aspect.
În primul rând, a susţinut că dispozitivul hotărârii nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 261 C.pr.civilă, în sensul că lipseşte cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată.
Instanţa a încălcat prevederile art. 129 alin. 5 C.pr.civilă.
De asemenea, greşit a reţinut instanţa că în speţă, nu ar fi aplicabile dispoziţiile OUG nr. 79/2001 întrucât, în doctrină, s-a apreciat că prevederile acestei ordonanţe se aplică şi societăţilor comerciale cu capital privat.
Mai mult, a susţinut că prin contractele colective de muncă se condiţionează acordarea tichetelor de masă de situaţia economică a societăţii. Sub acest aspect, în contractul colectiv de muncă pe anul 2006 cât şi în cel din 2007 se stipulează că, pentru tichetele de masă se acordă 10% din profit. Ori, în situaţia în care societatea nu are profit sau are datorii la stat, nu se pot acorda tichete de masă.
Nu a indicat temeiul de drept al recursului.
Prin decizia civilă nr. 19/14.01.2008 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA Tecuci, împotriva sentinţei civile nr. 1516/18.10.2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 5589/121/2007.
Au fost avute în vedere următoarele considerente:
În ce priveşte dispozitivul hotărârii, s-a arătat că instanţa de fond a precizat că pârâta este obligată la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 01.01.2006-11.07.2007 conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Motivul de recurs invocat în sensul că lipseşte cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată nu este întemeiat faţă de dispoziţiile art. 371 indice 2 alin. 2 C. pr. civilă care prevăd că, în cazul în care, prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Faţă de aceste dispoziţii legale, s-a arătat că nici o prevedere legală nu împiedică unitatea recurentă să execute benevol hotărârea judecătorească prin calculare de către serviciul contabilitate, în condiţiile art. 3711 alin. 1 Cod procedură civilă sau, în cazul unei executări silite, suma va fi calculată de însuşi organul de executare, potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, întrucât creanţa stabilită de instanţă este certă (fiind determinabilă), lichidă şi exigibilă.
Deci, nu se poate pune problema că instanţa de fond nu a manifestat rol activ, cu atât mai mult cu cât, în cazul litigiilor de muncă, sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 287 din Codul muncii, care, practic, îşi invocă propria culpă prin nedepunerea unui mod de calcul a contravalorii tichetelor de masă pentru ca instanţa să îl poată verifica.
În consecinţă, dispozitivul sentinţei primei instanţe este corect şi legal.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor OUG nr. 79/2001, s-a considerat că acestea nu sunt incidente în speţa de faţă.
Astfel, aşa cum prevăd disp. art. 1 din această ordonanţă, sunt denumite agenţi economici, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar.
Deci, intenţia legiuitorului este lipsită de echivoc şi nu poate fi interpretată decât în sensul că acest act normativ nu se poate aplica altor unităţi decât celor strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1.
Sintagma „angajatori” ce se regăseşte în cuprinsul OUG nr. 79/2001 se referă tot la cei enumeraţi prin art. 1 şi astfel nu se poate extinde domeniul prevăzut de ordonanţă şi la alţi angajatori, aşa cum greşit susţine recurenta. O altă interpretare ar aduce atingere principiului general de drept conform căruia unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.
Dacă legiuitorul ar fi avut intenţia de a se aplica ordonanţa la toţi angajatorii, nu ar mai fi prevăzut în mod expres, în art. 1, care sunt agenţii economici vizaţi.
Faţă de aceste considerente, nu s-a reţinut ca întemeiat nici acest motiv de recurs, iar doctrina depusă de către recurentă nu constituie izvor de drept, nefiind altceva decât o opinie juridică.
Referitor la susţinerea recurentei exprimată în sensul că, prin contractele colective de muncă se condiţionează acordarea tichetelor de masă de situaţia economică a societăţii, nu s-a apreciat ca fondată.
Analizând cuprinsul art. 64.5 din contractele colective de muncă pe anul 2006 şi anul 2007, se observă că sunt prevăzute la rubrica „Alte venituri” două situaţii distincte, la literele a şi b şi anume: a) cota parte din profit care se repartizează salariaţilor în proporţie de până la 10%; b) tichete de masă acordate conform prevederilor legale şi înţelegerii părţilor, în anul 2006 şi 1 tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare din lună începând cu data de 01.03.2007.
Deci, nu există nici o condiţionare a acordării tichetelor de masă de situaţia economică a societăţii, aceasta fiind o simplă susţinere a recurentei care nu are suport legal şi care face confuzie între cele două situaţii.
Nu este stipulat în nici un contract colectiv de muncă faptul că pentru tichete de masă se acordă 10% din profit, astfel că afirmaţiile recurentei nu pot fi apreciate ca întemeiate.
Faţă de toate aceste motive arătate mai sus, s-a considerat că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică sub toate aspectele şi, ca urmare, în baza disp. art. 312 alin. 1 C.pr. civilă, s-a respins ca nefondat recursul.
