Sancţiunile disciplinare se aplică de către angajator printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a cunoscut săvârşirea abaterii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, potrivit art. 252 alin. (1) C.muncii.
Absenţele nejustificate de la serviciu presupun abateri săvârşite în fiecare zi astfel că angajatorul nu trebuie să aibă în vedere primele absenţe pentru a putea să aplice sancţiunea disciplinară în termenul prevăzut de lege.
Secţia I civilă, Decizia nr. 3731 din 12 noiembrie 2013
Constată că prin contestaţia înregistrată sub nr. 6595/120/2012 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, contestatorul N.D., în contradictoriu cu intimata unitatea administrativ-teritorială comuna R., reprezentată prin primar, a solicitat anularea deciziei nr. 205/01.08.2012, reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate şi actualizate, precum şi obligarea pârâtei, în solidar cu primarul C.P., la plata de daune morale în sumă de 100.000 euro.
Contestatorul a arătat că a fost salariatul primăriei comunei R., cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, iar primarul C.P. i-a interzis să mai intre în primărie atât timp cât nu îşi retrage plângerea pe care a formulat-o împotriva acestuia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa (împreună cu alţi salariaţi a formulat o plângere împotriva primarului C.P., înregistrată sub nr. 401/P/2011, prin care s-au plâns de comportamentul abuziv, violent fizic şi verbal al acestuia şi de faptul că în fiecare zi de salariu acesta le reţinea sume de bani din salariu pentru care nu le dădea nicio justificare). O perioadă de timp a continuat să se prezinte la serviciu, iar apoi, la interval de 1-2 săptămâni, se prezenta şi solicita permisiunea de a lucra. Întrucât dosarul penal nu s-a finalizat, a solicitat ITM Dâmboviţa eliberarea cărţii de muncă pentru a se putea angaja, însă i s-a spus că încă este angajatul unităţii administrativ-teritoriale R. Contestatorul mai arată că în data de 27.06.2012 a reuşit să înregistreze la primăria R. o cerere prin care a solicitat să i se lămurească situaţia şi a primit din partea primăriei o înştiinţare cu acelaşi număr din 20.07.2012 prin care a fost convocat să clarifice situaţia privind încetarea contractului său individual de muncă. S-a prezentat la data de 31.07.2012, iar comisia de disciplină i-a adus la cunoştinţă că trebuie să dea o declaraţie având ca finalitate încetarea contractului de muncă, lucru cu care nu a fost de acord, întrucât el nu se face vinovat de lipsa de la locul de muncă, ci angajatorul, prin manevre abuzive.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că reclamantul, având funcţia de şofer în cadrul primăriei, nu s-a mai prezentat la locul de muncă începând din 10.08.2009, dată anterior căreia a mai înregistrat, de altfel, absenţe nemotivate. Plângerea penală împotriva primarului a fost formulată abia în anul 2011, fiind înregistrată sub nr. 401/P/2011. Mai mult, nici după data de 15.06.2012, când a fost validat noul primar, salariatul nu s-a prezentat la serviciu. În realitate, conflictul dintre contestator şi fostul primar a fost cauzat de cererile consecutive de concediu de odihnă formulate de reclamant, care, fără a mai aştepta aprobare, nu se mai prezenta la serviciu, deşi i se comunicau adrese de rechemare din concediu. A mai arătat intimata că abaterea constând în absentarea nemotivată se săvârşeşte zi de zi, în mod continuu, neputându-se reţine că aceasta a încetat la un moment dat, anterior emiterii deciziei de concediere. Pe de altă parte, contestatorul, deşi pretinde că a fost prejudiciat, a rămas în pasivitate aproape trei ani, neformulând nicio cerere la intimată şi nicio acţiune în instanţă pentru a reclama aspectele descrise şi a obţine reparaţie. În fine, se susţine că este incorect ca reclamantul să pretindă drepturi salariale pentru o perioadă de timp cât nu a prestat muncă în folosul angajatorului.
Întrucât prin încheierea nr.2357/18.04.2013, pronunţată de IC.C.J., s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Vâlcea, dosarul a fost înaintat acestei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 861/11.06.2013 a fost respinsă contestaţia şi a fost obligat contestatorul la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul C.P. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul a fost angajatul unităţii administrativ-teritoriale R., iar prin dispoziţia nr. 205/01.08.2012, aceasta a dispus încetarea contractului individual de muncă în baza art. 61 lit. a) C.muncii, începând cu data de 1.08.2012, ca urmare a absenţelor nemotivate de la serviciu. Intimata a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, convocându-l pe salariat prin adresa nr. 4833/20.07.2012 şi i-a luat acestuia notă explicativă, ocazie cu care angajatul a arătat că a absentat nemotivat, întrucât nu a mai fost primit la serviciu de fostul primar, C.P. Din răspunsurile la interogatoriu şi din foile de pontaj rezultă că reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu din luna septembrie 2009 şi până la 1.08.2012 când s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă. Împrejurarea că reclamantul a înregistrat absenţe nemotivate rezultă şi din cuprinsul actelor de cercetare prealabilă, dar şi din declaraţiile celor doi martori audiaţi în cauză, care au relatat că din septembrie 2009 şi până în 2012 reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu, că abia în anul 2012 a depus o cerere la primărie pentru clarificarea situaţiei contractului său de muncă şi că reclamantul nu a fost îndepărtat fizic din incinta instituţiei pentru a nu mai fi primit la muncă. Martorii au relatat şi faptul că reclamantul a înregistrat absenţe nemotivate şi înainte de septembrie 2009, precum şi faptul că, deşi mai mulţi angajaţi au semnat plângerea penală împotriva primarului, reclamantul este singurul care nu s-a mai prezentat la serviciu. De asemenea, din procesul-verbal încheiat cu ocazia cercetării disciplinare rezultă că reclamantul a afirmat că se va prezenta la serviciu „când vrea el”, iar prin răspunsul la interogatoriu reclamantul a arătat că nu este treaba lui să ştie câte absenţe nemotivate sunt necesare pentru desfacerea contractului de muncă şi că este dreptul său să primească drepturile salariale pentru perioada cât nu a prestat activitate în muncă.
A concluzionat instanţa, pe baza probatoriului administrat, că nu se confirmă susţinerea contestatorului cum că absenţele nemotivate au fost determinate de atitudinea fostului primar C.P., care nu i-ar mai fi permis să se prezinte la muncă. Este adevărat că ar fi fost necesar ca desfacerea contractului de muncă al contestatorului să se facă după cele 5 zile de absenţe nemotivate, prevăzute de art. 30 din R.O.I. şi nu după aproape 3 ani de la înregistrarea primelor absenţe nemotivate, însă acesta nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei de desfacere a contractului de muncă, întrucât absenţa de la serviciu s-a săvârşit în fiecare zi până la 1.08.2012, reprezentând o abatere continuă, termenul de 30 zile prevăzut de art. 252 C.muncii calculându-se în raport de fiecare absenţă nemotivată. Tribunalul a apreciat ca nefondată şi susţinerea contestatorului cum că din culpa intimatei nu s-a mai putut angaja, argumentând că reclamantul putea oricând să formuleze o cerere de demisie sau de încetare a contractului prin acordul părţilor ori, cel puţin, să se adreseze intimatei pentru clarificarea situaţiei înainte de a lăsa să treacă 3 ani. Concluzia tribunalului a fost că măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă al contestatorului este legală şi temeinică, fiind dispusă cu respectarea dispoziţiilor art. 247-252 C.muncii şi a art. 30 şi 31 din R.O.I., situaţie faţă de care contestaţia a fost respinsă.
În baza art. 274 C.proc.civ., contestatorul a fost obligat la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul C.P. În termen legal contestatorul a formulat recurs împotriva sentinţei tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
Măsura concedierii a fost luată cu încălcarea dispoziţiilor art. 268 alin. (1) C.muncii, conform cărora angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, or fapta imputată contestatorului a fost săvârşită cu circa 3 ani înainte de concedierea sa. De asemenea, au fost încălcate dispoziţiile art. 268 lit. c) C.muncii care prevăd obligaţia menţionării în decizia de sancţionare a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare. A susţinut recurentul că nu a fost avută în vedere nota explicativă dată de acesta cu ocazia cercetării disciplinare în sensul că nu s-a analizat dacă în perioada de 3 ani de absenţe nemotivate a fost vreodată chemat pentru elucidarea situaţiei sale. Pe de altă parte, i-au fost încălcate dreptul la contestaţie şi dreptul la muncă, având în vedere că recurentul figura ca angajat al intimatei la data de 27.06.2012, aşa cum rezultă din adresa nr. 7898 din aceeaşi dată emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa. Ultima susţinere a recurentului a fost aceea că instanţa nu trebuia să valorifice declaraţia martorului T.G., care nu îşi desfăşura activitatea în primărie şi lucra în tură de noapte, astfel că nu cunoştea situaţia de fapt, respectiv aceea că recurentului nu i s-a permis să semneze condica, aceasta fiind ţinută de primar.
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 252 alin. (1) C.muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. În speţă, fapta imputată contestatorului nu a fost săvârşită printr-o singură acţiune, în urmă cu circa 3 ani, aşa cum susţine acesta, ci a avut o formă continuă, absenţa de la serviciu săvârşindu-se în fiecare zi, din 2009 până în 2012. Ca atare, angajatorul nu trebuia să se raporteze neapărat la primele absenţe înregistrate de contestator, astfel cum greşit pretinde acesta, în condiţiile în care termenul de 30 zile prevăzut de art. 252 C.muncii se calculează în raport de fiecare absenţă nemotivată. Pe de altă parte, Curtea observă în dispoziţia de încetare a contractului individual de muncă au fost inserate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestator cu ocazia cercetării disciplinare.
În aceste condiţii, Curtea apreciază că în speţă nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 252 alin. (1), nici cele ale art. 252 alin. (2) lit. c) C.muncii. În altă ordine de idei, Curtea constată că angajatorul l-a convocat pe salariat în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prin adresa nr. 3/20.07.2012, astfel că şi-a îndeplinit obligaţia instituită de art. 251 alin. (2) C.muncii. Faptul că nu l-a convocat pe contestator decât după circa 3 ani de absenţe nemotivate nu poate decât să îi profite acestuia, întrucât, aşa cum rezultă din dispoziţia de concediere, contestatorul şi-a pierdut calitatea de salariat abia începând cu data de 1.08.2012. În fine, referitor la probatoriul administrat, Curtea constată că la data de 11.06.2013 Tribunalul Vâlcea a audiat câte un martor pentru fiecare parte, martorul T.E.G. fiind propus de către intimatul C.P. Din declaraţia acestuia rezultă că respectivul era angajat al primăriei şi efectua serviciul de pază în interiorul clădirii, observând toate persoanele care intrau sau ieşeau din primărie. A mai relatat martorul că nu a primit nicio dispoziţie de la primar în sensul de a îngrădi accesul contestatorului în clădire şi că reclamantul obişnuia să lipsească de la serviciu şi înainte de anul 2009. Curtea apreciază că nu există niciun motiv pentru care această declaraţie de martor să fie înlăturată din probatoriul administrat, susţinerea recurentului cum că martorul T. nu lucra în clădirea primăriei nefiind fondată. Nu în ultimul rând, Curtea constată că susţinerea recurentului în sensul că nu i s-a permis să semneze condica, aceasta fiind ţinută de primar, este făcută pentru prima oară în recurs, lucru interzis de dispoziţiile art. 316 raportat la art. 294 C.proc.civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 278 C.muncii şi art. 312 C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.
(Judecător Ion Rebeca)
