În temeiul art.8 din Legea 130/1996 prin contractele individuale de muncă nu se pot stabili clauze prin care să se încalce drepturile minimale imperativ prevăzute în lege şi contractele încheiate la nivel superior iar potrivit art. 38 din codul muncii clauza prin care salariatul ar renunţa la un drept prevăzut de lege este lovită de nulitate. Faţă de aceste prevederi imperative dispoziţiile dintr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu pot fi interpretate în sensul că unitatea are dreptul de a modifica elementele contractului de muncă fără acordul salariatului.
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale –Decizia civilă nr.267/20 martie 2008
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 1576/97/2007 contestatoarea S. A., a solicitat anularea deciziei 10/2007, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor băneşti aferente celor două ore zilnice reţinute fără temei, pe perioada 23.02.2007 – 25.09.2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin decizia nr. 10/23.02.2007 emisă de ASOCIAŢIA PENSIONAŢILOR PENTRU AJUTOR DE DECES Şl AJUTOR RECIPROC PETROŞANI s-a stabilit că începând cu data de 01.03.2007 programul de lucru pentru contestatoare este de 6 ore pe zi, fiind încălcate astfel prevederile art.41 din Legea 53/2003. arătat că în baza art.41 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, sub acest aspect decizia contestată este lovită de nulitate absolută.
Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru conform disp.art.285 din Codul Muncii.
Pârâta, prin întâmpinare a arătat că decizia 10/23.02.2007 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, în sensul că la baza emiterii stă art.13 al.2 din Contractul Colectiv de Muncă prin care se prevede expres că normativele pentru personalul salariat se stabilesc de conducerea asociaţiei pensionarilor împreună cu împuterniciţii salariaţilor.
Emiterea deciziei prin care s-a redus programul de lucru de la 8 ore pe zi la 6 ore, s-a stabilit ca urmare a unor măsuri de reorganizare a activităţii de şi casierie, dispuse prin şedinţa de lucru de către biroul operativ al comitetului asociaţiei, din data de 23.02.2007.
S-a mai arătat că în data de 25.04.2007, i-a fost aprobată contestatoarei, cererea de desfacere a contractului individual de muncă, iar pentru perioada 23.02.2007 – 26.04.2007, a fost prestată o activitate doar de 6 ore, conform pontajului.
Prin sentinţa nr.878/LM/2007 Tribunalul Hunedoara a admis contestaţia formulată de contestatoarea S.A. împotriva deciziei nr.10 din 23.02.2007 emisă de pârâta ASOCIAŢIA PENSIONARILOR PENTRU AJUTOR DE DECES Şl AJUTOR RECIPRC PETROŞANI şi a anulat decizia atacată, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 465 lei net reprezentând diferenţă de pentru perioada 23.02.2007- 25.04.2007 către reclamantă.
Pârâta a fost obligată să plătească contestatoarei suma de 200 cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Contestatoarea S.A. a fost angajată la pârâta ASOCIAŢIA PENSIONARILOR PENTRU AJUTOR DE DECES Şl AJUTOR RECIPEROC PETROŞANI, în funcţia de contabil, începând cu data de 01.04.2005, în baza contractului individual de muncă nr. 1374/22.04.2005 încheiat pe durată nelimitată şi cu un program de lucru de 8 ore pe zi (f.36).
Prin decizia nr. 10/23.02.2007, pârâta a stabilit ca începând cu data de 01.03.2007, petenta S.A. să lucreze pe un program de 6 ore /zi (f.2).
La data de 25.09.2007 raporturile de muncă dintre contestatoare şi unitatea la care aceasta îşi desfăşurat activitatea, au încetat, conform cu art.79 din Codul Muncii, ca urmare a cererii formulată de angajată.
Potrivit art.41 al.1 din Codul Muncii „contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, iar la al.3 se precizează că modificarea contractului individual de muncă se referă la” oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii, d) condiţiile de muncă; e) salariul; f)timpul de muncă şi timpul de odihnă.
Cum în situaţia dată s-a modificat durata timpului de muncă de la 8 ore/zi la 6 ore/zi, fără să existe acordul părţilor, respectiv cel al angajatului, au fost încălcate prevederile art.41 din Codul Muncii.
Susţinerea pârâtei că decizia contestată a fost dată cu respectarea prevederilor legale, fiind bazată pe art.13 al.2 din Contractul Colectiv de Muncă, a fost înlăturată cu motivarea că, modificarea contractului individual de muncă, nu poate fi făcută fără respectarea prevederilor art.41 din Codul Muncii.
Faptul că s-a cunoscut la nivel de unitate despre măsurile de reorganizare a programului de lucru şi că s-a luat la cunoştinţă de către contestatoare de decizie prin semnarea acesteia, nu echivalează cu acordul acesteia pentru reducerea programului de lucru, implicit pentru modificarea contractului de muncă.
Cum din actele depuse la dosar, respectiv pontaje (f.27-29) şi fişele de salarizare (f.34-35) a reieşit că petenta a fost plătită pentru un program de 6 ore/zi, când de fapt de drept era să fie plătită pentru un program de 8 ore/zi, modificarea contractului individual de muncă nefiind legală, contestatoarei i se cuvin despăgubiri băneşti pentru perioada 23.02.2007 – 25.04.2007. Astfel, despăgubirile care i se cuvin sunt în sumă de 456 lei net şi reprezintă diferenţa lunară dintre suma cuvenită pentru un program de 8 ore şi suma de 1365 lei şi cea încasată pentru un program de 6 ore/zi şi anume de 1037 lei, reprezentând astfel suma de 228 lei. Totalul calculat pentru o perioadă de 1 lună şi 31 zile este astfel de 456 lei net.
Reţinându-se culpa procesuală a pârâtei aceasta a fost obligată şi la plata cheltuielii de judecată, reprezentând onorar de avocat.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală deoarece instanţa nu a coroborat dispoziţiile art.41 din codul muncii cu cele ale art.13 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul asociaţiei , contract pe care reclamanta şi l-a însuşit prin semnare.
În temeiul dispoziţiilor cuprinse în contractul colectiv de muncă pârâta era îndreptăţită să ia măsuri pentru reorganizarea societăţii.
Sub un al doilea aspect critic se arată că sentinţa este nelegală şi pentru faptul că a fost admisă acţiunea reclamantei şi au fost obligaţi la plată pentru un program de opt ore deşi aceasta nu a prestat activitate decât 6 ore.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului ca tardiv şi în subsidiar ca nefundat. Aceasta a arătat că recursul a fost depus peste termenul prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte fondul cauzei s-a susţinut că soluţia instanţei de fond este legală , pârâta procedând în mod nelegal la modificarea contractului de muncă.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 din Curtea reţine următoarele :
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului aceasta este nefondată. Potrivit dispoziţiilor art. 80 din Legea 168/1999 termenul de recurs în materia litigiilor de muncă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii judecătoreşti de către instanţa de fond.
În speţă soluţia primei instanţe a fost comunicată pârâtului la data de 26 11 2007 iar acesta a depus la poştă cererea de recurs la 4 12 2007, în interiorul termenului defipt de lege.
În ceea ce priveşte fondul cauzei criticile recurentului sunt nefondate.
Potrivit dispoziţiilor codului muncii:
Art. 41 – (1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor.
(2) Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.
(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:
a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) condiţiile de muncă;
e) salariul;
f) timpul de muncă şi timpul de odihnă.
Art. 38 – Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr.130/1996:
Art. 8 – (1) Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(3) Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.
În speţă pârâta a operat o modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub aspectul timpului de muncă reducându-l de la 8 ore la 6 ore zilnic fără a avea acordul salariatului. Această modificare este interzisă expres de dispoziţiile art. 41 alin 1 din codul muncii.
Susţinerea pârâtei în sensul că din coroborarea dispoziţiilor codului muncii cu cele ale Contractului colectiv de muncă s-ar putea desprinde concluzia că nu era necesar acordul salariatului pentru modificarea contractului de muncă este nefondată.
În primul rând, în temeiul art.8 din Legea 130/1996 prin contractele individuale de muncă nu se pot stabili clauze prin care să se încalce drepturile minimale imperativ prevăzute în lege şi contractele încheiate la nivel superior şi în al doilea rând orice clauză prin care salariatul ar renunţa la un drept prevăzut de lege este lovită de nulitate potrivit art. 38 din codul muncii.
În acest sens dispoziţiile art. 13 alin. din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de uniate , care prevăd că „ Normativele pentru personalul salariat se stabilesc de conducerea Asociaţiei Pensionarilor împreună cu împuterniciţii salariaţilor „ nu pot fi interpretate în sensul că unitatea are dreptul de a modifica elementele contractului de muncă fără acordul salariatului.
Nici ce de-a doua critică formulată de pârâtă nu este întemeiată. În mod corect instanţa de fond a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei contravaloarea salariului care i s-ar fi cuvenit pentru încă 2 ore de muncă zilnic. Dreptul reclamantei îşi are izvorul nu în prestată ci are caracterul unei despăgubiri .
Astfel potrivit dispoziţiilor codului muncii:
Art. 269 – (1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În speţă prin decizia unilaterală emisă în mod nelegal de unitate reclamanta a fost împiedecată să desfăşoare un program de muncă de 8 ore şi să primească o salarizare corespunzătoare acestui program. Singura modalitate de recuperare a prejudiciului astfel suferit de reclamantă este aceea de obligare a unităţii la plata diferenţei de salariu pentru cele 2 ore zilnic pentru care aceasta nu a putut presta activitate.
