5. modificare unilaterală contract de muncă
La data de 11 05 2007, contestatorul S.C. a chemat în judecată intimata intimat SC”ITALFASHIONSP 259”S.R.L. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să constate nulitatea absolută a deciziei prin care i s-a modificat salariul unilateral precum şi a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă in temeiul art. 61 lit. d, Codul muncii din 29 07 2006, ambele decizii emise de intimată, cu obligaţia unităţii la plata diferenţei de salariu de la 370 lei la 730 lei , cu celelalte sporuri şi adaosuri cuvenite contestatorului de la data desfacerii ilegale a contractului individual de muncă şi până la plata efectivă a indemnizaţiei de şomaj solicitând totodată obligarea intimatei la 10000 lei daune morale şi 5000 lei daune materiale , sume ce vor fi reactualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naţionale cu coeficientul de devalorizare.
In motivare a arătat că intimata i-a modificat salariul de la 730 lei la 370 lei fără acordul său,iar la data de 29 07 2006 i-a desfăcut in mod abuziv contractul individual de muncă , din funcţia de şef de bandă potrivit art. 61 lit. d Codul muncii , decizii care nu i-au fost comunicate niciodată şi care sunt nule de drept, nefiind motivate nici in fapt ,. nici in drept şi nu conţin termenul şi organul de contestare.
A mai arătat că decizia de desfacere a contractului individual de muncă este nulă şi pentru că intimata nu a respectat condiţiile prevăzute de art. 64 al 1 şi 2 Codul muncii , nu cuprinde termenul de preaviz şi nici lista locurilor vacante.
A menţionat că, din culpa unităţii, deşi a fost trecut in şomaj la 29 07 2006, a început să primească indemnizaţia de şomaj din 23 01 2007 intimata datorându-i diferenţele salariale de la 370 lei la 730 lei până la această dată.
Contestatorul a menţionat că este îndreptăţit la daune morale şi materiale deoarece a fost umilit faţă de colegi şi prieteni de către conducerea unităţii ajungând in situaţia imposibilităţii achitării datoriilor la utilităţile casnice, suferind fizic şi psihic odată cu efectuarea a numeroase cheltuieli de deplasări la serviciu pentru a i se elibera adeverinţe cu stagii de cotizare şi cheltuieli de rebranşare la utilităţi.
In drept, şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 64, 75 şi 76 din Codul muncii.
In dovedire, a depus adeverinţa nr. 359/19 12 2006 cu stagiul de cotizare şi răspunsul intimatei către ANICADO la adresa nr. 360/20 12 2006.
La data de 18 07 2007 contestatorul a depus specială de împuternicire a numitului Nicola Marius să-l reprezinte şi să-i susţină interesele în cauza de faţă şi precizare la contestaţie prin care a arătat că solicită anularea deciziei de modificare a salariului începând cu 01 05 2006 până la 01 07 2006 şi a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, începând cu iulie 2006, cu obligarea intimatei să-i refacă decizia de salarizare pe lunile mai – iunie 2006 de la salariul de 370 lei şi să-i plătească diferenţa de salarizare şi să-i vireze contribuţiile de asigurări sociale cu operarea in carnetul de muncă a menţiunilor corespunzătoare.
A solicitat şi reintegrarea sa in muncă , începând cu 01 07 2006 şi până la 23 01 2007 când i-a emis decizia de acordare a şomajului , cu plata salariului integral şi a sporurilor pe această perioadă, menţinând celelalte drepturi din contestaţia introductivă .
A mai depus o serie de înscrisuri , în copie : cartea de muncă , dispoziţia nr. 516/23.01.2007, de stabilire a şomajului , adeverinţa nr. 359/19 12 2006, chitanţe contract de amant, înştiinţări de plată , ordin de debranşare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestaţiei , motivând că reclamantul în calitate de şef de bandă potrivit contractului individual de muncă nr. 44814/2005, controla toate operaţiile tehnologice şi produsele de îmbrăcăminte muncitoarelor dar cu timpul, activitatea desfăşurată de acesta a devenit necorespunzătoare specificului muncii datorită unei boli de ochi
A mai arătat că, întrucât contestatorul a recunoscut că datorită stării de boală nu-şi mai poate exercita corespunzător atribuţiile de serviciu , având o situaţie materială grea,părţile au convenit de comun acord să nu fie concediat dar să-i şi micşoreze salariul la nivelul minim pe economie printr-un act adiţional la contractul individual de muncă.
Ulterior, s-a convenit trecerea contestatorului în şomaj iar intimata i-a onorat în totalitate solicitările acestuia privind plata bonurilor de masă şi salariul restant şi a contribuţiilor sociale la bugetele de stat.
Intimata a menţionat că micşorarea salariului de la 730 lei la 370 lei s-a făcut cu acordul reclamantului iar contestaţia acestuia a nefondată, precum şi celelalte cereri privind acordarea de daune morale, materiale şi alte diferenţe salariale.
In susţinere , intimata a depus in copie , un set de înscrisuri : actul adiţional la contractul individual de muncă de modificare a salariului înregistrat la Inspectoratul Teritorial al Muncii Dolj la 14.06.2006, decizia de încetare a contractului individual de muncă cu nr. 38351 / 2 08 2006 , declaraţia contestatorului din 19 12 2006 şi răspunsul intimatei cu nr. 360/20 12 2006 către AMICADO.
La dosar, procurator pentru contestator, a depus o serie de acte medicale,plângerea penală din 06 11 2007 şi adresă de la asociaţia de locatari privind debitul înregistrat de contestator.
In cauză a fost administrată proba cu interogatoriul intimatei la solicitarea procuratorului Nicolae, răspunsurile fiind consemnate şi dosare la dosar instanţa încuviinţând şi proba cu interogatoriul contestatorului la cererea apărătorului intimatei, acesta fiind consemnat şi depus la doar la termenul din 21 11 2007.
Intimata a mai depus declaraţii ale contestatorului şi declaraţii extrajudiciare ale salariaţilor săi.
Prin încheierea de şedinţă de la 05 12 2007 , instanţa a respins ca nefiind utilă şi pertinentă cauzei cererea procuratorului contestatorului privind proba testimonială în vederea dovedirii daunelor materiale şi morale.
La dosar s-au mai depus concluzii scrise de către ambele părţi, adresa nr.11320/P/2007/31.01.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi răspunsul Inspectoratului Teritorial al Muncii Dolj cu nr. 5036/28.01.2006 prin care a comunicat data la care contestatorul şi-a ridicat carnetul de muncă .
La termenul din 30 01 2008, intimata a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a formula contestaţie, contestatorul având cunoştinţă de cele două decizii – de modificare a salariului şi respectiv, de încetare a contractului individual de muncă , începând cu data ridicării carnetului d muncă , iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei precizate.
Prin sentinţa nr. 200/04.02.2008, pronunţată în dosarul nr. 10078/63/2007, Tribunalul Dolj a admis excepţia prescripţiei dreptului la contestaţie invocată de intimată şi, în consecinţă a respins contestaţia precizată formulată de contestator.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 8571/08.10.2008, a admis recursul declarat de contestator, a casat sentinţa Tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În esenţă sentinţa a fost considerată nelegală, întrucât comunicarea decizie contestate nu s-a efectual legal, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru cercetarea fondului.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 18194/63/2008.
La solicitarea contestatorului, instanţa a încuviinţat administrarea probelor cu înscrisuri, respectiv acte din care să rezulte că s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 63 Codul Muncii, achiesării contestatorului la modificarea salariului.
Intimata a solicitat administrarea probei cu interogatoriu şi proba testimonială, probe încuviinţate de instanţă. De asemenea a fost încuviinţată şi proba testimonială solicitată, în contraprobă, de contestator.
Instanţa a dispus ca intimata să depună copie contractului individual de muncă al contestatorului.
A fost administrată proba cu interogatoriu a contestatorului, consemnată şi ataşată la dosar.
În şedinţa publică de la 03.06.2009 intimata arată că este în imposibilitate să depună înscrisurile solicitate de contestator şi de instanţă, ca urmare a faptului că unitatea intimată nu mai are activitate. În lipsa acestor acte, părţile au arătat că nu mai insistă în administrarea probei testimoniale, nefiind de altfel în măsură să identifice foşti salariaţi ai unităţii .
Prin sentinţa nr. 2326/09.06.2009 instanţa a reţinut următoarele :
Contestatorul a fost salariatul societăţii intimate cu contract individual de muncă ocupând funcţia de şef de bandă începând cu data de 01 11 2005.
Prin actul adiţional înregistrat la Inspectoratul Teritorial al Muncii Dolj sub nr. 30797/14.06.2006 şi semnat de contestator, intimata i-a modificat salariul tarifar brut, micşorându-l de la 730 lei la 370 lei, începând cu data de 01 05 2006.
Ulterior, prin decizia înregistrată sub nr.38351/02.08.2006, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 29.07.2006 în temeiul art. 61 al 1 lit. d Codul muncii.
Referitor la modificarea salariului, instanţa reţine că potrivit art. 41 Codul Muncii, acesta poate fi modificat prin acordul părţilor. Constatând că intimata a încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă al contestatorului, privind această modificare, ce poartă semnătura acestuia, instanţa constată că cererea privind anularea actului adiţional nu este întemeiată.
În ceea ce priveşte decizia de concediere, instanţa constată că potrivit art. 61 alin. 1 lit. d Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea salariatului în cazul în care acesta nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.
Potrivit art. 62 alin. 2 Codul Muncii, decizia se emite în scris şi trebuie să conţină motivarea în fapt şi drept, să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care poate fi contestată. De asemenea, potrivit art. 63 alin. 2 Codul Muncii, concedierea poate fi dispusă doar după evaluarea prealabilă a salariatului conform procedurii prevăzută de contractul colectiv de muncă aplicabil, la nivel naţional, de ramură sau unitate ori de Regulamentul de Ordine Interioară.
Instanţa constată că decizia de concediere contestată nu cuprinde elementele prevăzute de art. 62 alin. 2 Codul Muncii şi, pe de lată parte, unitatea intimată nu a făcut dovada efectuării procedurii de evaluare profesională a contestatorului.
Nerespectarea acestor dispoziţii legale, atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare, aşa cum prevăd dispoziţiile legale enunţate.
Faţă de considerentele expuse instanţa constată întemeiată contestaţia formulată de contestator împotriva deciziei de concediere înregistrată sub nr. 38351/02.08.2006 emisă de intimată, urmând să constate nulitatea absolută a acesteia.
Faţă de dispoziţiile art. 78 Codul Muncii, instanţa va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară şi va obliga intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care salariatul ar fi beneficiat de la data concedierii – 29.07.2006 şi până la data de 22.01.2007, dată de la care a beneficiat de indemnizaţie de şomaj.
Cererea contestatorului privind plata daunelor morale şi materiale va fi respinsă pentru următoarele considerente.
Cererea privind daunele materiale se grevează pe imposibilitatea contestatorului de a suporta cheltuielile aferente utilităţilor, ca urmare a neachitării de către intimată a drepturilor salariale corespunzător contractului individual de muncă şi a încetării abuzive a raporturilor de muncă.
Actele depuse la dosar de contestator fac dovada existenţei unor restanţe la plata de utilităţi anterioare emiterii decizie de încetare a raporturilor de muncă. Singurul act emis la data de 01.07.2007 reprezintă un act de înştiinţare privind întreruperea curentului electric din 17.07.2007, însă nu precizează creanţele şi perioada pentru care au fost constatate.
Pe de altă parte, pentru motivele arătate anterior, instanţa a respins cererea privind anularea actului adiţional, constatând că diminuarea veniturilor a intervenit prin acordul părţilor.
Ca urmare, instanţa constată că nu există dovezi produse de contestator din care să rezulte prejudiciul material suferit de acesta.
Referitor la daunele morale, instanţa constată că, de asemenea, contestatorul nu a făcut dovada existenţei unui astfel de prejudiciu suferit din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu, aşa cum prevede art. 269 Codul Muncii.
În consecinţă, instanţa constată neîntemeiate aceste cereri, urmând să le respingă.
Potrivit art. 274 cod procedură civilă, cel ce cade în pretenţii este obligat la plata cheltuielilor de judecată, în măsura în care acestea sunt dovedite.
Constatând că la dosar contestatorul nu a depus acte din care să rezulte efectuarea acestor cheltuieli, instanţa va respinge şi această cerere.
