Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 5600/R din data de 13.11.2013
Reîncadrarea. În urma descentralizării activității sanitarela nivel teritorial, a titluarilor funcțiilor desființate de Director RUNOS și Director administrativ, în funcțiile care nu există în statul de funcții, de șef serviciu RUNOS ți șef serviciu administrative, fără reclalcularea drepturilor salariale corespunzătoare noilor funcții nu este legală întrucât, pe de o parte modificarea art. 183 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 nu poate conduce la crearea unor situații nereglementate de lege (o altă interpretare lipsind de suport motivația legiuitorului care a stat la baza modificării legale menționate ), iar pe de altă parte, la data încadrării celor două persoane în funcția de “șef serviciu”;, era în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel că nu se poate susține că nu exista temei legal pentru stabilirea salariului, bineînțeles cu condiția ca noua încadrare să se realizeze cu respectarea dispozițiilor legale.
Prin sentința civilă nr. 3232/CA/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul Brașov – Secția a II-a civilă, de administrativ și fiscal în dosarul cu nr. de mai sus, s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 45/19.07.2012 emisă de C. C. B și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S.P.N. B., în contradictoriu cu pârâții C.C. R. și C.C. B., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Decizia nr. 45/19.07.2012 a fost emisă de pârâtă, în baza raportului de financiar asupra contului anual de execuție a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, la S.P.N. B. (fila 209 dosar fond) încheiat la data de 21.06.2012.
Prin actul administrativ anterior menționat, pârâta a dispus în sarcina ordonatorului de credite: I.1.a) calcularea și încasarea penalităților datorate de S.C. H. S.A. B., ca urmare a nerespectării clauzei contractuale referitoare la respectarea termenului de plată a chiriei; I.1.b) evidențierea în și virarea la bugetul de stat a vărsămintelor pentru persoanele cu neîncadrate, datorate pentru anul 2011; depunerea declarațiilor rectificative la organele fiscale teritoriale; II.1 stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului unității sanitare, prin includerea în venitul salarial al persoanelor cuprinse în eșantion, a unor adaosuri, pentru care prevederile legale care au reglementat inițial aceste drepturi, nu mai sunt aplicabile sau care nu sunt reglementate pentru funcțiile pe care le ocupă, precum și pentru recuperarea acestuia. Totodată, s-a dispus luarea măsurilor pentru extinderea verificării asupra legalității stabilirii veniturilor tuturor salariaților, iar în situația identificării de plăți de venituri necuvenite, se vor proceda la stabilirea întinderii prejudiciului și la recuperarea acestuia și respectiv, pentru determinarea obligațiilor fiscale plătite de asigurați și de angajator, pentru depunerea de declarații rectificative și efectuarea regularizărilor cu bugetul general consolidat al statului.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație la data de 09.08.2012, înregistrată la C.C. B. sub nr.1097/10.08.2012 (f. 249 dosar fond), ce a fost respinsă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul C.C. R., prin încheierea nr. 133/24.10.2012.
Prin prezenta, reclamantul a solicitat anularea deciziei nrt. 45/2012 și respectiv a încheierii nr. 133/2012 sub aspectul pct. I.1.a și pct. I.1.b întrucât prin Nota de Conciliere a fost însușită constatarea de către reclamant și au fost remediate acele abateri, prin emiterea de facturi cu suma aferentă penalităților calculate conform contractului încheiat cu S.C. H. S.A. și respectiv, prin virarea sumelor la bugetul de stat pentru persoanele cu handicap neîncadrate, datorate pentru anul 2011.
În acest sens, reclamantul a depus la dosar dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite prin decizia contestată (filele 18 – 22 dosar fond).
Dispozițiile art. 1 alin. 5 din Constituția României consacră expres principiul legalității, iar cele ale art. 52 din Legea Supremă și art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prevăd dreptul persoanelor care se consideră vătămate într-un drept sau interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, de a se adresa instanței de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Împrejurarea că ulterior constatării de către pârâtă, cu ocazia auditului financiar, a abaterilor săvârșite de reclamant prin încălcarea unor prevederi legale, acesta a remediat deficiențele, nu atrage nelegalitatea actului administrativ, aceasta reprezentând doar o a dispozițiilor stabilite în sarcina sa, în conformitate cu dispozițiile art. 43 din Legea nr. 94/1992.
Relativ la constatările și dispoziția pârâtei de la pct. II.1, instanța a reținut următoarele:
Prin Decizia contestată, pârâtul a constatat în sarcina reclamantului abateri constând în 1) menținerea în salariul de bază a salariului de merit, după expirarea perioadei pentru care a fost acordat, în cazul a 15 angajați (din eșantionul de 20 selectați) și respectiv, 2) nediminuarea drepturilor salariale în condițiile în care funcția deținută a fost modificată, în cazul a doi angajați (din eșantionul de 20 selectați).
Interpretarea dată de reclamant dispozițiilor actelor normative incidente în cauză s-a apreciat ca fiind eronată.
Prin dispoziția nr. 272 din 29.09.2009 emisă de Managerul S.P.N. B. și în baza procesului verbal nr. 6/28.09.2009 (fila 159 dosar fond), s-a dispus ca începând cu data de 01.10.2009, acordarea salariului de merit în cuantum de 15% din salariul de bază, personalului contractual menționat în anexa care face parte integrantă din dispoziție.
Salariul de merit a fost acordat în temeiul art. 7 alin. 3 din OG 17/2008 de modificare și completare a OUG 115/2004, conform căruia, “;Personalul care beneficiază de salariu de merit se stabilește o dată pe an, pentru o perioadă de 12 luni, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obținute în activitatea desfășurată în anul precedent, apreciată conform criteriilor elaborate de ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale. In cazul în care pe parcursul anului intervin modificări ale funcției deținute, care nu sunt imputabile persoanei beneficiare de salariu de merit, inclusiv modificarea funcției prin promovare, acordarea acestuia se menține până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit.”;
Pentru personalul care a beneficiat de salariul de merit, trebuia făcută aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 4 din OUG 1/2010, potrivit cărora, “;Salariile de merit stabilite in anul 2009 pe o perioadă care se întinde și în anul 2010 se introduc în salariul de bază până la expirarea perioadei pentru care au fost acordate. După această perioadă, se recalculează in mod corespunzător salariul de bază și celelalte sporuri calculate la acesta. Incepând cu anul 2010, acest drept nu se mai stabilește.”; Prin urmare, începând cu data de 01.10.2010, reclamantul trebuia să dispună recalcularea salariilor de bază și a celorlalte sporuri in raport de dispozițiile Lg. 330/2009 și a anexelor acesteia, nemaiputând stabili salarii sau alte drepturi de natura salariala care exced prevederilor Legii salarizării unice în sistemul bugetar.
Prin motivele contestației reclamantul a apreciat că-i sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. 1 din același act normative, potrivit căruia, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își păstrează salariul avut la această dată, care se calculează după cum urmează:
a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, dupa caz, indemnizația lunară de incadrare corespunzatoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor si indemnizatiilor care se introduc in acesta/aceasta, prevazute in notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, in masura in care isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii;
b) sporurile, indemnizatiile și alte drepturi salariale prevazute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc in salariul de baza, solda/salariul functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatia lunara de incadrare se acorda în aceleasi cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în masura în care își desfasoara activitatea în aceleasi conditii, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Reclamantul a interpretat eronat noțiunea de “;salariu de bază”; omițând că acesta se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 330/2009, și totodată, asimilează în mod eronat noțiunea de salariu de merit, cu noțiunea de spor. Așa cum s-a menționat anterior, prin Capitolul III din Lg. 330/2009 și anexele la aceasta nu s-a mai prevăzut “;salariul de merit”;, art. 5 alin. 4 din OUG 1/2010 fiind cât se poate de clar cu privire la acesta.
În ceea ce privește nediminuarea drepturilor salariale în condițiile în care funcția deținută a fost modificată, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 190/04.03.2011 emisă de managerul S.P.N. B., în temeiul Legii nr 284/2010 și Legii nr. 285/2010, s-a dispus ca începând cu data de 01.01.2011, d.nul B.G. – Șef Serviciu AAT, să fie reîncadrat în funcția de Șef Serviciu AAT Gradația 5 clasa de salarizare 85, iar prin decizia nr. 500/04.03.2011 emisă în baza aceluiași temei legal, s-a dispus ca d.na P.M. – Șef Serviciu RUNOS, să fie reîncadrată în funcția Șef Serviciu Gradația 5, clasa de salarizare 85.
Așa cum se poate observa din Deciziile 26/22.01.2010 și nr. 30/22.01.2010 (filele 167, 168 dosar fond), aceste două personae au deținut începând cu data de 01.01.2010 funcțiile de Director Administrativ și respectiv, Director resurse umane.
Potrivit Anexei nr. III la Lg. 284/2010 – Familia ocupațională de funcții bugetare “sănătate” – Capitolul I, pentru funcția Șef Serviciu, gradului I, îi corespunde clasa 70, iar gradului II, clasa 76.
Art. 33 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 prevede că, “;La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că, “;La funcțiile de conducere unde sunt prevăzute două grade de salarizare, nivelul de salarizare corespunzător gradului, respectiv clasei de salarizare și coeficientului de ierarhizare se stabilește de ordonatorul principal de credite în funcție de responsabilitatea, complexitatea și impactul deciziilor impuse de atribuțiile corespunzătoare fișei postului.”;
Față de aceste texte legale, tribunalul a reținut că ordonatorul principal de credite are posibilitatea ca, în raport de responsabilitatea și complexitatea atribuțiilor, să stabilească gradul de salarizare (I sau II) și respectiv, clasa de salarizare (maxim 76), însă cu respectarea dispozițiilor acestei legi.
Pentru considerentele reținute în fapt și în drept, constatând că decizia nr. 45/19.07.2012 și încheierea nr. 133/24.10.2012, contestate în cauză, au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantul S.P.N. B., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamantul S.P.N. B. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Brașov, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței civile în sensul admiterii în parte a contestației și anulării Deciziei nr. 45/2012 a C.C. B. cu privire la pct. II.1 aferent pct. 2 din partea de constatare a deciziei.
Criticile aduse au constat în următoarele:
Referitor la aprecierea instanței potrivit cu care interpretarea petentei privind menținerea în salariul de bază a salariului de merit, după expirarea perioadei pentru care a fost acordat este eronată, recurentul a invocat faptul că a ținut cont la stabilirea salariului de art.47 și 41 din Legea nr. 330/2009, precum și de anexele la această lege, de faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 a fost abrogată OG nr. 17/2008, dar și de adresa M.S. nr. XI/C/1422.09.01.2010 emisă în baza OMF nr. 42/2010.
S-a arătat faptul că prin adresa menționată au fost specificate în mod expres elementele constitutive ale noului salariu de bază: spor de vechime, salariu de merit pentru personalul care a beneficiat de acesta, spor de prevenție, cuantumul lunar al primei de stabilitate, indemnizație de conducere pentru personalul cu funcții de conducere.
În interpretarea recurentului, noul salariu avea un caracter permanent, nu a fost limitat în timp și era compus din salariul de bază în sumă fixă și sporul pentru condiții de muncă tot în cuantum fix.
Referitor la intrarea în vigoare a OUG nr. 1/2010, s-a expus conținutul art. 5 alin. 1 și 6 alin. 1 și s-a arătat că nici instanța și nici intimata C.C. B. nu au ținut cont de art. 11. Concluzia recurentului, sub acest aspect, a fost în sensul că salariul de merit a fost acordat legal până la data de 01.10.2010, iar după această dată s-a acordat o sumă compensatorie în același cuantum, păstrându-se drepturile salariale avute de către angajat la 31.12.2009. Termenul de sumă compensatorie folosit în locul salariului de merit, derivă din lege (OUG nr. 1/2010) și nu era nevoie de emiterea unei Dispoziții a Comitetului Director în acest sens.
În continuare, în cronologia apariției actelor normative, s-a făcut referire la intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010 care a abrogat Legea nr. 330/2009 și a Legii nr. 285/2010 (care prevede în mod expres că pentru anul 2011 se păstrează drepturile avute în octombrie 2010).
S-a mai menționat că pentru toată această perioadă a fost respectată încadrarea cheltuielilor de personal în procentul de 70% din totalul sumelor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. și al sumelor asigurate de la bugetul Ministerul Sănătății cu această destinație conform prevederilor art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, fără a se cauza un prejudiciu instituției.
O altă critică adusă hotărârii atacate vizează faptul că prima instanță s-a limitat în interpretarea dată, doar la OUG nr. 17/2008 de modificare și completare a OUG nr. 115/2004, fără a ține cont că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, ordonanța menționată era abrogată.
Cu privire la “nediminuarea drepturilor salariale în condițiile în care funcția deținută a fost modificată, în cazul a doi angajați (din eșantionul de 20 selectați), recurentul a arătat că instanța de fond a analizat situația raportat la Anexa nr. III la Legea nr. 284/2010, fără a ține cont de momentul aplicării dispozițiilor legale și momentul emiterii Deciziilor nr. 190/4.03.2011 și nr. 500/4.03.2011. La data emiterii deciziilor, era în vigoare (din 13.06.2010) OUG nr. 48/2010 care modifică textul articolului 183 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 în sensul restructurării Comitetului Director, la un număr de patru membrii, fiind desființate funcțiile de director administrativ și director RUNOS. La data de 10.06.2010 conducerea spitalului a dispus transformarea posturilor de director administrativ și director RUNOS în posturile de “șef serviciu administrativ”; și “șef serviciu RUNOS”; , fiind păstrate aceleași atribuții avute anterior. Salariul acestor două persoane a fost stabilit de către conducerea spitalului fără a avea posibilitatea aplicării unei dispoziții legale, acestea fiind abrogate și neexistând funcții similare în statul de funcții, respectiv șef de serviciu.
Întrucât la data de 10.06.2010 nu intrase în vigoare Legea nr. 284/2010, s-a dispus reîncadrarea celor două persoane la salariul avut în plată, încadrarea având un caracter provizoriu până la aplicarea unitară a legii salarizării.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de Legea nr. 284/2010 al cărui termen de aplicare a fost prorogat imediat prin Legea nr. 285/2010 și care la art. 1 prevede că, începând cu 01.01.2011, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
În salariul de bază aferent lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate conform OUG nr. 1/2010.
Pentru posturile nou înființate, chiar prin art. 31 din Legea nr.330/2009 se prevede că pentru personalul nou încadrat pe funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcții similare.
Criticile aduse au privit și soluția dată cererii de suspendare, însă nu au mai fost susținute, fapt precizat în mod expres în încheierea de ședință din 1.10.2013.
Intimata C.C.R., pentru C.C. B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, invocând următoarele apărări:
Cu privire la solicitarea de casare a hotărârii cu trimitere a cauzei spre rejudecare, intimata a arătat că recurenta nu a formulat motive de drept care afectează de nelegalitate hotărârea judecătorească în recurs. Făcând referire la art. 201 Cod procedură civilă, s-a indicat faptul că judecătorul poate dispune efectuarea unei expertize. Ca urmare, necesitatea efectuării expertizei contabile este lăsată la aprecierea instanței, iar în cauză s-a pus în discuție interpretarea unor acte normative legate de salarizarea personalului, astfel că, în mod justificat, nu s-a dispus administrarea acestei probe.
Concluzionând sub acest aspect, s-a arătat că reclamanta a formulat o cerere de recurs ce nu îndeplinește cerințele imperative prevăzute de art. 302/1 lit.c coroborat cu art. 303 (1) raportat la art. 103 Cod procedură civilă, ceea ce atrage nulitatea conform art. 306 Cod procedură civilă potrivit căruia rec ursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Apărările au privit și cererea de suspendare, în sensul menținerii hotărârii atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Analiza prezentului recurs se limitează la investirea instanței de către recurent, respectiv cu privire la pct. II.1 din Decizia nr. 45/19.07.2012 aferent pct. 2 din partea de contestare a deciziei.
Prin Decizia nr. 45/19.07.2012, emisă de C.C. B., la punctul 2, în urma verificării acurateței modului de calcul al salariilor pentru un eșantion de 20 de salariați, s-au constatat abateri de la legalitate în stabilirea venitului salarial.
Astfel, prin dispoziția managerului nr. 272/29.09.2009 s-a acordat unui nr. de 83 persoane, salariu de merit în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu data de 01.010.2009 pentru o perioadă de 12 luni, respectiv până la data de 30.09.2010. La expirarea perioadei, deși entitatea avea obligația de a recalcula în mod corespunzător salariul de bază și celelalte sporuri calculate la acesta, conform art. 5 alin. 4 din OUG nr. 1/2010, salariul de merit a fost acordat în continuare în anul 2010 și a fost inclus în venitul salarial acordat începând cu anul 2011.
Cu privire la această constatare a C.C., prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 5 alin. 4 din OUG nr. 1/2010 potrivit cu care la expirarea perioadei pentru care salariul de merit a fost acordat, respectiv 01.10.2010, se procedează la recalcularea în mod corespunzător a salariului de bază și a celorlalte sporuri calculate la acesta. A mai reținut prima instanță că recalcularea trebuia realizată în raport de dispozițiile Legii nr. 330/2009 și a anexelor acesteia.
Recurentul a dat o altă interpretare dispozițiilor legale, respectiv Legii nr. 330/2009 și OUG nr. 1/2010. Astfel, în opinia acestei părți, întrucât dacă prin adresa nr. XI/C/1422.09.01.2010 și în art. 5 alin. 1 lit.a din OUG nr. 1/2010 se face referire la sporurile anterioare, iar prin art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 se prevede ca reper salariul din luna decembrie 2009, este corectă interpretarea potrivit cu care un spor acordat temporar este tratat de lege la fel ca un spor permanent.
Trebuie avut în vedere faptul că prin acest act normativ, OUG nr. 1/2010, se prevede (art. 5 alin. 4) ce se întâmplă cu sporul de merit, astfel că, dacă legiuitorul ar fi intenționat să ofere acestui spor același tratament juridic ca celor permanente, dispoziția legală menționată mai sus nu ar mai fi existat.
Nici dispozițiile art. 11 din OUG nr. 1/2010 nu pot contraveni celor ale art. 5 alin. 4, analiza lor coroborată conducând la concluzia că situația salariului de merit este una de excepție, datorată caracterului temporar al acestuia și este reglementată diferit de legiuitor.
Prin recurs nu se aduce nicio critică faptului că prima instanță a reținut incidența în cauză a art. 5 alin. 4 din OUG nr. 1/2010, iar instanța de recurs constată că toate celelalte texte de lege invocate în calea de atac nu sunt în măsură să înlăture aplicarea dispozițiilor legale menționate.
Prin decizia nr. 45/2012, C.C.B. a mai constatat că prin dispozițiile managerului nr. 123 și 124/10.06.2010, în urma descentralizării activității sanitare la nivel teritorial, titularii funcțiilor Director RUNOS și Director administrativ au fost reîncadrați în funcțiile de șef serviciu RUNOS și șef serviciul administrativ, fără însă a se recalcula drepturile salariale corespunzătoare noilor funcții.
În anul 2011, managerul a mai emis alte două dispoziții nr. 190 și 500/4.03.2011, prin care cele două persoane și-au menținut atât funcția de șef serviciu cât și venitul salarial din perioada când îndeplineau funcția de director, contrar prevederilor art. 6 alin. 3 din OUG nr. 1/2010 și art. 36 din Legea nr. 330/2009.
Cu referire la această constatare a C.C.B., instanța de fond a apreciat că este întemeiată, reținând în acest sens că ordonatorul de credite ar fi trebuit să stabilească salariile pentru cele două noi poziții, în funcție de Anexa nr. III la Legea nr. 284/2010.
Criticile aduse în recurs au vizat, pe o parte, faptul că aplicarea Legii nr. 284/2010 a fost prorogată prin Legea nr. 285/2010, iar pe de altă parte faptul că funcția de șef serviciu nu există în statul de funcții.
În acest mod, recurentul își invocă propria culpă, arătând că a procedat la reîncadrarea celor două persoane în funcții care nu existau la nivelul spitalului.
Faptul că, urmare a modificării art. 183 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, s-a dispus restructurarea Comitetului Director, nu poate conduce la crearea unor situații nereglementate de lege.
Desființarea posturilor nu conduce automat la găsirea unor soluții nereglementate de lege care să justifice menținerea unor persoane în posturi cu aceleași atribuții. O astfel de interpretare lipsește de suport motivația legiuitorului care a stat la baza modificării art. 183 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
Dincolo de acest aspect, la data încadrării celor două persoane în funcția de “șef serviciu”;, era în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel că nu se poate susține că nu exista temei legal pentru stabilirea salariului, bineînțeles cu condiția ca noua încadrare să se realizeze cu respectarea dispozițiilor legale.
În consecință, criticile aduse în recurs nu sunt în măsură să înlăture temeinicia și legalitatea constatării deciziei C.C. analizată.
În cauză nu se impune o verificare/stabilire prin intermediul unei expertize judiciare contabile, a unui prejudiciu, însăși dispoziția C. C. B. fiind în sensul ca ordonatorul de credite să stabilească întinderea prejudiciului.
Constatând astfel că actele atacate, sub aspectul întinderii controlului judiciar astfel cum s-a precizat la început, sunt la adăpost de orice critică și, în consecință, că soluția de respingere a acțiunii este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
