Art. 41, art. 48 si art. 64 alin. 3 C. muncii
Decizia contestata concretizeaza în fapt o masura de modificare unilaterala a contractului de munca, cu caracter definitiv, sub aspectul unor elemente esentiale: functia (postul si felul muncii) si salariul, în conditiile în care în cauza nu este incidenta niciuna dintre situatiile de exceptie prevazute de art. 48 C. muncii care sa permita angajatorului sa modifice unilateral contractul de munca.
Diminuarea capacitatii de a salariatului poate justifica doar modificarea temporara a contractului individual de munca de catre angajator ca masura de protectie a salariatului, în sensul schimbarii într-o functie conforma starii sale de sanatate.
Angajatorul nu putea modifica unilateral felul muncii si salariul nici în situatia necorespunderii profesionale.
Decizia nr.7323/R din 10 decembrie 2009
Prin sentinta civila nr.2373 pronuntata la data de 20.03.2009, Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis în parte contestatia formulata de contestatoarea A.M. în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL, s-a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr.56/14.01.2009: s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul detinut anterior emiterii deciziei; a fost obligata intimata la plata unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate, reactualizate, cât si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea începând cu data de 14.01.2009 si pâna la data reintegrarii efective, fata de contestatoare; a fost respinsa ca neîntemeiata cererea contestatoarei de acordare a daunelor morale si a fost obligata intimata la 3000 lei cheltuieli de judecata fata de contestatoare.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin decizia nr.56/2009 s-a dispus, începând cu data de 14.01.2009, modificarea locului si felului muncii fara consimtamântul contestatoarei din functia de inspector resurse umane în functia de operator dispecer.
Din cuprinsul deciziei nu rezulta ca angajatorul a modificat temporar locul si felul muncii fara consimtamântul salariatei.
S-a retinut totodata ca prin art.2 din decizia 56/2009 angajatorul a modificat drepturile salariale ale contestatoarei de la suma de 2377 Iei pe luna la suma de 760 Iei pe luna. S-a statuat în consecinta ca prin aceasta modificare a drepturilor salariale angajatorul a încalcat prevederile art.41 din Codul Muncii întrucât a dispus o modificare a elementului salariu fara acordul salariatei.
S-a conchis astfel ca, angajatorul a emis decizia cu nerespectarea prevederilor art.41 si art.48 din Codul Muncii.
S-a înlaturat sustinerea angajatorului din întâmpinare în sensul ca decizia a fost emisa ca o masura de protectie a salariatei, deoarece nu a operat o modificare temporara a locului si felului muncii, ci o modificare unilaterala atât a drepturilor salariale cât si a locului si felului muncii.
Drept urmare, Tribunalul Bucuresti a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr.56 din 14.01.2009.
Capetele de cerere accesorii nu au fost admise în raport de prevederile art.78 Codul Muncii si solutia adoptata de instanta asupra primului capat din cererea de chemare în judecata.
Astfel s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul detinut anterior emiterii deciziei si obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate, reactualizate cât si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 14.01.2009 si pâna la data reintegrarii efective.
S-a apreciat ca prin probele administrate în cauza, contestatoarea nu a facut dovada prejudiciu moral suferit prin fapta ilicita a angajatorului de a-i schimba locul, felul muncii si drepturile salariale.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal pârâta SC F. SRL, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Invocând temeiurile de modificare prevazute de art.304 pct.4 si 8 Cod procedura civila, recurenta sustine în esenta depasirea de catre prima instanta a atributiilor puterii judecatoresti si interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii. Se arata în dezvoltarea recursului formulat ca nelegal a statuat instanta de fond ca din cuprinsul deciziei nu ar rezulta ca angajatorul ar fi modificat temporar locul si felul muncii, acest aspect rezulta din cuprinsul deciziei contestate si temeiul juridic indicat în aceasta – art.48 din Codul muncii.
Se sustine de asemenea, ca Tribunalul Bucuresti a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, schimbând natura ori întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestuia, în sensul ca a realizat o alta interpretare a deciziei nr.56 din data de 14.01.2009, când acea decizie era de altfel clara si explicita.
Pretinde recurenta, ca în fapt contestatoarea nu a respectat prevederile art.3 alin.1 si 2 din Ordonanta nr.96/2003, în sensul ca nu a anuntat în scris angajatorul despre starea sa de graviditate si nu a prezentat documentul medical care sa ateste aceasta stare, de la medicul sau de familie, la sediul si punctul de lucru al societatii neexistând arhivata o astfel de cerere.
În acest context, mentioneaza recurenta ca decizia contestata a fost emisa în baza notei explicative data de contestatoare din data de 19.12.2008, dar nu a fost emisa cu caracter de sanctionare, întrucât daca decizia avea un astfel de caracter, evident ca s-ar fi realizat cercetarea disciplinara prealabila. Decizia a fost emisa ca o masura de protectie pentru contestatoare care a precizat ca nu-si mai poate exercita atributiile din fisa postului, postul de operator – dispecer presupunând o munca mai usoara decât cea de inspector Resurse Umane si putând fi realizata contrar sustinerilor contestatoarei într-un program de 8 ore pe zi, program ce poate fi stabilit de conducerea unitatii. Aceste considerente au fost avute în vedere la întocmirea deciziei contestate pe dispozitiile art.48 din Codul muncii (concretizând o schimbare temporara a locului si felului munci) si art.60 Codul muncii (masura fiind dispusa ca o masura de protectie sociala pentru contestatoarea ce era însarcinata).
Considera recurenta ca sunt neîntemeiate sustinerile contestatoarei ca prin modificarea salariului i s-a cauzat un prejudiciu, ca a fost discriminata, i s-ar fi creat o stare dezavantajoasa în raport cu ceilalti salariati, ca s-au realizat presiuni asupra sa, salariul platit pentru postul de operator dispecer este acelasi la nivel de societate, societate ce nu-si permite plata a doua persoane pe functia de inspector resurse umane, la scurt timp fiind nevoita recurenta a angaja o alta persoana.
Se apreciaza neîntemeiat si punctul patru al contestatiei respectiv cel referitor la daunele morale solicitate de intimata contestatoare, în cuantum de 7131 lei, cu titlu de prejudiciu moral creat, nefacând-se dovada ca starea de stres a acesteia a fost creata de recurenta.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentinta civila atacata, sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauza, Curtea apreciaza nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfatisa în cuprinsul prezentei motivari a deciziei.
Într-un prim motiv de recurs, recurentul sustine ca Tribunalul Bucuresti a depasit puterile conferite de lege autoritatii judecatoresti, intrând în domeniul puterii executive, statuând ca “din cuprinsul deciziei contestate nu rezulta ca angajatorul a modificat temporar locul si felul muncii fara consimtamântul salariatei”.
Curtea noteaza ca o hotarâre judecatoreasca poate fi casata pentru acest motiv atunci când instanta savârseste un exces de putere, adica atunci când pronunta o hotarâre fara nici o competenta în acea materie, fie atunci când ea savârseste orice alt act de procedura în afara prerogativelor recunoscute instantelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteza este realizata atunci când exista o imixtiune a autoritatii judecatoresti în sfera autoritatii executive sau legislative, asa cum este consacrata de Constitutie.
Acest motiv de recurs nu subzista.
Dispozitia primei instante de a constata nulitatea deciziei contestate, pe considerentul ca nu ar concretiza o modificare temporara a locului si felului muncii, masura dispusa de angajator, fara consimtamântul salariatei nu echivaleaza cu o imixtiune a instantei în sfera unei alte autoritati, în speta de fata a unei autoritati executive. Aceasta pune însa problema cenzurarii hotarârii instantei de fond din perspectiva art.304 pct.8 Cod procedura civila, aspect va fi analizat în cadrul motivului doi de recurs.
Se va avea în vedere în acest sens ca prima instanta a realizat o interpretare corecta a actului juridic dedus judecatii, respectiv a deciziei contestate cât si a normelor de drept material incidente în cauza.
Prin decizia contestata s-a dispus încadrarea contestatoarei într-o functie inferioara ca salarizare, ca pregatire profesionala (din cea de inspector resurse umane, în cea de operator dispecer), concretizând în fapt cum legal a apreciat Tribunalul Bucuresti o masura de modificare unilaterala a contractului de munca al acesteia, cu caracter definitiv, sub aspectul unor elemente esentiale: functia (postul si felul muncii) si salariul, în conditiile în care în cauza nu este incidenta niciuna dintre situatiile de exceptie care sa permita angajatorului sa modifice unilateral contractul de munca conform art.48 Codul muncii.
Ori, în speta nu se regaseste asa cum s-a aratat niciuna dintre situatiile prevazute de textul legal mentionat, întrucât în ipoteza art.48 Codul muncii stipulat ca temei al deciziei contestate, masura modificarii unilaterale a contractului individual de munca are caracter temporar. În cauza, însa masura dispusa are caracter permanent si putea fi dispusa numai cu acordul partilor, acord inexistent în cazul salariatei, contestatoare în prezenta cauza.
De altfel, diminuarea capacitatii de munca a salariatului poate justifica modificarea temporara a contractului individual de munca de catre angajator ca masura de protectie a primului, în sensul schimbarii într-o functie conforma starii sale de sanatate. Aceasta ipoteza, nu se regaseste de asemenea în speta dedusa judecatii, întrucât este evident ca angajatorul nu a modificat contractul de munca al intimatei ca o masura de protectie sociala a acesteia, data fiind starea de graviditate în care se afla salariata, întrucât nu avea cunostinta de aceasta stare, cum însasi recurenta invoca în calea de atac promovata, pretinzând si încalcarea dispozitiilor art.3 alin.1 si 2 din Ordonanta nr.96/2003 de catre contestatoare prin lipsa informarii scrise a angajatorului despre starea de graviditate, atestata prin document medical al medicului de familie.
Decizia contestata nu cuprinde nicio motivatie în fapt, iar motivarea în drept mentionata nu poate fi încadrata în nici una dintre masurile prevazute de Codul muncii ca justificând modificarea unilaterala a contractului individual de munca.
Angajatorul nu putea modifica felul muncii si salariul angajatei nici în situatia necorespunderii profesionale (având în vedere ca prin motivele de recurs se invoca si anumite deficiente în activitatea profesionala a contestatoarei), întrucât si în acest caz modificarea locului de munca este posibila numai cu consimtamântul expres al salariatului cu privire la acceptarea noului loc de munca propus (art.64 alin.3 Codul muncii).
Nu pot fi primite nici criticile recurentei referitoare la modul de solutionare a capatului de cerere privind daunele morale solicitate, întrucât prima instanta a respins acest capat de cerere, cu motivatia neîntrunirii conditiilor impuse de prevederile art.269 din Codul muncii.
