Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 185/R din 21 ianuarie 2013
Prin sentinţa civilă nr.1437 din 26.09.2012. pronunţată de Tribunalul Maramureş. a fost respinsă excepţia tardivităţii invocată de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Maramureş.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta B.P.. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Maramureş şi. în consecinţă. a fost anulată în parte dispoziţia nr. 277/31.01.2012. respectiv art. 2 din această dispoziţie. emisă de pârâtă; au fost anulate cele două acte adiţionale fără număr şi dată. comunicate reclamantei la data de 20.02.2012. emise de pârâtă; a fost anulată dispoziţia nr. 125/04.01.2012 emisă de pârâtă; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei diferenţa drepturilor salariale începând cu 15.08.2011. datorate conform funcţiei de instructor cu educaţia M gradaţia 5. clasa de salarizare 29 şi cele efectiv achitate; a fost obligată pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel. prima instanţă a reţinut că reclamanta este angajată. cu contract individual de muncă. la pârâta D.G.A.S.P.C. Maramureş. în funcţia de instructor cu educaţia CRCR S. Sighetu Marmaţiei. Prin dispoziţia nr. 782 din 10.06.2011 emisă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş. începând din data de 14.06.2011 reclamanta a fost sancţionată cu retrogradare în funcţie pe o durată de 60 zile. urmând a ocupa funcţia de infirmier la CRRPH B. din Sighetu Marmaţiei şi a beneficiat de drepturile salariale funcţiei de infirmier. Dispoziţia de sancţionare a fost contestată. iar prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. 6312/100/2011 având ca obiect această contestaţia. s-a decis respingerea contestaţiei.
După expirarea perioadei de 60 de zile. durata de aplicare a sancţiunii. reclamanta nu a fost repusă în drepturi. respectiv a rămas mai departe pe postul de infirmier fiind salarizată potrivit acestei funcţii şi nici nu s-a dispus revenirea acesteia la CRCR S. Sighetu Marmaţiei. prestând în continuare activitate la CRRPH B. din Sighetu Marmaţiei.
Prin dispoziţia 277/31.01.2012 emisă de pârâtă, privind „reîncadrarea d-nei B.P. în funcţia de instructor cu educaţia – M, gradaţia 5, clasa de salarizare 29, la CTF S.”, se dispune calcularea şi plata drepturilor salariale către reclamantă pentru perioada 15.08.2011 – 31.01.2012 cu următoarea menţiune:
„reîncadrată în funcţia de instructor cu educaţia – M, gradaţia 5, clasa de salarizare 29, la S., sumele reprezentând drepturi salariale aferente acestei funcţii”.
La art. 2 din aceeaşi dispoziţie se precizează că începând cu data de 01. 02.2012, reclamanta îşi va desfăşura activitatea la CRRPH B..
Pârâta mai emite două acte adiţionale la contractul individual de muncă al reclamantei, fără dată, fără număr de înregistrare, semnate de reclamantă doar pentru luare la cunoştinţă, cu data de
20.02.2012.
Prin actul adiţional depus la fila 4 din dosar, se menţionează că începând cu data de 15.08.2011, reclamantei i se modifică funcţia în instructor cu educaţia M gradaţia 5, clasa de salarizare 29 la CTF S. precum şi drepturile salariale, respectiv 900 lei salariu de bază şi spor de condiţii deosebite 72 lei, total brut 072 lei, iar începând cu data de 01.02.2012 se modifică şi locul muncii de CTF S. la CRRPH
B..
În celălalt act adiţional, cel depus la fila 5 din dosar, se precizează că, începând cu data de
01.01.2012, reclamanta va beneficia de un salariu de bază de 700 lei şi un spor de condiţii deosebite de 81 de lei, total brut fiind de 781 lei, menţionându-se că celelalte clauze ale contractului rămân neschimbate.
Ulterior prin dispoziţia nr. 125/03.01.2012, comunicată reclamantei la data de 26.03.2012, pârâta dispune ca începând cu data de 01.01.2012, reclamanta, angajată în funcţia de infirmieră gradaţia 5 clasa de salarizare 23 la CRRPH B., va avea un salariu de 781 lei brut.
În ce priveşte prescrierea dreptului la acţiune privind contestarea acestei dispoziţii, invocată de pârâtă, instanţa reţine că excepţia este neîntemeiată. Astfel cum se face menţiune pe dispoziţie şi cum de altfel recunoaşte şi pârâta, dispoziţia a fost comunicată reclamantei la data de 26.03.2012. Potrivit prevederilor art. 268 alin. 1 lit. a Codul muncii, dispoziţia poate fi atacată în instanţă în termen de 30 de zile de la comunicare. Completarea de acţiune prin care reclamanta înţelege să formuleze contestaţie şi împotriva acestei dispoziţii este depusă prin registratura instanţei la data de 20.04.2012, deci în cadrul termenului de 30 de zile de la comunicare, data de 11.05.2012 la care face referire pârâta fiind termenul de judecată fixat în prezentul dosar.
Faţă de considerentele de fapt reţinute, sub aspectul fondului cauzei, s-a considerat incidenţa unei modificări unilaterale de contract individual de muncă.
Contractul de muncă al reclamantei priveşte încadrarea acesteia în funcţia de instructor cu educaţia la CTF S. Sighetu Marmaţiei, cu salariul corespunzător acestei funcţii. Retrogradarea reclamantei în funcţia de infirmier şi schimbarea locului de muncă la CRRPH B., a fost dispusă ca sancţiune disciplinară, pentru o perioadă determinată de 60 de zile, iar la expirarea acestei perioade reclamanta trebuia repusă în situaţia anterioară atât sub aspectul funcţiei cât şi sub aspectul locului de muncă, acestea fiind elemente esenţiale ale contractului individual de muncă, în acest sens fiind dispoziţiile art. 41 alin. 3 Codul muncii, iar aceste elemente nu pot fi modificate decât cu acordul părţilor, în acest sens dispoziţiile art. 41 alin. 1 Codul muncii fiind imperative. Cum în cauză nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului individual de muncă al reclamantei, după expirarea perioadei de sancţionare disciplinară, s-au făcut cu acordul reclamantei, acestea au fost anulate şi în consecinţă acţiunea a fost admisă conform dispozitivului.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei, în sumă de 300 lei, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanţa nr. 48/06.09.2012 depusă la dosar.
împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş a formulat recurs prin care a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii, iar în subsidiar casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În motivarea recursului s-a prezentat starea de fapt ce a generat prezentul litigiu, arătându-se că prin decizia nr.277/31.01.2012 reclamantei i s-au acordat retroactiv diferenţele salariale rezultate prin prelungirea perioadei în care reclamanta a fost retrogradată în funcţie, ca măsură disciplinară şi i s-a recunoscut funcţia de instructor şi salariul corespunzător.
Locul de desfăşurare a activităţii CR RPH B. – a fost stabilit în baza dispoziţiilor art.96 din Legea nr.272/2004, în raport de obligaţia legală a angajatorului de a îndepărta de copil persoana care a săvârşit abuzuri asupra copilului pe care îl are în îngrijire, faptă de care este acuzată reclamanta, fiind şi cercetată penal.
Se arată că nici în prezent acordul reclamantei exprimat în data de 08.04.2011 în vederea schimbării funcţiei şi locului de desfăşurare a activităţii nu a fost revocat, precum şi că reclamantei iau fost plătite toate diferenţele salariale, astfel încât sub acest aspect acţiunea reclamantei şi dispoziţia primei instanţe nu are obiect.
Se contestă dispoziţia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Sunt invocate motivele prevăzute de art.304 pct.6, 7, 8 şi 9 C.pr.civ.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de apel va admite recursul pentru următoarele considerente:
Dispoziţia nr.277/31.01.2012 emisă de pârâtă se referă în art.2 la stabilirea locului de desfăşurare a activităţii reclamantei la CRRPH B..
Această măsură nu reprezintă, contrar considerentelor hotărârii atacate, o modificare unilaterală a contractului de muncă.
În acest sens, Curtea de Apel reţine că art.41 Codul muncii reglementează posibilitatea modificării contractului individual de muncă numai prin acordul părţilor, iar cu titlu de excepţie este recunoscută posibilitatea modificării individuală în cazurile şi condiţiile stabilite în mod expres prin lege.
O primă observaţie în acest context este că reclamanta şi-a exprimat acordul la schimbarea locului de muncă, conform declaraţiei scrise personal la data de 08.04.2011. O atare manifestare de voinţă dă expresie principiului consensualismului (art.8 din Codul muncii), rezultând că schimbarea locului de desfăşurare a activităţii a fost dispusă în baza consimţământului salariatei şi prin urmare, nu reprezintă o măsură unilaterală a angajatorului.
Art.2 al dispoziţiei nr.277/2012 reflectă în consecinţă acordul salariatei la schimbarea locului de muncă, ceea ce se încadrează în exigenţele legale enunţate de art.41 alin.1 Codul muncii.
În egală măsură, Curtea de Apel reţine şi că în măsura în care s-ar considera că dispoziţia nr.277/2012 are caracter unilateral, după cum susţine reclamanta, emiterea sa se încadrează în situaţia de excepţie reglementată de art.41 alin.2 Codul muncii.
Astfel, după cum s-a precizat anterior, modificarea unilaterală este posibilă în cazurile şi condiţiile legii. Or, art.96 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, prevede că:
“În cazul în care abuzul sau neglijarea a fost săvârşită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa.”
Această normă legală, consacrând obligaţia angajatorului de a acţiona în vederea îndepărtării salariatului de copii de care a abuzat, reprezintă în sine un caz de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, permisă de lege, având ca raţiune asigurarea respectării interesului superior al copilului care este prioritar faţă de normele de protecţia a salariatului.
În consecinţă, Curtea de Apel constată că dispoziţia nr.277/2012 este legală, iar soluţia contrară dată de instanţa de fond urmează a fi modificată.
În privinţa dispoziţiei nr.125/2012 prin care reclamanta a fost încadrată ca infirmieră cu elementele salariale corespunzătoare, Curtea reţine că a fost revocată prin dispoziţia nr.277/31.01.2012 prin care reclamanta a fost reîncadrată ca instructor cu educaţia, gradaţia 5 şi clasa de salarizare 29, fiindu-i acordate diferenţele salariale rezultate din încadrarea sa ca infirmieră.
Prin urmare, dispoziţia nr.125/04.01.2012 nu mai produce efecte juridice, fiind revocată de către angajator şi acceptată de către reclamantă, care şi-a primit drepturile salariale şi îşi desfăşoară activitatea ca instructor cu educaţia.
Primul act adiţional consemnează aceleaşi măsuri cu cele din dispoziţia nr.277/2012, astfel încât nu se impune anularea sa, fiind aplicabile aceleaşi dezlegări în drept.
Al doilea act adiţional are ca obiect încadrarea salarială a reclamantei începând cu 01.01.2012 în urma intrării în vigoare a HG nr.1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară. garantat în plată. care nu reprezintă aşadar un motiv de nelegalitate a actului adiţional.
De altfel. acest act nu mai produce efecte juridice. fiind revocat prin dispoziţia nr.277/2012 prin care reclamanta a beneficiat de o reîncadrare salarială superioară.
În fine. dispoziţia primei instanţe de acordare a drepturilor salariale. nemotivată de altfel şi neprecizată temporar va fi înlăturată. deoarece s-a dovedit de către angajator că s-au plătit diferenţele salariale decurgând din încadrarea reclamantei ca infirmieră.
Pentru considerentele expuse anterior. Curtea de Apel. în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. va admite recursul în sensul celor ce urmează.
