Pentru stimularea mobilităţii forţei de muncă s-a prevăzut dreptul persoanelor care în perioada de plată a indemnizaţiei de şomaj se încadrează într-o altă localitate, unde îşi schimbă domiciliul să primească o primă de instalare, plătită din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Prima de instalare nu se calculează în raport de venitul minim pe economie, ci în raport de valoarea indicatorului social de referinţă la data instalării care este în sumă de 500 lei, potrivit O.U.G. nr. 126/8.10.2008. Dreptul la plata primei de instalare este condiţionat de calitatea persoanei de beneficiar al indemnizaţiei de şomaj la data când se încadrează într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul-art. 75 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1720 din 3 septembrie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 7.06.2011, contestatorul G. F. L. a chemat în judecată pe intimata AJOFM Argeș – Agenția Locală Curtea de Argeș, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună: – anularea dispoziției 1543 emisă de intimată la data de 6.05.2011; – obligarea intimatei la acordarea dreptului prevăzut de art.75 din Legea nr. 75/2002, urmând să îi plătească cel puțin 7 salarii minime pe țară, în cuantum de 4690 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data la care aceasta trebuia acordată și până la plata efectivă ; – obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
în motivare, contestatorul a arătat că prin dispoziția nr. 1543 din 6.05.2011, emisă de intimată, i s-a respins cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de art. 75 din Legea nr. 76/2002, cu motivarea că durata contractului de muncă al reclamantului a fost de 3 luni deși ulterior acest contract a fost modificat prin actul adițional nr. 1/01.04.2001 în sensul modificării duratei din durata determinată în durata nedeterminată .
Mai arata contestatorul în perioada în care acesta încasa indemnizația de șomaj, s-a încadrat în muncă la o societate din altă localitate decât cea de domiciliu fiind aplicabile dispozițiile art. 75 din Legea nr. 76/1996.
Prin sentința civilă nr. 1119 M/19.07.2011, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. 7669/62/2011 a fost admisă excepția de necompetență și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, cauza fiind înregistrată la data de 29.07.2011, sub același număr.
Prin sentința civilă nr. 71 din 15 februarie 2012, Tribunalul Argeș a admis acțiunea formulată de reclamant anulând dispoziția nr.1543/06.05.2011 emisă de Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de Muncă Argeș.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturi bănești în cuantum de 7 salarii brute minime pe țară, cu titlu de primă de instalare, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pronunțând această sentință, prima instanță a reținut în esență că prin dispoziția nr.1543/06.05.2011 intimata i-a respins reclamantului cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de art.75 din Legea nr. 76/2002, cu motivarea că durata contractului de muncă al reclamantului a fost de 3 luni. Legea nr. 76/2002 în afara reglementării sistemului de pentru șomaj are ca obiect și stimularea ocupării forței de muncă și potrivit dispozițiilor art. 75 din lege, persoanele aflate în perioada în care li se acordă indemnizația de șomaj, dacă se încadrează în muncă în altă localitate, beneficiază de un ajutor de instalare în cuantum de 7 salarii minime brute pe țară. Textul acestui articol nu condiționează acordarea acestui stimulent de existența unui contract pe durată nedeterminată sau pe o durată de minimul 12 luni .
Următorul articol, respectiv art.76, prevede ipotezele în care această indemnizație de instalare va fi restituită de către beneficiar în cazul în care contractul de muncă încetează înainte de împlinirea a 12 luni, ipoteze care se referă în principal la conduita culpabilă a angajatului sau la demisie.
în acest context, reglementarea cuprinsă în art. 45 alin. (2) din H.G. nr.174/2002 trebuie interpretată numai prin coroborarea celor două texte cuprinse în lege și nu separat, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.108 alin. (2) din Constituție hotărârile de guvern se emit în organizarea executării legilor, ele neputând să adauge la lege sau să impună ale condiții neprevăzute în cuprinsul acesteia.
Pornind de la acest context legislativ, în speță, reclamantul, aflat în perioada în care încasa indemnizația de șomaj, s-a încadrat în muncă la o societate din altă localitate decât cea de domiciliu. Este adevărat că inițial contractul de muncă al reclamantului a fost încheiat pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 3.01.2011, dar ulterior, prin act adițional a fost transformat în contract pe durată nedeterminată. Actul adițional nr. 1/01.04.2011 înregistrat sub nr. A/126 face parte integrantă din contractul individual de muncă și a fost încheiat la data de 1.04.2011 cu prevederea că va intra în vigoare la data de 1.04.2011, condițiile impuse de lege fiind îndeplinite.
împotriva acestei sentința a formulat recurs pârâta AJOFM Argeș – Agenția Locală Curtea de Argeș, criticând-o ca fiind nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 6 și 9 C.proc.civ.
Prin prima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C.proc.civ. se susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, in sensul că a acordat reclamantului „ 7 salarii minime brute pe țară „ deși dispozițiile legale in vigoare acordă persoanelor îndreptățite „de șapte ori valoarea indicatorului social de referință in vigoare la data instalării” indicator care potrivit art. 33 din Legea nr. 76/2002 este in cuantum de 500 lei.
Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C.proc.civ. și se critică sentința in sensul că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut. Susține recurenta că suma acordată de prima instanță este mai mare decât cea prevăzută de art. 75 din Legea nr. 76/2002, modificată.
Ultima critică este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și vizează neegalitatea sentinței atât sub aspectul competenței funcționale a instanței, excepție cu privire la care susține că instanța nu s-a pronunțat, cat și cu privire la aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv Legea nr. 76/2002. Arată recurenta că intimatul-reclamant nu putea beneficia de normele legale mai sus menționate deoarece nu îndeplinea condițiile edictate de legiuitor.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prima și a doua critică vizează aspecte comune și vor fi analizate împreună.
Criticile sunt fondate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 76/2002 modificată, „Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu de șapte ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data instalării.”
Valoarea indicatorului social de referință este stabilit prin art. 331 din lege, la suma de 500 lei.
Apreciind că reclamantul poate beneficia de prevederile Legii nr.76/2002, instanța de fond a acordat șapte salarii minime pe economie, deși potrivit art. 75 din lege putea acorda o sumă egală cu de șapte ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data instalării.
Rezultă ca în mod greșit instanța de fond a stabilit dreptul reclamantului la șapte salarii minime pe economie, deși textul de lege nu prevede acest drept, iar pe de altă parte raportându-se la salariul minim pe economie, instanța a acordat mai mult decât suma de care putea beneficia reclamantul, salariul minim pe economie fiind în anul 2011 de 670 lei în timp ce valoarea indicatorului social de referință este de 500 lei.
In consecință dreptul reclamantului putea fi stabilit în raport de art. 75 din Legea nr.76/2002, la o sumă egală cu de șapte ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data instalării, valoare care potrivit art. 33 din același act normativ este de 500 lei.
A mai susținut recurenta că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției privind competența funcțională a instanței.
Verificând sub acest aspect sentința instanței se constată că această critică este nefondată.
Prin încheierea din 8.02.2012, tribunalul a pus în discuția părților această excepție, cu respectarea principiului contradictorialității și în urma dezbaterilor a respins această excepție declarându-se competent să soluționeze pricina.
în fine recurenta mai susține că intimatului-reclamant nu ii sunt aplicabile dispozițiile legale mai sus menționate deoarece la data încheierii contractului de muncă pe durată determinată nu mai avea calitatea de persoana beneficiară de indemnizație de șomaj.
Si această critică este nefondată. Legea nr. 76 din 16 ianuarie 2002 reglementează atât sistemul asigurărilor pentru șomaj cat și stimularea ocupării forței de muncă. Prevederile acestei legi reglementează măsurile pentru realizarea strategiilor și politicilor elaborate în vederea protecției persoanelor pentru riscul de șomaj, asigurării unui nivel ridicat al ocupării și adaptării forței de muncă la cerințele pieței muncii, obiective prevăzute în art. 3 din lege.
în vederea realizării acestor obiective, prin art. 75 din Legea nr. 76/2002, s-a stabilit că „Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu de șapte ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data instalării.”
în cauza de față, intimatul-reclamant se afla în perioada de șomaj la momentul încheierii contractului de muncă nr. 4/126, pe o perioada de 3 luni. Totodată, el avea domiciliul în Curtea de Argeș, iar locul de muncă pentru care s-a încheiat contractul este la SC ELMAS SRL Brașov.
Ulterior, acest contract a fost modificat prin actul adițional nr. 1/2011, în sensul că din contract de muncă pe durata determinată a fost transformat in contract de muncă pe durata nedeterminată, fiind îndeplinite cerințele legale pentru acordarea drepturilor prevăzute de art. 75 din lege.
Față de cele ce preced recursul este fondat și va fi admis potrivit dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., urmând a fi modificată sentința în parte in sensul obligării pârâtei să plătească reclamantului o sumă egală cu de șapte ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data instalării.
