C. muncii, art. 62, art. 78
Potrivit art. 62 C. muncii, angajatorul are obligaţia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.
Decizia de concediere emisă cu depăşirea termenului de prescripţie de 30 de zile este lovită de nulitate absolută.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 5931 din 5 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 2195/07.03.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de contestatorul S.N. în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic C. S-a anulat decizia nr. 25/09.03.2010 emisă de intimat; s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul şi funcţia avută anterior emiterii deciziei, respectiv asistent medical principal farmacie; a fost obligat intimatul la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă; au fost respinse celelalte pretenţii, ca neîntemeiate.
In considerentele hotărârii judecătoreşti, prima instanţă a reţinut că între părţi s-au stabilit raporturi de muncă în baza contractului individual de muncă nr. 226/09.09.2002 şi a actelor adiţionale la acesta, reclamantul fiind angajatul societăţii pârâte în funcţia de infirmier. La data de 09.03.2010, pârâtul a emis decizia nr. 25/09.03.2010, în baza căreia s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului pentru necorespundere profesională. Temeiul de drept reţinut constă în dispoziţiile art. 61 lit. d), art. 64 alin. (l)-(4), art. 73 C. muncii şi art. 77-78 din C.C.M. unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, art. 52, art. 54 şi art. 59 din C.C.M. la nivel de ramură sanitară pe perioada 2008-2010.
In motivarea deciziei, intimata îşi fundamentează sancţiunea pe faptul că S.F. a refuzat să susţină un nou test de evaluare profesională, motiv pentru care comisia a procedat la analizarea testului pe care acesta l-a susţinut în data de 30.09.2009, când a obţinut nota 1,75, iar la testele anterioare reclamantul a obţinut calificative necorespunzătoare.
Potrivit art. 63 C. muncii, concedierea salariatului pentru motivul prevăzut de art. 61 lit. d) poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, confonn procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unitate, precum şi prin regulamentul intern. Conform art. 64 C. muncii, în cazul în care conccdierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. 0, angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa profesională, după caz, cu capacitatea
de muncă stabilită de medicul de medicina muncii. In situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1),
acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicina muncii. Potrivit art. 77 din Contractul colectiv la nivel naţional 2007-2010, salariatul poate fi concediat pentru motive de necorespundere profesională, cu respectarea procedurii de evaluare prealabilă, de către o comisie care va convoca salariatul cu cel puţin 15 zile înainte. Potrivit art. 52 şi urm. din Contractul colectiv la nivel de ramură sanitară pentru 2008-2010, procedura cercetării prealabile este de asemenea obligatorie în cazul concedierii pentru situaţia în care salariatul nu corespunde profesional. Termenele şi condiţiile cercetării prealabile sunt cele prevăzute pentru cercetarea disciplinară.
In cauză, reclamantul a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară, excepţie de fond, absolută şi
peremptorie. In soluţionarea acestei excepţii, din înscrisurile depuse la dosar, dar şi din motivele invocate de pârât în apărare prin întâmpinare, instanta a retinut că decizia de concediere nr. 25/09.03.2010 a fost
emisă cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 77 C. muncii, acesta curgând de la data de 12.02.2010, dată la care Spitalul Clinic C. a luat cunoştinţă de raportul Comisiei de examinare, iar nu
de la data de 30.09.2009, după cum susţine reclamantul. In cuprinsul deciziei de concediere au fost inserate concluziile raportului Comisiei de examinare din data de 12.02.2010, raport care a făcut referire şi la evaluarea profesională din 30.09.2010. Prin urmare, termenul de 30 de zile nu trebuie raportat la evaluarea făcută în data de 30.09.2009, ci la reevaluarea profesională din 12.02.2010.
Faţă de toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 77 C. muncii, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.
De asemenea, instanţa a reţinut ca nefîind pertinente susţinerile contestatorului, în sensul că au fost emise două decizii de desfacere a contractului de muncă, întrucât prin decizia nr. 11, emisă de Spitalul Clinic C., i s-a comunicat faptul că începând cu data de 17.02.2010 se află în perioada de preaviz de 20 de zile lucrătoare, aceasta nepre-văzând desfacerea contractului de muncă.
Din dispoziţiile legale menţionate anterior, instanţa a reţinut că decizia contestată, concretizând o măsură luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie deopotrivă legală şi temeinică, iar analiza cerinţelor de legalitate prevalează asupra celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Din analiza deciziei de sancţionare emise şi din actele care au stat la baza acesteia, instanţa a constatat că cererea reclamantului este întemeiată, deşi, potrivit art. 287 C. muncii, sarcina probei revine angajatorului, iar acesta nu a făcut dovada respectării acestei proceduri stabilite de lege prin norme imperative. Astfel, din raportul întocmit la data de 12.02.2010, rezultă: Comisia de examinare s-a întrunit formal pentru evaluarea profesională a reclamantului însă, de fapt, aşa cum rezultă din considerentele acestui raport, întrunirea Comisiei s-a făcut ca urmare a contestaţiei formulate de reclamant împotriva notei nr. 12486/10.11.2009, emisă de Comisia de evaluare profesională şi concluziile comisiei au fost de menţinere a notei de evaluare obţinută la data de 30.09.2009.
Cu privire la evaluarea făcută reclamantului la data de 30.09.2009, instanţa a reţinut că aceasta a avut loc în urma iniţierii procedurii cercetării disciplinare, şi nu ca urmare a erorilor comise de reclamant în activitatea sa din cauza necorespunderii sale profesionale. Astfel, la data de 02.09.2009, reclamantul S.F. a fost chemat la Comisia de disciplină, pentru analizarea faptelor săvârşite de acesta în data de
19.07.2009, respectiv pentru faptul că a pus la dispoziţia postului de televiziune Antena 1 o înregistrare video cu imagini din farmacia
spitalului. întrucât în imaginile respective apărea întregul personal din farmacie, Comisia de disciplină a decis convocarea asistentelor din şi a dirigintei de farmacie, pentru a da explicaţii în legătură
cu faptele săvârşite. In cadrul şedinţei Comisiei de disciplină din data de 02.09.2009, personalul medical din cadrul farmaciei a declarat ca acesta face numeroase greşeli profesionale. Declaraţiile asistentelor medicale din farmacie au fost susţinute şi de diriginta de farmacie, care a arătat că S.F. obţine calificative foarte proaste la testele de evaluare pe care aceasta la organizează periodic. De asemenea, asistenta-şefa din farmacie a declarat că: „acesta nu este bine pregătit profesional” şi că: „deşi i se explică şi de câte două, trei ori ce are de făcut, tot nu înţelege ce trebuie să facă”. Având în vedere declaraţiile date de personalul din farmacie, cât şi rezultatele obţinute anterior de S.F. la evaluările periodice făcute de diriginta de farmacie, Comisia de disciplină a ajuns la concluzia că se impune evaluarea profesională a lui S.F. pentru stabilirea nivelului de cunoştinţe profesionale ale acestuia.
întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din C.C.M. la nivel naţional pe anii 2007-2010, managerul general al Spitalului Clinic C., prin decizia nr. 148/01.09.2009, a decis evaluarea profesională
a contestatorului şi a stabilit componenţa Comisiei de examinare, la dosar însă neexistând dovada aducerii la cunoştinţa reclamantului a măsurii dispuse, instanţa nu a putut verifica dacă în cauză a fost sau nu respectat termenul de 15 zile. Cercetarea prealabilă este o condiţie imperativă a legii, reprezentând o garanţie a dreptului la apărare pe toată durata desfăşurării procedurii de evaluare profesională şi trebuie să respecte metodologia prevăzută de art. 267 C. muncii. Pentru a realiza acest rol, în primul rând, salariatului trebuie să i se aducă la cunoştinţă când urmează să fie evaluat profesional, pentru a-i acorda dreptul să-şi formuleze eventualele apărări şi să ofere probe şi motive în susţinerea calităţilor sale profesionale.
împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, motivat în termenul legal, intimatul Spitalul Clinic C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. (…)
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, considerentele soluţiei de respingere fiind însă altele decât cele reţinute de prima
instantă.
Prin însăşi contestaţia formulată, intimatul-contestator a invocat excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a emite decizia de concediere pentru necorespundere profesională. Potrivit art. 62 C. muncii, angajatorul are obligaţia de a emite o astfel de decizie în termen de
30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii. In speţă, din cuprinsul deciziei de concediere nr. 25/09.03.2010, rezultă că măsura concedierii a fost dispusă în temeiul rezultatelor de la testarea profesională din data de 30.09.2009.
La dosar se regăseşte nota întocmită de comisia de examinare din data de 30.09.2009, înregistrată la Spitalul Clinic C. sub nr. 12486/10.11.2009. Din analiza acesteia, rezultă că, la data de
30.09.2009, comisia de examinare, compusă din directorul medical, directorul îngrijiri medicale, fannacistul-şef, reprezentantul de sindicat şi reprezentantul X, a constatat că salariatul nu corespunde profesional pentru postul pe care este încadrat. Raportând situaţia de fapt din speţă la dispoziţia legală menţionată, se constată că angajatorul nu a respectat termenul de 30 de zile de la constatarea cauzei concedierii, înăuntrul căruia trebuia să emită decizia.
Curtea va înlătura susţinerile angajatorului din întâmpinarea depusă la dosarul de fond, în sensul că termenul de 30 de zile ar curge de la data de 12.02.2010, când Spitalul Clinic C. a luat cunoştinţă de raportul comisiei de examinare. După cum s-a arătat mai sus, din
Comisia de examinare au făcut parte şi persoane cu funcţii importante de conducere, astfel că situaţia reclamantului era cunoscută. Mai mult decât atât, raportul comisiei a fost înregistrat la Spitalul Clinic C. sub nr. 12486/10.11.2009. Data la care acest raport a ajuns la managerul general al spitalului nu mai prezintă relevanţă, întrucât, pe de o parte, angajatorul nu poate invoca propriile deficienţe de ordin organizatoric, în nerespectarea termenului de 30 de zile, iar pe de altă parte, art. 62 C. muncii nu face astfel de distincţii, stabilind un singur moment de la care curge termenul, acela al constatării cauzei concedierii. Or, este evident că necorespunderea profesională a fost constatată la data de
30.09.2009, iar raportul comisiei a fost înregistrat la spital la data de
10.11.2009, decizia fiind emisă tocmai la data de 09.03.2010.
în consecinţă, decizia de concediere a fost emisă cu depăşirea termenului de prescripţie de 30 de zile prevăzut de art. 62 C. muncii, fiind lovită de nulitate absolută, conform art. 76 C. muncii. întrucât analiza condiţiilor de legalitate a deciziei prevalează analizei temeiniciei acesteia, Curtea constată că nu se mai impune examinarea celorlalte critici, sancţiunea nulitătii, cu toate consecinţele derivate, nemaiputând fi evitată.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
