1. Potrivit art. 268 alin. (2)[1] lit. b) C. muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: b) preci-
zarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Aceasta constituie motivarea în drept a deciziei, pentru ca instanţa să poată verifica dacă, într-adevăr, fapta salariatului constituie abatere disciplinară şi dacă se încadrează printre obligaţiile de a face şi de a nu face impuse acestuia.
2. O formulare generală de genul „salariatul a încălcat regulamentul intern, statutul de personal şi contractul colectiv de muncă” nu satisface exigenţele textului de lege menţionat, întrucât nu se poate verifica dacă faptele săvârşite se încadrează în tiparul unor abateri disciplinare.
Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a confl. muri. şi asig. soc., sent. nr. 6510 din 23 octombrie 2009, irevocabilă prin dec. nr. 1320 din 16 martie 2010
a C.A. Bucureşti, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 6510/23.10.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul M.T. în contradictoriu cu intimata SC P. SA, anulându-se decizia nr. 275 din 14.11.2008 emisă de intimată, cu reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior concedierii, şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii, 11.11.2008, până la reintegrare.
Tribunalul a reţinut următoarele: prin decizia nr. 275 din 14.11.2008, intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, angajat în funcţia de muncitor. S-a arătat în decizie că salariatul a încălcat regulamentul intern, statutul de personal şi contractul colectiv de muncă, fiind menţionat procesul-verbal de sanc-
ţionare disciplinară nr. 4439/10.11.2008. In drept au fost invocate prevederile art. 264 alin. (1) C. muncii.
Potrivit art. 263 C. muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu muncă şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
în temeiul art. 268 C. muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvâr
şirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Potrivit art. 268 alin. (2) C. muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Din dispoziţiile legale menţionate, instanţa reţine că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie, deopotrivă, legală şi temeinică, iar analiza cerinţelor de legalitate prevalează asupra celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Din analiza deciziei de sancţionare emisă şi din actele care au stat la baza acesteia, instanţa constată că, în speţă, cererea reclamantului este întemeiată, dispoziţia de sancţionare neîndeplinind condiţiile de formă prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. a) C. muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia trebuie să cuprindă descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară.
Angajatorul are obligaţia de a indica în mod concret abaterile disciplinare pentru care a emis decizia de sancţionare disciplinară, pentru a permite angajatului să-şi formuleze apărări şi pentru a permite instanţei să exercite controlul prevăzut de art. 268 alin. (5) C. muncii.
Descrierea faptei în procesul-verbal întocmit la încheierea cercetării disciplinare nu poate suplini lipsa acestei menţiuni din decizia de concediere, în acest sens fiind şi prevederile art. 77 C. muncii, potrivit cărora, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt şi de drept decât cele precizate în decizia de concediere. De altfel, nicio prevedere a Codului muncii nu permite completarea deciziei de concediere cu acte întocmite pe parcursul cercetării disciplinare.
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. b) C. muncii, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. Aceasta constituie motivarea în drept a deciziei, pentru ca instanţa să poată verifica dacă, într-adevăr, fapta salariatului constituie abatere disciplinară şi dacă se încadrează printre obligaţiile de a face şi a nu face impuse acestuia.
In decizia contestată nu se menţionează articolul, alineatul, litera dispoziţiei legale, regulamentare, din contractul colectiv sau individual de muncă nesocotite de salariat. Formularea folosită în decizie, respectiv „salariatul a încălcat regulamentul intern, statutul de personal şi contractul colectiv de muncă”, este generală şi nu satisface exigenţele textului de lege menţionat, întrucât nu se poate verifica dacă faptele săvârşite se încadrează în tiparul unor abateri disciplinare.
De asemenea, în mod obligatoriu, decizia trebuie să cuprindă şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea.
Din cuprinsul deciziei nu rezultă îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 268 alin. (2) lit. c), sub sancţiunea nulităţii absolute.
Având în vedere că dispoziţia de sancţionare nu cuprinde descrierea faptelor şi precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, instanţa nu poate proceda la analizarea temeiniciei măsurii concedierii.
De altfel, constatarea neîndeplinirii condiţiilor de legalitate a deciziei de sancţionare conduce la anularea măsurii de concediere, independent de realitatea faptelor imputate salariatului, reţinute ca abateri disciplinare.
