Natura juridică a termenului de 45 de zile în care poate fi contestată decizia de pensionare


Termenul de 45 de zile a fost instituit, prin art. 87 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, pentru a se asigura stabilitatea juridică. În absenţa unui astfel de termen, o decizie de pensionare ar fi putut fi contestată oricând, nefiind aptă să producă efecte definitive. Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie, inclusiv sub aspectul termenului, nu constituie o încălcare a dreptului de liber acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.
Natura juridică a termenului de 45 de zile se stabileşte în funcţie de durata lui şi de efectele pe care le produce. Durata scurtă a termenului, faptul că nerespectarea lui nu este sancţionată cu prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune, ci cu tardivitatea cererii de chemare în judecată, iar efectele deciziei de pensionare devin definitive prin neexercitarea căii de atac, conduc la calificarea termenului ca fiind un termen procedural de decădere, care nu poate fi întrerupt.

Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 427 din 8 februarie 2012

Prin sentința civilă nr. 2466/06.10.2011, pronunțată în dosarul nr. 3254/108/2011, Tribunalul Arad a admis excepția autorității lucrului judecat și a respins acțiunea formulată de către reclamantul F.A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, având ca obiect anularea deciziilor nr. 253332/15.02.2010 și nr. 253332/27.01.2011, emise de pârâtă și emiterea unei noi decizii.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, inițial, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 25333/15.02.2010, emisă de pârâtă, prin sentința nr. 1141/15.06.2010, pronunțată în dosarul nr. 1706/108/2010 al Tribunalului Arad, fiind admisă excepția prematurității exercitării acțiunii și, în consecință, respinsă acțiunea. Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului.

Ulterior, reclamantul a formulat contestație, înregistrată în dosarul nr. 77/108/2011 al Tribunalului Arad, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 253332/15.02.2010, cu obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care drepturile de care i se cuvin să fie calculate corect la vechimea de 32 de ani în magistratură, cu reducerea debitului privind pensia încasată în plus.

Pe parcursul derulării litigiului, a fost emisă decizia nr. 253332/27.01.2011 de către pârâtă, aceasta fiind contestată de reclamant, așa cum se reține în considerentele deciziei civile nr. 1412/08.06.2011 a Curții de Apel Timișoara, cu motivarea că în mod greșit a fost luată în considerare numai vechimea în funcția de judecător de 28 de ani, în loc de vechimea în magistratură de 32 de ani și 1 lună.

Prin sentința civilă nr. 620/07.03.2011 a Tribunalului Arad a fost admisă contestația, au fost anulate deciziile contestate, fiind obligată pârâta la emiterea unei noi decizii în care drepturile la să fie calculate la vechimea de 32 de ani și o lună în magistratură și la reducerea debitului privind pensia încasată în plus.

Prin decizia civilă nr. 1412/08.06.2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 77/108/2011, a fost admis recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii Arad și a fost modificată sentința civilă nr. 620/07.03.2011, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Din considerentele acestei decizii reiese că în ce privește decizia nr. 253332/15.02.2010, contestația a fost respinsă ca tardiv formulată, iar în ce privește decizia nr. 253332/27.01.2011, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că reclamantul solicită anularea acelorași decizii emise de pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în care drepturile de pensie să fie calculate corect, la vechimea de 32 de ani în magistratură și, în consecință, reducerea debitului privind pensia încasată în plus, reiterând susținerile formulate în dosarul nr. 77/108/2011.

în conformitate cu prevederile art. 1201 C.civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți”.

Tribunalul a constatat că, în dosar, există tripla identitate de părți, obiect și cauză față de cererea de chemare în judecată soluționată în dosarul nr. 77/108/2011.

Nu este întemeiată susținerea reclamantului, potrivit căreia chiar dacă există identitate de obiect, părți și cauză, nu există, până în prezent, o judecată anterioară asupra fondului pretenției deduse judecății, așa încât nu ar exista autoritate de lucru judecat.

în ce privește contestația împotriva deciziei nr. 253332/27.01.2011, aceasta a fost soluționată pe fond, fiind respinsă ca neîntemeiată, iar contestația formulată împotriva deciziei nr. 253332/15.02.2010, a fost respinsă, prin decizia irevocabilă a Curții de Apel Timișoara, ca fiind tardiv formulată, însă acest fapt nu îi conferă reclamantului dreptul de a formula o a doua contestație împotriva aceleiași decizii.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul F.A., prin care a solicitat admiterea recursului și desființarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

în susținerea recursului se arată că sentința este nemotivată, ea făcând doar o înșiruire a stării de fapt din cele două dosare anterioare în care s-au pronunțat deciziile Curții de Apel Timișoara nr. 2283/13.10.2010 și nr. 1412/08.06.2011, rezolvate ambele pe excepție. Din analiza celor două decizii ale Curții de Apel Timișoara, rezultă că în ambele s-a respins acțiunea reclamantului, pe cale de excepție, și anume a prematurității dreptului la acțiune, deși se afla în calea de atac a contestației la decizia de debit nr. 253332/15.02.2010, și pe excepția tardivității contestației, deși cursul prescripției dreptului la acțiune era întrerupt cât timp cererile introductive de instanță se aflau pe rolul instanțelor de judecată.

Cea de-a treia cerere s-a respins, prin hotărârea recurată, tot pe cale de excepție, opunându-i-se, de această dată, autoritatea de lucru judecat.

Reiese că, până în prezent, nu există, în cauză, o hotărâre definitivă pronunțată pe fond.

Dreptul reclamantului de a formula și o a treia cerere, în sensul de a fi obligată pârâta să-i recalculeze pensia raportat la o vechime de 32 ani în magistratură era astfel perfect justificat, indiferent de modul cum s-ar fi intitulat acest demers, ca acțiune, contestație, plângere, revizuire etc., acesta fiind practic obiectul cererii în justiție, pretenția reclamantului concretă, obiectul material al acțiunii care are la bază dreptul subiectiv, dreptul rămas nevalorificat cu ocazia pensionării, acela de acordare a vechimii de 32 ani în magistratură, vechime care rezultă din carnetul de muncă și este recunoscută de Legea nr. 303/2004, prin art. 82 alin. (2), de C.S.M., prin hotărârea nr. 1452/2009, și de Tribunalul Arad, prin adeverințele nr. 845/2009 și nr. 1044/2009.

Or, pentru a exista autoritate de lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, potrivit art. 1201 C.civ., este necesar ca, pe lângă tripla identitate de obiect, cauză, părți, să existe și o hotărâre rămasă definitivă, prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății, respectiv recunoașterea vechimii reclamantului în magistratură de 32 ani, cu consecința recalculării pensiei în raport de această vechime.

Hotărârea primei instanțe este greșită și sub alte aspecte. Considerarea sau motivarea că tripla identitate trebuie să existe între cererea din dosarul nr. 77/108/2011 și cererea din prezentul dosar, deși această identitate de obiect, cauză și părți trebuie să existe între ceea ce s-a stabilit prin dispozitivul hotărârii anterioare și ceea ce s-a cerut prin noua acțiune.

Or, este indubitabil că între ceea ce s-a stabilit prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 1412/08.06.2011, respectiv respingerea acțiunii ca tardiv introdusă, și ceea ce s-a cerut prin noua acțiune, respectiv recalcularea pensiei în raport de vechimea în magistratură de 32 ani, nu există identitate de obiect.

Prima instanță nu face însă o analiză între cele două procese sub aspectul existenței identității obiectului dedus judecății, mulțumindu-se să facă doar afirmația existenței triplei identități, nu și a dovedirii acesteia, ceea ce lasă să se creadă că judecătorul fondului consideră, în speță, ca fiind obiect identic în ambele dosare contestația la decizia de pensionare, și nu pretenția concretă, respectiv recalcularea pensiei în raport de vechimea în magistratură de 32 ani.

Prin această judecată greșită, i se neagă reclamantului dreptul de a formula o nouă contestație, deși cererea de a i se recunoaște vechimea în magistratură de 32 ani este un drept subiectiv civil constituit în materia dreptului muncii, consacrat printr-o normă juridică organică, care face parte din categoria drepturilor câștigate, iar deposedarea abuzivă cu privire la acesta, în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, face ca acțiunii în justiție, care tinde la valorificarea lui, să nu i se poată opune prescripția, așa încât, fiind vorba de un drept imprescriptibil, în speță, nu poate opera nici autoritatea de lucru judecat.

Chiar dacă nu se ține seama de posibilitatea exercitării acestei acțiuni oricând, legea îi dă dreptul reclamantului să conteste deciziile Casei Județene de Pensii, în termen de 45 zile, acest termen fiind întrerupt încă de la prima contestație din dosarul nr. 1706/108/2010.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041C.proc.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Critica reclamantului recurent, conform căreia sentința civilă nr. 2466/06.10.2011, pronunțată de către Tribunalul Arad în dosarul nr. 3254/108/2011, este nemotivată, deoarece acesta constituie o înșiruire a stării de fapt din cele două dosare în care s-au pronunțat deciziile Curții de Apel Timișoara nr. 2283/13.10.2010 și nr. 1412/08.06.2011, nu poate fi primită, dat fiind că instanța de fond a expus situația de fapt raportat la derularea celor două litigii anterioare, după care a argumentat admiterea excepției autorității de lucru judecat, respectiv respingerea acțiunii. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor reglementate de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.

în ceea ce privește soluționarea excepției autorității de lucru judecat pentru petitul prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 253332/27.01.2011, cu petitul subsecvent de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii în care drepturile la pensie să fie calculate prin raportare la vechimea de 32 de ani în magistratură, începând cu data de 1.01.2010, cu consecința reducerii debitului privind pensia încasată în plus, corect a reținut instanța de fond că există autoritate de lucru judecat, întrucât prin decizia civilă nr. 1412/08.06.2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 77/108/2011, s-a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a deciziei nr. 253332/27.01.2011, emisă de către Casa Județeană de Pensii Arad, fiind pronunțată o soluție pe fondul cauzei, chiar dacă aceasta a fost determinată de valorificarea caracterului definitiv al deciziei nr. 253332/15.02.2010.

Prin urmare, în speță, devin incidente prevederile art. 1201 C.civ., existând triplă identitate de părți, obiect și cauză, autoritatea de lucru judecat având la bază două reguli fundamentale, și anume: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar soluția cuprinsă în hotărâre exprimă adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Aspectul negativ al puterii de lucru judecat împiedică reclamantul să mai supună cenzurii instanței de judecată legalitatea deciziei nr. 253332/27.01.2011, cu consecința emiterii unei noi decizii.

Referitor la decizia nr. 253332/15.02.2010, își produce efectele nu autoritatea de lucru judecat, ca excepție procesuală reglementată de prevederile art. 166 C.proc.civ., ci puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1412/08.06.2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 77/108/2011, întrucât printr-o hotărâre irevocabilă s-a statuat că s-a formulat tardiv contestația împotriva deciziei nr. 253332/15.02.2010, motiv pentru care contestarea ulterioară a aceleiași decizii nu poate fi apreciată ca fiind realizată în termen. Chiar dacă cu privire la această decizie de pensionare, instanța, în cadrul dosarului nr. 77/108/2011, nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, o contestare ulterioară a deciziei nu poate fi considerată a fi realizată în termen.

într-adevăr, respingerea unei cereri pe baza unor considerații procedurale nu împiedică partea să formuleze o nouă cerere, însă aceasta trebuie să se realizeze cu respectarea termenului și a procedurii instituite de legislația aplicabilă, în speță dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000.

Instituirea termenului de 45 de zile prin prevederile art. 87 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 a fost necesară pentru a fi asigurată stabilitatea juridică, deoarece în caz contrar o decizie de pensionare ar putea fi contestată oricând, nepermițând producerea de efecte definitive.

Stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție, inclusiv sub aspectul termenului, nu constituie o încălcare a dreptului de liber acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 439/2007, a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, a cărui exercitare nu ar putea fi condiționată, prin lege, de îndeplinirea unor cerințe prealabile și de respectarea unor termene de prescripție sau de decădere. Important este ca persoana care se consideră lezată în drepturile, libertățile sau interesele sale legitime să aibă efectiv posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești competente, iar în cadrul judecării cauzei sale să beneficieze de toate garanțiile și mijloacele procedurale prevăzute, care condiționează desfășurarea unui proces echitabil. Atacarea în justiție a oricărui act juridic de dispoziție poate fi făcută în termenele stabilite de lege. în acest sens, dispozițiile art. 87 sunt în conformitate cu cele aparținând art. 21 din Constituție, deoarece prevede posibilitatea titularului dreptului de asigurări sociale, deci și a pensionarului, de a ataca decizia casei teritoriale de pensii cu contestație introdusă la tribunal în termen de 45 de zile de la data comunicării. Acest termen este rezonabil pentru ca persoana interesată să se convingă asupra corectitudinii stabilirii drepturilor sale și, dacă este cazul, să conteste decizia de pensionare.

Natura juridică a termenului de 45 de zile, reglementat de art. 87 din Legea nr. 19/2000, se stabilește în funcție de durata și de efectele pe care le produce termenul, constând în special în sancțiunea care intervine pentru nerespectarea lui.

Astfel, durata scurtă a termenului în discuție, faptul că sancțiunea care intervine pentru nerespectarea lui nu este prescripția, contestația introdusă fără respectarea termenului supus analizei fiind respinsă ca tardivă, efectele deciziei devenind definitive prin neexercitarea căii de atac (art. 88), conduc la concluzia că termenul este unul de decădere.

Tardivitatea este consecința specifică decăderii, definită de art. 103 alin. (1) C.proc.civ., potrivit căruia neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea.

Termenul de 45 de zile este un termen legal procedural, a cărui nerespectare atrage decăderea, conform art. 103 C.proc.civ., nefiind apt de a fi întrerupt, astfel cum susține recurentul.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta opinia reclamantului, potrivit căreia termenul reglementat de art. 87 din Legea nr. 19/2000 este un termen de prescripție, pentru ca cererile de chemare în judecată să aibă caracter întreruptiv, condiția este ca cererea să fie făcută în interiorul termenului și ca cererea să nu fie respinsă, cerințe care nu sunt îndeplinite în speță, întrucât, prin deciziile Curții de Apel Timișoara nr. 2283/13.10.2010 și nr. 1412/08.06.2011, acțiunile reclamantului au fost respinse, în cazul ultimei decizii cererea fiind respinsă ca tardivă pentru decizia nr. 253332/15.02.2010.

Pe cale de consecință, reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins recursul formulat de către reclamantul-recurent.

(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)