– Cod procedură civilă: art. 268;
– O.U.G. nr. 59/2000.
încheierile premergătoare sunt cele care preced hotărârea şi au ca scop să pregătească soluţionarea pricinii.
Unele dintre încheierile premergătoare pot conţine dispoziţii care nu leagă instanţa (încheierile preparatorii prevăzute de art. 268 alin. 2 C. pr. civ.), iar alte încheieri pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului, care leagă instanţa, în sensul că aceasta nu mai poate reveni asupra celor hotărâte (încheierile interlocutorii, prevăzute de art. 268 alin. 3 C. pr. civ.).
Indiferent de felul lor, încheierile premergătoare, preparatorii sau interlocutorii, nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.
(Curtea de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1548 din 3 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 5348/86/2009)
Prin încheierea din data de 15 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia civilă în dosarul nr. 5348/86/2009, s-a trimis administrativ cauza civilă având ca obiect „contestaţie decizie de concediere” formulată de reclamantul
C.V. în contradictoriu cu pârâta R.N.P. Romsilva – Direcţia Silvică Suceava, Secţiei comerciale, de administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că decizia contestată este de competenţa Secţiei comerciale şi de contencios administrativ, potrivit art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic.
împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs reclamantul, solicitând trimiterea pricinii instanţei iniţial învestite, în vederea continuării judecăţii.
în motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esenţă, că în conformitate cu disp. art. 109, 110 din Legea nr. 188/1999 republicată, era competentă funcţional Secţia civilă – completul specializat în litigii de muncă din cadrul Tribunalului Suceava. A arătat că art. 52 alin. 2, 3 din O.U.G. nr. 59/2000 reprezintă o normă de excepţie, nefăcând distincţie între calitatea de salariat şi de funcţionar public a personalului silvic ce contestă măsurile disciplinare. Restul litigiilor urmează a fi soluţionate de instanţele de contencios sau de jurisdicţie a muncii, în funcţie de calitatea reclamantului, de funcţionar public sau salariat, membru al corpului silvic. Această interpretare se impune în considerarea art. 91/1 din Legea nr. 188/1999, care prevede că sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, celelalte cauze vizând raporturile de muncă ale salariaţilor fiind de competenţa instanţei de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Este aberantă dispoziţia înscrisă în art. 58 alin. 1 din O.U.G. nr. 59/2000, iar aceasta în condiţiile în care decizia de concediere a unui salariat încadrat în baza unui contract de muncă nu poate primi calificarea de act administrativ emis de o autoritate publică.
La termenul de judecată din data de 3 decembrie 2009, din oficiu, instanţa de recurs a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Deliberând cu prioritate asupra excepţiei invocate din oficiu, astfel după cum impune art. 137 alin. 1 C. pr. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit disp. art. 282 alin. 2 C. pr. civ., „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.”
în conformitate cu disp. art. 268 C. pr. civ., încheierile premergătoare sunt cele care preced hotărârea şi au ca scop să pregătească soluţionarea pricinii.
Unele dintre aceste încheieri pot conţine dispoziţii care nu leagă instanţa (încheierile preparatorii, prevăzute de art. 268 alin. 2 C. pr. civ.), iar alte încheieri pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa, în sensul că aceasta nu mai poate reveni asupra celor hotărâte (încheierile interlocutorii, prevăzute de art. 268 alin. 3 C. pr. civ.).
Prin urmare, încheierile premergătoare, indiferent de felul lor, preparatorii sau interlocutorii, nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.
Referitor la exercitarea căilor de atac împotriva încheierilor premergătoare, instanţa de recurs a constatat că prin decizia nr. 201 din 4 iulie 2002 s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 C. pr. civ., cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Compania Naţională Poşta Română – SA în Dosarul nr. 4.593/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia civilă.
în considerentele deciziei sus-menţionate, s-a reţinut, printre altele: „Cu privire la exercitarea căilor de atac şi la concordanţa legii procesuale româneşti cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuând că, în sensul practicii europene, conceptul de „proces echitabil” nu implică în mod necesar „existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac al hotărârilor judecătoreşti, inclusiv exercitarea acestor căi de atac de către toate părţile din proces.”
Curtea constată, de asemenea, că stabilirea regulii conform căreia încheierile premergătoare – cu excepţia celor prin care s-a întrerupt cursul judecăţii – nu pot fi atacate cu apel, decât odată cu fondul, împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie, prin aceasta, la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.”
De asemenea, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 719 din 7 mai 2009 s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 C. pr. civ., excepţie ridicată de Societatea Comerciala „PAL EKC” – SRL, în Dosarul nr. 2.703/110/2007 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comerciala, de contencios administrativ şi fiscal.
în considerentele deciziei sus-menţionate, s-a reţinut, în esenţă, că „asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate, cu raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în cauza de faţă, s-a mai pronunţat prin mai multe decizii, statuând în sensul constituţionalităţii acestor prevederi.”
Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 201 din 4 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 6 noiembrie 2002, Curtea a reţinut că liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în fata instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. Totodată, Curtea a reţinut că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Curtea a constatat, de asemenea, că stabilirea regulii conform căreia încheierile premergătoare – cu excepţia celor prin care s-a întrerupt cursul judecăţii – nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul, împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie, prin aceasta, la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
în speţă, s-a declarat recurs împotriva încheierii din data de 15 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia civilă în dosarul nr. 5348/86/2009, care însă constituie încheiere premergătoare, întrucât precede hotărârea şi are ca scop să pregătească soluţionarea pricinii, nefiind de natură a întrerupe cursul justiţiei, astfel încât nu putea fi atacată separat cu recurs.
Criticile referitoare la însăşi măsura luată prin încheierea recurată (trimiterea cauzei la Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava), nu pot fi cercetate în stadiul procesual în care se află pricina, recursul trebuind a fi limitat la examinarea existenţei sau neexistenţei vreunui caz de întrerupere a cursului justiţiei, în raport cu dispoziţiile art. 282 alin. 2 C. pr. civ.
Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu este dat niciun caz de întrerupere a cursului justiţiei, încheierea recurată neputând fi atacată decât odată cu fondul cauzei, Curtea a constatat că recursul este inadmisibil şi l-a respins ca atare.