1. Desfacerea contractului de muncă al contestatorului ca sancţiune disciplinară, în temeiul art. 61 lit. a) C. muncii, pentru lipsa acestuia de la noul loc de muncă, cu ignorarea faptului că în urma reorganizării activităţii a avut loc modificarea contractului de muncă în privinţa locului muncii, fără acordul salariatului, este nelegală, fiind încălcate dispoziţiile art. 41 şi art. 65 C. muncii.
2. Potrivit art. 41 alin. (1) C. muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, iar la alin. (2) se prevede că „doar cu titlu de excepţie modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de prezentul cod”.
Modificarea locului de muncă al salariatului nu poate fi făcută în mod unilateral de către angajator, în absenţa consimţământului angajatului, chiar dacă ar fi consecinţa unei reorganizări reale şi efective. în atare situaţie, angajatorul poate dispune concedierea salariatului în temeiul art. 65 C. muncii, pentru desfiinţarea postului, şi nicidecum să-l considere pe angajat „mutat din oficiu” la noul loc de muncă, pe care de altfel acesta l-a refuzat expres. în aceste condiţii, concedierea disciplinară având ca temei art. 61 lit. a) C. muncii este nelegală, având drept consecinţă anularea măsurii.
C.A. laşi, s. lit. mun. şi asig. soc., dec. nr. 101 din 29 ianuarie 2010, Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1480 din 02.10.2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost respinsă excepţia tardivităţii emiterii deciziei şi excepţia nulităţii deciziei, invocate de contestator. S-a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul E.E., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu intimata SC A.I. SA, şi a fost anulată decizia nr. 62/03.04.2009 emisă de intimată. A fost obligată intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă şi să-i achite acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă. A fost obligată intimata să achite contestatorului drepturile salariale aferente perioadei 01.01.2009- 16.04.2009.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin contestaţia înregistrată la această instanţă sub nr. 3175/99/05.05.2009, contestatorul E.E. a chemat în judecată pe intimata SC A.l. SA, solicitând anularea deciziei nr. 62/03.04.2009, reintegrarea sa pe postul deţinut anterior concedierii şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă. De asemenea, contestatorul a solicitat obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente perioadei începând cu ianuarie şi până la 16 aprilie 2009.
In motivarea contestaţiei sale, contestatorul a susţinut că decizia de conccdicre a fost emisă tardiv. Astfel, prin decizia nr. 364/05.05.2008, intimata a dispus ca începând cu data de 05.05.2008 să îşi desfăşoare activitatea în cadrul P.T.S.I., la Ferma 7 S. Această decizie a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 1349/19.09.2008 a Tribunalului Iaşi, rămasă irevocabilă. La data de 06.01.2009, angajatorul i-a prezentat o „informare” însoţită de un act adiţional, prin care i se comunica intenţia schimbării locului de muncă. Contestatorul a susţinut că angajatorul a luat cunoştinţă de faptul că a refuzat schimbarea locului de muncă la data de 06.01.2009, iar sancţiunea disciplinară a fost aplicată la data de 03.04.2009, fiind depăşit termenul de 30 zile prevăzut de art. 268 alin. (1) C. muncii. A mai susţinut contestatorul că din cuprinsul fişei postului şi al art. 32 alin. (1) din regulamentul de organizare şi funcţionare rezultă că avea ca atribuţie de serviciu întocmirea pontajelor, motiv pentru care, în lunile ianuarie – aprilie 2009 a întocmit fişe de pontaj şi le-a predat la registratura societăţii, din aceste înscrisuri rezultând prezenţa sa la serviciu, în lunile ianuarie şi februarie primind drepturi salariale sub formă de produse de la angajator, fiindu-i astfel recunoscută prezenţa la serviciu. Contestatorul a precizat şi faptul că la data de 24.03.2009 a depus la societate sentinţa civilă nr. 1349/19.09.2008 şi în aceeaşi zi Directorul general a dispus să se întocmească referatul nr. 1151/24.03.2009, iar a doua zi a fost întocmită convocarca sa la comisia de disciplină.
Intimata SC A.I. SA a formulat întâmpinare, prin carc a solicitat respingerea contestaţiei. (…)
Prin precizările formulate ulterior, contestatorul a invocat excepţia nulităţii deciziei de concediere, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 267 alin. (2) C. muncii, pentru ca apoi să invoce şi excepţia nulităţii deciziei, prin raportare la dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) şi la dispoziţiile art. 206 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) C. muncii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că E.E. a fost salariatul intimatei SC A.l. SA pe postul de inginer constructor la sectorul economic, conform contractului individual de muncă nr. 596/1990. Prin actul adiţional nr. 3/17.10.2005 la contractul indi
vidual de muncă, s-a modificat doar funcţia contestatorului, din inginer constructor în inginer construcţii civile, industriale şi agricole, celelalte clauze contractuale rămânând neschimbate. Ulterior, prin informarea din
22.12.2008, intimata i-a adus la cunoştinţă contestatorului propunerea de modificare a contractului individual de muncă în ceea ce priveşte locul de muncă, întocmind şi actul adiţional nr. 6/22.12.2008 la contractul individual de muncă, act prin care se modifica locul muncii contestatorului în sensul că, începând cu data de 01.12.2008, acesta urma să îşi desfăşoare activitatea în cadrul compartimentului Energetic, Transport,
întreţinere Generală. Din cuprinsul actului adiţional rezultă că salariatul nu a fost de acord cu modificarea locului muncii, această menţiune fiind efectuată la data de 06.01.2009.
Prin referatul nr. 1151/24.03.2009 s-a adus la cunoştinţa conducerii faptul că salariatul E.E. nu figurează pe foile de prezenţă de la sectorul economic şi refuză să semneze condica de prezenţă de la secretariatul societăţii, precum şi faptul că salariatul nu s-a prezentat la locul de muncă şi nu figurează nici pe foile de prezenţă de la sectorul M.E.T.I.G. Prin decizia nr. 54/24.03.2009 s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară prealabilă pentru contestator, iar prin adresa nr. 1155/25.03.2009 acesta a fost convocat în data de 31.03.2009, ora 10.00, la sediul societăţii, pentru a da o notă explicativă în legătură cu aspectele sesizate prin referatul nr. 1151/24.03.2009.
Prin decizia nr. 62/03.04.2009, emisă de intimată, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul dispoziţiilor art. 263, art. 264 alin. (1) lit. f), art. 266 şi urm. C. muncii, reţinându-se prin această decizie că salariatul E.E. nu figurează pe foile de prezenţă de la compartimentul economic şi refuză să semneze condica de prezenţă, precum şi faptul că nu s-a prezentat la locul de muncă şi nu figurează nici pe foile de prezenţă de la sectorul M.E.T.I.G.
Potrivit dispoziţiilor art. 287 C. muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. S-a reţinut de către instanţă că intimata, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada săvârşirii de către contestator a abaterilor disciplinare reţinute prin decizia nr. 62/03.04.2009.
A reţinut instanţa că din cuprinsul deciziei rezultă că una dintre abaterile disciplinare pentru care a fost sancţionat contestatorul o constituie faptul că acesta nu s-a prezentat la locul de muncă şi nu figurează pe foile de prezenţă de la sectorul M.E.T.I.G. Potrivit dispoziţiilor legale (art. 41 C. muncii), modificarea locului muncii nu se poate efectua decât prin acordul părţilor. Or, atât timp cât contestatorul nu a fost de acord cu modificarea locului muncii (de la sectorul economic la sectorul
M.E.T.I.G.), fapt ce rezultă din actul adiţional nr. 6/22.12.2008, instanţa reţine că acesta nu avea obligaţia de a se prezenta la sectorul M.E.T.I.G.
pentru a-şi desfăşură activitatea. In consecinţă, faptul că salariatul E.E. nu s-a prezentat la noul loc de muncă şi nu figurează pe foile de prezenţă de la sectorul M.E.T.I.G. nu constituie o abatere disciplinară, astfel cum s-a reţinut prin decizia de sancţionare.
Tot din cuprinsul deciziei nr. 62/03.04.2009 a rezultat că salariatul E.E. nu figurează pe foile de prezenţă de la compartimentul economic şi că refuză să semneze condica de prezenţă. Or, în speţă, instanţa a constatat că intimata nu a făcut dovada săvârşirii acestor abateri disciplinare de către contestator. Astfel, intimata nu a depus la dosarul cauzei foi colective de prezenţă de la sectorul economic, întocmite de un salariat cu atribuţii în acest sens, foi colective din cuprinsul cărora să rezulte că salariatul E.E. nu a fost prezent la serviciu. Mai mult, din cuprinsul fişei postului contestatorului a rezultat că acesta avea ca atribuţie de serviciu obligaţia de a întocmi pontaje. La dosarul cauzei au fost depuse foile colective de prezenţă întocmite de către contestator pentru perioada ianuarie – 15.04.2009, înregistrate la societate, înscrisuri din cuprinsul cărora rezultă că în perioada 01.01.2009 – 15.04.2009 contestatorul a fost prezent la serviciu.
In ceea ce priveşte susţinerea intimatei referitoare la faptul că salariatul refuză să semneze condica de prezenţă, instanţa a reţinut că în cauză nu s-au făcut dovezi în acest sens. In consecinţă, având în vedere faptul că intimata nu a făcut dovada săvârşirii de către contestator a abaterilor disciplinare reţinute, instanţa a constatat că decizia nr. 62/03.04.2009 este nelegală şi netemeinică.
In ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. 62/03.04.2009, invocată de contestator, prin raportare Ia prevederile art. 267, art. 268 alin. (2) lit. b) şi art. 206 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) C. muncii, instanţa a respins-o ca neîntemeiată, din probele administrate în cauză rezultând că angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia de efectuare a cercetării disciplinare prealabile, în conformitate cu dispoziţiile legale.
In ceca ce priveşte excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere, prin raportare la prevederile art. 268 alin. (1) C. muncii, instanţa a constatat că şi această excepţie este neîntemeiată, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) C. muncii, angajatorul putând dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Or, în speţă, instanţa a reţinut că prin referatul nr. 1151/24.03.2009 s-a adus la cunoştinţa conducerii faptul că salariatul nu figurează pe foile de prezenţă de la sectorul economic şi refuză să semneze condica de prezenţă, precum şi faptul că salariatul nu s-a prezentat la locul de muncă şi
nu figurează nici pe foile de prezenţă de la sectorul M.E.T.I.G. In consecinţă, termenul de 30 zile prevăzut de art. 268 alin. (1) C. muncii începe să curgă de la data de 24.03.2009. întrucât decizia contestată a fost emisă la data de 03.04.2009, instanţa a reţinut că intimata a respectat termenul prevăzut de dispoziţiile legale.
în ceea ce priveşte cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2009 – 16.04.2009, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) C. muncii, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit art. 156 C. muncii, salariile
se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor. In acest context, intimata, cărcia îi revenea sarcina probei conform art. 287 C. muncii, nu a făcut dovada achitării către contestator a drepturilor salariale restante cuvenite acestuia pentru perioada 01.01.2009 –
16.04.2009.
In consecinţă, instanţa a constatat că este întemeiat capătul de cerere formulat de contestator, având ca obiect obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2009 – 16.04.2009.
In consecinţă, instanţa a reţinut că este întemeiată în parte contestaţia şi a admis-o ca atare, dispunând anularea deciziei nr. 62/03.04.2009 şi reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă, cu obligarea intimatei să-i achite acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă. A fost obligată intimata să achite contestatorului drepturile salariale aferente perioadei 01.01.2009 – 16.04.2009. Au fost respinse excepţiile tardivităţii emiterii deciziei şi a nulităţii deciziei, invocate de contestator.
Prin decizia nr. 101 din 29 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, recursul formulat de intimata SC B. SA a fost respins ca nefondat.
Curtea a reţinut că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a analizat conţinutul deciziei nr. 62/2009, raportând motivaţia acestcia la situaţia reală în care se află contestatorul. Astfel, s-a reţinut că desfacerea contractului de muncă al contestatorului s-a făcut pentru lipsa acestuia de la noul loc de muncă, recurenta ignorând faptul că, în urma reorganizării invocate, se impunea modificarea contractului de muncă al contestatorului, în privinţa locului muncii, modificare ce nu putea surveni decât cu respectarea dispoziţiilor art. 41 şi art. 65 C. muncii.
Potrivit art. 41 alin. (1) C. muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, iar la alin. (2) se prevede că „doar cu titlu de excepţie modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi condiţiile
prevăzute de prezentul cod”. Din dispoziţiile sus-menţionate, rezultă că modificarea locului de muncă al contestatorului nu putea fi făcută în mod unilateral de către angajator, în absenţa consimţământului salariatului, chiar dacă ar fi fost consecinţa unei reorganizări reale şi efective.
In atare situaţie, recurenta ar fi trebuit să dispună concedierea salariatului în temeiul art. 65 C. muncii şi nicidecum să-l considere pe angajat „mutat din oficiu” la noul loc de muncă, pe care de altfel acesta l-a refuzat expres, menţionând pe actul adiţional din 22.12.2008 că nu este de acord cu modificarea locului său de muncă.
Curtea a reţinut astfel că demersurile recurentei au pornit de la o premisă greşită, recurenta ignorând total faptul că modificarea unilaterală a contractului de muncă al contestatorului sub aspectul locului de muncă al acestuia nu a operat în absenţa consimţământului angajatului. Prin urmare, în absenta consimţământului salariatului, unitatea nu putea să-i modifice unilateral locul de muncă, consecinţa refuzului acestuia de a accepta schimbarea locului de muncă ca urmare a reorganizării societăţii fiind desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 65 C. muncii. Cum însă recurenta a considerat în mod nelegal că a operat schimbarea locului de muncă al contestatorului, în mod neîntemeiat şi nelegal l-a considerat pe acesta ca fiind absent de la noul loc de muncă impus.
In consecinţă, Curtea a constatat că din această perspectivă toate apărările recurentei în mod greşit sunt axate pe reorganizarea reală şi efectivă a societăţii, când în realitate, motivul de nelegalitate al deciziei nr. 62 din 03.04.2009 priveşte absenţa contestatorului de la un alt loc de muncă decât cel inserat în contractul său de muncă.
Astfel, pentru toate cele ce preced, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 1480 din 02.10.2009 a Tribunalului Iaşi.
