Neîndeplinirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii patrimoniale
C. muncii, art. 270, art. 271
Nu se poate reţine că prejudiciul a fost produs angajatorului din vina şi în legătură cu salariaţilor care au îndeplinit funcţia de director şi şef, în condiţiile în care Consiliul de Administraţie a aprobat includerea pe costuri a unor produse declasate şi a unor clienţi insolvabili.
Nu s-a făcut dovada neglijenţei în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către salariaţi, câtă vreme aceştia au depus toate diligenţele pentru recuperarea creanţelor.
C.A. Craiova, s. confl. muri. şi asig. soc., decizia nr. 153 din 22 ianuarie 2008, în Jurindex
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 noiembrie 2006, reclamantul C.C.D. a chemat în judecată pe pârâţii N.T. şi GE., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună obligarea
pârâţilor la plata sumei de 7678,73 RON, reprezentând prejudiciul cauzat unităţii prin executarca necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu care le reveneau, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei menţionate, calculată începând cu data de 1 iulie 2005 (moment la care a operat prescripţia dreptului unităţii de a efectua executarea silită în vederea recuperării creanţei) şi până la data achitării efective a prejudiciului.
In motivare, reclamanta a arătat că, în urma verificării efectuată de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi D, s-a constatat că nu au fost luate măsurile legale pentru urmărirea şi recuperarea unor creanţe pe care le deţinea unitatea reclamantă faţă de diverşi clienţi, printre care şi SC T.N. SA. Acesteia i s-au livrat fructe în valoare de
7678.73 lei RON, sumă ce a fost recuperată de la beneficiar, prescriindu-se dreptul unităţii de a solicita executarea silită. Unitatea a fost astfel prejudiciată datorită neglijenţei pârâţilor N.T. care deţinea funcţia de contabil şef şi GE., directorul socictăţii.
In drept, acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 270-271 C. muncii.
La termenul din 15 ianuarie 2007, pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat cxcepţia prescripţiei dreptului la acţiune, considerând că reclamanta a depăşit termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 283 lit. c) C. muncii. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Pârâţii au mai arătat că nu există o faptă culpabilă carc să le atragă răspunderea patrimonială întrucât au luat toate măsurile pentru recuperarea sumelor datorate de debitoarea SC T.O.S.
La termenul din 3 septembrie 2007, reclamanta şi-a redus cuantumul pretenţiilor, solicitând obligarea pârâţilor la plata suinei de
6013.73 RON.
Tribunalul Dolj, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 1283 din 6 septembrie 2007, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi. A admis în parte acţiunea formulată de reclamant C.C.D. A obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 6013,73 lei, fiecare proporţional cu salariul net de la data de 1 martie 2006, precum şi dobânda legală aferentă sumei datorate începând cu data de 28 noiembrie 2006. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi, instanţa a considerat-o neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o pentru următoarele considerente:
La data de 18 august 1999, între societatea reclamantă şi SC T.N. SA a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. 17. Dată fiind rcaua-credinţă a debitoarei în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, reclamanta a obţinut ordonanţa nr. 1193 din 22 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Dolj, definitivă la data de 23 iunie 2002. Aceasta este data de la care, în decursul termenului de 3 ani, respectiv până la 23 iunie 2005 reclamanta îşi putea îndestula patrimoniul prin recuperarea debitului de la SC T.O.S. S.A.
Conform dispoziţiilor art. 283 lit. c) C. muncii, răspunderea patrimonială a salariaţilor faţă de angajator se poate stabili în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.
Cum răspunderea contractuală a SC T.N. SA s-a prescris la data de 23 iunie 2005, de la această dată s-a născut dreptul unităţii de a angaja răspunderea patrimonială a salariaţilor săi pentru pagubele materiale aduse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor [art. 270 alin. (1) C. muncii]. Astfel, data de 28 noiembrie 2006, când reclamanta a formulat acţiune în răspundere patrimonială împotriva pârâţilor se situează înlăuntrul termenului de prescripţie prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii şi, în consecinţă, va fi respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat şi a reţinut următoarele:
în perioada 1999-2006, pârâţii N.T. şi G.E. au îndeplinit funcţiile de contabil şef şi, respectiv, director la societatea reclamantă, iar conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare şi Regulamentului de Ordine Interioară, celc două funcţii prevedeau atribuţii şi respon-sabilizări în aria urmăririi şi recuperării crcanţelor. Prin procesul-verbal întocmit în şedinţa Consiliului Ş. şi de Administraţie s-a hotărât trecerea sumelor datorate de SC T.N. SA în contul din afara bilanţului
„debitori scoşi din activ şi urmăriţi în continuare”. In îndeplinirea obligaţiilor lor, cei doi pârâţi au iniţiat urmărirea debitoarei SC T.N. SA prin obţinerea ordonanţei nr. 1193 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj, definitivă la 23 iunie 2002.
In termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 405 alin. (1) C. proc. civ., pârâţii au cerut executarea silită, depunând titlul executoriu la BEJ S.E. la data de 18 noiembrie 2002, formându-se dosarul de nr. 153/2002. Conform adresei emise de BEJ H.B., dosarul de executare privind pe debitoarea SC T.N. SA a fost preluat de BEJ H.B. în luna octombrie 2004 de la BEJ S.E. Din dosarul de executare – aflat în copie la dosarul cauzei – reiese că terţul poprit S.B. -Agenţia S. a virat în contul societăţii reclamante suma de 1665 RON
din totalul de 7678,73 RON datorat de debitoarea SC T.N. SA, fapt confirmat de reclamantă prin adresa nr. 670 din 26 martie 2003. Ulterior, reclamanta a mai depus o cerere de continuare a executării la data de 17 iunie 2003.
De la această dată, reclamanta nu a mai stăruit în vederea continuării executării silite a debitoarei, astfel că la 15 noiembrie 2004 s-a constatat perimată executarea silită.
In 2007 reclamanta a încercat să continue executarea prin intermediul BEJ H.B., însă acest lucru nu a mai fost posibil, întrucât executarea silită era prescrisă, culpa aparţinând pârâtului N.T., care a ocupat funcţia de contabil şef până la data de 01 aprilie 2006, conform deciziei nr. 9 din 31 martie 2006 şi pârâtului G.E., care a ocupat funcţia de director până la data de 6 iunie 2006, conform deciziei nr. 97 din 5 iunie 2006.
Deşi până la 23 iunie 2005 se aflau înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită şi aveau astfel posibilitatea de a porni o nouă executare silită, pârâţii nu au făcut acest lucru, dând dovadă de pasivitate şi determinând prescrierea posibilităţii societăţii reclamante de a recupera debitul de la SC T.N. SA.
Instanţa a constatat că cei doi pârâţi, prin neîndeplinirea obligaţiilor ce le reveneau, adică din vina şi în legătură cu munca lor, au produs un prejudiciu reclamantei de 6013,73 RON, de care se fac răspunzători proporţional cu salariul net al fiecăruia de la data de 1 martie 2006 (ultima lună în care ambii pârâţi au fost angajaţii reclamantei).
împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii G.E. şi N.T., care au
criticat-o pentru nelegalitate şi netemcinicie. In acest sens arată că hotărârea instanţei este dată cu aplicarea greşită a legii şi lipsită de temei legal, nefiind îndeplinite condiţiile esenţiale pentru a fi angajată răspunderea patrimonială. La data de 11 februarie 2002 Consiliul de Administraţie al reclamantului intimat a aprobat trecerea pe costuri a sumelor de bani datorate de unii clienţi nesolvabili printre care şi SC T.N. SA, astfel că nu mai putea fi reţinută fapta culpabilă a recurenţilor, iar situaţiile financiare, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli
au fost aprobate şi avizate de B.B. In aceste condiţii nu poate fi reţinută o faptă personală a recurenţilor şi inexistenţa prejudiciului patrimonial cert, rezultă din evidenţa contabilă, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 270 C. muncii.
Cu atât mai mult, titlul executoriu, adică ordonanţa nr. 1193 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj, a fost pusă în executare prin depu
nerea acestuia la BEJ S.E. la 18 noiembrie 2002, când s-a format dosarul de executare 152/2002 facându-se toate demersurile pentru recuperarea debitului şi nu au cunoscut când a fost preluat acest dosar de executare de către BEJ H.B. Solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Prin întâmpinare, intimatul recurent solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică, arătând că, în mod corect instanţa a apreciat că recurenţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile şi din vina şi în legătură cu munca lor au produs prejudiciul
în valoare de 6013,73 lei. In mod corect s-a reţinut că aceştia aveau la dispoziţie 3 ani pentru a executa silit sentinţa nr. 1193 din 22 februarie 2002, astfel că au dovedit neglijenţă în atribuţiile de serviciu şi la 23 iunie 2005 când s-a prescris dreptul unităţii de a recupera creanţa, recurenţii pârâţi aveau calitatea de salariaţi.
Nu poate fi primită apărarea recurenţilor pârâţi că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale întrucât fapta ilicită şi personală a acestora rezultă din aceea că nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, deşi erau răspunzători de urmărirea şi încasarea debitorilor restanţi, nu au luat măsuri pentru continuarea recupcrării debitului, astfel că prescrierea dreptului material la acţiune a dus la diminuarea patrimoniului unităţii.
Prejudiciul este real, cert, material şi nu a fost reparat, iar raportul de cauzalitate constă în pasivitatea pârâţilor pentru că nu au luat măsuri de continuarea recuperării creanţei şi vinovăţia o reprezintă faptul că au dat dovadă de neglijenţă şi imprudenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pentru că la data de 11 februarie 2002 s-a aprobat trecerca creanţei în contul debitorilor scoşi din activ şi urmăriţi în continuare, astfel că membrii consiliului de administraţie nu răspund pentru prejudicii sau greşeli în administrarea unităţii săvârşită de conducerea operativă a acesteia.
Recursul se admite, pentru considerentele care se vor expune:
Din examinarea sentinţei, prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sunt întemeiate criticile recurenţilor privind aplicarea greşită a art. 270 C. muncii. Astfel, potrivit textului menţionat, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze
neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele carc se încadrcază în riscul normal al serviciului.
In speţă, nu se poate reţine că prejudiciul a fost produs angajatorului din vina şi în legătură cu munca recurenţilor, care au îndeplinit funcţia de director şi contabil şef, în condiţiile în care la data de 11 februarie 2002, Consiliul de administraţie a aprobat includerea pe costuri a unor produse declasate şi a unor clienţi insolvabili, printre care şi SC T.N. SA, pentru suma de 76 787 339 lei.
Chiar dacă la acea dată s-a dispus trecerea sumei în contul din afara bilanţului „Debitori scoşi din activ şi urmăriţi în continuare”, a rezultat din actele dosarului că recurenţii au depus diligenţe pentru punerea în executare a debitului şi în acest sens, a fost învestit judecătoresc S.E. De asemenea, la data de 17 iunie 2003, intimata, prin reprezentanţii legali, a efectuat o cerere de continuare a executării, astfel că nu se poate reţine în sarcina recurenţilor neîn-deplinirea obligaţiilor legale, în condiţiile în care urmăreau recuperarea pagubelor produse prin birourile din subordine şi sub acest aspect nu a fost dovedită culpa recurenţilor. Cu atât mai mult, ca urmare a demersurilor făcute de recurenţi din debitul total datorat de SC T.N. SA s-a recuperat la 18 februarie 2003 suma de 1665 lei, astfel că nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite şi personale a celor doi salariaţi săvârşită în legătură cu munca acestora.
Nu se poate reţine că intimatul reclamant a făcut dovada neglijenţei în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către recurenţii pârâţi, astfel că în mod greşit instanţa a reţinut ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 C. muncii. De aceea, nu pot fi primite nici susţinerile din întâmpinare că recurenţii pârâţi nu au luat măsurile legale pentru recuperarea debitului în condiţiile în care aceştia au pus în executare titlul executoriu, învestind executorul judecătoresc, astfel că nu se poate reţine că nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.
In aceste condiţii nu pot fi primite nici susţinerile din întâmpinare în sensul că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii patrimoniale şi nici nu s-a făcut dovada neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către recurenţii pârâţi. Aşa cum rezultă din actele dosarului, evidenţa acestor debite se află la alte persoane decât recurenţii pârâţi, astfel că şi din acest punct de vedere nu se poate reţine o culpă exclusivă a celor doi recurenţi, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale.
Ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se admite recursul şi se modifică sentinţa în sensul respingerii acţiunii reclamantului intimat.
