Neplata sau întârzierea acordării drepturilor cuvenite angajaţilor unei autorităţi publice, ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractul individual de muncă. Lipsa fondurilor necesare plăţii


Legea-cadru nr. 330/2009 nu se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar, ci numai acelei categorii salarizate în baza acestei legi. în speţă, deşi Legea-cadru nr. 330/2009 arată în mod expres că în anul 2010 angajaţii vor avea aceleaşi venituri ca în anul 2009, M.A.I., în subordinea căruia se află O.C.P.I. Ialomiţa, a aprobat un buget insuficient plăţii tuturor drepturilor avute de reclamanţi. Faptul că M.A.I. – ordonatorul principal de credite din anul 2010 – nu a alocat pentru A.N.C.P.I. sumele necesare plăţii acestor drepturi nu înseamnă că acestea nu există şi nici că nu ar exista bază legală pentru plata lor. Motivul neplăţii, al lipsei fondurilor, invocat în speţă de pârâţi, nu poate justifica neîndeplinirea obligaţiilor faţă de salariaţi, cât timp dispoziţiile art. 156 C. muncii prevăd că salariile se plătesc înaintea oricăror altor obligaţii băneşti ale angajatorilor. Aşadar, lipsa fondurilor autorităţii publice nu este considerată un motiv justificat pentru întârziere (hotărârea din 2002, pronunţată în cauza Burdov c. Rusiei).

în ceea ce priveşte drepturile băneşti constând în sporul de confidenţialitate şi sporul de condiţii periculoase sau vătămătoare, solicitate de angajaţii reclamanţi în cauză, acestea nu

au fost anulate, ci, prin actul adiţional nr. 2/04.08.2009 la Contractul colectiv muncă înregistrat la D.M.P.S. Bucureşti sub nr. 1731/10.04.2009, s-a convenit suspendarea plăţii acestor sporuri până la data de 31.12.2009. Prin urmare, a fost suspendată numai plata pentru această perioadă, aşa încât suspendarea nu a vizat şi nu a dus la pierderea dreptului în substanţa sa. Nu a fost, deci, suprimat dreptul salariaţilor la aceste sporuri. Aceeaşi situaţie este şi în cazul stimulentelor rezultate din încasarea tarifelor de urgenţă, calculate, potrivit prevederilor art. 101 din Contractul colectiv de muncă nr. 1731/10.04.2009, în funcţie de valoarea totală a tarifelor de urgenţă încasate pentru fiecare oficiu C.P.I. în parte, prin distribuirea unui procent de 40% din această valoare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 11 şi art. 20 din Constituţie, prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă a fiecărui stat parte la Convenţie, iar C.E.D.O. a reamintit că art. 6 parag. 1 din Convenţie garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să judece orice contestaţie privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil, consacrând în acest fel dreptul la o instanţă, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanţă în materie civilă (hotărârea din 1991, pronunţată în cauza Philis c. Greciei). Totuşi, dreptul ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, fără efect, în detrimentul uneia dintre părţi. Dacă administraţia refuză sau omite să execute hotărârea judecătorească sau întârzie să o facă, garanţiile art. 6 din Convenţie, de care a beneficiat justiţiabilul în cursul fazei judiciare a procedurii, şi-ar pierde raţiunea de a fi.

C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,

dec. nr. 5802/R/29.10.2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, sub nr. 733/98/08.03.2012, reclamantul Sindicatul Naţional C.F., cu sediul în B., a chemat în judecată în nume propriu şi în calitate de reprezentant al membrilor săi: A.M.I., B.M., C.C., Gh.M., I.J., P.M.V., P.V., Ţ.Gh., V.F., B.E., L.S.O., B.E., B.C.N., C.I., C.M., C.I., D.V.,

D.I., M.V., M.R.M., M.G., N.A.S., N.A.M., P.I., P.I., P.L., S.M., pe pârâţii O.C.P.I. Ialomiţa, cu sediul în Municipiul S., A.N.C.P.I., prin reprezentant legal, şi M.A.I., prin reprezentant legal, solicitând: obligarea O.C.P.I. Ialomiţa să plătească fiecărui salariat membru de sindicat din anexa nr. I (A.M.I., B.M., C.C., Gh.M., I.J., P.M.V.,

P.V., Ţ.Gh., V.F., B.E., L.S.O., B.E., B.C.N., C.I., C.M., C.I., D.V.,

D.I., M.V., M.R.M., M.G., N.A.S., N.A.M., P.L, P.I., P.L., S.M.) suma de 800 lei, reprezentând cadou de Paşte pentru anul 2010, conform prevederilor art. 106 şi anexa nr. II lit. d) pct. 3 din CCM nr. 1731/10.04.2009 – sume indexate cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; obligarea O.C.P.I. Ialomiţa să stabilească fiecărui salariat membru de sindicat din anexa nr. I (A.M.I., B.M., C.C., Gh.M., I.J., P.M.V., P.V., Ţ.Gh., V.F., B.E., L.S.O., B.E., B.C.N., C.I., C.M., C.I., D.V.,

D.I., M.V., M.R.M., M.G., N.A.S., N.A.M., P.L, P.I., P.L., S.M.) suma cuvenită ca stimulent rezultat din încasarea tarifului de urgenţă corespunzător perioadei 01.03.2010 – 09 .04.2010, conform prevederilor art. 101 din CCM nr. 1731/10.04.2009; obligarea O.C.P.I. Ialomiţa să plătească fiecărui salariat membru de sindicat din anexa nr. 1 (A.M.I., B.M., C.C., Gh.M., I.J., P.M.V., P.V., Ţ.Gh., V.F., B.E., L.S.O., B.E., B.C.N., C.L, C.M., C.L, D.V., D.L, M.V., M.R.M., M.G., N.A.S., N.A.M., P.L, P.L, P.L., S.M.) suma stabilită ca stimulent rezultat din încasarea tarifului de urgenţă corespunzător perioadei 01.03.2010 – 09.04.2010, sume indexate cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; obligarea O.C.P.I. Ialomiţa să plătească fiecărui salariat membru de sindicat din anexa nr. II (B.E., B.C.N., C.L, C.M., C.L, D.V.,

D.L, M.V., M.R.M., M.G., N.A.S., N.A.M., P.L, P.I., P.L., S.M.) în cuantumul menţionat în CIM şi în carnetele de muncă, sporul de confidenţialitate şi sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare pentru perioada 12.08.2009 – 31.12.2009, sume indexate cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; obligarea A.N.C.P.I. şi a M.D.R.T. să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor salariale de la petitele I, III şi IV, sume indexate cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală, de la data scadenţei şi până la data plăţii efectiv.

Prin sentinţa civilă nr. 1311/21.05.2012, Tribunalul Ialomiţa, Secţia civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.C.P.I. şi a M.D.R.T., invocată de aceştia; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului S.N.C.F., pentru şi în numele membrilor de sindicat, invocată de pârâţii A.N.C.P.I. şi O.C.P.I. Ialomiţa; a admis cererea formulată de reclamantul S.N.C.F.; a obligat pârâtul O.C.P.I. Ialomiţa la plata către membrii de sindicat, a sumei de 800 lei, reprezentând cadou de Paşte pentru anul 2010 – sume actualizate cu indicele de inflaţie,

precum şi dobânda legală, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective; a obligat pârâtul O.C.P.I. Ialomiţa să stabilească membrilor de sindicat suma cuvenită ca stimulent rezultat din încasarea tarifului de urgenţă, corespunzător perioadei 01.03.2010 -09.04.2010; a obligat pârâtul O.C.P.I. Ialomiţa să achite membrilor de sindicat suma cuvenită ca stimulent rezultat din încasarea tarifului de urgenţă corespunzător perioadei 01.03.2010 – 09.04.2010, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective; a obligat pârâtul O.C.P.I. Ialomiţa la plata, către membrii de sindicat, a sporului de confidenţialitate şi la plata sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, pentru perioada 12.08.2009 -31.12.2009, în cuantumul menţionat în CIM, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective; a obligat pârâţii M.D.R.T. şi A.N.C.P.I. să aloce fondurile necesare plăţii acestor drepturi salariale.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor ce au fost invocate prin întâmpinări de pârâtele O.C.P.I. Ialomiţa, A.N.C.P.I. şi M.D.R.T.

Privitor la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.C.P.I. şi a M.D.R.T., Tribunalul a constatat că, faţă de calitatea celor doi pârâţi, de ordonator secundar de credite, respectiv de ordonator principal de credite, aceştia au calitate procesuală pasivă în cauză, cu atât mai mult cu cât ultimul capăt de cerere se referă la obligarea acestor pârâţi să aloce fondurile necesare pentru ca drepturile băneşti ce formează obiectul prezentei acţiuni să poată fi acordate.

Astfel, pârâţii M.D.R.T. şi A.N.C.P.I., având calitatea de ordonator principal de credite, respectiv de ordonator secundar de credite (iar aceasta din urmă este şi semnatara CCM din care decurg drepturile din litigiu), le revine obligaţia de a solicita repartizarea, respectiv de a face demersurile pentru obţinerea fondurilor necesare plăţii bugetelor, către instituţiile publice ierarhic inferioare, să fundamenteze bugetul, având în vedere inclusiv drepturile salariale ce au obligaţia de a le achita, conform CCM valabile instituţiilor subordonate.

Tocmai în temeiul legii speciale, care reglementează calitatea acestor două pârâte, de ordonator principal de credite şi de ordo

nator secundar de credite, acestea, în temeiul dispoziţiilor art. 282 lit. c) C. muncii, au vocaţia de a fi părţi în prezenta cauză.

In acest sens, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de cei doi pârâţi a fost apreciată ca nefondată, astfel că a fost respinsă de instanţa de fond.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, invocată de toţi pârâţii, Tribunalul a respins-o, întrucât, chiar dacă aceste drepturi sunt prevăzute şi în CCM, neplata acestora nu se circumscrie sferei neexecutării CCM, pentru a se putea încadra în prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) C. muncii, ci în dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, respectiv sferei drepturilor salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariaţi.

Termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de dispoziţiile art. 268 lit. e) C. muncii se referă la alte neexecutări ale CCM decât cele de natură salarială, care sunt prevăzute la lit. c) a aceluiaşi articol şi care constituie o dispoziţie specială în raport de dispoziţia prevăzută la lit. e), care constituie dispoziţia generală referitoare la neexecutarea CCM în general, pentru care termenul de prescripţie este prevăzut la lit. c) a aceluiaşi articol.

în ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de fond a constatat că membrii de sindicat în numele cărora este promovată acţiunea sunt angajaţi ai pârâtului O.C.RI. Ialomiţa.

Potrivit dispoziţiilor art. 106 alin. (1) din CCM înregistrat sub nr. 1731/2009, „Agenţia acordă cadouri în bani, cu ocazia unor sărbători, conform anexei nr. 2”.

Din anexa nr. 2 pct. D, reiese că, pentru Paşte, salariaţilor pârâtei li se acordă 800 lei de salariat, iar pentru aceeaşi sărbătoare, pentru fiecare copil de până la 18 ani al salariatului, societatea acordă câte 250 lei pentru fiecare copil.

în cauză nu au fundament susţinerile pârâţilor O.C.P.I. Ialomiţa, A.N.C.P.I. şi M.D.R.T., conform cărora, în baza Legii-cadru nr. 330/2009, în anul 2010 aceste cadouri nu s-ar acorda. Angajaţii O.C.P.I. Ialomiţa, la data naşterii dreptului lor, erau salarizaţi în baza CCM nr. 1731/2009 şi a CIM, şi nu în baza Legii nr. 330/2009. Mai mult, A.N.C.P.I. şi unităţile sale subordonate nici nu figurează în anexele la lege, nici ca instituţie şi nici ca funcţii. Tocmai pentru aceste considerente, a fost aprobată O.U.G. nr. 1/2010, conform căreia salarizarea, acolo unde există şi sunt în vigoare, se face în baza CCM. Legea-cadru nr. 330/2009 nu se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar, ci numai acelei categorii salarizate în baza acestei legi.

Deşi în Legea-cadru nr. 330/2009 se arată în mod expres faptul că, în anul 2010, angajaţii vor avea aceleaşi venituri ca în anul 2009, M.A.I., în subordinea căruia se afla O.C.P.I. Ialomiţa, a aprobat un buget insuficient plăţii tuturor drepturilor avute de reclamanţi.

Faptul că M.A.I. – ordonatorul principal de credite din anul 2010 – nu a alocat pentru A.N.C.P.I. sumele necesare plăţii acestor drepturi nu înseamnă că acestea nu există şi că nu ar exista bază legală pentru plata lor.

Motivul neplăţii, invocat de către pârâţi, al lipsei fondurilor, nu poate justifica neîndeplinirea obligaţiilor faţă de salariaţi, cât timp art. 156 C. muncii stipulează că salariile se plătesc înaintea oricăror altor obligaţii băneşti ale angajatorilor.

Referitor la drepturile salariale reprezentând stimulentele rezultate din încasarea tarifelor de urgenţă, Tribunalul are în vedere prevederile art. 101 din CCM nr. 1731/10.04.2009, care stabilesc că, lunar, salariaţii din cadrul oficiilor C.P.I. vor beneficia de un stimulent de până la echivalentul a două salarii de încadrare medii, calculate la nivelul A.N.C.P.I.

Se prevede, în acelaşi articol, că stimulentele se vor calcula în funcţie de valoarea totală a tarifelor de urgenţă încasate pentru fiecare oficiu judeţean în parte, prin distribuirea unui procent de 40% din această valoare, stabilit de Consiliul de conducere, cu avizul sindicatului sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor salariaţilor.

Or, la fel ca în cazul drepturilor salariale reprezentând prima de Paşte, lipsa fondurilor băneşti nu reprezintă un impediment pentru ca dreptul angajaţilor reclamanţi să fie recunoscut, respectiv acordat.

Tribunalul a avut în vedere că pârâtul O.C.P.I. Ialomiţa a calculat stimulentele ce li se cuvin membrilor de sindicat reprezentaţi în prezenta cauză, precum şi că acestea au fost acordate inclusiv până în luna februarie 2010.

In ceea ce priveşte drepturile salariale reprezentând sporul de confidenţialitate şi sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, pentru perioada 12.08.2009 – 31.12.2009, Tribunalul reţine că, prin actul adiţional nr. 2/04.08.2009, înregistrat la M.M.F.P.S., Direcţia de muncă şi protecţie socială a Municipiului Bucureşti sub nr. 3597/12.08.2009, la CCM nr. 1731/10.04.2009, a fost stabilit, la pct. 3: „Acordarea sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se suspendă până la data de 31.12.2009”.

Instanţa de fond a constatat că, în privinţa sporului de confidenţialitate şi a sporului de condiţii periculoase sau vătămătoare (12.08.2009 – 31.12.2009), acestea nu au fost anulate, ci numai plata a fost suspendată pentru această perioadă, aşa încât suspendarea nu a vizat şi nu a dus la pierderea dreptului în substanţa sa.

De asemenea, instanţa a avut în vedere şi faptul că art. 6 alin. (2) din CCM nr. 1731/2009 a menţionat, în mod expres, faptul că, dacă niciuna dintre părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou CCM, dar nu mai mult de 12 luni.

în consecinţă, acest CCM a intrat în vigoare la data de 10.04.2009.

Pârâtele A.N.C.P.I. şi O.C.P.I. Ialomiţa se apără prin faptul că nu s-a întreprins niciun demers în vederea prelungirii valabilităţii CCM sau în vederea încheierii unui nou contract, astfel că acesta şi-ar fi încetat efectele în 10.04.2010.

Această apărare nu poate fi primită, în condiţiile în care aplicabile devin prevederile art. 6 alin. (2) din CCM.

Aceste clauze contractuale, care constituie legea părţilor, respectă cadrul general instituit de Legea nr. 130/1999, chiar dacă le marchează mai clar sub aspectul condiţiilor în care intervine încetarea contractului la termen.

Faţă de considerentele sus-menţionate, instanţa de fond a considerat că acest prim capăt de cerere este fondat, urmând a-1 admite, şi a obligat pârâţii la plata către reclamanţi, pentru fiecare membru de sindicat, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, pentru perioada 12.08.2009 –

31.12.2009, în cuantumul menţionat în CIM.

Cu privire la indexarea sumelor cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală, la data plăţii efective, Tribunalul a constatat că atât practica, cât şi doctrina, au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile, întrucât, în această situaţie, există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin. (1) C. civ., cealaltă art. 998 C. civ., drept pentru care Tribunalul a obligat pârâţii la plata sumelor sus-menţionate, indexate cu indicele de inflaţie, cât şi cu dobânda legală.

Având în vedere calitatea pârâţilor A.N.C.P.I. şi M.D.R.T., de ordonator secundar, respectiv ordonator principal de credite, a obligat pe aceştia să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor salariale

precizate mai sus, sume indexate cu indicele de inflaţie, precum şi cu aplicarea dobânzii legale, de la data scadenţei la data plăţii efective.

In termen legal, împotriva acestei sentinţe au formulat cereri de recurs recurenţii-pârâţi O.C.P.I. Ialomiţa, A.N.C.P.I. şi M.D.R.T.

Prin recursul formulat, O.C.P.I. Ialomiţa solicită desfiinţarea sentinţei nr. 1311/21.05.2012 ca fiind nelegală, pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeiniciei

Sentinţa nr. 1311/21.05.2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa prezintă motive de nelegalitate, fiind dată cu încălcarea art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând greşit actul dedus judecaţii, dând o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

In ce priveşte excepţia absolută a prescripţiei dreptului la acţiune pentru capătul de cerere referitor la acordarea primei de Paşte aferentă anului 2010, solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond nr. 1311/21.05.2012, admiterea acestei excepţii în baza art. 283 lit. e) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi respingerea acţiunii reclamanţilor, ca prescrisă.

Consideră că în mod greşit instanţa de fond a respins această excepţie, considerând că dreptul la acţiune al reclamanţilor nu s-a prescris şi că aceştia au dreptul de a cere prima de Paşte a anului

2010.

In drept, se invocă dispoziţiile art. 268 lit. e) C. muncii, termenul de 6 luni de prescripţie a dreptului la acţiune pentru acest capăt de cerere calculându-se începând cu data de 04.04.2010 (data sărbătorii Paştelui din anul 2010) şi împlinindu-se în octombrie 2010, reclamanţii promovând acţiunea cu depăşirea acestui termen de prescripţie.

In ce priveşte excepţia absolută a prescripţiei dreptului la acţiune pentru capătul de cerere ce priveşte plata tarifului de urgenţă corespunzător perioadei 01.03.2010 – 09.04.2010, solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei nr. 1311/2012 şi admiterea acestei excepţii, în baza art. 283 lit. e) din Legea nr. 53/2003, pentru aprobarea Codului muncii şi respingerea acţiunii, ca prescrisă, deoarece suntem în prezenţa unui cereri care îşi are izvorul în fostul CCM al A.N.C.P.I. şi al unităţilor subordonate acesteia şi în prezenţa unui cereri de chemare în judecată formulate de sindicat în numele salariaţilor care invocă încălcarea unui CCM.

Instanţa de fond greşit a respins această excepţie şi a considerat că dreptul la acţiune al reclamanţilor nu s-a prescris, încălcându-se dispoziţiile art. 268 lit. e) C. muncii, termenul de 6 luni de prescripţie a dreptului la acţiune, pentru acest capăt de cerere, calculându-se începând cu data de 09.04.2010 şi împlinindu-se în octombrie 2010, dată pe care salariaţii nu au respectat-o pentru a se adresa instanţei de judecată, depăşind cu mult termenul de 6 luni prevăzut de lege.

Referitor la excepţia absolută a prescripţiei dreptului la acţiune pentru capătul de cerere ce priveşte plata sporului de confidenţialitate şi a sporului de condiţii periculoase, solicită admiterea recursului şi desfiinţarea sentinţei nr. 1311/2012 ca fiind nelegală, în baza art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., prin urmare admiterea acestei excepţii în baza art. 283 lit. e) din Legea nr. 53/2003 pentru aprobarea Codului muncii şi respingerea acţiunii ca prescrisă, deoarece suntem tot în prezenţa unui cereri care îşi are izvorul în fostul CCM al A.N.C.P.I. şi unităţilor subordonate.

Pe fond, solicită admiterea recursului susţinut de prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.:

O.C.P.I. Ialomiţa, în calitatea sa de ordonator terţiar de credite, are obligaţia de a utiliza creditele bugetare aşa cum i-au fost repartizate, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002: „Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale”; art. 21 alin. (3) coroborat cu art. 21 alin. (1) şi (2): „(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari de credite sau ordonatori terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii”.

Prin urmare, nelegal instanţa de fond a stabilit ca O.C.P.I. Ialomiţa are obligaţia să achite aceste sume, inexistenţa fondurilor în bugetul instituţiei şi în contul de disponibilităţi făcând nelegală achitarea acestor sume.

De asemenea, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi utiliza creditele bu

getare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale, rezultând, din acest articol, că inexistenţa fondurilor ne obligă la respectarea prevederilor legale în materie.

In calitate de ordonator terţiar de credite, recurentul a calculat sumele reprezentând cadoul în valoare de 800 lei/salariat pentru toţi salariaţii O.C.P.I. Ialomiţa, nu doar pentru reclamanţi, iar din adresa acestuia, înregistrată sub nr. 2033/25.03.2010 – anexa 1 -nr. 2033/25.03.2010, rezultă fară putinţă de tăgadă că a depus diligenţe, astfel încât nu i se poate imputa nicio culpă pentru neplata acestor sume, deoarece orice plată este condiţionată legal atât de deschiderea de credite-cheltuieli de personal, conform prevederilor bugetare, de către ordonatorul secundar de credite, cât şi de existenţa disponibilului în contul cheltuielilor de personal deschis la Trezoreria S.

Consideră că, faţă de cererea de a fi obligat O.C.P.I. Ialomiţa la plata tarifului de urgenţă aferent lunii martie 2010, instanţa de fond a pronunţat sentinţa nr. 1311/2012, cu vădite elemente de nelegali-tate.

în anul 2009, salariaţii O.C.P.I. Ialomiţa, reclamanţi în acest dosar, nu erau membri de sindicat, astfel încât şi-au desemnat reprezentaţi care să le susţină interesele la stabilirea şi repartizarea stimulentelor, aşa cum rezultă din înscrisurile pe care le-au depus în dosar şi apreciază că este inadmisibil ca după doi ani Sindicatul Naţional C.F. Bucureşti să solicite stabilirea acestor stimulente, în măsura în care reprezentanţii salariaţilor au semnat pentru repartizarea acestor sume.

Potrivit H.G. nr. 1210/2004, coroborat cu Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, O.C.P.I. Ialomiţa, în calitatea sa de ordonator terţiar de credite, utilizează creditele bugetare aşa cum au fost repartizate, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002: „Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale”; din coroborarea art. 21 alin. (3) cu alin. (1) şi (2): alin. (1) – ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari de credite sau ordonatori terţiari de

credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii şi alin. (2) – ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, rezultă că O.C.P.I. Ialomiţa nu poate plăti aceste sume, însă inexistenţa fondurilor în bugetul instituţiei şi în contul de disponibilităţi a făcut imposibilă achitarea acestor sume.

De asemenea, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale, rezultând, din acest articol, că inexistenţa fondurilor obligă O.C.PI. Ialomiţa la respectarea prevederilor legale în materie.

O.C.P.I. Ialomiţa, în calitate de ordonator terţiar de credite, a calculat sumele reprezentând tariful de urgenţă aferent lunii martie 2010, însă orice plată era condiţionată legal atât de deschiderea de credite-cheltuieli de personal, conform prevederilor bugetare, de către ordonatorul secundar de credite, cât şi de existenţa disponibilului în contul cheltuielilor de personal deschis la Trezoreria S.

CCM nu pot fi garantate, chiar dacă s-au încheiat în anumite circumstanţe, în condiţiile în care nevoia legiuitorului de a schimba finanţarea acestor instituţii a fost generată de criza financiară mondială – reţine Curtea de Apel Braşov.

Recurentul O.C.P.I. Ialomiţa, faţă de cererea ca acest oficiu să fie obligat la plata sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, pentru perioada 12.08.2009 –

31.12.2009, susţine că instanţa de fond greşit a admis acest capăt de cerere şi că în mod nelegal a obligat O.C.P.I. Ialomiţa la plata acestui spor, deoarece, prin actul adiţional nr. 2/04.08.2009, înregistrat la M.M.F.P.S. Bucureşti la nr. 3597/12.08.2009, la CCM nr. 1731/10.04.2009, s-a stabilit, la pct. 3: „Acordarea sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se suspendă până Ia data de 31.12.2009”.

Recurentul O.C.P.I. Ialomiţa susţine că a respectat întocmai această prevedere contractuală şi a suspendat acordarea acestor sporuri, pe perioada stabilită prin actul adiţional.

Prin suspendarea acordării se înţelege că, până la 31.12.2009, niciun salariat nu mai are prevăzute în drepturile salariale aseme

nea sporuri, fiind exclusă plata acestora, chiar prin voinţa părţilor; nu este legal a se pretinde plata unor sporuri care nu au existat în drepturile salariale prin act adiţional al părţilor la CCM pe anii 2009-2010, deoarece orice plată presupune o datorie, conform Codului civil. Or, prin suspendarea unor drepturi, s-a suspendat şi obligaţia de plată a acestora.

In actul adiţional încheiat nu s-a stipulat nici faptul că, după expirarea suspendării, pârâta obligaţia de a plăti cele două sporuri, pentru lunile în care acestea au fost suspendate.

A se impune plata acestor două sporuri pentru perioada

21.08.2009 – 31.12.2009 înseamnă că i se cere pârâtei, fară niciun temei legal, să plătească în lipsa unei obligaţii, deoarece suspendarea acordării a dus şi la lipsa temeiului juridic pentru acordarea plăţii, plata fiind, astfel, lipsită de cauză.

Prin recursul formulat, A.N.C.P.I. solicită modificarea dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1311/2012, pentru următoarele considerente:

Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Consideră că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.C.P.I. ca nefondată.

Astfel, instanţa de fond a motivat respingerea excepţiei pe faptul că recurenta A.N.C.P.I. este ordonator secundar de credite, iar ultimul capăt de cerere se referă la obligarea pârâţilor (ordonatorul secundar de credite şi ordonatorul principal de credite) să aloce fondurile necesare pentru drepturile băneşti solicitate.

Deşi instanţa reţine, în mod corect, că, în calitate de ordonator secundar de credite, A.N.C.P.I. îi revine obligaţia de a face demersurile către ordonatorul principal de credite, pentru obţinerea fondurilor necesare plăţii bugetelor către ordonatorii terţiari de credite, totuşi, în dispozitivul sentinţei, aceasta dispune obligarea recurentei la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor băneşti solicitate.

Apreciază că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, potrivit căruia: „Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii”.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, ordonatorul principal de credite are obligaţia de a asi

gura, în bugetele proprii şi ale instituţiilor subordonate, creditele necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Prin urmare, în condiţiile în care, prin hotărâre judecătorească, s-a stabilit plata unor drepturi băneşti în favoarea reclamanţilor, nu ordonatorul secundar de credite ar fi în măsură să ia toate măsurile necesare pentru virarea de credite bugetare, în vederea efectuării plăţii sumelor care s-au stabilit prin titlul executoriu, ci această obligaţie aparţine ordonatorului principal de credite, aşa cum rezultă din dispoziţiile actelor normative invocate.

Totodată, instanţa de fond, trebuia să aibă în vedere faptul că litigiul declanşat prin cererea de chemare în judecată vizează acordarea unor drepturi băneşti derivând din raporturile de muncă existente între reclamanţi şi pârâtul O.C.P.I. Ialomiţa.

In mod tradiţional, conflictul de muncă dintre un angajat şi un angajator, generat de raporturile de muncă încheiate între aceştia, se soluţionează în faţa instanţei de judecată, între părţile care au încheiat raportul de muncă, respectiv angajat şi angajator, fiind lipsite de relevanţă modul sau căile prin care angajatorul face rost ori primeşte sumele de bani cuvenite angajatului şi în legătură cu care s-a declanşat conflictul de drept.

Cât timp angajatul se angajează în raporturi de muncă, exclusiv cu angajatorul, şi îşi asumă obligaţia de prestare a muncii exclusiv faţă de acesta, iar singurul care îşi asumă obligaţia de plată a drepturilor salariale cuvenite în virtutea muncii prestate este angajatorul, rezultă că nu prezintă nicio relevanţă modalitatea în care angajatorul intră în posesia sumelor de bani necesare plăţii drepturilor salariale.

In consecinţă, în mod firesc, într-un conflict de muncă declanşat între un angajat şi un angajator, este suficientă participarea în proces a acestor părţi, acestea justificând calitatea procesuală activă, respectiv pasivă, în sensul Codului de procedură civilă.

în procesele prin care se solicită diverse drepturi derivând sau în legătură cu raporturile de muncă, declanşate de angajaţi ai diverselor instituţii sau autorităţi finanţate din sau şi din surse bugetare, de multe ori angajaţii cheamă în judecată şi acele autorităţi sau instituţii ce au calitatea de ordonatori secundari de credite sau ordonatori principali de credite pentru instituţia sau autoritatea ce are calitatea de angajator. Astfel, indiferent că obligaţia se stabileşte doar în sarcina angajatorului sau şi în sarcina ordonatorilor de credite ai acestuia, aceasta nu înseamnă că executarea silită s-ar putea îndrepta

împotriva altor persoane decât angajatorul, chemarea în judecată şi stabilirea obligaţiei şi în sarcina ordonatorilor de credite ai angajatorului producând efecte pur informative cu privire la necesitatea luării tuturor măsurilor administrative de natură contabilă şi financiară, necesare pentru ca angajatorul să poată plăti sumele de bani stabilite în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească.

Mai mult, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv, cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Totodată, potrivit art. 10 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare – act normativ cu caracter general, în litigiile având ca obiect conflicte de drepturi, calitatea procesuală pasivă aparţine angajatorului, care este persoana fizică sau juridică parte în CIM, pentru şi sub autoritatea căreia salariatul prestează munca.

In speţă, calitatea de angajator aparţine O.C.P.I. Ialomiţa, acesta având calitatea de persoană juridică pentru şi sub autoritatea căreia reclamanţii prestează muncă şi cu al cărei reprezentant au încheiat CIM.

Pentru considerentele menţionate şi în raport de prevederile Legii finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, recurenta A.N.C.P.I. apreciază că instanţa de fond trebuia să admită lipsa calităţii procesuale pasive a A.N.C.P.I. şi să dispună ca această instituţie să întreprindă cel mult demersurile necesare în vederea obţinerii fondurile necesare pentru alocarea sumelor necesare obligaţiilor ce au căzut în sarcina O.C.P.I. Ialomiţa şi nicidecum obligarea A.N.C.P.I. la alocarea fondurilor necesare efectuării plăţii.

Instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Instanţa de fond trebuia să respingă capetele de cerere privind plata sumei de 800 de lei reprezentând cadou de Paşte şi acordarea stimulentului rezultat din încasarea tarifului de urgenţă, ca nefondate, reţinând următoarele:

Potrivit art. 106 din CCM nr. 1731/10.04.2009, „Agenţia acordă cadouri în bani cu ocazia unor sărbători, conform anexei 2 la contract”.

Articolul 101 din CCM nr. 1731/10.04.2009 prevedea: „Lunar, salariaţii din cadrul oficiilor de şi publicitate imobiliară vor beneficia de un stimulent de până la echivalentul a două salarii de încadrare medii, calculate la nivelul A.N.C.P.I. Acest stimulent se

va calcula în funcţie de valoarea totală a tarifelor de urgenţă încasate pentru fiecare oficiu în parte, prin distribuirea unui procent de 40% din această valoare, stabilit de Consiliul de conducere, cu avizul sindicatului sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor salariaţilor”.

CCM nr. 1731/2009 prevedea acordarea unor drepturi, precum: cadouri în bani acordate cu ocazia unor sărbători, precum Paşte, stimulentul din tariful de urgenţă etc., conform anexei 2, dar condiţia esenţială, în acordarea acestora, era existenţa unui buget aprobat în acest sens, respectiv dacă ordonatorul principal de credite aproba fondurile în buget.

Părţile nu au convenit acordarea acestor drepturi în mod obligatoriu, ci sub condiţie, iar pentru faptul că la acel moment atât legislaţia în vigoare, cât şi criza economică existentă la nivel naţional impuneau restrângerea fondurilor de salarizare, chiar în condiţiile unui CCM în vigoare până la data de 10.04.2010, nu se poate interpreta că angajatorul era obligat la acordarea acestor drepturi, în condiţiile în care nu avea alocate fonduri în acest sens.

Acordarea acestor drepturi se face numai cu respectarea încadrării în limitele bugetare stabilite, iar în lipsa fondurilor acestea nu pot fi plătite.

Consideră că instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că angajaţii reclamanţi, la data naşterii dreptului la acţiune, erau salarizaţi în baza CCM nr. 1731/2009, şi nu a Legii nr. 330/2009, nefigurând în anexele acesteia.

Apreciază că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere faptul că Legea nr. 330/2009, Legea nr. 329/2009 şi O.U.G. nr. 1/2010 stabilesc, cu valoare de principiu, prevalenta legii în raport de CCM, ceea ce înseamnă că drepturile de natură salarială din sectorul bugetar se stabilesc numai prin acte normative, iar nu prin negociere colectivă sau individuală, ca în sectorul privat. De asemenea, prin apariţia actelor normative invocate, sunt stabilite o serie de limitări ale salarizării, care dau expresie anumitor constrângeri bugetare şi cerinţelor de echitate socială.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010: „Salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi

Fondul Monetar Internaţional, din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor CCM legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate”.

Ca atare, drepturile prevăzute de CCM nr. 1731/2009 se acordă, astfel cum se statuează în mod expres în textul de lege, numai în limita cheltuielilor de personal aprobate, existând chiar obligaţia legală instituită de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2010.

Aşa cum reiese din bugetul de venituri şi cheltuieli al A.N.C.P.I., drepturile solicitate de angajaţii reclamanţi, prevăzute în CCM, sunt încadrate la Secţiunea „Cheltuieli de personal” – Subsecţiunea „Fond de premii”.

Mai mult decât atât, denumirea şi destinaţia acestor drepturi prevăzute de CCM a fost de premii. Cadoul acordat de angajator cu ocazia sărbătorii de Paşte reprezintă, în fapt, o primă.

Premiile sunt concepute ca drepturi suplimentare, care pot fi sau nu acordate salariaţilor, în funcţie de criteriile pe care angajatorul le poate stabili, ca prioritate.

Consideră că, la acordarea acestor premii, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere şi prevederile art. 30 alin. (7), raportat la cele ale art. 24 din Legea nr. 330/2009, potrivit cărora în anul 2010 nu se acordă sume cu destinaţia de premiu.

Consideră că instanţa de fond în mod greşit a dispus obligarea la plata sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii periculoase pentru perioada 12.08.2009 – 31.12.2009, fară a reţine următoarele considerente:

Prin actul adiţional nr. 2/04.08.2009 la CCM nr. 1731/10.04.2009, s-a negociat ca, pentru perioada 12.08.2009 -31.12.2009, acordarea sporului de confidenţialitate să se suspende.

Potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind CCM: „Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de câte ori părţile convin acest lucru”.

De asemenea, art. 33 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede: „Aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de voinţă al părţilor”.

Potrivit acestor dispoziţii legale şi prin acordul scris al părţilor, conform actului adiţional nr. 2/04.08.2009, acordarea sporului de confidenţialitate a fost suspendată până la 31.12.2009.

In mod legal şi corect instanţa de fond trebuia să reţină faptul că prin suspendarea acordării acestor sporuri se înţelege că, până la data de 31.12.2009, niciun salariat nu mai are prevăzut, în drepturile salariale stabilite prin CIM, asemenea sporuri, fiind exclusă şi plata acestora, chiar prin voinţa părţilor. Plata acestor sporuri a fost reluată începând cu data de 01.01.2010.

Mai mult, sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se acordă în baza unor măsurători efectuate de Autoritatea Publică de Sănătate I., iar Ia dosar nu au fost depuse buletine de analiză emise de Autoritatea de Sănătate Publică.

Instanţa de fond în mod greşit reţine faptul că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (2) din CCM nr. 1731/2009, în sensul că, dacă niciuna din părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni: „Apreciază că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (3) lit. c) din CCM nr. 173172009, potrivit căruia încetarea prezentului contract operează: c) la data la care printr-un act normativ sau o decizie administrativă sunt modificate coordonatele esenţiale (cu precădere referitoare la statutul şi regimul juridic al agenţiei) ce guvernează activitatea şi funcţionarea acesteia la data semnării prezentului contract”.

Prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi F.M.I., A.N.C.P.I. a devenit instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul M.A.I., iar directorul general a devenit ordonator secundar de credite.

Articolul 3 lit. e) şi 0 din Legea nr. 329/2009 prevede, ca modalităţi de reorganizare a unor autorităţi şi instituţii publice, reducerea numărului de posturi din cadrul acestora şi schimbarea regimului de finanţare.

Prin H.G. nr. 1366/2009 pentru modificarea H.G. nr. 1210/2004 privind organizarea şi funcţionarea A.N.C.P.I. şi pentru reglementarea unor aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare stabilite prin Legea nr. 329/2009, A.N.C.P.I. a fost reorganizată prin reducerea numărului de personal şi prin schimbarea sursei de finanţare.

Din cuprinsul acestui act normativ se poate observa că în cadrul recurentei au avut loc cele două modalităţi de reorganizare, ceea ce a condus la schimbarea coordonatelor esenţiale ale acesteia.

In consecinţă, recurenta A.N.C.P.I. apreciază că a fost îndeplinită condiţia prevăzută de art. 6 alin. (3) lit. c) din CCM nr. 1731/2009, pentru ca acest contract să înceteze la data la care şi-a produs efectele H.G. nr. 1366/2009.

De asemenea, prin H.G. nr. 1366/2009 s-a prevăzut, la pct. 5, că art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2004 se abrogă, rezultând deci că salarizarea personalului se face potrivit reglementărilor legale în vigoare, aplicabile personalului din instituţiile şi autorităţile publice finanţate integral de la bugetul de stat.

în ceea ce priveşte indexarea sumelor cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, la data plăţii efective, recurenta apreciază că în mod greşit instanţa de fond a dispus acordarea acestora.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 13/2011, „părţile sunt libere să stabilească în convenţii rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani cât şi pentru întârzierea la plată a unei obligaţii băneşti”.

De asemenea, potrivit art. 8 din acelaşi act normativ, dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate.

Astfel, pentru a fi posibilă acordarea unei dobânzi, este necesar ca între părţi să fie stabilite raporturi juridice de natura dobânzii legale şi să existe un înscris prin care să fie stabilită rata dobânzii, pentru întârziere la plata unei obligaţii băneşti.

Obligarea angajatorului la plata dobânzii legale este condiţionată de legiuitor de întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile contractuale. în consecinţă, reclamanţii trebuie să demonstreze în ce a constat prejudiciul suferit. Or, din acţiune nu rezultă existenţa unui prejudiciu, cuantumul acestuia şi legătura de cauzalitate dintre pretinsul prejudiciu şi acţiunea/inacţiunea instituţiei.

Mai mult, trebuie să existe şi o întârziere nejustificată. Nefiind întrunite condiţiile arătate mai sus, recurenta A.N.C.P.I. apreciază că solicitarea este neîntemeiată.

Prin recursul formulat, M.D.R.T. consideră că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:

In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.D.R.T., arată că instanţa de fond a respins această excepţie, având în vedere că: „instituţia, în calitate de ordonator principal de credite, are atribuţii în asigurarea fondurilor necesare în caz de admitere a

prezentei acţiuni”. Mai arată faptul că, potrivit dispoziţiilor art. VII din O.U.G. nr. 16/08.05.2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare: „în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în M. Of. nr. 314/2012, A.N.C.P.I. a trecut din subordinea M.D.R.T, în subordinea guvernului şi în coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat”.

O.U.G. nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în M. Of. nr. 270/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 3. La art. 2 alin. (1), după lit. a) se introduc trei noi litere, cu următorul cuprins: „Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului”.

De asemenea, conform art. VIII din O.U.G. nr. 16/2012, Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în M. Of. nr. 201/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică, după cum urmează: I. La art. 3, alin. (1), (6) şi (7) vor avea următorul cuprins: „Art. 3 alin. (1). Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenţia Naţională, se organizează ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat”.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 10C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, în litigiile având ca obiect conflicte de drepturi, calitatea procesuală pasivă aparţine angajatorului, care este persoana fizică sau juridică, parte în CIM, pentru şi sub autoritatea căreia salariatul prestează munca.

In speţă, calitatea de angajator aparţine oficiilor C.P.I. din teritoriu, aceste instituţii având calitatea de persoană juridică pentru şi sub autoritatea căreia fiecare angajat reclamant prestează muncă şi cu al cărei reprezentant au încheiat CIM.

Un alt argument în susţinerea excepţiei invocate de minister îl constituie prevederile 4 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, care: „stabileşte în sarcina ordonatorului principal de credite obligaţia de a asigura în bugetele proprii şi ale instituţiilor subordonate creditele

necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

In speţă, M.D.R.T. nu mai deţine calitatea de ordonator principal de credite al A.N.C.P.I. – această instituţie fiind finanţată, în prezent, de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Cercetând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:

Recursul declarat de recurentul M.D.R.T. este fondat.

Reclamanţii-intimaţi, reprezentaţi de sindicat, nu se află în raporturi juridice de muncă cu M.D.R.T. Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, aşa cum este el definit de art. 281 C. muncii, iar părţi într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariaţii şi angajatorul.

Obligaţiile de plată ale instituţiilor publice, în temeiul unui titlu executoriu (inclusiv hotărârea judecătorească), se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora.

Procedura legală de executare, de către instituţiile publice, a obligaţiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligaţia de diligenţă de a efectua demersuri legale în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii. în plus, art. 3 din O.G. nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispune în sensul că, în situaţia în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanţă, creditorul va putea recurge la procedura executării silite, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale altor dispoziţii legale aplicabile în materie.

M.D.R.T. nu are, aşadar, calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care nici apărările de fond ale acestuia nu vor mai fi analizate, în raport de această soluţie.

Şi recursul declarat de recurenta-pârâtă A.N.C.P.I. este fondat.

Reclamanţii-intimaţi, reprezentaţi de sindicat, nu se află în raporturi juridice de muncă nici cu A.N.C.P.I. Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, aşa cum este el definit de art. 281 C. muncii, iar părţile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariaţii şi angajatorul. A.N.C.P.I. nu are, aşadar, calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care nici apărările de fond ale acesteia

nu vor mai fi analizate, în raport de această soluţie. în baza art. 21 alin. (1) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari de credite sau ordonatori terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, dar acest fapt nu conferă ordonatorului secundar de credite A.N.C.P.I. calitate procesuală pasivă într-un conflict vizând drepturi salariale pretinse de salariaţii O.C.P.I. Ialomiţa.

Recursul declarat de recurentul-pârât O.C.PI. Ialomiţa este nefondat.

Motivul de recurs referitor la lipsa fondurilor autorităţii publice, pentru plata sumelor stabilite în sarcina acestei instituţii de către instanţa de fond, nu poate fi primit. Potrivit dispoziţiilor art. 11 şi art. 20 din Constituţie, prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă a fiecărui stat parte la Convenţie, iar C.E.D.O. a reamintit că art. 6 parag. 1 din Convenţie garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să judece orice contestaţie privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil, consacrând în acest fel dreptul la o instanţă, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanţă în materie civilă (hotărârea din 1991, pronunţată în cauza Philis c. Greciei). Totuşi, dreptul ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, fară efect, în detrimentul uneia dintre părţi. Dacă administraţia refuză sau omite să execute hotărârea judecătorească sau întârzie să o facă, garanţiile art. 6 din Convenţie, de care a beneficiat justiţiabilul în cursul fazei judiciare a procedurii, şi-ar pierde raţiunile de a fi. Lipsa fondurilor autorităţii publice nu este considerată motiv justificat pentru întârziere (hotărârea din 2002, pronunţată în cauza Burdov c. Rusiei).

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost în mod corect respinsă ca neîntemeiată pentru că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii, ci dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii, potrivit cărora termenul de prescripţie este de 3 ani în cazul în care obiectul cererilor de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială.

Şi motivul de recurs referitor la fondul pretenţiilor este neîntemeiat.

Prima instanţă a reţinut, în mod temeinic, că sporul de confidenţialitate şi sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare au fost prevăzute prin CCM înregistrat la D.M.P.S. Bucureşti sub nr. 1731/10.04.2009. Totuşi, prin actul adiţional nr. 2/04.08.2009, s-a convenit suspendarea plăţii sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare până la

31.12.2009, deci nu şi plata efectivă a sumelor de bani cuvenite reclamanţilor cu titlu de spor de confidenţialitate şi de spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, nefiind, astfel, suprimat dreptul salariaţilor la aceste sporuri.

La fel, stimulentele rezultate din încasarea tarifelor de urgenţă au ca temei art. 101 din CCM nr. 1731/10.04.2009, care stabileşte că, lunar, salariaţii din cadrul oficiilor C.P.I. vor beneficia de un stimulent de până la echivalentul a două salarii de încadrare medii, calculate la nivelul A.N.C.P.I., în funcţie de valoarea totală a tarifelor de urgenţă încasate pentru fiecare oficiu în parte, prin distribuirea unui procent de 40% din această valoare, stabilit de Consiliul de conducere, cu avizul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.

în baza art. 40 alin. (2) C. muncii, art. 243 C. muncii, art. 30 din Legea nr. 130/1996, art. 155C. muncii şi art. 41 alin. (5) din Constituţie, angajatorul este obligat să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din CCM aplicabil şi CIM al fiecărui salariat, astfel că obligarea recurentului O.C.P.I. Ialomiţa la plata diferenţelor salariale s-a făcut în mod legal.

Ca atare, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât O.C.P.I. Ialomiţa şi a admis recursurile declarate de A.N.C.P.I. şi de M.D.R.T. A modificat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor doi pârâţi (A.N.C.P.I. şi M.D.R.T.) şi a respins, în consecinţă, acţiunea formulată în contradictoriu cu aceştia. A menţinut, pentru rest, sentinţa.