Contestatorul a acceptat sa preia atributiile sefului de agentie pe perioada cât acesta s-a aflat in concediu de odihna, fiind raspunzator pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasa a acestor atributii.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 9824/118/2009 reclamantul E.V.M. a chemat în judecata pe pârâta A.R.R., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr. 1586/26.08.2009 emisa de pârâta, cu consecinta reintegrarii sale în functia anterior detinuta si a obligarii pârâtei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziei si pâna la efectiva reintegrare. Totodata, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a fost salariatul pârâtei în functia de inspector de specialitate gradul IA, în cadrul Agentiei A.R.R. Constanta, iar prin decizia contestata s-a dispus sanctionarea sa disciplinara pentru pretinsa încalcare a unor prevederi din contractul colectiv de munca, din regulamentul intern al institutiei, precum si din fisa postului.
Reclamantul a sustinut ca decizia de concediere este nelegala, întrucât a fost emisa cu nesocotirea interdictiei prevazute de art. 60 alin.1 Codul muncii, în conditiile în care la data de 26.08.2009 s-a aflat în concediu medical.
A mai învederat reclamantul ca în mod gresit prin decizia de concediere s-a retinut în sarcina sa savârsirea unei abateri disciplinare.
Astfel, neconformitatile retinute în cuprinsul deciziei privesc modalitatea de aducere la îndeplinire a atributiilor ce reveneau sefului de agentie, post pe care reclamantul nu a fost încadrat. Împrejurarea ca, pe o perioada determinata, seful agentiei Constanta s-a aflat în concediu de odihna si l-a nominalizat pe reclamant drept înlocuitor nu a nascut în sarcina sa obligatia executarii tuturor atributiilor de serviciu care potrivit fisei postului si contractului individual de reveneau acestuia. În plus, nominalizarea sa ca înlocuitor al sefului de agentie s-a realizat prin cererea acestuia de acordare a concediului, fara a exista în acest sens o decizie de delegare, fara a i se prezenta fisa postului de sef de agentie si fara a lua cunostinta de atributiile ce revin postului respectiv.
Pe de alta parte,a precizat reclamantul, chiar daca s-ar aprecia ca avea obligatia îndeplinirii atributiilor sefului de agentie, raspunderea sa nu ar putea fi antrenata decât pentru perioada 13.03.2009-12.06.2009, perioada în care seful de agentie nu s-a prezentat la locul de munca.
Referitor la abaterile ce i-au fost imputate, reclamantul a mentionat ca desi pârâta a retinut existenta unor carente în activitatea salariatilor agentiei, nu a procedat la sanctionarea vreunuia dintre agentii raspunzatori direct pentru neîndeplinirea atributiilor de serviciu.
Analizând fiecare dintre abaterile disciplinare pentru savârsirea carora a fost concediat, reclamantul a formulat urmatoarele aparari:
– formularele folosite la controalele în trafic au fost cele puse la dispozitie de pârâta, identice cu cele utilizate în perioada octombrie 2007-martie 2009;
– dispozitia de continuare a controlului început asupra S.C. „G.O.” S.R.L. nu i-a fost adusa la cunostinta;
– modalitatea de comunicare catre operatorii de transport a rezultatelor controalelor a fost aceeasi cu cea folosita si în perioada anterioara lunii martie 2009;
– pentru necompletarea pozitiilor nr. 314-317 din registrul de evidenta a contraventiilor nu s-a procedat si la sanctionarea salariatului care avea aceasta atributie de serviciu;
– documentatia prealabila eliberarii licentei de transport pentru S.C. „P.C.” S.R.L. a fost corect si complet întocmita;
– obligatia de a introduce în baza de date persoanele desemnate sa conduca activitatea de transport rutier revenea unor salariati care nu au fost sanctionati disciplinar.
De asemenea, reclamantul a apreciat ca la aplicarea sanctiunii disciplinare au fost nesocotite criteriile de stabilire a sanctiunii disciplinare prevazute de art. 266 Codul muncii, prin aplicarea celei mai grave dintre sanctiuni fara a se avea în vedere împrejurarile în care au fost savârsite faptele imputate.
În privinta daunelor morale solicitate, reclamantul a aratat ca prin modalitatea de încetare a raporturilor de munca si prin mediatizarea excesiva a acestei sanctiuni i-a fost creat un prejudiciu moral pentru repararea caruia este îndreptatit la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de despagubiri.
În aparare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
Asupra motivului de nulitate absoluta invocat de reclamant, prin raportare la dispozitiile art. 60 alin.1 lit. a Codul muncii, pârâta a precizat ca la data de 26.08.2009, data emiterii deciziei contestate, reclamantul a fost prezent la locul de munca, semnând documente din cadrul agentiei. În plus, certificatul de concediu medical a fost comunicat conducerii institutiei la data de 09.09.2009, data la care reclamantul avea deja cunostinta despre existenta deciziei de sanctionare.
Referitor la atributiile de serviciu ale reclamantului, pârâta a învederat ca prin cererea de concediu de odihna formulata de seful Agentiei Constanta la data de 04.03.2009, reclamantul a fost desemnat ca înlocuitor al acestuia, fiind de acord si semnând cererea. Prin urmare, reclamantul a fost mandatat sa preia atributiile functiei de sef al Agentiei Constanta pe perioada concediului de odihna al titularului postului. Prin urmare, în lipsa unei decizii de nominalizare a unei alte persoane ulterior expirarii concediului de odihna, este evident ca si conducerea A.R.R. a acceptat continuarea mandatului acordat pâna la reluarea postului de catre titular.
S-a precizat în cuprinsul întâmpinarii ca reclamantul a fost sanctionat disciplinar pentru fapte savârsite în exercitarea atributiilor specifice postului de executie pe care îl ocupa, precum si pentru cele savârsite în calitatea sa de înlocuitor al sefului de agentie, aferente perioadei 13.03-12.06.2009.
Fata de apararile punctuale formulate de reclamant prin raportare la fiecare abatere disciplinara, pârâta a sustinut urmatoarele:
– în calitate de înlocuitor al sefului de agentie reclamantul avea obligatia de a verifica activitatea celorlalti angajati, iar în caz de constatare a unor deficiente trebuia sa prelucreze tuturor inspectorilor procedurile A.R.R. privind efectuarea controlului în trafic;
– adresa nr. 5495/25.02.2009 referitoare la efectuarea controlului la S.C. „G.O.” S.R.L. a fost înregistrata în evidentele Agentiei ARR Constanta, reclamantul fiind obligat sa dispuna finalizarea tuturor controalelor începute în perioada anterioara preluarii functiei de sef de agentie;
– fapta reclamantului de a nu aduce la cunostinta operatorilor de transport rezultatele controalelor efectuate la sediul acestora constituie o încalcare a procedurii nr. 31486/03.12.2007;
– din verificarea dosarelor mai multor operatori de transport s-a constatat ca o deficienta generala lipsa din dosare a listei cu vehiculele detinute si utilizate, reclamantul fiind vinovat de eliberarea copiilor conforme ale licentei de transport în conditiile în care dosarele erau incomplete;
– pentru nerespectarea obligatiei de introducere în baza de date a persoanelor desemnate sa conduca permanent activitatea de transport rutier a fost sanctionata disciplinar si salariata R.I.M., careia îi revenea aceasta atributie de serviciu prin fisa postului ;
– reclamantul a eliberat licenta de transport pentru S.C. „P.C.” S.R.L., desi aceasta societate solicitase certificat de transport în cont propriu si în conditiile în care persoana desemnata îndeplinea aceasta functie si la un alt operator de transport.
Pârâta a mai învederat ca în anul 2005 reclamantul a mai fost sanctionat disciplinar cu avertisment scris, astfel ca la aplicarea sanctiunii disciplinare prin decizia contestata s-a tinut seama de comportarea generala anterioara manifestata de reclamant.
Referitor la cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, pârâta a sustinut ca masura concedierii nu poate fi apreciata ca subiectiva sau abuziva, astfel ca reclamantul sa pretinda afectarea reala si efectiva a reputatiei sale.
Cu opinie majoritara, prin sentinta civila nr. 685 din 7.04.2010 Tribunalul Constanta a respins contestatia formulata de reclamantul E.V. în contradictoriu cu pârâta A.R. Româna, ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:
Prin decizia nr. 1586/26.08.2009 s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al reclamantului, angajat în functia de inspector de specialitate gradul I A în cadrul A.R.R. Constanta.
Prin cererea de fata, reclamantul a contestat decizia de concediere, invocând motive ce vizeaza atât legalitatea actului unilateral al angajatorului, cât si temeinicia masurii dispuse.
O prima critica formulata de reclamant si care potrivit sustinerilor sale atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere, o reprezinta încalcarea dispozitiilor art. 60 alin.1 lit. a Codul muncii, potrivit cu care concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical.
În acest sens, reclamantul se prevaleaza de certificatul de concediu medical seria CCMAB nr. 7431844/26.08.2009, prin care se atesta incapacitatea sa de munca pentru considerente medicale în perioada 26.08.2009-31.08.2009.
Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de pârâta rezulta însa ca la data de 26.08.2009-data emiterii atât a deciziei de concediere, cât si a certificatului de concediu medical, reclamantul a fost prezent la locul de munca, unde a semnat o serie de documente în cadrul procedurii de eliberare a atestatului de pregatire si perfectionare profesionala pentru conducatorii auto.
Prin urmare, desi certificatul de concediu medical nu a fost supus unei proceduri de anulare pe cale administrativa sau judiciara, efectele sale au fost înlaturate prin chiar vointa reclamantului, care prin prezentare la locul de munca si îndeplinirea atributiilor specifice a înteles sa nu se prevaleze de starea de incapacitate de munca atestata prin act medical.
Pentru aceste motive, în considerarea contextului faptic anterior expus, instanta a apreciat ca certificatul de concediu medical invocat de reclamant nu a produs efecte pe data de 26.08.2009, potrivit chiar manifestarii de vointa a reclamantului, prevalarea ulterioara de aceste efecte realizându-se cu rea-credinta, doar în scopul înlaturarii sanctiunii disciplinare.
Din examinarea deciziei de concediere, extrem de detaliata sub aspectul descrierii abaterilor disciplinare retinute, instanta a constatat ca reclamantul a fost concediat din functia de inspector de specialitate gradul IA în cadrul A.R.R. Constanta, fiindu-i imputate însa o serie de nereguli în îndeplinirea si a atributiilor specifice postului de sef de agentie. Ori, în aceste împrejurari, reclamantul a sustinut ca nu avea nici una dintre obligatiile de serviciu pretins încalcate si prin urmare nu poate fi angajata raspunderea sa disciplinara.
Din înscrisurile depuse la dosar de pârâta, rezulta ca la data de 10.03.2009, seful A.R.R. Constanta, B.M., a formulat o cerere pentru 15 zile de concediu de odihna, aferente perioadei 16.03.2009-06.04.2009. Prin chiar cererea formulata, aprobata de directorul general al ARR, a fost desemnat ca înlocuitor al sefului de agentie reclamantul E.V.M., care a si semnat, confirmând astfel acceptarea noii sale calitati.
Desi cererea de înlocuire a vizat perioada în care seful de agentie urma a beneficia de concediul legal de odihna, absenta acestuia de la locul de munca s-a prelungit cu mult peste cele 15 zile initial solicitate, pe toata durata acestei situatii de provizorat nefiind emisa vreo decizia din partea conducerii referitoare la modalitatea de coordonare a activitatii în cadrul agentiei Constanta.
Prin urmare, la data de 16.03.2009, reclamantul a devenit cu acceptul sau înlocuitor al sefului de agentie. În conditiile în care Codul muncii nu reglementeaza institutia „înlocuirii” unui salariat, pornind chiar de la semnificatia termenului în limbaj comun se poate retine ca înlocuirea unui salariat presupune subrogarea în drepturile si obligatiile acestuia, astfel ca angajatorul sa nu fie afectat de lipsa temporara a titularului postului. Prin urmare, odata ce a acceptat sa îl înlocuiasca pe seful de agentie, reclamantul si-a asumat preluarea atributiilor de serviciu ale acestuia, atributii pe care pârâta i le-a încredintat implicit prin exprimarea acordului sau fata de propunerea de înlocuire formulata de B.M.
Aceasta delegare nu a fost conceputa la nivel pur teoretic si formal, ci pornind chiar de la scopul pentru care pârâta a recurs la aceasta procedura, este evident ca reclamantului i-au fost încredintate toate atributiile de serviciu ale sefului de agentie titular, urmând a fi raspunzator pe cale de consecinta pentru eventuala îndeplinire defectuoasa a acestor atributii.
Pe de alta parte, sustinerile reclamantului în sensul ca nu avea cunostinta despre obligatiile ce îi reveneau în calitate de substituent al sefului de agentie nu pot fi retinute, în primul rând pentru ca acceptarea desemnarii sale ca înlocuitor al sefului de agentie prezuma cunoasterea de catre reclamant a sarcinilor de serviciu pe care le implica noua sa calitate. Reclamantul a semnat în aceasta calitate acte prin care angaja raspunderea pârâtei, supervizând în acest mod activitatea persoanelor aflate în subordinea sefului de agentie; a aprecia ca aceasta semnatura era una pur formala, fara nici un fel de implicatii din partea reclamantului, înseamna a accepta ideea unei preluari pur onorifice a functiei de conducere si inclusiv posibilitatea savârsirii unor nereguli fara nici o consecinta directa pentru reclamant.
Nu este lipsit de însemnatate nici faptul ca reclamantul a mai înlocuit seful de agentie si cu alte prilejuri, fara a invoca la un moment dat imposibilitatea îndeplinirii atributiilor de serviciu ale acestuia sau necunoasterea acestor atributii.
Cu referire la abaterile disciplinare retinute în concret în sarcina reclamantului, una dintre criticile formulate de acesta vizeaza sanctionarea sa gresita pentru fapta unor salariati care la rândul lor nu au fost sanctionati.Sub acest aspect trebuie retinut ca reclamantului nu i-a fost angajata raspunderea disciplinara pentru faptele altor persoane, ci pentru nerespectarea propriei obligatii de a controla activitatea personalului din subordine, raspunzând pentru buna functionare a agentiei. Ori, prin probele administrate reclamantul nu a probat respectarea procedurilor interne ale A.R.R. referitoare la folosirea în trafic a anumitor formulare, comunicarea catre operatorii de transport verificati a rezultatului controlului la care au fost supusi sau finalizarea controalelor începute înainte de preluarea atributiilor de sef de agentie.
Reclamantul a omis însa a se referi în cuprinsul cererii sale la o serie de abateri retinute de pârâta si care presupuneau o anumita actiune din partea sa, în calitate de înlocuitor al sefului de agentie. Astfel, s-au imputat reclamantului neîntocmirea lunara a programarilor pentru efectuarea controalelor la scolile de soferi, aprobarea eliberarii de copii conforme a licentei de transport pentru anumiti operatori fara ca la dosar sa existe lista cu vehiculele detinute si utilizate, neîntocmirea rapoartelor de neconformitati privind primirea si verificarea dosarelor înregistrate la agentie.
Cu privire la aceste abateri disciplinare reclamantul nu numai ca nu a dovedit contrariul celor retinute de angajator, dar nici nu a formulat aparari în cuprinsul contestatiei, astfel ca instanta a retinut temeinicia sustinerilor pârâtei, pe baza documentatiei care a stat la baza emiterii deciziei de concediere.
În sarcina reclamantului s-a retinut însa si savârsirea unei abateri disciplinare ce a presupus încalcarea chiar a atributiilor de serviciu specifice functiei de executie pe care o detinea, respectiv eliberarea licentei de transport operatorului S.C. „P.C.” SR.L. fara îndeplinirea cumulativa a conditiilor legale.
Din referatul comisiei de cercetare disciplinara si din cuprinsul deciziei contestate rezulta ca reclamantul, în calitate de inspector de specialitate grad IA a verificat personal dosarul depus de operatorul de transport S.C. „P.C.” S.R.L. si a eliberat acestuia licenta de transport. La controlul efectuat de conducerea A.R.R. s-a constatat însa ca operatorul respectiv solicitase eliberarea certificatului de transport în cont propriu, iar documentatia depusa nu cuprindea toate înscrisurile necesare eliberarii licentei de transport. În plus, persoana desemnata sa conduca activitatea de transport rutier la acest operator îndeplinea aceeasi functie si la S.C. „M.T.” S.R.L., aspect interzis de actele normative incidente si care ar fi trebuit sesizat de reclamant.
În consecinta, în sarcina reclamantului a fost retinuta încalcarea unei atributii expres prevazute la pct.8. b din fisa postului, în opinia instantei aceasta abatere având o gravitate deosebita, apta sa justifice prin ea însasi aplicarea celei mai severe sanctiuni disciplinare.
Pentru toate considerentele expuse, instanta de fond a retinut ca în mod corect s-a dispus desfacerea contractului individual de munca al reclamantului, cu titlu de sanctiune disciplinara, prin faptele savârsite reclamantul fiind culpabil pentru îndeplinirea necorespunzatoare a atributiilor de serviciu, de natura a cauza perturbari în activitatea pârâtei. Prin urmare, contestatia îndreptata împotriva deciziei nr. 1586/26.08.2009 a fost respinsa ca nefondata.
Aceeasi solutie a fost pronuntata si în privinta capatului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata de daune morale, întrucât în conditiile în care masura concedierii dispusa prin decizia contestata este legala si temeinica, aceasta nu poate constitui temei al angajarii raspunderii civile delictuale a pârâtei pentru eventualele suferinte morale îndurate de reclamant.
Opinia separata vizeaza solutionarea exceptiei nulitatii absolute a deciziei de sanctionare întemeiata pe încalcarea dispozitiilor art. 60 alin. 1 lit. a din codul muncii, astfel:
S-a considerat ca decizia este lovita de nulitate absoluta deoarece a fost emisa în perioada concediului medical al contestatorului dovedit cu certificatul de concediu seria CCMAB nr. 7431844 datat 26.08.2009, eliberat pentru perioada de incapacitate de munca: 26.08.2009-31.08.2009 .
Legiuitorul a edictat in textul art. 60 alin. 1 lit. a faptul ca o concediere nu poate fi dispusa pe perioada incapacitatii temporare de munca stabilita prin certificat conform legii, intentia legiuitorului fiind aceea de a asigura evitarea abuzurilor angajatorilor, asigurarea stabilitatii în munca a salariatilor si respectarea dreptului lor la aparare.
Textul nu face referire, nu distinge asupra datei la care este emis certificatul medical care atesta incapacitatea de munca, singura cerinta este ca decizia de sanctionare sa nu fie emisa în perioada de incapacitate de munca, respectiv rezolutia angajatorului de a lua masura fata de salariat urmata de masura în sine sa nu se circumscrie perioadei de incapacitate de munca a acestuia, întocmai ca în speta de fata.
Perioada de incapacitate de munca reprezinta de fapt o perioada de suspendare a contractului de munca, fiind interzisa orice masura de încetare, modificare a contractului, cu exceptiile limitative si strict reglementate de legiuitor – reorganizarea judiciara sau falimentul angajatorului, în care nu se încadreaza insa situatia intimatei.
Astfel, concedierea este interzisa în cazurile în care contractual individual de munca al salariatului este suspendat de drept sau este suspendat la initiativa salariatului.
În termen legal, împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul E.V.M., considerând hotarârea recurata ca fiind nelegala.
Critica solutiei din perspectiva art. 304 pct. 9 în referire la art. 3041 din Codul de procedura civila vizeaza urmatoarele:
1) Recurentul considera ca, în mod gresit, interpretând eronat dispozitiile legale aplicabile si fata de probatoriul administrat în cauza, instanta de fond a retinut ca masura dispusa prin decizia contestata nu ar fi nesocotit dispozitiile art. 60 al.1 lit.a din Codul muncii.
Începând cu data de 26.08.2009 (data emiterii deciziei contestate) s-a aflat în incapacitate temporara de munca, dovedita cu certificatul de concediu medical seria CCMAV nr. 7431844/26.08.2009, astfel ca masura concedierii s-a dispus cu nesocotirea interdictiei impuse de art. 60 al.1 lit.a din Codul muncii.
Sub un prim aspect, recurentul subliniaza ca instanta de fond a omis împrejurarea ca prezenta sa la locul de munca a fost semnalata exclusiv în prima parte a zilei de 26.08.2009, zi pe parcursul careia a survenit starea de boala, a parasit locul de munca si s-a deplasat la o unitate sanitara.
La momentul la care, în împrejurarile anterior mentionate, a parasit locul de munca, decizia contestata nu îi fusese comunicata, nu avea cunostinta de existenta si continutul sau, astfel ca nu putea preconstitui înscrisuri în scopul unic al invalidarii acesteia, cum gresit a retinut instanta de fond.
Depunerea certificatului de concediu medical la institutia pârâta la data de 09.09.2009 este explicabila prin aceea ca, pâna la acel moment, starea sanatatii nu i-a permis deplasarea.
Pe de alta parte, instanta de fond a omis a analiza împrejurarea ca, de vreme ce certificatul de concediu medical nu a fost constatat nul/anulat/desfiintat în vreuna din modalitatile prevazute de lege, el continua a produce efectele specifice, dovedind ca, la data la care s-a dispus masura concedierii prin dispozitia contestata, se afla în incapacitate temporara de munca.
2) În mod gresit, interpretând eronat dispozitiile art. 263 al.2 din Codul muncii, instanta de fond a retinut justetea sanctiunii disciplinare aplicate reclamantului prin dispozitia contestata.
Reclamantul nu a fost niciodata încadrat în munca pe functia de sef al A.R.R. Constanta si nu a luat niciodata cunostinta de atributiile care, potrivit fisei postului si contractului individual de munca, revin sefului de agentie.
Ori, în speta i se imputa neexecutarea/executarea necorespunzatoare a unor atributii si sarcini de serviciu care nu erau înscrise în fisa postului sau, în contractul individual de munca perfectat cu intimata, în contractul colectiv de munca sau în regulamentul de ordine interioara în referire la functia pe care a ocupat-o (inspector de specialitate gradul IA).
Împrejurarea ca, pe o perioada determinata, pe parcursul careia seful A.R.R. Constanta s-a aflat în concediu de odihna, acesta l-a nominalizat drept „înlocuitor„ nu a nascut în sarcina sa obligatia executarii tuturor sarcinilor de serviciu care, potrivit fisei postului si contractului individual de munca, reveneau acestuia si, pe cale de consecinta, nu este de natura a antrena raspunderea sa disciplinara, cu atât mai mult cu cât majoritatea neconformitatilor constatate s-au ivit într-o perioada anterioara.
Faptul ca, anterior, l-a mai înlocuit pe seful A.R.R. Constanta în perioadele în care s-a aflat în concediu de odihna (în anul 2008 si în anul 2004) nu semnifica împrejurarea ca i-ar fi fost facute cunoscute atributiile care îi reveneau, potrivit fisei postului, salariatului care îndeplinea aceasta calitate.
În acest sens, subliniaza ca, la momentul la care a fost desemnat „înlocuitor” de catre seful de agentie, pe perioada în care acesta s-a aflat în concediu de odihna, nu a operat o preluare a atributiilor, la dosarul cauzei nefiind depus vreun înscris în acest sens.
Mai mult, subliniaza împrejurarea ca seful de agentie l-a desemnat înlocuitor prin cererea de concediu de odihna, exclusiv pentru aceasta perioada (16-23.03.2009), astfel ca, în mod absolut nejustificat, s-a retinut sa c-ar face vinovat de executarea necorespunzatoare a atributiilor care, potrivit fisei postului, reveneau sefului de agentie si în perioada în care acesta s-a aflat în concediu medical, re4spectiv 24.03-12.06.2009, perioada în care, de altfel, nici nu fusese desemnat înlocuitor.
În plus, urmeaza a se observa ca desfacerea disciplinara a contractului individual de munca s-a fundamentat si pe existenta unor pretinse carente în activitatea de coordonare si supraveghere a activitatii agentiei, mai precis a modalitatii în care salariati acesteia si-au adus la îndeplinire sarcinile de serviciu, fara însa ca acestia – raspunzatori direct pentru îndeplinirea atributiilor de serviciu ce le reveneau – sa fi fost vreodata sanctionati.
Astfel, i s-au imputat:
– Faptul ca, în calitate de înlocuitor al sefului A.R.R. Constanta, nu ar fi luat masuri în privinta corectarii practicii inspectorilor din cadrul agentiei ARR Constanta de a întocmi rapoartele cu autovehiculele verificate în trafic întocmite fara a trece codificarea la tipul de transport, retinându-se ca avea obligatia prelucrarii tuturor inspectorilor în vederea respectarii si ducerii la îndeplinire a Procedurii A.R.R. nr. 26622/17.10.2007 privind controlul efectuat în trafic, obligatie pe care nu ar fi executat-o.
– Utilizarea, la controalele în trafic, a altor formulare decât cele prevazute de Procedura A.R.R. nr. 26622/17.10.2007, în conditiile în care, în perioada în care la înlocuit pe seful agentiei a formulat cereri pentru asigurarea necesarului.
– Faptul ca, în luna martie 2009, nu a finalizat controlul început anterior asupra societatii comerciale „G.O.” S.R.L., fapt ce ar constitui o încalcare a dispozitiilor conducerii ARR comunicate A.R.R. Constanta prin adresa nr. 5495/ARR/25.02.2009, dispozitii care, fiind anterioare absentei sefului A.R.R., nu i-au fost vreodata aduse la cunostinta.
– Împrejurarea ca rezultatele controalelor nu au fost aduse la cunostinta întreprinderilor/operatorilor de transport verificati prin adresa, ci prin chiar raportul de contraventii prezentat, sub semnatura acestora. Trecând peste faptul ca, independent de modalitatea de comunicare a rezultatului controlului (fie prin adresa, fie prin comunicarea raportului de contraventii), acesta este adus la cunostinta întreprinderii sau operatorului de transport verificat, astfel ca finalitatea comunicarii este atinsa, urmeaza a se observa ca aceasta a fost modalitatea de comunicare si în perioada anterioara lunii martie 2009 si ca niciodata nu au fost sanctionati pentru aceasta modalitate de comunicare a rezultatelor controalelor inspectorii agentiei în ale caror atributii de serviciu intra, potrivit fisei postului, si aceasta obligatie.
– Împrejurarea ca pozitiile 314 – 317 (4 pozitii) si 374 – 376 (3 pozitii) din registrul de evidenta a contraventiilor nu ar fi fost completate, fara însa a proceda si la sanctionarea salariatului care avea aceasta atributie înscrisa în fisa postului.
De asemenea, în cuprinsul deciziei de sanctionare disciplinara se arata ca s-a constatat drept „ deficienta generala” lipsa de la dosare a listei cu vehicule detinute si utilizate. Ori, licentele de transport pentru operatorii mentionati în cuprinsul deciziei nu fost eliberate anterior datei de 13.03.2009, astfel ca nu poate fi tinut raspunzator pentru modalitatea de întocmire a dosarelor.
– S-a mai retinut ca ar fi raspunzator pentru împrejurarea ca salariatii agentiei nu au completat datele prevazute la lit. A pct. VIII din cererile tip de eliberare a copiilor conforme, fara însa ca agentii carora le revenea direct aceasta obligatie sa fi fost vreodata sanctionati pentru nerespectarea sa.
În acelasi sens, precizeaza recurentul ca nu îi revenea, în mod direct, obligatia de a introduce în baza de date persoanele desemnate sa conduca, efectiv si permanent, activitatea de transport rutier sau de a înregistra solicitarile întreprinderilor/ operatorilor de transport în registrul de intrari sau de a completa datele lipsa din registrul operatorilor de transport.
În privinta atributiilor care, potrivit fisei postului si contractului individual de munca, îi reveneau în calitate de inspector de specialitate gradul IA, i s-a imputat exclusiv modalitatea de eliberare a licentei de transport catre societatea comerciala „P.C.” SRL, sens în care subliniaza ca, în pofida celor retinute de instanta de fond, documentatia prealabila eliberarii acesteia a fost corect si complet întocmita, caci, pe de o parte, pârâta nu a probat (ci doar a sustinut) pretinsa lipsa a unor înscrisuri necesare eliberarii licentei de transport, ia, pe de alta parte, nu avea posibilitatea concreta, efectiva de a verifica daca persoana desemnata sa conduca activitatea de transport rutier la acest operator îndeplinea aceeasi functie la un alt operator de transport, cu atât mai mult cu cât este posibil ca, în perioada de timp scursa între momentele eliberarii licentelor celor doi transportatori, sa intervina modificari sub acest aspect. Pârâta nu a înteles a retrage licenta de transport acordata societatii comerciale „P.C.” SRL, cu toate ca reclama eliberarea acesteia în mod nelegal.
3) Sub un alt aspect, considera recurentul ca, interpretând eronat dispozitiile art. 266 din Codul muncii, instanta de fond nu a retinut ca, la aplicarea sanctiunii disciplinare au fost nesocotite criteriile de stabilire a sanctiunii disciplinare.
Astfel, prin decizia contestata s-a dispus aplicarea celei mai grave dintre sanctiunile prevazute de legislatia muncii, fara a se avea în vedere împrejurarile savârsirii faptelor ce i se imputa, respectiv faptul ca majoritatea sunt în legatura cu sarcini si atributii care nu i-au fost aduse vreodata la cunostinta, ca majoritatea îsi afla cauzele în perioade precedente datei de 12.03.2009, ca – separat de asa-zisele atributii ce îi reveneau în calitate de „înlocuitor” al sefului A.R.R. Constanta – era obligat a duce la îndeplinire sarcinile de serviciu care îi reveneau în calitate de inspector de specialitate gradul IA ( ce presupuneau, între altele, program de lucru cu publicul, zilnic, între orele 900-1430), ca intimata însasi nu a luat masurile ce se impuneau pentru buna organizare si desfasurare a activitatii agentiei, aspecte cu conotatii directe asupra gradului sau de vinovatie, dar nici comportarea generala anterioara pe care a manifestat-o în cadrul serviciului.
În masura în care criticile aduse hotarârii recurate vor fi gasite întemeiate, apreciaza ca reformarea acesteia se impune a fi realizata si sub aspectul modalitatii de solutionare a capatului de cerere referitor la obligarea intimatei la plata de daune morale, caci, prin modalitatea de încetare a raportului de munca, prin mediatizarea excesiva a acestei sanctiuni, ia fost creat un prejudiciu moral, în sensul denigrarii imaginii sale (profesionale si morale) atât în fata colectivului din care a facut parte, cât si în fata opiniei publice.
Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
În ceea ce priveste prima critica formulata de reclamant referitor la nulitatea absoluta a deciziei de concediere ca urmare a încalcarii dispozitiilor art. 60 al.1 lit. a) din Codul muncii, în mod corect prima instanta a retinut ca certificatul medical invocat nu a produs efecte în data de 26.08.2009.
Decizia de concediere a fost emisa la data de 26.08.2009, data la care contestatorul a fost prezent la sediul agentiei si a semnat o serie de înscrisuri depuse la dosar de intimata.
Prin urmare, efectele concediului medical al fost înlaturate prin chiar vointa contestatorului care prin prezentarea la locul de munca si îndeplinirea atributiilor de serviciu specifice a înteles sa nu se prevaleze de starea de incapacitate de munca atestata prin act medical.
Din probatoriul administrat nu rezulta ca în a doua parte a zilei de 26.08.2009 contestatorului i s-ar fi facut rau si a parasit locul de munca pentru a se deplasa la o unitate sanitara.
Faptul ca certificatul medical nu a fost anulat nu are relevanta, atât timp cât efectele sale au fost înlaturate chiar din vointa contestatorului care a înteles sa se prezinte la serviciu si sa îsi îndeplineasca atributiile de serviciu.
Prin dispozitiile Ordinului Ministerului Sanatatii nr. 233/2006 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical si a instructiunilor privind utilizarea si modul de completare a certificatelor de concediu medical (anexa 1) se stipuleaza faptul ca persoana asigurata sau reprezentantul legal sau mandatarul desemnat prin procura se obliga sa anunte platitorul despre acordarea concediului medical si sa depuna certificatul de concediu medical pâna cel mai târziu la data de 5 a lunii urmatoare celei pentru care a fost acordat concediul medical.
În cauza, conducerea agentiei a fost anuntata despre starea de incapacitate temporara a contestatorului dupa expirarea termenului legal mentionat anterior.
Cu privire la temeinicia deciziei:
Din înscrisurile depuse la dosar de intimata rezulta ca la data de 10.03.2009, seful A.R.R. Constanta, B.M., a formulat o cerere pentru 15 zile de concediu de odihna, aferente perioadei 16.03.2009 – 6.04.2009. Prin chiar cererea formulata, aprobata de directorul general al A.R.R. a fost desemnat ca înlocuitor al sefului de agentie reclamantul E.V.M., care a si semnat, confirmând astfel acceptarea noii sale calitati.
Prin urmare, reclamantul a acceptat sa îl înlocuiasca pe seful agentiei pe perioada concediului de odihna al acestuia, preluând astfel si atributiile specifice functiei de sef de agentie.
Acceptarea desemnarii sale ca înlocuitor al sefului de agentie prezuma cunoasterea de catre contestator a sarcinilor de serviciu pe care le implica noua sa calitate, cu atât mai mult cu cât în anul 2004 si în anul 2008 l-a mai înlocuit pe seful A.R.R. Constanta, în perioadele în care s-a aflat în concediu de odihna, deci îi erau cunoscute atributiile care îi reveneau si nu a invocat niciodata ca se opune la aceasta înlocuire, motivat de faptul ca nu cunoaste atributiile prevazute în fisa postului.
Prin aceasta delegare reclamantului i-au fost încredintate toate atributiile de serviciu ale sefului de agentie, urmând a fi raspunzator pentru eventuala neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasa a acestor atributii.
Contestatorul a fost delegat sa preia atributiile functiei sefului de agentie pe perioada concediului de odihna al acestuia, iar ulterior atât conducerea agentiei, cât si contestatorul au acceptat tacit continuarea mandatului pâna la reluarea activitatii de catre titularul postului.
Delegarea acordata de pârâta si acceptata de reclamant nu a avut loc în mod formal ci a presupus un transfer de responsabilitate catre reclamant menita sa permita desfasurarea în continuare a activitatii pârâtei.
Atât din raportul de control nr. 21283/27.07.2009, cât si din referatul comisiei de cercetare disciplinara si decizia de concediere rezulta ca în sarcina contestatorului au fost retinute acele fapte care îi reveneau acestuia pentru postul de executie, cât si cele aferente perioadei în care a fost înlocuitorul sefului de agentie (13.03.-12.06.2009).
Raspunderea disciplinara a recurentului nu a fost angajata pentru faptele altor persoane, ci pentru nerespectarea propriei obligatii de a controla activitatea personalului din subordine.
Obiectivele fiecarui compartiment functional, prin urmare si cele ale A.R.R. Constanta, le constituie asigurarea bunei desfasurari a activitatii, procedurile interne se prelucreaza cu personalul nu doar atunci când sunt adoptate, ci ori de câte ori este nevoie, în functie de modul în care inspectorii înteleg sa le aplice sau se constata deficiente în aplicarea si respectarea lor.
În dubla sa calitate, de inspector de specialitate gradul IA si înlocuitor al sefului de agentie, contestatorul trebuia sa asigure îndeplinirea tuturor atributiilor, atât a celor de executie cât si a celor de conducere, de coordonare a activitatii agentiei.
Contestatorul în calitatea sa de înlocuitor al sefului de agentie avea obligatia verificarii activitatii celorlalti salariati si în cazul constatarii unor deficiente sa ia masurile necesare remedierii lor, obligatie pe care nu a îndeplinit-o.
În ceea ce priveste abaterea ce a constat în utilizarea altor formulare încheiate la controalele în trafic decât cele prevazute de Procedura A.R.R. nr. 26622/17.10.2007, contestatorul nu a facut dovada demersurilor efectuate pentru a remedia aceasta situatie.
Cu privire la nefinalizarea controlului început anterior asupra S.C. G.O.” S.R.L., contestatorul avea obligatia sa dispuna finalizarea tuturor controalelor începute în perioada în care B.M. exercita atributiile functiei de sef de agentie, dar nefinalizate în aceasta perioada, întrucât dupa data de 13.03.2009 trebuia sa asigure respectarea de catre compartimentul de inspectie si control din cadrul agentiei a prevederilor art. 139 lit. u) din Regulamentul de organizare si functionare.
Referitor la neaducerea la cunostinta operatorilor de transport/întreprinderilor prin adresa scrisa a rezultatelor controalelor efectuate la sediul acestora, nu poate fi retinuta apararea contestatorului ca asa s-a procedat si în perioada anterioara si ca inspectorii în a caror atributie intra aceasta sarcina nu au fost niciodata sanctionati, întrucât asigurarea respectarii si aplicarii procedurilor interne cade în sarcina sefilor de agentii, prin urmare contestatorul raspunde de nerealizarea sau realizarea defectuoasa a acestui obiectiv.
În ceea ce priveste completarea registrului de evidenta a contraventiilor, chiar daca contestatorul nu avea atributii direct de completare a acestui registru, în calitatea sa de loctiitor al sefului de agentie avea obligatia sa verifice activitatea salariatului responsabil si sa ia toate masurile care se impuneau pentru remedierea situatiei.
Referitor la faptul ca reclamantul nu a solicitat operatorilor de transport lista cu vehiculele detinute si utilizate, din referatul privind rezolutia comisiei de cercetare rezulta ca fapta a fost savârsita cu ocazia aprobarii eliberarii copiilor conforme ale licentei de transport în perioada în care a fost loctiitorul sefului de agentie. Pentru nerespectarea obligatiei de introducere în baza de date a persoanelor desemnate sa conduca permanent activitatea de transport rutier a fost sanctionata disciplinar si salariata R.I.M., careia îi revenea aceasta atributie prin fisa postului.
În ceea ce priveste ultima abatere disciplinara, din referatul comisiei de cercetare disciplinara rezulta ca recurentul în calitate de inspector de specialitate grad IA a verificat personal dosarul depus la operatorul de transport S.C. „P.C.” S.R.L. si a eliberat acestuia licenta de transport.
La controlul efectuat de conducerea A.R.R. s-a constatat însa ca operatorul respectiv solicitase eliberarea certificatului de transport pe cont propriu, iar documentatia depusa nu cuprindea toate înscrisurile necesare eliberarii licentei de transport. În plus, persoana desemnata sa conduca activitatea de transport rutier la acest operator îndeplinea aceeasi functie si la alt operator de transport, astfel cum reiesea din baza de date a A.R.R., fiind încalcate atributiile expres prevazute la pct. 8 lit. b) din fisa postului contestatorului.
Raportat la gravitatea abaterilor disciplinare retinute în sarcina contestatorului, aplicarea sanctiunii disciplinare s-a realizat cu respectarea dispozitiilor art. 266 Codul muncii.
Decizia de concediere fiind legala si temeinica, nu se justifica antrenarea raspunderii contractuale a pârâtei pentru despagubiri materiale si morale.
Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 Cod pr. Civila, Curtea a respins recursul ca nefondat.
