Nepronunţarea asupra excepţiei. Sancţiunea pentru omisiunea de a pune excepţia în dezbaterea contradictorie a părţilor şi apoi de a o soluţiona motivat.
Lipsa calităţii procesuale active sau pasive a părţilor constituie excepţii de fond absolute care obligă instanţa, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului pe de o parte, iar omisiunea de a pune o excepţie în dezbaterea contradictorie a părţilor şi apoi de a o soluţiona motivat, echivalează cu încălcarea de către instanţă a dreptului părţilor la apărare fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susţine şi, respectiv de a o combate, pe de alta.
În egală măsură, nepronunţarea asupra excepţiei pune instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi temeinicia sentinţei căci semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluţia dată.
În egală măsură, nepronunţarea asupra excepţiei pune instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi temeinicia sentinţei căci semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluţia dată.
Curtea, prin soluţionarea recursului, nu se poate pronunţa direct şi pentru prima oară în cadrul procesual legal asupra calităţii procesuale pasive a pârâtei, deoarece ar priva ambele părţi de calea legală de atac şi nu ar asigura, mai cu seamă părţii nemulţumite de dezlegarea dată, garanţiile unui proces echitabil.
Curtea, prin soluţionarea recursului, nu se poate pronunţa direct şi pentru prima oară în cadrul procesual legal asupra calităţii procesuale pasive a pârâtei, deoarece ar priva ambele părţi de calea legală de atac şi nu ar asigura, mai cu seamă părţii nemulţumite de dezlegarea dată, garanţiile unui proces echitabil.
(decizia nr. 53 din data de 19 ianuarie 2011
-Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Ploieşti)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul tribunalului reclamantele au chemat în judecată pe pârâta SC „A” SA Ploieşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să se constate că în perioadele menţionate în anexa la cererea de chemare în judecată au fost încadrate în locuri de muncă în care au lucrat efectiv în procent de 100 % din programul de lucru, în grupa II-a de muncă şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei de a efectua cuvenitele modificări în carnetele lor de muncă.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat ca în perioadele menţionate expres în anexa la acţiune, au avut calitatea de salariate în cadrul pârâtei, îndeplinind diferite funcţii şi au lucrat efectiv 100 % din program în secţii cuprinse în grupa a II- a de muncă, deoarece SC Amplo SA Ploieşti a fost în subordinea diferitelor forme de organizare din domeniul Petrolului şi Chimiei, or personalul care şi-a desfăşurat activitatea în unităţi aparţinând Ministerului Chimiei şi Petrochimiei în baza HG nr.456/1990 modificată prin HG nr. 559/1990 au beneficiat de grupele I şi a II a de muncă, pentru întreaga perioada lucrată după 18.03.1969, astfel încât, cât timp unitatea pârâtă a funcţionat şi funcţionează în cadrul Rafinăriei Astra Ploiesti, iar activitatea desfăşurată a avut ca obiect principal domeniul chimiei-petrochimiei, înseamnă că şi salariaţii acestei societăţi pot beneficia de încadrare în grupa a II a de muncă în condiţiile respectării metodologiei prevăzute de Ordinul 50/1990, întrucât au lucrat în acelaşi grad de pericol ca şi personalul de baza din cadrul Rafinăriei Astra Ploiesti.
În dovedirea acestor susţineri reclamantele au depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată (filele 114-117) pârâta s-a apărat în principal opunând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pentru primul capăt de cerere susţinând că în calitatea de angajator pentru reclamante ca şi continuator în drepturi al fostei întreprinderi desfiinţate dup 1990, nu poate elibera adeverinţe care să ateste grupele speciale de muncă, fiindcă nominalizarea persoanelor care au desfăşurat activităţi în grupele I şi II de muncă în perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001 se făcea după procedura instituită de Ordinul 50/1990 referitoare la termenul şi criteriile cerute de acest act normativ.
În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea acţiunii în fondul cauzei ca neîntemeiată, motivând în esenţă, că reclamantele din prezenta cauză nu au desfăşurat activităţi ce pot fi încadrate în grupa a II a de muncă în conformitate cu Ordinele nr.50/1990 şi Ordinul nr.100/1990, astfel încât nu pot fi beneficiarele acestei grupe de muncă.
Şi pârâta a administrat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din 5 martie 2010 a fost încuviinţată proba cu expertiză de specialitate la solicitarea reclamantelor. lucrare care a fost întocmită de expert C.A.
La termenul de judecată din 25 iunie 2010 când pricina s-a amânat pentru a da posibilitatea pârâtei să ia cunoştinţă de conţinutul acesteia, reclamantele au formulat şi depus concluzii scrise, având loc şi dezbaterile.
Prin sentinţa civilă nr. 887 pronunţată la aceeaşi dată, tribunalul a admis acţiunea şi a constatat că acestea au dreptul de a beneficia de grupa a II de muncă în cadrul unităţii pârâte în procent de 100% conform raportului de expertiza, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni in carnetele de muncă ale reclamantelor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantele au îndeplinit funcţia de strungar în cadrul societăţii pârâte, având atribuţii specifice acestei meserii, desfăşurând activitate direct în sectoarele de producţie ale societăţii, SC P. SA Ploieşti, unitate din care a făcut parte şi actuala societate până la 01.01.1978, acordând salariaţilor, inclusiv reclamantelor, care au lucrat în cadrul acesteia, adeverinţe pentru grupa a II a de muncă până la această dată când SC ”A” SA Ploieşti a trecut în subordinea IAMC Otopeni, fără a-şi schimba locaţia sau domeniul de activitate, lucrând în continuare pentru chimie şi petrochimie, reclamantele având aceleaşi atribuţii.
A mai reţinut instanţa de fond că potrivit Ordinul nr.50/1990, “beneficiază de încadrarea în grupele I şi II, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului personalului care este in activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştrii, tehnicieni, personal de întreţinere si reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă si activităţile prevăzute în anexele 1 si 2“.
Ordinului 50/1990, reglementează faptul că activitatea desfăşurata în perioada 18.03.1969-31.12.1989 se încadrează în grupele I şi a II a de muncă fără a fi condiţionată de existenţa buletinelor de determinare a noxelor, acest ordin reglementând acordarea grupelor de muncă în raport de activitatea desfăşurată şi locul de muncă.
Cum din actele şi lucrările dosarului reiese ca reclamantele au îndeplinit în cadrul societăţii pârâte funcţia de strungar, desfăşurând activităţi specifice acestei meserii direct în sectoarele de producţie ale angajatorului care s-a aflat in subordinea ministerelor din domeniul petrochimiei, instanţa de fond a concluzionat că activitatea desfăşurată de reclamante se încadrează în grupa II de muncă în conformitate cu reglementările Ordinului nr.50/1990- republicat – anexa 2 poziţia 34 coroborat cu pct.3 si 7 din acelaşi ordin, Ordinul 969/1990 pct.2 si HG nr.559/1990.
Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat recurs.
Un prim motiv de recurs invocat de recurenta pârâtă, se referă la faptul că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 137 Cod procedură civilă, în sensul că a omis a se pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a SC „A” SA Ploieşti în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, excepţie invocată la instanţa de fond la termenul din 19 martie 2010.
Faptul că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi nu s-a pronunţat asupra ei, echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare al pârâtei, întrucât excepţia constituie o formă a apărărilor procesuale puse la dispoziţia celui chemat în judecată.
Apreciază că prejudiciul creat prin această omisiune poate fi reparat doar în situaţia în care instanţa de recurs ar admite recursul şi ar trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
În subsidiar, în situaţia în care instanţa ar trece peste acest motiv de casare, solicită să se constate că primul capăt de cerere a fost formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât în conformitate cu prevederile punctului 6 din Ordinul nr. 50 /1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirii Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerile unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile concrete în care şi-au desfăşurat activitatea persoanele respective.
Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I şi II de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000., iar după această dată nu mai exista baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite în grupe superioare.
Eliberarea adeverinţelor privind atestarea faptului că, în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, o persoană şi-a desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a făcut anterior datei de 01.04.2001 şi numai pe baza documentelor întocmite de la acea vreme, verificabile, aflate în evidenţa angajatorilor sau deţinătorilor de arhive.
Recurenta a susţinut că în aceste condiţii societatea, în calitate de sa angajator al reclamantelor, nu poate să încadreze activităţi desfăşurate anterior datei de 01.04.2001 în grupe superioare de muncă, neexistând temei legal.
În cauză nu s-a făcut nominalizarea reclamantelor întrucât nu se încadrau în categoriile de personal care lucrau în condiţii deosebite, singura obligaţie care îi revenea angajatorului era aceea de a elibera adeverinţă privind atestarea faptului că într-o anumită perioadă angajatul şi-a desfăşurat sau nu activitatea în locurile de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă.
Cum calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, atâta timp cât angajatorul nu mai are posibilitatea legală de a face încadrarea în grupele I şi II de muncă, de principiu, interesul urmărit de reclamanţi prin promovarea prezentei cereri nu se mai poate realiza faţă de SC „A” SA.
Recurenta invocă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC „A” SA în ceea ce priveşte perioada anterioară date de 01.01.1978 întrucât pentru această perioadă intimatele reclamante au fost angajate ale SC P SA , care de altfel le-a eliberat pentru perioada anterioară datei de 01.01.1978 adeverinţe din care rezultă că au fost încadrate în grupa a II de muncă în procent de 100% .
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii. Susţine în acest sens că pentru perioada 1995–2001, expertul a arătat că reclamantele ar trebui să beneficieze de grupa II de muncă în considerarea dispoziţiilor Ordinului 50/1990 – Anexa 2 poziţia 34, coroborat cu pct.3 şi 7 însă activităţile indicate de textul de lege invocat nu au nicio legătură cu profilul de activitate al SC „A” SA şi nici cu activităţile concrete ale reclamantelor.
Intimatele-reclamante au formulat şi depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Curtea, verificând sentinţa atacată în raport de criticile formulate în recurs, de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de probele care au fost administrate dar şi sub toate aspectele, aşa cum prevede art.3041 cod pr.civ.a constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Potrivit art.137 alin.1 şi 2 cod pr.civ.instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, cu excepţia celor pentru dezlegarea cărora este necesară administrarea de dovezi, situaţia în care vor fi unite cu fondul cauzei.
Această dispoziţie legală s-a invocat a fi încălcată de instanţa de fond care, învestită prin întâmpinare cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, opusă de pârâtă ca mijloc de apărare pentru capătul principal al acţiunii reclamantelor, a omis să o dezlege, nepronunţându-se în vreun fel asupra ei nici prin încheierile de la termenele de judecată acordate nici prin sentinţă.
Critica este justificată.
Curtea constată că lipsa calităţii procesuale active sau pasive a părţilor constituie excepţii de fond absolute care obligă instanţa, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului pe de o parte iar omisiunea de a pune o excepţie în dezbaterea contradictorie a părţilor şi apoi de a o soluţiona motivat, echivalează cu încălcarea de către instanţă a dreptului părţilor la apărare fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susţine şi, respectiv de a o combate, pe de alta.
Cum această neregularitate procedurală constând în nesocotirea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, conform cazului de casare prev.de art.304, pct.5 cod pr.civ. Curtea va admite recursul exercitat de pârâta SC Amplo SA Ploieşti şi în temeiul art.312, art.315 cod pr.civ.va casa în tot hotărârea tribunalului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a soluţiona motivat excepţia de fond invocată, după punerea acesteia în discuţia contradictorie a părţilor şi luarea concluziilor lor, urmând ca în raport de dezlegarea dată să soluţioneze, dup caz fondul acţiunii cu cele două capete de cerere formulate de reclamantele-intimate.
2
