C. muncii, art. 193, art. 195
■ Cererea de restituire a cheltuielilor de formare profesională este întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 969 C. civ. şi de prevederile art. 195 alin. (3) C. muncii, dat fiind că raporturile de muncă dintre părţi au încetat din motive imputabile salariatului în cadrul termenului de 3 ani de la data absolvirii cursului de formare profesională, acesta având, evident, obligaţia de a suporta cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională.
■ Articolul 195 C. muncii prevede obligaţia salariatului la restituirea cheltuielilor de formare profesională, iar nu şi a salariului, care reprezintă contraprestaţia muncii depuse în baza contractului individual de muncă, astfel că cererea angajatorului de restituire a drepturilor salariale este neîntemeiată.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 1373/R din 4 martie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1034 din data de 18.06.2008, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, Secţia civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, împotriva pârâtului M.G.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, din economia textelor prevăzute în art. 194 şi art. 195 C. muncii, invocate de cătrc reclamantă rezultă că, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a angajatului pentru cheltuielile efectuate de angajator cu pregătirea sa profesională, trebuiau îndeplinite cumulativ şi obligatoriu următoarele condiţii: participarea la cursul de calificare să presupună scoaterea din activitate a salariatului pentru o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru [art. 194 alin. (3) C. muncii]; cursul sau stagiul de formare profesională să fie mai mare de 60 de zile; să existe act adiţional la contractul individual de muncă prin care salariatul se obligă să lucreze în unitate o perioadă de minim 3 ani, în caz contrar se obligă să plătească cheltuielile de şcolarizare.
In privinţa cursului de calificare, la SC L. SRL, de montaj ţigle metalice, care a durat 2 zile fară scoatere din activitate, s-a constatat că acesta nu întruneşte condiţia de durată (60 de zile), prevăzută la art. 195 alin. (1) C. muncii şi niciuna dintre condiţiile prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. b) sau alin. (3) C. muncii. Referitor la cursul la Patronatul Naţional Român, care a durat 720 ore, s-a ţinut seama de faptul că acesta s-a desfăşurat în timpul liber al pârâtului, fară scoatere din activitate şi s-a apreciat că nu întruneşte niciuna dintre condiţiile prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. b) sau alin. (3). Totodată, Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 195 alin. (1), (2) şi (3) C. muncii, salariatul nu trebuie să restituie decât cheltuielile de şcolarizare calificare, nu şi salariile primite.
împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC S. SRL, criticând sentinţa pentru nelegalitate. Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi ţinând seama de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat următoarele:
Intimatul-pârât a încheiat cu angajatorul său, recurenta-reclamantă SC S. SRL convenţia-angajament nr. 29/12.01.2007, prin care s-a obligat să lucreze în cadrul socictăţii o perioadă de 3 ani de la data absolvirii programului de formare profesională/specializare/pcrfecţio-nare în domeniul montaj ţiglă metalică, construcţii montaj structuri metalice. Prin acelaşi act, părţile au convenit ca, în cazul încetării raporturilor de muncă în acest interval de timp din motive imputabile salariatului, intimatul-pârât să restituie societăţii recurente cheltuielile efectuate cu taxele de înscriere şi şcolarizare, drepturile salariale primite în perioada programului, precum şi drepturile de delegare, la care se calculează dobânda B.N.R.
Potrivit deciziei nr. 20/1.11.2007, emisă de către recurenta-recla-mantă, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al salariatului intimat-pârât, conform art. 61 lit. a) C. muncii, cu începere din data de 1.11.2007, pentru absenţe grave, constând în absenţe nemotivate în perioada 1.10.2007 -31.10.2007.
Prin acţiunea dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 195
C. muncii, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 750 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu şcolarizarea pârâtului, conform Contractului de prestări servicii – Cursuri de calificare, încheiat cu Patronatul Naţional Român – Filiala Călăraşi, 2.442 lei, reprezentând drepturi salariale pentru perioada 25.01.2007 – 10.06.2007
şi 357 Ici, cu titlu de cheltuieli de şcolarizare aferente cursului de montaj şi ţigle metalice efectuat în perioada 5.03.2007 – 7.03.2007, motivat de faptul că raportul de muncă a încetat din motive disciplinare imputabile pârâtului.
Prima critică adusă hotărârii recurate vizând cheltuieli efectuate cu şcolarizarea pârâtului, conform Contractului de prestări servicii -Cursuri de calificare încheiat cu Patronatul Naţional Român – Filiala Călăraşi este întemeiată, întrucât în cauză recurenta-reclamantă a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 195 C. muncii.
Astfel, recurenta a dovedit că intimatul-pârât a beneficiat, în calitatea de salariat, de un curs de formare profesională mai mare de 60 de zile, organizat de către Patronatul Naţional Român – Filiala Călăraşi, în perioada 25.01.2007 – 10.06.2007, în intervalul orar 14-16, zilnic, de luni până vineri, cu scoaterea parţială din activitate, conform adresei nr. 18/29.01.2009, emisă de către această instituţie şi administrată în recurs, fiind calificat constructor montator de structuri metalice, conform certificatului de calificare profesională nr. 1536/28.06.2007. De asemenea, recurenta a dovedit că a achitat cheltuielile de calificare aferente acestui curs, la dosar fiind depusă factura nr. 00105888/30.12.2006, emisă de cătrc Patronatul Naţional Român – Filiala Călăraşi.
Potrivit dispoziţiilor art. 193 C. muncii, participarea salariatului la formarea profesională poate avea loc la iniţiativa angajatorului sau a salariatului, iar modalitatea concrctă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale şi orice ale aspecte, inclusiv obligaţiile contractualc ale salariatului în raport cu angajatorul carc a suportat cheltuielile de formare profesională se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor actc adiţionale la contractele individuale de muncă.
In raport de dispoziţiile art. 193 C. muncii, ce prevăd în mod expres posibilitatea ca între angajator şi angajat să intervină acte adiţionale care să reglementeze inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului faţă de angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea sa profesională, instanţa de recurs reţine că actul adiţional nr. 29/12.01.2007 la contractul individual de muncă încheiat de recurentă şi intimat este legal şi valid (nefiind anulat sau reziliat de părţi) şi apt a produce efecte juridice.
In consecinţă, cererea de restituire a cheltuielilor de formare profesională este întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 969 C. civ. şi de prevederile art. 195 alin. (3) C. muncii, dat fiind că raporturile de muncă dintre părţi au încetat din motive imputabile intimatului-pârât, la
scurt timp după finalizarea cursului, în cadrul termenului de 3 ani de la data absolvirii cursului de formare profesională, acesta având evident obligaţia de a suporta cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională în perioada 25.01.2007 – 10.06.2007.
Articolul 195 C. muncii amintit prevede obligarea salariatului la restituirea cheltuielilor de formare profesională, iar nu şi a salariului care reprezintă contraprestaţia muncii depuse în baza contractului individual de muncă, astfel că cererea recurentei-reclamante de restituire a sumei de 2.442 lei, reprezentând drepturi salariale pentru perioada
25.01.2007 – 10.06.2007, a fost corect respinsă de către prima instanţă. Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., Curtea a
admis recursul, a modificat, în parte, sentinţa recurată, în sensul că a admis, în parte, cererea şi a obligat pârâtul la 750 lei, despăgubiri către reclamantă. De asemenea, Curtea a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate cu privire la respingerea cererii de obligare a inti-matului-pârât la plata sumei de 357 lei, cu titlu de cheltuieli de şcolarizare aferente cursului de montaj şi ţigle metalice efectuat în perioada
5.03.2007 – 7.03.2007, ţinând seama de principiul disponibilităţii, respectiv de faptul că restituirea acestor cheltuieli nu a făcut obiectul motivelor de recurs.
