conduce la nulitatea absolută a deciziei de sancţionare care nu poate fi
acoperită prin confirmare.
Art. 268 alin. 2 lit. a, c, d din Codul muncii
Potrivit art.268 alin.2 lit. a, c, d din Codul muncii, sub
sancţiunea nulităţii absolute, decizia de sancţionare disciplinară trebuie să
conţină: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, motivele
pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul
cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată
cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică.
Rezultă astfel că, pentru a fi legală o decizie de sancţionare
trebuie să cuprindă toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa uneia
dintre ele atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.
Referitor la menţiunea de la lit.a, în decizie trebuie descrisă în
concret fapta pentru care a fost sancţionat cel în cauză.
Simpla menţiune că datorită modului defectuos de lucru se
creează posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societăţii, cât şi
nerespectarea obligaţia de a organiza activitatea de asigurări şi daune, de a
organiza şi răspunde de îndeplinirea sarcinilor trasate de aplicarea normelor
şi regulamentelor societăţii, nu este de natură a preciza în ce a constat
atitudinea contestatorului şi prin ce a contravenit deontologiei profesionale.
De asemenea, art.268 alin.2 din Codul muncii face distincţie
între descrierea faptei, adică indicarea situaţiei de fapt în materialitatea ei,
prevăzută la lit.a şi motivarea în fapt şi în drept prevăzută la lit.d, adică
indicarea dispoziţiilor în baza cărora se aplică sancţiunea, adică precizarea
articolului, alineatului, literei. dispoziţiilor legale regulamentare din
contractul colectiv de muncă nesocotit de acesta.
Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine
interioară, contractului colectiv de muncă încălcate, are relevanţă pentru ca
instanţa să poată stabili şi verifica dacă, într-adevăr, fapta salariatului
constituie abatere disciplinară şi dacă se încadrează printre obligaţiile
impuse acestuia.
Numai prin indicarea în decizia de sancţionare a motivelor
pentru care s-au înlăturat apărările formulate de salariatul învinuit se asigură
în mod real şi efectiv dreptul lui la apărare.
Faţă de prevederile art.268 alin.2 s-a reţinut în mod clar că acest
text, prin fiecare componentă a sa, deci şi în ceea ce priveşte prevederile de
la lit.a, c şi d, statorniceşte o nulitate absolută pentru nerespectarea unei
cerinţe de formă ad validitatem, nulitate care, în lipsa unui text în sens
contrar, nu se poate acoperi prin confirmare.
(Decizia civilă nr.1500/R-CM din 27 octombrie 2009)
La data de 13.02.2009, contestatorul S.G., în contradictoriu cu
intimata Societatea de Reasigurare ARDAF, a formulat contestaţie
împotriva deciziei nr. 1328/24.12.2008 emisă de intimată, solicitând anularea
acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că prin decizia de mai sus a fost
sancţionat cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 5%,
reţinându-se că nu şi-a respectat obligaţia de a organiza activitatea serviciilor şi
compartimentelor componente ale Sucursalei Ardaf Muntenia Piteşti. Decizia este
nelegală pentru că a fost emisă la 24.12.2008, dar comunicată pe adresa de email la
data de 16.01.2009, încălcându-se astfel disp.art.268 alin.3 Codul Muncii, în
cuprinsul ei nu au fost menţionate motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările
formulate în scris în timpul cercetării prealabile disciplinare , contravenind astfel
disp.art. 268 alin.2 Codul Muncii şi sancţiunea a fost stabilită cu încălcarea vădită a
disp.art.266 Codul Muncii.
Decizia este şi netemeinică pentru că sancţiunea s-a aplicat apreciindu-
se ca a adus prejudicii unităţii pârâte prin modul său defectuos de lucru, ceea ce
contravine rezultatelor obţinute de sucursală pe perioada activităţii sale, aceasta
situându-se în permanenţă în topul primelor 5 sucursale din cadrul societăţii, atât
sub aspectul volumului primelor încasate, cât şi al indicatorilor de performanţă.
La data de 29.04.2009, contestatorul şi-a completat contestaţia,
solicitând obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 25000 lei,
reprezentând prejudiciul de imagine creat prin aplicarea sancţiunii. Prin aceeaşi
cerere, contestatorul şi-a precizat şi obiectul cererii de chemare în judecată,
susţinând că îşi menţine motivele indicate în cuprinsul celei iniţiale şi că invocă
excepţia nulităţii absolute a deciziei nr.1328/2008.
S-a arătat că intimata a încălcat dispoziţiile art.267 alin.1 Codul muncii
întrucât procedura cercetării disciplinare prealabile s-a desfăşurat cu nerespectarea
prevederilor legale în materie.
În cuprinsul deciziei de sancţionare nu este descrisă complet fapta
socotită drept abatere disciplinară, nu sunt menţionate textele de lege ori
dispoziţiile din contractul colectiv sau individual de muncă, regulamentul intern,
dispoziţiile din contractul colectiv sau individual de muncă, regulamentul intern,
dispoziţia sau ordinul unui conducător ierarhic ce au fost încălcate de contestator
,precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale formulate în timpul
cercetării disciplinare prealabile. S-a mai susţinut că trimiterea din cuprinsul deciziei
la referatul nr.770/19.12.2008 al Comisiei de Cercetare Disciplinară nu poate
acoperi cerinţa prev.de art.268 alin.2 Codul muncii .
A concluzionat contestatorul că lipsa oricăreia din menţiunile de mai
sus atrage nulitatea absolută a deciziei .
A mai arătat contestatorul că nu a săvârşit nicio abatere disciplinară
întrucât rezultatele activităţii sale au fost de excepţie, aducând câştiguri substanţiale
pentru societatea intimată şi poziţia a doua la nivel naţional pentru sucursala pe
care o conduce în calitate de director.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca
neîntemeiată arătând că a fost aplicată corect contestatorului sancţiunea întrucât în
activitatea acestuia au fost constatate o serie de deficienţe, cauzând în mod implicit
desfăşurarea în mod deficitar a atribuţiilor de serviciu şi de către ceilalţi angajaţi din
subordinea acestuia şi producerea unui prejudiciu unităţii .
S-a mai susţinut că intimata a respectat procedura cercetării
disciplinare prealabile, aceasta s-a efectuat în prezenţa salariatului, obiectul
cercetării, data şi locul întrevederii au fost stabilite, au fost indicate şi motivele
pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestator în timpul cercetării
disciplinare prealabile. De asemenea, intimata a precizat că a răspuns obiecţiunilor
contestatorului formulate cu ocazia cercetării disciplinare, acestea fiind
consemnate în cuprinsul referatului din data de 19.12.2008 şi că sancţiunea nu a
fost aplicată în fapt.
La data de 20.05.2009 intimata a invocat excepţia lipsei de interes
având în vedere că sancţiunea nu a fost aplicată, excepţie pe care instanţa a respins-
o la data de 03.06.2009 pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii din acea
dată.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeş prin sentinţa
civilă nr.1103/CM/17.07.2009 a admis în parte contestaţia formulată, a constatat
nulitatea absolută a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008 emisă de intimată şi a
obligat-o pe aceasta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut de instanţa de fond la pronunţarea acestei sentinţe că în
decizia de sancţionare emisă de intimată fapta pretins a fi abatere disciplinară nu a
fost descrisă concret, nu au fost menţionate aspectele ce o individualizează (data
săvârşirii, modalitatea în care s-a comis). Intimata a menţionat în cuprinsul deciziei
că salariatul a încălcat anumite atribuţii de serviciu pe care le enumeră însă,
abstract, neindicând, de exemplu, care au fost sarcinile trasate de conducerea
unităţii neglijate de contestator şi în ce mod au fost încălcate; numărul dosarelor de
daună şi datele care nu au fost înregistrate sau nu corect, etc., pentru ca instanţa să
poată exercita controlul asupra temeiniciei deciziei. Lipsa acestor menţiuni nu poate
fi suplinită de existenţa lor în cuprinsul referatului de cercetare prealabilă, mai ales
că nu există dovada că acesta a fost comunicat salariatului odată cu decizia de
sancţionare. Lipsa motivării în fapt a deciziei de sancţionare, potrivit art. 268 alin.2
lit.a Codul Muncii atrage nulitatea absolută a acesteia .
Din cuprinsul deciziei lipsesc, de asemenea şi motivele pentru care au
fost înlăturate apărările salariatului formulate cu ocazia cercetării disciplinare
instanţa neputând verifica dacă a avut loc o cercetare disciplinară efectivă în cadrul
căreia contestatorul şi-a putut exercita dreptul la apărare. Acest viciu de formă al
deciziei, potrivit art. 268 alin.2 lit.c Codul Muncii se sancţionează tot cu nulitatea
absolută a deciziei. De asemenea, lipsa cercetării prealabile disciplinare constituie,
la rândul ei o altă cauză de nulitate a deciziei potrivit disp. art.267 alin.1 Codul
muncii .
Intimata nu a motivat în drept decizia, neindicând prevederile din
dispoziţia sau ordinul conducătorului ierarhic ce au fost încălcate de contestator,
ceea ce constituie potrivit art. 268 alin.2 lit.b Codul muncii un alt motiv de nulitate
absolută a deciziei .
În privinţa daunelor morale instanţa a apreciat că acestea nu pot fi
acordate contestatorului atâta timp cât nu au fost prevăzute în contractul colectiv
de muncă, contractul individual de muncă sau de lege.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, atât
contestatorul şi intimata.
S-a arătat în recursul declarat de contestator, că sentinţa instanţei de
fond este nelegală şi netemeinică, urmând a fi reanalizată cauza sub aspectul
prevederilor art.3041 Codul muncii, întrucât în mod greşit s-a respins capătul de
cerere privind plata daunelor morale.
Instanţa nu a avut în vedere că prevederile art.295 alin.1 din Codul
muncii se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii, iar art.269
alin.1 din Codul muncii prevede că angajatorul este obligat în temeiul normelor şi
principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situaţia
în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în
timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Interpretarea corectă a acestui text de lege este aceea că, dacă nu există
o clauză expresă în Contractul individual de muncă sau în Contractul colectiv cu
privire la acordarea acestor daune se poate apela la calea dreptului comun, adică la
răspunderea civilă delictuală instituită prin art.998-999 Cod civil.
Nu s-a avut în vedere prejudiciul grav de imagine ce i-a fost adus
contestatorului în cadrul firmei prin aplicarea sancţiunii, imaginea sa fiind grav
deteriorată. Această sancţiune îi afectează imaginea şi reputaţia neştirbită în cadrul
societăţii şi în acest fel se aduc prejudicii majore şanselor sale de promovare în
cadrul firmei.
Faţă de motivul arătat s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea
în parte a sentinţei civile atacate, în sensul admiterii în totalitate a contestaţiei
formulate.
În recursul declarat de intimată s-a criticat sentinţa instanţei de fond ca
nelegală şi netemeinică faţă de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod
pr.civilă, solicitându-se reanalizarea cauzei şi sub aspectul prev.de art.3041 Cod
pr.civilă.
1. În mod greşit instanţa de fond a reţinut că fapta pretins a fi abatere
disciplinară nu a fost descrisă concret şi nu au fost menţionate aspectele care o
individualizează, deşi, din analiza deciziei de sancţionare se observă că în cuprinsul
acesteia se face trimitere la referatul nr.570/19.12.2008 întocmit de Comisia de
cercetare şi disciplină şi la rezoluţia conducerii societăţii, acte care au stat la baza
emiterii deciziei de concediere nr.1328 din 24 decembrie 2008.
Prin acest referat s-a stabilit în mod concret şi detaliat care au fost
deficienţele constatate, care au fost obiecţiunile şi motivaţiile contestatorului,
precum şi propunerile făcute de conducerea societăţii.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că din cuprinsul sentinţei
lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului formulate cu
ocazia cercetării disciplinare.
Din actele dosarului rezultă în mod cert că a fost numită o comisie de
cercetare disciplinare care a efectuat cercetarea prealabilă, ocazie cu care
contestatorul şi-a formulat apărările, iar motivele pentru care au fost înlăturate fiind
cele prevăzute în referatul nr.770/19.12.2009.
De asemenea, în mod greşit instanţa a reţinut că intimata nu a motivat
în drept decizia, deşi se arată în decizie că a fost sancţionat în baza art.264 alin.1
lit.d şi art.266 şi 267 alin.1 din Codul muncii pentru faptele prevăzute de referatul
nr.670/19.12.2008.
Ca urmare, în mod eronat instanţa de fond a apreciat că nu au fost
îndeplinite condiţiile prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii la emiterea
deciziei de sancţionare.
deciziei de sancţionare.
2. În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes
ridicată de intimată în promovarea contestaţiei. Aceasta, întrucât, deşi a fost
comunicată decizia de sancţionare contestatorului aceasta nu a fost niciodată pusă
în aplicare, până în prezent acestuia nereţinându-i-se vreo sumă de bani din salariu.
Cum îndeplinirea condiţiei interesului este necesară nu numai la
momentul formulării cererii de chemare în judecată, ci şi la data pronunţării
sentinţei, instanţa trebuia să respingă contestaţia ca rămasă fără obiect.
Faţă de motivele arătate s-a solicitat admiterea recursului şi
modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii contestaţiei formulate.
Recursul declarat de contestator a fost admis, cu consecinţa casării în
parte a sentinţei şi trimiterii spre rejudecare la aceeaşi instanţă a capătului de cerere
privind plata daunelor morale. A fost menţinută în rest sentinţa atacată şi a fost
respins recursul formulat de intimată.
În considerentele acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut
următoarele:
Obiectul contestaţiei de faţă îl formează obligarea intimatei la anularea
Ulterior, contestatorul şi-a completat contestaţia solicitând obligarea
intimatei la plata de daune morale în cuantum de 25.000 lei, reprezentând
prejudiciul de imagine creat prin aplicarea sancţiunii.
Instanţa de fond a admis în parte contestaţia formulată şi a constatat
nulitatea absolută a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008.
S-a menţionat în considerentele sentinţei că în privinţa daunelor
morale se apreciază că nu pot fi acordate contestatorului, nefiind prevăzute în
contractul de muncă.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un fel în dispozitivul
sentinţei asupra acestui capăt de cerere, nu a analizat în fond cererea privind plata
daunelor morale, în ce constau acestea, temeiul legal al solicitării daunelor morale şi
dacă se acordă sau nu.
Procedând în acest mod, instanţa de fond nu a clarificat obiectul
acţiunii şi, mai mult, nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, motiv de casare
prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Faţă de acest motiv a fost admis recursul declarat de contestator, cu
consecinţa casării în parte a sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la
aceeaşi instanţă privind cererea de plată a daunelor morale, fiind menţinute în rest
prevederile sentinţei atacate.
Recursul declarat de intimată a fost respins ca nefondat, pentru
următoarele considerente:
Prin decizia nr.1328 din 24 decembrie 2008, intimata-recurentă a
dispus sancţionarea contestatorului S.G. cu reducerea salariului de bază pe o durată
de 3 luni cu 5%.
S-a precizat în motivarea contestaţiei că măsura sancţiunii disciplinare
s-a luat având în vedere faptul că, datorită modului defectuos de lucru se creează
posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societăţii şi că este sancţionat pentru
nerespectarea obligaţiilor ce-i revin din contractul de muncă.
Potrivit art.268 alin.2 lit.a, c, d din Codul muncii, sub sancţiunea
nulităţii absolute, decizia de sancţionare disciplinară trebuie să conţină: descrierea
faptei care constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate
apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau
motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia
sancţiunea disciplinară se aplică.
Rezultă astfel că, pentru a fi legală o decizie de sancţionare trebuie să
cuprindă toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa uneia dintre ele atrage
nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.
Referitor la menţiunea de la lit.a, în decizie trebuie descrisă în concret
fapta pentru care a fost sancţionat cel în cauză.
Simpla menţiune că, datorită modului defectuos de lucru se creează
posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societăţii, cât şi nerespectarea obligaţia de a
organiza activitatea de asigurări şi daune, de a organiza şi răspunde de îndeplinirea
sarcinilor trasate de aplicarea normelor şi regulamentelor societăţii, nu este de
natură a preciza în ce a constat atitudinea contestatorului şi prin ce a contravenit
deontologiei profesionale.
De asemenea, art.268 alin.2 din Codul muncii face distincţie între
descrierea faptei, adică indicarea situaţiei de fapt în materialitatea ei, prevăzută la
lit.a şi motivarea în fapt şi în drept prevăzută la lit.d, adică indicarea dispoziţiilor în
baza cărora se aplică sancţiunea, adică precizarea articolului, alineatului, literei.
dispoziţiilor legale regulamentare din contractul colectiv de muncă nesocotit de
acesta.
Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioară,
contractului colectiv de muncă încălcate, are relevanţă pentru ca instanţa să poată
stabili şi verifica dacă, într-adevăr, fapta salariatului constituie abatere disciplinară şi
dacă se încadrează printre obligaţiile impuse acestuia.
Numai prin indicarea în decizia de sancţionare a motivelor pentru care
s-au înlăturat apărările formulate de salariatul învinuit se asigură în mod real şi
efectiv dreptul lui la apărare.
Faţă de prevederile art.268 alin.2 se reţine în mod clar că acest text,
prin fiecare componentă a sa, deci şi în ceea ce priveşte prevederile de la lit.a, c şi d,
statorniceşte o nulitate absolută pentru nerespectarea unei cerinţe de formă ad
validitatem, nulitate care, în lipsa unui text în sens contrar, nu se poate acoperi prin
confirmare.
Întrucât, aşa cum s-a reţinut în mod corect de instanţa de fond, în
decizie nu s-a menţionat descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate
apărările contestatorului şi temeiul de drept al aplicării sancţiunii, aşa cum prevăd
disp.art.268 alin.2 Codul muncii, în mod corect s-a constatat nulitatea deciziei
emise.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs s-a reţinut a fi neîntemeiat, întrucât,
atâta vreme cât s-a formulat o contestaţie împotriva deciziei de sancţionare, instanţa
a soluţionat-o în fond şi a constatat că este nulă, neputând aprecia lipsa de interes.
Intimata avea posibilitatea să anuleze decizia în măsura în care nu trecea la
executarea acesteia.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de intimată a fost respins ca nefondat în baza
art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
