C. muncii, art. 268
Depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 268 C. muncii, este un termen a cărui nerespectare atrage prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară. în cazul aplicării unei astfel de sancţiuni, instanţa urmează a dispune anularea deciziei de aplicare şi ca efect al acesteia va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior.
Trebuie menţionat că în dreptul muncii, ca efect al repunerii părţilor în situaţia anterioară desfacerii disciplinare a contractului de muncă, unitatea intimată are obligaţia de a achita recurentului plata integrală a drepturilor băneşti, aşa încât acesta să nu înregistreze nici un prejudiciu. Astfel a înţeles legiuitorul să asigure echilibrul compensării suferinţelor morale pricinuite ca urmare a emiterii unei decizi nelegale de către angajator.
Decizia civilă nr. 88/M/31 martie 2006 – N.G.
Prin sentinţa civilă nr. 35/2005 a Tribunalului B., a fost respinsă excepţia de tardivitate a emiterii deciziei contestate, şi a respins contestaţia formulată de contestatorul B.M. împotriva pârâtei SC „A.” SRL Galaţi, cu sediul în Galaţi, punct de lucru din B. împotriva deciziei de sancţionare disciplinară nr. 2044/6.09.2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia de sancţionare disciplinară nr. 2044/6.09.2005 emisă de intimata SC „A” SRL, s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare contestatorului B.M., în baza art. 264, lit. f) C. muncii, coroborat cu art. 26 lit. q) din Regulamentul de ordine interioară şi pe cale de consecinţă – desfacerea contractului de muncă, în conformitate cu art. 61 lit. a) C. muncii, începând cu data de 6.09.2005.
în motivarea deciziei contestate se arată că prin actul de constatare proces-verbal referat, nr. 2029/5.09.2005, întocmit de şefiil Departamentului Materiale Grele, s-au constatat în data de 1.09.2005, după depunerea demisiei de către contestator, o serie de nereguli, după cum urmează – la firma SC „S.I.” SRL a fost livrată marfa în valoare de 68.038.112 lei, aşa cum rezultă din factura fiscală nr. 4369435, seria GLXKD scadenţa plăţii fiind data de 13.04.2005 şi condiţia majoră a acestei livrări fiind încasarea banilor odată cu livrarea mărfii. Nici până la data emiterii deciziei, această factură nu s-a încasat, ba mai mult, debitul pe care firma SC „S.I.” SRL îl datorează societăţii intimate era la data de 1.09.2005 de 13.407, 98 RON.
Prin fişa postului, semnată şi recunoscută de contestator acesta răspunde, pentru recuperarea la termenul menţionat pe factură sau în contract a creditelor, acordate clienţilor. în nota de relaţii pe care a susţinut-o (în urma convocării scrise) în data de 2.09.2005, contestatorul a recunoscut, că a luat la cunoştinţă de fişa postului prin însăşi semnătura lui, dar nu a recunoscut că a fost înştiinţat de încasarea banilor la livrarea mărfii. în factura mai sus amintită, emisă de către SC S.I. SRL se specifică clar scadenţa facturii (la livrarea mărfii) urmând ca agentul să se ocupe de încasarea banilor. Datorită acestui aspect şi, prin faptul că până în prezent nu s-a stins nici o parte din soldul datorat de firma SC S.I. SRL, s-a săvârşit o abatere gravă de la regula stipulată în fişa postului şi Regulamentul de Ordine Interioară.
Analizând excepţia tardivităţii emiterii deciziei contestate de către intimată, invocată de contestator în acţiunea introductivă, instanţa constată, în urma probelor administrate, că această excepţie nu este întemeiată şi urmează a fi respinsă, întrucât factura fiscală nr. 4369435, seria GLXKD la care se face referire în decizia contestată, prin care se confirmă că a fost livrată marfă în valoare de 68.038.112 lei societăţii comerciale S.I. SRL a fost emisă la data de
12.04.2005, specificându-se modalitatea de plată „plată numerar”.
Din raportul de cercetare, întocmit la data de 3.09.2005 de şefiil de departament, rezultă că directorul punctului de lucru B. a luat act de abaterea disciplinară după întocmirea acestui raport, emiţând decizia contestată la data de 6.09.2005 sub nr. 2044, deci în perioada de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, încadrându-se şi în perioada de 6 luni de la data săvârşirii faptei care expiră la 12.10.2005.
în drept, potrivit dispoziţiilor art. 263 alin. (2) C. muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătură de muncă şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici. Potrivit dispoziţiilor art. 61 lit. a) C. muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive ce ţin de persoana salariatului, în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă său abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.
împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către contestatorul
B.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice. în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de fond în mod eronat a respins excepţia tardivităţii emiterii deciziei de sancţionare, întrucât aceasta a fost emisă cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile codului muncii. Se mai arată în continuare că reprezentanţi ai unităţii intimate cunoşteau faptul că factura în discuţie nu a fost încasată întrucât au pus rezoluţie pe cererea de încetare a contractului individual de muncă formulată de către contestator la data de 1.08.2005, menţionându-se faptul că nu au fost respectate dispoziţiile din fişa postului. Un alt argument în susţinerea celor relatate mai sus este acela că, factura neîncasată pentru care se pretinde că recurentul a săvârşit abaterea disciplinară, a fost stomată de către unitatea intimată în cursul lunii iunie şi în concluzie conducerea unităţii avea cunoştinţă despre acest lucru încă de la acea dată. Se mai arată în continuare de către recurent faptul că împreună cu juristul unităţii s-au deplasat în cursul lunii august la sediul debitorului pentru recuperarea debitului, ocazie cu care au şi fost agresaţi de acesta, însă întreg demersul a rămas fără nici un rezultat. Termenul de aplicare a sancţiunii disciplinare prevăzut de dispoziţiile codului muncii, este un termen de decădere şi nu un termen de recomandare aşa încât unitatea nu se poate apăra, că nu a cunoscut faptul, că factura nu a fost încasată la termen.
In continuare se mai arată că recuperarea sumei ce reprezintă valoarea facturii în discuţie nici nu se putea realiza în numerar, întrucât valoarea maximă pe care societatea comercială o poate plăti în numerar este de 50.000.000 lei ROL. Prin urmare, cunoscând valoarea facturii, conducerea unităţii ştia că preţul urmează să fie încasat numai prin operaţiuni bancare şi nu prin plata în numerar, aşa cum s-a susţinut în cuprinsul deciziei de sancţionare.
O altă critică vizează faptul că prima instanţă nu a acordat daunele interese, deşi prin fapta săvârşită de angajator, i-au fost aduse importante prejudicii morale recurentului, unul din acestea fiind acela că asupra sa planează suspiciuni, şi nu îşi mai poate găsi uşor un loc de muncă, motiv pentru care a şi solicitat reintegrarea pe postul deţinut anterior.
Recursul este fondat, iar prin decizia nr. 88/2006 a Curţii de Apel
B. a fost admis.
Analizând prima critică din recurs, referitoare la modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii emiterii deciziei de sancţionare, de către instanţa de fond, se apreciază că această critică este întemeiată pentru următoarele raţiuni. Contestatorul nu putea să recupereze în numerar suma de bani menţionată în factura fiscală nr. 436935, seria GL XKD, în valoare de 68.038.112 lei întrucât plafonul de casă maxim admis de lege pentru societăţile comerciale este de 50.000.000 lei. Prin urmare modalitatea de recuperare a sumei de bani era aceea a recurgerii la operaţiunile bancare, lucru pe care contestatorul nu îl putea realiza, neavând o asemenea atribuţie în calitatea sa de agent comercial al intimatei. Factura în discuţie a fost emisă în data de
13.04.2005 şi înregistrată în contabilitatea unităţii intimate în cursul aceleiaşi luni, întrucât exista obligaţia ca la finele fiecărei luni să întocmească situaţia plăţilor de TVA către stat, prin unităţile fiscale competente. Prin urmare, serviciul financiar-contabilitate avea obligaţia să semnaleze conducerea unităţii despre situaţia neîncasării facturii la termenul prevăzut în nota de comandă sau în contract. în speţa de faţă, s-a făcut dovada existenţei unei comenzi sau a unui contract care să stipuleze un termen de recuperare a sumelor, astfel că se va recurge la dispoziţiile inserate în fişa postului contestatorului, conform cărora recuperarea se va realiza în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii. Ori, unitatea cunoştea situaţia neîncasării facturii în discuţie încă din luna iunie, de când a procedat la anularea acesteia şi la emiterea a două facturi având valoare însumată egală cu aceea pe care a anulat-o. Prin urmare, măsura sancţionării cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, dispusă prin decizia nr. 2044/6.09.2005, s-a realizat cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 268 C. muncii, care este un termen a cărui nerespectare atrage prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară. în consecinţă, instanţa urmează a dispune anularea deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare şi ca efect al acesteia va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior.
în ceea ce priveşte acordarea daunelor interese, criticile formulate în acest sens au fost respinse.
Contestatorul a dorit în realitate acordarea unor daune morale care să compenseze trauma psihică şi suferinţele pricinuite ca urmare a aplicării unei astfel de sancţiuni, însă, s-ar fi impus administrarea unui probatoriu adecvat care să confirme susţinerile recurentului. In lipsa unui probatoriu adecvat, instanţa a apreciat că nu se impune acordarea acestor sume de bani. Trebuie menţionat că în dreptul muncii, ca efect al repunerii părţilor în situaţia anterioară desfacerii disciplinare a contractului de muncă, unitatea intimată are obligaţia de a achita recurentului plata integrală a drepturilor băneşti, aşa încât acesta să nu înregistreze nici un prejudiciu. Astfel a înţeles legiuitorul să asigure echilibrul compensării suferinţelor morale pricinuite ca urmare a emiterii unei decizi nelegale de către angajator.
