Nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art.75 alin.3 din C.C.M.N. 2007-2010, care nu este un termen imperativ, ci de recomandare, nu atrage nulitatea cercetării disciplinare.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 417 din 14 mai 2010
Prin sentinţa civilă nr.146 din 22.01.2010, Tribunalul Iaşi a admis contestaţia formulată de contestator în contradictoriu cu pârâtul spitalul clinic, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.116/20.08.2009 emisă de pârât şi l-a obligat pe acesta să îl reintegreze pe contestator pe postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă.
A mai fost obligat pârâtul să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că decizia de desfacere a contractului individual de muncă este nulă absolut pentru faptul că angajatorul nu a respectat termenul de 5 zile lucrătoare prevăzut de art.75 alin.3 din C.C.M.N. 2007-2010 şi pentru faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare în cadrul procedurii cercetării disciplinare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul spitalul clinic, considerând-o nelegală şi netemeinică. Recurentul a motivat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că nerespectarea termenului de 5 zile lucrătoare prevăzut de art.75 alin.3 din C.C.M.N. 2007-2010 poate duce la nulitatea absolută a unei decizii de sancţionare, din moment ce acest termen este unul de recomandare şi nu unul de decădere, imperativ. Legiuitorul nu a stabilit un termen clar între data comunicării adresei de convocare la cercetarea disciplinară şi data la care a fost convocat. La termenul din data de 10.08.2009, la care a fost convocat pentru cercetare salariatul, acesta nu a înştiinţat comisia de motivele sale obiective de neprezentare, cum ar fi necesitatea pregătirii apărării.
Intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, angajatorul nu a respectat dispoziţiile contractului colectiv de muncă relative la termenul de convocare la cercetarea disciplinară.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art.75 alin.3 din C.C.M.N. 2007-2010, comisia care efectuează cercetarea disciplinară va convoca în scris salariatul cercetat cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte. Textul legal menţionat nu prevede sancţiunea nulităţii cercetării disciplinare pentru nerespectarea termenului de 5 zile anterior menţionat, care nu este un termen imperativ, ci de recomandare. Potrivit alin.(1) al art.75, numai aplicarea unei sancţiuni în lipsa efectuării unei cercetări disciplinare prealabile este sancţionată cu nulitatea absolută.
În speţă, într-adevăr, convocarea contestatorului s-a făcut la data de 7.08.2009, orele 11 (conform semnăturii de primire a salariatului, pe adresa nr.13525/06.08.2009) pentru data de 10.08.2009, orele 13,00, cu 3 zile anterior datei fixate pentru cercetare.
Curtea a observat că salariatul nu a solicitat comisiei prelungirea termenului stabilit, în vederea pregătirii apărării, deşi putea să o facă, prevalându-se de aceleaşi dispoziţii legale anterior menţionate. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit dispoziţiile art.267 din Codul muncii ca temei legal al nulităţii deciziei de concediere. Potrivit acestora ,,Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art.264 alin.1 lit.c, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”.
Curtea a notat că legiuitorul sancţionează cu nulitatea doar lipsa cercetării (de exemplu, rezultată din necomunicarea salariatului a datei, locului şi obiectului cercetării) şi nicidecum nerespectarea unui termen înlăuntrul căruia salariatul să aibă posibilitatea să îşi formuleze apărările, deoarece persoana cercetată care apreciază că termenul fixat este neîndestulător pentru a-şi pregăti o apărare eficientă, are dreptul de a solicita prelungirea acestuia, înştiinţând în acest scop membrii comisiei.
Pentru aceste considerente, curtea de apel, găsind nefondat cazul de nulitate absolută reţinut de judecătorii fondului, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.5 C.pr.civ., a admis recursul şi, casând sentinţa, a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
