– Codul muncii: art. 78 alin. (1), art. 268 alin. (1)
Acţiunea disciplinară care se finalizează cu decizia de sancţionare este o prerogativă a angajatorului. Atribuţii în stabilirea şi aplicarea sancţiunii au însă, de regulă, organele unipersonale de conducere – director, director general etc. – cum corect a reţinut şi tribunalul, acestea reprezentând societatea comercială în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice.
Prin urmare, fapta trebuie adusă la cunoştinţa conducerii – directorului, directorului general – sau a persoanei împuternicite cu aplicarea sancţiunilor disciplinare pentru ca termenul de prescripţie de 30 de zile să înceapă să curgă.
Prin urmare, fapta trebuie adusă la cunoştinţa conducerii – directorului, directorului general – sau a persoanei împuternicite cu aplicarea sancţiunilor disciplinare pentru ca termenul de prescripţie de 30 de zile să înceapă să curgă.
Aceasta se poate face printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal etc. având o dată certă prin înregistrarea în registrul general al unităţii.
Aceasta se poate face printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal etc. având o dată certă prin înregistrarea în registrul general al unităţii.
Faţă de data la care angajatorul, prin reprezentantul său, a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii – 14 septembrie 2009 – decizia de sancţionare disciplinară a fost emisă cu depăşirea termenului de prescripţie de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) C. mun., motiv pentru care aceasta este lovită de nulitate conform art. 78 alin. (1) C. mun., procedura de emitere a deciziei nefiind respectată.
Faţă de data la care angajatorul, prin reprezentantul său, a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii – 14 septembrie 2009 – decizia de sancţionare disciplinară a fost emisă cu depăşirea termenului de prescripţie de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) C. mun., motiv pentru care aceasta este lovită de nulitate conform art. 78 alin. (1) C. mun., procedura de emitere a deciziei nefiind respectată.
O astfel de interpretare a textului art. 268 alin. (1) C. mun., în sensul că termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului a fost sesizat cu săvârşirea faptei de încălcare a regulilor de conduită din unitate, şi nu de la data finalizării cercetării disciplinare, este în concordanţă cu scopul reglementării, şi anume cu asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă.
O astfel de interpretare a textului art. 268 alin. (1) C. mun., în sensul că termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului a fost sesizat cu săvârşirea faptei de încălcare a regulilor de conduită din unitate, şi nu de la data finalizării cercetării disciplinare, este în concordanţă cu scopul reglementării, şi anume cu asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă.
(Decizia civilă nr. 1414/R-CM din 28 septembrie 2010)
Prin contestaţia înregistrată la data de 13 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului V., contestatorul V.P. a chemat în judecată pe intimata U. SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea dispoziţiei de concediere nr. 164/2009, reîncadrarea sa pe funcţia de electrician, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit începând cu data de 1 noiembrie 2009 şi la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat contestatorul că dispoziţia contestată prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă este nelegală şi netemeinică, întrucât a fost emisă cu nerespectarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 268 alin. (1) C. mun., faţă de data de 17 septembrie 2009 când angajatorul avea cunoştinţă de săvârşirea abaterii.
Contestatorul a mai precizat că sancţiunea care i-a fost aplicată este excesiv de severă şi ignoră în mod nejustificat criteriile instituite de art. 266 C. mun., în condiţiile în care nu a mai fost anterior sancţionat şi nu a mai săvârşit o abatere similară, având un comportament adecvat la locul de muncă.
Fapta sa nu a avut consecinţe grave care să justifice aplicarea măsurii şi a fost constatată prin metode neomologate din punct de vedere tehnic.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea termenului prevăzut de art. 268 raportat la data la care directorul societăţii a luat cunoştinţă de abatere, respectiv 8 octombrie 2009, iar termenul maxim de aplicare a sancţiunii este de 6 luni.
Intimata a mai susţinut că decizia este temeinică, întrucât contestatorul a recunoscut săvârşirea abaterii, iar potrivit contractului colectiv de muncă o asemenea faptă este sancţionată cel mai sever.
Calificarea dată de convenţiile dintre părţi determină inaplicabilitatea criteriilor prevăzute de art. 266 C. mun.
Prin sentinţa civilă nr. 476 din 1 iunie 2010, Tribunalul Vâlcea a respins contestaţia formulată de contestatorul V.P.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
Prin dispoziţia nr. 164 din 28 octombrie 2009 intimata a dispus, începând cu data de 1 noiembrie 2009, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, care îndeplineşte funcţia de electrician, în baza art. 61 lit. a) coroborat cu art. 264 lit. f) C. mun.
în preambulul dispoziţiei s-a reţinut că în noaptea de 12/13 septembrie 2009 contestatorul a fost depistat la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice, aşa cum rezultă din actele întocmite cu ocazia anchetei disciplinare.
S-a reţinut că potrivit informării din 14 septembrie 2009, referitoare la verificarea personalului aflat la serviciu în data de 12/13 septembrie 2009, contestatorul, în timp ce era de serviciu la atelierul electric Var, a fost testat cu fiola alcoolscopică, desigilată în prezenţa acestuia, iar fiola s-a înverzit în proporţie de 30%.
în baza acestei informări, înregistrată la conducerea societăţii sub nr. 18213 din 14 septembrie 2009, aceasta a dispus constituirea unei comisii de disciplină, prin dispoziţia nr. 108 din 17 septembrie 2009.
Contestatorul a fost convocat în scopul efectuării cercetării disciplinare, la data de 17 septembrie 2009, potrivit convocării de la dosar.
Instanţa a constatat că, potrivit notelor explicative din 13 septembrie 2009 şi 17 septembrie 2009, contestatorul a recunoscut că fiola cu care a fost testat a fost desigilată în prezenţa sa şi că în urma testării s-a înverzit în proporţie de 30%. Contestatorul a precizat că în data de 12 septembrie 2009, la ora 17 °, deci anterior intrării în schimb, a consumat 0,5 I bere.
Cercetarea disciplinară a fost finalizată prin întocmirea unui raport înregistrat la conducerea societăţii sub nr. 19889 din 8 octombrie 2009. în acest raport s-a menţionat că salariatul V.P. a mai fost sancţionat disciplinar anterior prin decizia nr. 156/2004. Concluziile acestui raport au fost reluate în preambulul dispoziţiei prin care conducerea societăţii, în baza prerogativelor prevăzute de Legea nr. 31/1990, actul constitutiv, a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului, reţinând ca fiind aplicabile şi prevederile Capitolului VIII art. 2 din Regulamentul intern, anexă la contractul colectiv de muncă.
A mai reţinut tribunalul că intimata a depus la dosar actele de achiziţionare a fiolei de natura celei folosite în cazul contestatorului.
Martorul M.M., audiat la cererea contestatorului, a declarat că în toamna anului 2009, cu ocazia unui control de rutină, contestatorul a fost testat în scopul depistării consumului de alcool, la fel ca şi martorul. Martorul a declarat că deşi contestatorul nu a fost testat în prezenţa sa, a aflat ulterior că fiola se înverzise şi că nu l-a văzut în acea seară pe contestator consumând alcool.
Martorul L.G.A., audiat la cererea intimatei, a declarat că în calitatea pe care o are în cadrul societăţii intimate a participat la un control la mai multe puncte de lucru, inclusiv cel al contestatorului. Cu acea ocazie, contestatorul a declarat că băuse o bere şi a fost testat cu fiola, care a fost desigilată în prezenţa lui.
în raport de probele expuse anterior, tribunalul a reţinut că în urma unui control efectuat în noaptea de 12/13 septembrie 2009, contestatorul, în timp ce se afla la locul de muncă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a fost depistat că a consumat alcool, fapt recunoscut de către acesta. în legătură cu această faptă a fost declanşată procedura disciplinară la care contestatorul a fost convocat şi a putut să îşi expună apărările, procedură finalizată prin emiterea dispoziţiei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, contestată în prezent.
în raport de această situaţie de fapt şi de motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate, tribunalul a apreciat că prezenta contestaţie este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 268 alin. (1) C. mun., angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Termenele prevăzute de textul citat încep să curgă de la momentul în care organul competent aplică măsura luării la cunoştinţă de săvârşirea abaterii disciplinare.
în speţă, s-a constatat că directorul general al societăţii, competent să aplice dispoziţiile referitoare la raporturile de muncă ale angajaţilor, a luat cunoştinţă de abaterea săvârşită de contestator la data de 8 octombrie 2009, ca urmare a înregistrării raportului privind finalizarea cercetării disciplinare.
întrucât dispoziţia contestată în prezent a fost emisă la data de 28 octombrie 2009, rezultă că au fost respectate ambele termene prevăzute de art. 268 alin. (1) C. mun.
Cu privire la temeinicia dispoziţiei, instanţa a constatat că în speţă intimata a dovedit că a efectuat testarea cu o fiolă pentru care a prezentat acte de valabilitate şi că în timp ce era de serviciu contestatorul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Deşi contestatorul a invocat prin contestaţie nerespectarea criteriilor de individualizare a sancţiunii, astfel cum sunt prevăzute de art. 266 C. mun., tribunalul a constatat că în cauză au fost invocate şi sunt aplicabile prevederile cuprinse în Capitolul VIII din Regulamentul intern, anexa 13 la contractul colectiv de muncă, prioritar faţă de Codul muncii. Potrivit art. 4 pct. 4.4 din acest capitol, părţile au calificat ca deosebit de gravă fapta de a intra în unitate sub influenţa alcoolului, de natură să conducă la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Calificarea dată prin convenţia părţilor înlătură posibilitatea instanţei de a mai aprecia cu privire la natura sancţiunii aplicabile, instanţa fiind chemată numai să constate existenţa faptei, nu şi gravitatea ei.
în consecinţă, constatând că în cauză au fost respectate prevederile cuprinse în Capitolul VIII din Regulamentul intern şi ale art. 266 şi 268 C. mun., tribunalul a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinând caracterul accesoriu al ultimelor trei capete ale acţiunii privind reîncadrarea pe postul deţinut anterior emiterii dispoziţiei, plata drepturilor salariale de la data concedierii şi plata cheltuielilor de judecată.
împotriva sentinţei a formulat recurs, în termen legal, contestatorul V.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:
Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 268 alin. (1) C. mun. Motivul de recurs este invocat în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi este argumentat în sensul următor:
Potrivit textului de lege menţionat, sancţiunea disciplinară se aplică de către angajator în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare.
Instanţa de fond alterează sensul clar al prevederilor legale, interpretându-l şi aplicându-l în mod vădit eronat atunci când apreciază că termenul de 30 de zile nu curge de la data la care angajatorul a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii, ci de la momentul la care organul competent să aplice măsura disciplinară, respectiv directorul general a luat cunoştinţă de abatere.
Chiar dacă am porni de la această premisă, momentul luării la cunoştinţă nu este 8 octombrie 2009, ci 17 septembrie 2009. La această dată, în baza informării nr. 18213 din 14 septembrie 2009, directorul societăţii a numit comisia de cercetare disciplinară, prin dispoziţia nr. 108 din 17 septembrie 2009.
Informarea din 14 septembrie 2009 a fost complexă, detaliată, evidenţiind concluziile controlului de rutină şi abaterile constatate, precum şi persoanele vinovate, astfel că este cert că directorul societăţii a luat cunoştinţă de existenţa pretinsei abateri disciplinare de la data primirii informării, cel mai târziu la data numirii comisiei de cercetare disciplinară.
Art. 268 alin. (1) din cod nu condiţionează aplicarea sancţiunii de momentul finalizării cercetării, ci de momentul în care angajatorul ia cunoştinţă de săvârşirea abaterii.
Neexecutarea în timp util de către membrii comisiei de cercetare disciplinară a atribuţiilor stabilite de director la momentul numirii nu poate avea ca efect paralizarea curgerii termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1).
Un alt motiv de recurs este acela potrivit căruia instanţa de fond a apreciat în mod eronat probele administrate în cauză.
Contestatorul nu a recunoscut că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, ci că a băut o bere cu circa 6 ore înainte de a intra în schimbul de noapte, respectiv cu 11 ore înainte de efectuarea controlului.
Arată recurentul-contestator că a solicitat recoltarea de probe biologice pentru a demonstra că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pe de altă parte, intimata nu a făcut dovada că fiola alcoolscopică utilizată la data controlului se afla în termenul de valabilitate.
în documentele întocmite la controlul de rutină sau ulterior acestuia nu se menţionează numărul lotului şi/sau seria fiolelor folosite la testare.
Neexistând certitudine cu privire la săvârşirea faptei şi întrucât sancţiunea aplicată este cea mai gravă, instanţa era obligată să analizeze efectiv temeinicia deciziei contestate prin raportare la dispoziţiile art. 266 C. mun.
Fapta imputată nu a avut urmări negative, care să justifice aplicarea celei mai grave sancţiuni.
în cei 9 ani de activitate, contestatorul a avut un comportament ireproşabil la serviciu, şi-a executat cu promptitudine atribuţiile.
în fine, se arată, concedierea reprezintă pentru familie o dramă reală în lipsa altui pentru întreţinerea membrilor acesteia.
Prin întâmpinare, intimata SC U. SA a formulat următoarele apărări:
Instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile legale privind data de la care curge termenul de 30 de zile de la care angajatorul poate aplica sancţiunea disciplinară, aceasta putând fi doar aceea în care organele de conducere iau cunoştinţă de concluziile cercetării disciplinare prealabile, aprobă referatul de cercetare prealabilă şi sunt de acord cu aplicarea unei sancţiuni.
Acest lucru este firesc întrucât la data aducerii la cunoştinţă despre săvârşirea unei abateri disciplinare salariatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie, aceasta urmând să fie stabilită sau infirmată în urma efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Atâta vreme cât săvârşirea faptei nu este confirmată de rezultatul cercetării disciplinare prealabile, angajatorul nu este îndreptăţit să dispună aplicarea unei sancţiuni disciplinare, iar termenul de 30 de zile nu începe să curgă.
în speţă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, data finalizării cercetării disciplinare prealabile este cea a raportului întocmit de comisia de cercetare disciplinară, înregistrat sub nr. 19889 din 8 octombrie 2009.
Ţinând cont că decizia contestată a fost emisă pe data de 28 octombrie 2009, aceasta se încadrează în intervalul de 30 de zile, prevăzut de dispoziţiile Codului muncii şi ale regulamentului intern.
Faţă de celelalte critici, intimata susţine că săvârşirea abaterii disciplinare a fost recunoscută de către salariat atât cu ocazia efectuării controlului în cadrul societăţii, cât şi prin notele explicative date la cercetarea disciplinară. Contestatorul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de venirea la serviciu.
Fiola cu care a fost testat contestatorul şi care s-a înverzit în proporţie de 30% se afla în termenul de valabilitate, aparţinând lotului nr. 4113 cu 10 fiole înseriate.
Seria a fost menţionată în procesul-verbal încheiat la data de 13 septembrie 2009, la sfârşitul acestuia – fiola nr. 45808 – 10/10.
în fine, arată intimata, în situaţia în care o faptă este catalogată ca fiind deosebit de gravă şi este prevăzută cu privire la aceasta sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă prin reglementările interne ale unităţii, nu mai pot fi aplicate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 266 C. mun.
Primul motiv de recurs potrivit căruia hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) C. mun. privitor la verificarea respectării termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare este fondat.
Potrivit acestui text de lege, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare, printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
în discuţie este primul termen de 30 de zile.
Acesta începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului – în speţă angajator este o persoană juridică – abilitat să aplice sancţiuni disciplinare a luat cunoştinţă despre săvârşirea abaterii.
Este adevărat că acţiunea disciplinară care se finalizează cu decizia de sancţionare este o prerogativă a angajatorului. Atribuţii în stabilirea şi aplicarea sancţiunii au însă, de regulă, organele unipersonale de conducere – director, director general etc. -cum corect a reţinut şi tribunalul, acestea reprezentând societatea comercială în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice.
Informarea de la dosar, înregistrată la unitate sub nr. 18213 din 14 septembrie 2009, întocmită de persoane din conducerea unităţii – director organizare management şi inspector R.U. – aduce la cunoştinţa directorului general sau a directorului împuternicit cu aplicarea sancţiunilor disciplinare faptul că salariatul V.P. s-a prezentat la serviciu, în ziua de 12 septembrie 2009, sub influenţa băuturilor alcoolice, conform rezultatului la testul cu fiola alcoolscopică.
Prin aceeaşi informare, s-a propus sancţionarea disciplinară a salariatului cu desfacerea contractului individual de muncă în baza art. 61 lit. a) şi a art. 264 alin. (1) lit. f) C. mun. pentru nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de cap. IV.4 art. 6 pct. 6.15 din regulamentul intern.
Informarea aduce, prin urmare, la cunoştinţa reprezentantului societăţii comerciale abilitat cu aplicarea sancţiunii disciplinare săvârşirea abaterii disciplinare aşa cum prevede art. 268 alin. (1) C. mun.
înregistrarea acestei informări în registrul unic al unităţii constituie momentul de la care, în baza dispoziţiei reprezentantului acesteia, va porni cercetarea disciplinară.
Fără această informare/încunoştinţare cercetarea disciplinară nu ar avea obiect. De la momentul încunoştinţării asupra săvârşirii unei abateri disciplinare, angajatorul, prin reprezentantul său, are la îndemână un termen de 30 de zile în care să realizeze cercetarea disciplinară prealabila şi să hotărască dacă sancţionează sau nu salariatul vinovat.
A aştepta finalizarea cercetării disciplinare spre a începe să curgă termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancţiunii disciplinare ar echivala cu prelungirea arbitrară a a perioadei în care angajatorul trebuie să exercite prerogativa disciplinară optând pentru sancţionarea salariatului sau pentru iertarea acestuia, ceea ce ar pune sub semnul incertitudinii situaţia profesională a salariatului, ar îngreuna stabilirea exactă a faptelor şi ar reduce eficienţa combaterii comportamentelor dăunătoare procesului muncii.
A se avea în vedere raportul de subordonare al salariatului faţă de angajator, astfel că prerogativa disciplinară sau dreptul de a aplica sancţiunea disciplinară nu poate fi exercitat abuziv, ci cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă, riguros reglementate în legislaţia muncii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 C. pr. civ. recursul va fi admis iar sentinţa modificată în sensul admiterii contestaţiei şi anulării deciziei.
La cererea contestatorului, în baza art. 78 alin. (2) din cod, se va dispune reintegrarea acestuia pe postul deţinut anterior concedierii.
Iar în temeiul art. 78 alin. (1) C. mun., va fi obligată intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la concediere până la reintegrare.
Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ., cu privire la cererea de plată a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Faţă de cele reţinute în sensul nelegalităţii deciziei de sancţionare emise cu depăşirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare, nu se mai impune examinarea criticilor referitoare la aprecierea probelor în verificarea temeiniciei deciziei contestate şi la aplicarea dispoziţiilor legale în materia individualizării sancţiunii disciplinare.
