În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este angajatul prim pârâtei cu contract de muncă în calitate de operator hidraulic alimentare cu apă, iar în perioadele ianuarie 2006 – august 2006 şi ianuarie 2008 – mai 2009, aşa cum rezultă şi din statele de plată, i s-a reţinut din venitul de bază brut, penalizări în procent de 10, 15, 20 şi 25%, fără nici o bază legală.
Motivul invocat de pârâtă este acela că nu şi-ar fi realizat norma de muncă ceea ce nu este un fapt real, ce a dus la refuzul său de a mai semna în anii 2008 şi 2009 contractul colectiv de muncă, nefiind de acord cu prevederile acestuia. Tot atunci s-a retras şi din Sindicatul. În drept a înţeles să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile art.39, 161, 164, 165, 269, 281, 2983 şi următoarele din codul muncii iar în dovedire s-a folosit de proba cu înscrisuri precum şi de cea cu o expertiză contabilă.
La termenul de judecată din data de 16.03.2009, reclamantul a înţeles să-şi precizeze acţiunea în sensul că la punctul 1 din cererea de chemare în judecată din eroare s-a trecut perioada septembrie 2006 – decembrie 2007 în loc de ianuarie 2006 – decembrie 2007(f.201).
Prin cererea fila 205 din dosarul nr.3149/86/2009 al Tribunalului Suceava pârâta a invocat excepţia privind prescripţia parţială a dreptului la acţiunea al reclamantului pentru perioada ianuarie 2006 – martie 2009 iar pentru restul pretenţiilor respingerea lor ca nefondate.
În motivare pârâta a arătat că, de fapt, diminuarea drepturilor salariale cu anumite procente stabilite lunar, prin procese verbale încheiate între patronat şi sindicat nu reprezintă decât rezultatul aplicării unui sistem de salarizare reglementat de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi contract individual de muncă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 22.10.2009 instanţa s-a pronunţat cu prioritate la excepţia invocată de pârâtă în sensul admiterii ei în parte în sensul constatării ca fiind prescrisă cererea formulată de reclamant pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2006.
La cererea prim pârâtei, instanţa a admis proba cu o expertiză contabilă care a avut drept obiectiv să verifice dacă drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost corect achitate.
Prin sentinţa civilă nr. 404 din 22.02.2010, tribunalul a respins ca nefondată acţiunea reclamantului .
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul este salariatul pârâtei SC A. SA Suceava în calitate de operator hidraulic alimentare cu apă, Agenţia C-lung Moldovenesc.
Reclamantul a invocat faptul că, în perioada ianuarie 2006 – august 2006, ianuarie 2008 – mai 2009 i s-au reţinut din venitul brut penalizări cuprinse între 10 – 25% fără nici o bază legală astfel încât solicită restituirea sumelor reţinute de pârâtă inclusiv dobânda aferentă acestor sume invocând drept temei dispoziţiile art.161 şi 164 din codul muncii şi O.G. nr.9/2000.
Cererea reclamantului este nefondată pentru următoarele argumente:
Potrivit dispoziţiilor art.54 alin.8 din Contractul colectiv de muncă al SC Acet SA Suceava, „acordarea salariilor se va face cu încadrarea în fondurile de salarii prevăzute în BVC al societăţii şi al agenţiilor elaborate şi aprobate conform prevederilor legale, precum şi în funcţie de realizarea veniturilor prevăzute în BVC. În cazul în care unele agenţii sau activităţi din cadrul societăţii nu realizează venituri prevăzute în BVC analizate pe perioada cumulată în cursul fiecărui exerciţiu financiar şi nu recuperează prin tarife fondul de salarii prevăzut, coeficientul de diminuare al salariului va fi stabilit, în funcţie de realizarea veniturilor şi a fondului de salarii recuperate prin tarife, cu acordul părţilor”.
Conform proceselor verbale lunare încheiate între patronat şi sindicat aceşti parteneri stabileau coeficientul de diminuare al salariilor brute în conformitate cu art.54 pct.8 lit. a şi b din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul M.C. (f.13- 23 dosar), rezultă că drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost corect calculate şi acordate de pârâtă avându-se în vedere nerealizarea volumului producţiei prevăzute şi nerecuperării prin tarif a cheltuielilor cu salariile.
Potrivit dispoziţiilor art.157 din codul muncii, salariile se stabilesc prin negocieri individuale şi/sau colective între angajator şi salariaţi sau reprezentanţii acestora.
Conform dispoziţiilor art.9 din Legea nr-130/1996, Contractul colectiv de muncă produce efecte pentru toţi salariaţii din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală din unitate.
Rezultă aşadar că prevederile art.54 pct.8 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SC A. SA Suceava nu sunt decât rezultatul negocierii între partenerii sociali menite să armonizeze cheltuielile pentru plata salariilor cu rezultatele economice ale societăţii.
În concluzie, nu se poate vorbi de o „penalizare” a salariatului sau o diminuare a drepturilor salariale ci de un sistem de salarizare variabil în funcţie de rezultatele economice.
Cum reclamantul în calitate de salariat nu a făcut dovada unei reţineri nelegale din salariu, de către angajatorul pârât, în temeiul dispoziţiilor art.164 din codul muncii raportat la art.281 din codul muncii, cererea a fost respinsă ca nefondată.
În privinţa secund – pârâtului, Sindicatul Liber, nu pot fi primite susţinerile reclamantului în sensul că nu a dat un mandat special acestuia de a-l reprezenta la negocierile Contractului colectiv de muncă astfel încât prevederile acestui act juridic nu-i sunt opozabile.
Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art.17 din Legea nr.130/1996 rezultă că organizaţiile sindicale sunt reprezentative dacă au statut legal de organizaţie sindicală şi numărul de membrii ai sindicatului reprezintă cel puţin 1/3 din numărul salariaţilor unităţii fie îndeplinesc condiţiile prevăzute de art.18 alin.3 teza finală în sensul de a fi afiliate la o organizaţie sindicală reprezentativă.
Cum în speţă Sindicatul Liber Independent îndeplineşte condiţiile prevăzute de textele de lege, pretenţiile reclamantului faţă de acesta sunt nefondate
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul M.G., invocând motive de netemeinicie şi nelegalitate .
În dezvoltarea acestor motive, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că plata unui alt salariu decât cel stabilit prin contractul de muncă prin aplicarea de reţineri este echivalentă cu modificarea unilaterală a contractului de muncă aşa cum este acesta definită de dispoziţiile art. 41 din Codul muncii.
Recurentul a susţinut că lipseşte acordul său în ceea ce priveşte primirea unui salariu diminuat şi că nu pot fi avute în vedere susţinerile pârâtei intimate în sensul legalităţii acestor reţineri cu titlu de penalizări făcute salariatului pentru nerealizarea veniturilor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli.
Mai arată că procesele verbale prin care sunt limitate drepturile salariale ale angajaţilor sunt lovite de nulitate conform art. 38 din Codul Muncii şi că Sindicatul Liber Independent nu a primit din partea sa un mandat special în acest sens, acordul sindicatului cu privire la reţinerile din drepturile salariale neputând suplini acordul salariatului privitor la modificarea unui element esenţial al contractului de muncă şi anume a salariatului.
Recurentul a susţinut că nu pot fi avute în vedere apărările intimatei în sensul că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 157 alin. 1 şi 2 din Codul muncii care reglementează stabilirea salariului la data încheierii contractului de muncă fie prin negociere – alin. 1, fie prin lege – alin.2.
Aceste dispoziţii nu sunt incidente pentru simplul motiv că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii care reglementează plata salariului (respectiv reţinerea – art. 164 Codul muncii) şi nicidecum dispoziţiile care reglementează stabilirea salariilor prin negocieri individuale sau colective sau care reglementează stabilirea sistemului de salarizare prin lege (art. 157 Codul muncii).
Se consideră că greşită este şi motivarea instanţei precum că în speţă nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale ci de un sistem de salarizare variabil apropiat ca formă de salarizare în acord indirect, în funcţie de rezultatele unităţii, formă prevăzută de art. 39 din Codul Muncii.
Cu privire la întinderea drepturilor pretinse, recurentul a arătat că acestea au fost stabilite prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul Constantin Măzăreanu ca fiind în sumă de 2704 lei.
Intimata S.C.”A. SA Suceava a depus întâmpinare (f.10-11) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că recurentul încearcă să acrediteze ideea că drepturile sale salariale ar fi suferit diminuări nelegale.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate probatoriului administrat şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că este întemeiat din următoarele considerente:
Reclamantul este angajatul S.C. A.SA Suceava şi ocupă funcţia de operator hidraulic în cadrul Agenţiei Câmpulung Moldovenesc.
Aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit la instanţa de fond de către expert C. M. (f. 13-23), în intervalul februarie – august 2006, respectiv ianuarie 2008 – mai 2009 reclamantului i s-au reţinut diverse sume din salariul lunar, care însumate se ridică la 2704 lei şi care ,procentual, sunt redate distinct pentru fiecare lună în anexa 2 a aceluiaşi raport.
În conformitate cu prevederile art. 154 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 164 alin. 1 din Codul muncii, nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.
Potrivit art. 164 alin. 2, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Totodată pot fi operate reţineri din salariu, pentru achitarea obligaţiilor de întreţinere conform Codului muncii, pentru contribuţii şi impozite datorate către stat, pentru acoperirea daunelor cauzate proprietăţii publice prin fapte ilicite sau pentru acoperirea altor datorii (art. 164 alin.3 din Codul muncii).
De asemenea, în conformitate cu art.264 alin. 1 lit. d şi e angajatorul poate aplica sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5 – 10% sau reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5 – 10%.
A susţinut pârâta SC Acet SA Suceava că reţinerile din salariul reclamantului s-au operat în baza art.54 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi a proceselor verbale încheiate cu sindicatul.
În conformitate cu art.54 lit. b din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în cazul în care unele agenţii sau activităţi din cadrul societăţii nu realizează veniturile prevăzute în BVC analizate pe perioada cumulată în cursul fiecărui exerciţiu financiar şi nu recuperează prin tarife fondul de salarii prevăzut, coeficientul de diminuare al salariului va fi stabilit, în funcţie de realizarea veniturilor şi a fondului de salarii recuperat prin tarife, cu acordul părţilor.
Aşa cum rezultă din procesele verbale depuse în copie la instanţa de fond (filele 16 – 36) pentru perioada menţionată în acţiune s-au stabilit procente de diminuare a salariilor brute inclusiv pentru cel cuvenit recurentului în procente cuprinse între 5%, 10%, 15% şi 25%. Aşa cum s-a arătat, legea nu reglementează dreptul angajatorului de a opera reţineri din salariu în cazul nerealizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli.
Ca urmare a aplicării procentelor de diminuare mai sus arătate, însuşi cuantumul salariului recurentului cuvenit pentru perioadele ianuarie 2006 – august 2006, ianuarie 2008 – mai 2009 a suferit modificări.
Ori contractul individual de muncă poate fi modificat în ceea ce priveşte durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul şi timpul de odihnă, numai prin acordul părţilor conform art.41 alin.1 şi 3 din Codul muncii, acord care în speţă nu a existat.
Cât priveşte procesele verbale întocmite cu Sindicatul Liber Independent, Curtea a considerat că în lipsa unui mandat special din partea reclamantului, acordul sindicatului nu poate suplini acordul salariatului în ceea ce priveşte modificarea contractului individual de muncă prin diminuarea salariului.
Cât priveşte apărările intimatei SC A. SA Suceava, Curtea le-a înlăturat, ca nefondate având în vedere următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art.11 alin.1 lit. c, d din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă şi pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ţară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel naţional, iar potrivit dispoziţiilor art.8 alin.2 din aceeaşi lege „Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
De asemenea art.283 pct.2 din Codul muncii prevede că „contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă”.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 nu prevede dreptul angajatorului de a opera reţineri din salariu în cazul nerealizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, astfel încât contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC A. SA Suceava nu poate conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007 – 2010.
Deşi intimata a invocat procesele verbale de stabilire a coeficienţilor de diminuare a salariului întocmite cu Sindicatul Liber Independent, Curtea a constatat că în conformitate cu art.82 din Statutul Sindicatului Liber Independent acesta „Negociază cu conducerea administrativă contractele colective de muncă, susţinând şi promovând în limitele legale interesele membrilor de sindicat”.
Însă atât timp cât legea nu prevede dreptul angajatorului de a opera reţineri din salariu în cazul nerealizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli ,în lipsa unui mandat special din partea recurentului, acordul sindicatului nu putea suplini acordul salariatului în ceea ce priveşte modificarea contractului individual de muncă prin diminuarea salariului.
Prin urmare, Curtea a constatat că reţinerile operate asupra salariului reclamantului sunt nelegale şi că cererea acestuia de plată a drepturilor salariale reţinute este întemeiată.
Aşa fiind, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul, a modificat în tot sentinţa civilă nr.404 din 22.02.2010 a Tribunalului Suceava şi a admis acţiunea.
În baza art.154 alin.2 din Codul muncii pârâta intimată SC A. SA Suceava a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2704 lei reprezentând drepturi salariale reţinute cu titlu de penalizări pentru perioada februarie 2006 – august 2006, ianuarie 2008 – mai 2009 aşa cum au fost determinate de expertul C. M. şi solicitate prin memoriul de recurs.
Curtea a avut în vedere că pentru luna ianuarie 2006 s-a reţinut de către instanţa de fond excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin încheierea de şedinţă din data de 22.10.2009, neatacată cu recurs.
În baza art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003, intimata SC A. SA Suceava a fost obligată să plătească recurentului şi dobânda legală stabilită conform OG nr.9/2000 la suma mai sus menţionată, aceasta urmând a fi calculat începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului.
În baza art.274 Cod procedură civilă intimata SC A. SA Suceava a fost obligată la plata sumei de 578,99 lei reprezentând cheltuieli de judecată din ambele instanţe.
Deşi recurentul a pretins cheltuieli de judecată într-un cuantum mai mare, acestea nu au putut fi acordate din lipsa dovezilor, nefiind justificate decât deplasările la instanţă pentru termenele stabilite în vederea judecării cererii şi recursului.
