Având în vedere că, anterior încheierii actelor adiţionale, reclamantei i-a fost înaintată adresă de către Ministerul Sănătăţii, comunicându-i-se că, în cazul refuzului de a-şi asuma respectivele obligaţii i se va anula confirmarea în rezidenţiat şi i se va desface contractul de muncă, Curtea apreciază că actul adiţional limitează dreptul reclamantei la muncă, fiind încheiat în mod abuziv, prin fraudarea intereselor reclamantei.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 234 din 30 ianuarie 2008
La data de 3.04.2000, între reclamantă și pârât s-a încheiat un contract individual de muncă pe durata nedeterminată, începând cu data de 3.04.2000, reclamanta fiind încadrată ca medic rezident medicină de urgență.
La 6.04.2000, între părți, s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă, prin care reclamanta s-a obligat ca, după încheierea perioadei de pregătire în rezidențiat să funcționeze minim 5 ani ca medic specialist în unitatea pârâtă.
Părțile au convenit la art. 2 din actul adițional ca, în cazul în care reclamanta nu va respecta obligația asumată, să restituie pârâtului o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie, din perioada renunțării.
Actul adițional a fost încheiat ulterior comunicării adresei nr. 5640/21.03.2000 a Ministerului Sănătății, prin care i se comunica reclamantei că are obligația de a semna un act adițional la contractul individual de muncă în cuprinsul aceleiași adrese se precizează că, în cazul în care nu va îndeplini obligația de a încheia actul adițional, reclamantei i se va anula confirmarea în rezidențiat și implicit i se va desface contractul de muncă .
Potrivit art. 187 din Legea nr. 10/1972, Codul muncii în vigoare la data încheierii actului, „dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții ale legislației muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile”.
Potrivit dispozițiilor art. 948 C.civ., condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Prin cererea sa, reclamanta a invocat faptul că semnarea actului adițional „s-a făcut cu viciu de consimțământ”.
Invocând existența unui viciu de consimțământ care a împiedicat formarea valabilă a contractului intitulat „act adițional”, reclamanta se referă la mențiunile adresei nr. 5640/21.03.2000 emise de către Ministerul Sănătății.
Potrivit dispozițiilor art. 953, 955 și 956 C.civ., deplin aplicabile și atunci când este analizată problema formării valabile a unui contract de muncă, art. 953 „Consimțământul nu este valabil atunci când este… smuls prin violență”, art. 955 „Violența în contra celui ce s-a obligat este cauză de nulitate, chiar când este exercitată de altă persoană decât aceea în folosul căreia s-a făcut convenția”, art. 956 „Este violență totdeauna când, spre a face o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raționabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil și prezent”.
Din examinarea circumstanțelor în care reclamanta a semnat actul adițional, Curtea constată că reclamanta nu și-a exprimat un consimțământ valabil. Este evident că reclamanta, după absolvirea facultății de medicină, după susținerea unui examen de rezidențiat, finalizat cu încheierea unui contract de muncă în funcția de medic a avut dorința de a continua cariera de medic.
în momentul comunicării adresei nr. 5640/21.03.2000, adresă emisă de chiar Ministerul Sănătății și după semnarea contractului individual de muncă, reclamanta s-a văzut amenințată cu pierderea posibilității de a-și exercita imediat profesia, de vreme ce Ministerul Sănătății, autoritatea centrală în domeniul sanitar, i-a impus încheierea actului adițional, precizând expres: „în caz contrar, se va anula confirmarea dumneavoastră în rezidențiat și implicit ci se va desface contractul de muncă”.
în aceste condiții, reclamanta a semnat actul adițional, fără a-și exprima voința reală, sub amenințarea morală că își va pierde locul de muncă. Consimțământul reclamantei a fost astfel viciat, violența morală exercitată contra sa prin conținutul adresei fiind determinantă la încheierea actului juridic și injustă.
Neavând pregătire în domeniul juridic, reclamanta nu putea să cunoască faptul că mențiunile adresei constituiau o încălcare a legii și că amenințarea este nelegitimă, cu atât mai mult cu cât emitentul acesteia era Ministerul Sănătății.
în ceea ce privește caracterul nelegitim al amenințării, sunt de analizat în cauză următoarele dispoziții legale:
Potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 259/2000, contractul individual de muncă încheiat între rezident și unitatea sanitară va cuprinde o clauză conform căreia nerespectarea obligației de a lucra cel puțin 5 ani la unitatea sanitară respectivă, atrage răspunderea materială a rezidentului, în sensul obligării acestuia la plata unei sume echivalente cu cel puțin 36 de salarii medii pe economie.
De reținut că O.U.G. nr. 259/2000 a intrat în vigoare la data de 15.12.2000, ulterior datelor la care între părți se încheiase actul adițional supus analizei.
Prin urmare, obligația legală prevăzută de acest act normativ nu a existat la data la care s-a încheiat actul adițional.
Având în vedere că, anterior încheierii actelor adiționale, reclamantei i-a fost înaintată adresa nr. 5640/21.03.2000 de către Ministerul Sănătății, comunicându-i-se că, în cazul refuzului de a-și asuma respectivele obligații i se va anula confirmarea în rezidențiat și i se va desface contractul de muncă, Curtea apreciază că actul adițional limitează dreptul reclamantei la muncă, fiind încheiat în mod abuziv, prin fraudarea intereselor reclamantei.
