Art.252 alin.2 lit. b din Codul muncii
Decizia prin care a fost aplicată sancţiunea disciplinară salariatului este sancţionată cu nulitatea absolută dacă în cuprinsul său nu se face menţiunea prevederilor din statul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat.
Menţiunea din cuprinsul deciziei a abaterii disciplinare potrivit căreia salariatul nu şi-a îndeplinit orice alte sarcini de serviciu primite de la „conducerea direcţiei”, este insuficientă pentru a se aprecia valabilitatea actului, în lipsa unei precizări concrete a atribuţiei prevăzută în fişa postului, pentru ca instanţa de control judecătoresc să poată verifica legalitatea măsurii aplicată, potrivit art.252 alin.2 codul muncii.
Reglementarea potrivit căreia salariatul îndeplineşte orice alte sarcini de serviciu primite de la „conducerea direcţiei” fiind exprimată într-o formă generală, trebuie interpretată în sensul că aceste sarcini trebuie să fie în legătură directă cu atribuţiile de serviciu ale salariatului potrivit fişei postului.
(Curtea de Apel Pitești, Decizia civilă nr.1789/10.04.2013)
Prin acţiunea înregistrată la data de 04.08.2011, la Tribunalul Argeş, contestatoarea M.C.S. a chemat în judecată pe intimatul M.F.P., A.N.A.F., D.G.F.P. Argeş, contestând decizia nr.1150/27.07.2011 şi solicitând anularea acesteia, cu consecinţa restituirii sumelor reţinute din salariu pe cele 3 luni, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei s-a arătat de către contestatoare că este salariata instituţiei intimate, în funcţia de referent de specialitate în cadrul serviciului administrativ, însă la data de 27.07.2011 i s-a emis decizia nr.1150, prin care a fost sancţionată disciplinar cu reducerea salariului cu 5% pe o perioadă de 3 luni, pentru motivul generic că nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, că nu s-a deplasat la data de 07.07.2011 la arhiva depozitată în sediul ANAF Câmpulung.
Contestatoarea a susţinut că în realitate se încearcă intimidarea sa deoarece a contestat decizia de rectificare a deciziei de reîncadrare, dosar aflat în curs de soluţionare la Tribunalul Argeş, înregistrat sub nr.1606/109/2011. În nota explicativă a arătat că nu s-a deplasat la Câmpulung pentru că nu intra în atribuţiile sale de serviciu cărarea şi mutarea de dosare ale altor servicii.
S-a mai susţinut de către contestatoare că decizia este lovită de nulitate absolută deoarece fapta este prezentată generic, nu s-au indicat dispoziţiile din fişa postului/regulament intern, etc., ce au fost încălcate, nu s-a indicat instanţa la care poate fi contestată, nu s-a efectuat o cercetare disciplinară veritabilă (i s-a solicitat doar o notă explicativă, fără a exista o comisie constituită în scopul cercetării sale disciplinare).
S-a arătat că decizia contestată este şi netemeinică întrucât în sarcinile sale de serviciu nu sunt menţionate şi deplasări în alte localităţi şi mutarea de dosare. Sarcinile sale sunt clar stipulate în fişa postului, iar orice alte sarcini ce ar primi de la conducerea direcţiei trebuie să aibă legătură cu pregătirea sa profesională.
Prin sentinţa civilă nr.4745 din 16 octombrie 2012, Tribunalul Argeş a admis contestaţia, a anulat decizia nr.1150/27.07.2011 şi a obligat pe intimat să restituie contestatoarei drepturile salariale reţinute în temeiul deciziei de sancţionare, precum şi să-i plătească suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Contestatoarea a devenit angajata intimatului din data de 03.03.1997, iar la data sesizării instanţei îndeplinea funcţia de referent de specialitate, gradul II.
La data de 27.07.2011 angajatorul a emis decizia nr.1150, prin care a dispus sancţionarea disciplinară a contestatoarei cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o perioadă de 3 luni.
Contestatoarea a înţeles ca prin acţiunea de faţă să conteste această decizie, susţinând în primul rând că există cauze de nelegalitate care atrag sancţiunea nulităţii absolute a acestei decizii. Astfel, a susţinut că în decizie nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, ci că aceasta este descrisă generic, că nu s-au indicat dispoziţiile din fişa postului/regulament intern, etc., ce au fost încălcate, nu s-a indicat instanţa la care poate fi contestată şi nu s-a efectuat o cercetare disciplinară veritabilă.
Existând aceste cauze de nelegalitate invocate de către contestatoare instanţa le-a analizat prioritar, reţinând următoarele:
Potrivit art.252 alin.2 Codul muncii, republicat, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Lecturând decizia de sancţionare, instanţa a constatat că fapta reţinută de către angajator ca fiind abatere disciplinară constă în „refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile de serviciu primite de la conducătorul ierarhic şi de la conducerea instituţiei, respectiv refuzul nejustificat de a se deplasa în data de 07.07.2011 la arhiva depozitată în sediul Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Câmpulung”. Instanţa a apreciat că fapta este suficient descrisă de către angajator, drept pentru care acest motiv de nelegalitate a fost considerat ca neîntemeiat.
Litera b) a textului legal susmenţionat prevede obligativitatea precizării în decizie a prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat. Analizând conţinutul deciziei sub acest aspect, s-a constatat că nu s-a indicat nicăieri în cuprinsul acesteia prevederile ce se pretind a fi fost încălcate de către contestatoare. Lipsa acestei menţiuni nu poate fi acoperită prin faptul că decizia cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, întrucât cele două sunt condiţii distincte de valabilitate a deciziei, stabilite de legiuitor tocmai pentru individualizarea faptei şi pentru a verifica concordanţa dintre descrierea faptei şi normele încălcate
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că decizia ce se contestă nu respectă dispoziţiile prevederilor art.252 alin.2 lit.b din Codul muncii, republicat.
S-a mai susţinut de către contestatoare lipsa precizării instanţei competente. În decizia de faţă s-a menţionat la art.2, că „împotriva sancţiunii disciplinare (…) se poate adresa la instanţele judecătoreşti competente (…)”. Instanţa a apreciat că motivul de nelegalitate este neîntemeiat deoarece nu angajatorul este cel care stabileşte instanţa competentă prin decizia emisă, iar interpretarea restrictivă a acestui text ar crea un formalism rigid. Scopul inserării acestei condiţii printre cele indicate de art.252 alin.2 din Codul muncii, republicat, este acela ca salariatul să poată să se adreseze instanţei, fără a-i fi încălcat dreptul său de acces liber la justiţie. Mai mult, contestatoarei nu i s-a produs nici un fel de vătămare în condiţiile în care a contestat în termen şi la instanţa competentă decizia de sancţionare.
S-a mai susţinut ca motiv de nelegalitate a deciziei neefectuarea unei cercetări disciplinare prealabile veritabile.
Potrivit art.251 alin.1 din Codul muncii, republicat, „(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art.248 alin.(1) lit.a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.” Potrivit alin. 2 al aceluiaşi text legal; „(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii”.
Verificând actele dosarului, instanţa a constatat că prin notificarea nr.59316/07.07.2011 contestatoarea a fost convocată, precizându-i-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Notificarea i-a fost comunicată personal acesteia, iar în acea zi a prezentat şi o notă explicativă, în care a prezentat motivele care au determinat-o să refuze executarea sarcinii de serviciu primite de la conducătorul ierarhic. Ulterior, la data de 26.07.2011, a fost întocmit şi referatul prin care s-a propus sancţionarea disciplinară a contestatoarei.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat ca îndeplinite de către angajator şi condiţiile impuse de dispoziţiile art.251 alin.1 şi 2 din Codul muncii, republicat.
În concluzie, în ceea ce priveşte legalitatea deciziei de sancţionare, tribunalul a reţinut că au fost încălcate de către angajator dispoziţiile art.252 alin.2 lit.b din Codul muncii, republicat.
În ceea ce priveşte temeinicia sancţiunii aplicate contestatoarei, tribunalul a reţinut că decizia menţionează ca fiind abatere disciplinară a contestatoarei „refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile de serviciu primite de la conducătorul ierarhic şi de la conducerea instituţiei, respectiv refuzul nejustificat de a se deplasa în data de 07.07.2011 la arhiva depozitată în sediul Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Câmpulung”.
Verificând sarcinile de serviciu ale contestatoarei, aşa cum reies acestea din conţinutul fişei postului, instanţa a reţinut că nu există indicată expres în aceasta o atribuţie de natura celei ce a fost calificată drept abatere disciplinară. Este adevărat că la sfârşitul enumerării atribuţiilor, este inserată şi menţiunea „îndeplineşte orice alte sarcini de serviciu primite de la conducerea direcţiei”. Este evident că aceasta nu poate avea un caracter arbitrar şi conţinutul foarte general al noţiunii trebuie să poată fi cenzurat de către instanţă pentru a pune la adăpost salariatul de eventualele intenţii ale angajatorului de a se prevala de acest text pentru a „scăpa” de anumiţi angajaţi. Astfel, menţiunea respectivă, al cărei sens este mult prea general, trebuie interpretată în concordanţă cu natura postului ocupat de salariat şi cu pregătirea profesională a acestuia. Analizând activitatea de „selectare a documentelor în vederea topirii dosarelor pentru care termenul de păstrare a expirat”, prin prisma celorlalte atribuţii specifice postului contestatoarei, de referent de specialitate, instanţa a apreciat că sarcina dispusă contestatoarei nu are legătură cu natura postului şi pregătirea profesională a acesteia.
În consecinţă, s-a apreciat că fapta reţinută contestatoarei nu reprezintă abatere disciplinară, iar pe cale de consecinţă sancţiunea aplicată acesteia este neîntemeiată.
Pentru considerentele de fapt şi de drept prezentate, în temeiul art.80 alin.1 şi 2 din Codul muncii, republicat, tribunalul a anulat decizia nr.1150/27.07.2011 emisă de către intimat şi l-a obligat pe acesta să restituie contestatoarei drepturile salariale reţinute în temeiul deciziei de sancţionare.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a fost obligat intimatul şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a formulat recurs intimatul M.F.P., A.N.A.F., D.G.F.P.Argeş, susţinând că este nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi art.3041 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a admis contestaţia şi a dispus anularea deciziei nr.1150 din 27.07.2011, emisă de către acesta, argumentele reţinute de către instanţă fiind în contradicţie cu actele de la dosar.
S-a susţinut că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că încălcarea prevederilor din fişa postului, respectiv „îndeplineşte orice alte sarcini de serviciu primite de la conducerea direcţiei” nu poate conduce la sancţionarea disciplinară a contestatoarei.
Nu s-a avut în vedere că la operaţiunile de selectare a documentelor pentru care termenul de păstrare expirase au participat toţi salariaţii din cadrul Serviciul administrativ, arhivă şi gestionarea formularelor, dar şi alţi salariaţi ai instituţiei şi că, contestatoarea a încălcat cu vinovăţie şi cu bună ştiinţă atribuţiile de serviciu prevăzute în Regulamentul intern.
Instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că regulile de disciplină se impun a fi respectate, indiferent de caracterul ori educaţia fiecărui salariat şi că atribuţiile de serviciu nu pot fi lăsate la latitudinea salariatului.
Întrucât în speţă s-a făcut dovada că intimata-contestatoare a refuzat de a participa la clasarea documentelor deţinute în arhivă, obligaţie prevăzută în Regulamentul intern, aceasta se face vinovată de încălcarea prevederilor art.10 şi 21 din Regulament, astfel că se impunea menţinerea deciziei emisă de către unitate.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii contestaţiei.
Prin decizia nr. 1789/10.04.2013, Curtea de Apel Piteşti a respins recursul formulat de intimatul M.F.P., A.N.A.F., D.G.F.P. Argeş, obligând pe acesta la plata către intimata-contestatoare a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a făcut o analiză judicioasă a materialului probator administrat în cauză, reţinând o situaţie de fapt şi de drept în conformitate cu acesta prin soluţia adoptată în cauză şi nu se impune modificarea acesteia.
Prin decizia contestată s-a reţinut de către unitate faptul că, contestatoarea, în calitate de referent de specialitate II la serviciul administrativ, a refuzat de a îndeplini sarcinile de serviciu primite de la conducătorul ierarhic şi de la conducerea instituţiei de a se deplasa la data de 7.07.2011 la arhiva depozitată în sediul A.F.P. Câmpulung, refuz nejustificat ca urmare a realizării cercetării disciplinare prealabile.
Instanţa de fond în mod corect a reţinut că decizia de sancţionare a contestatoarei cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 5%, în conformitate cu dispoziţiile art.268 alin.1 lit.d din Legea nr.53/2003, este nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea de către angajator a dispoziţiilor art.252 alin.2 lit.b din Codul muncii.
Din sarcinile de serviciu ale contestatoarei stabilite prin fişa postului, rezultă că nu există indicată în mod expres o atribuţie de natura celei ce a fost calificată drept abatere disciplinară şi că menţiunea de la sfârşitul enumerării atribuţiilor „îndeplineşte orice alte sarcini de serviciu primite de la conducerea direcţiei” poate fi cenzurată de către instanţă.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că această menţiune al cărei sens este mult prea general trebuie interpretată în concordanţă cu natura postului ocupat de salariat şi pregătirea profesională a acestuia şi că în speţă, sarcina dispusă contestatoarei nu are legătură cu natura postului şi pregătirea profesională a acesteia.
Întrucât nu s-a constatat că hotărârea pronunţată în cauză este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii pentru a fi întemeiat motivul de recurs invocat de recurent, Curtea, în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă, a respins recursul formulat în cauză.
În baza art.274 Cod procedură civilă, a fost obligat recurentul la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
