Decizia nr. 322 din 8 mai 2007
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr. 6723/89/2006 şi soluţionată prin sentinţa civilă nr. 252 din 22 februarie 2007, contestatorul D.C. a atacat decizia de mutare cu nr. 2409 din 3 octombrie 2006 emisă de intimata S.C. „R.” S.A. – Bîrlad, susţinând că prin această decizie s-a dispus nelegal schimbarea locului şi felului muncii, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 27 şi 28 C. muncii. A considerat contestatorul că această decizie este, în fapt, o decizie de sancţionare mascată, iar actul adiţional la contractul individual de muncă este lovit de nulitate absolută.
Tribunalul Vaslui a respins acţiunea, motivând că lipsa certificatului medical atrage doar nulitatea contractului individual de muncă şi nu şi a actului adiţional, iar obligaţia de a-l depune reprezenta o stare de fapt particulară ce putea fi folosită în beneficiul său anterior semnării actului adiţional la contractul individual de muncă. Prin semnarea acestuia, contestatorul a fost de acord cu mutarea în alt post.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul D.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, a susţinut recurentul, instanţa de fond nu motivează hotărârea nici în sensul că a existat certificatul medical, nici că acesta era necesar conform legii şi în situaţia trecerii în alt loc de muncă sau altă activitate, ci se rezumă la a prelua apărarea intimatei că o astfel de nulitate ar fi aplicabilă contractului individual de muncă şi nu actului adiţional la contractul individual de muncă.
Instanţa de fond nu are în vedere că actul adiţional la contractul individual de muncă face parte integrantă din contractul de muncă.
Este greşită şi motivarea că recurentul ar fi semnat actul adiţional şi, în consecinţă, a fost de acord cu mutarea, nemaifiind necesar certificatul medical.
În primul rând, problema semnării actului adiţional este o problemă de fond, deoarece a arătat în contestaţie că acest act adiţional a fost semnat în urma presiunilor la care a fost suspus. Nu a semnat că este de acord cu acesta şi acest lucru urma să-l dovedească cu martori, acte şi interogatoriu. Nu s-a păşit însă la fondul cauzei şi, în consecinţă, i s-a încălcat dreptul la apărare .
Pentru acelaşi raţionament însă, dacă legea nu prevede în mod expres o astfel de situaţie, înseamnă că nu are relevanţă dacă salariatul a semnat sau nu actul adiţional, nulitatea este absolută şi operează indiferent de poziţia părţilor faţă de actul nul. În nici un caz el nu poate acoperi această nulitate deoarece, nu poate face dovada conform art. 27 alin. 3 din Codul muncii, că este apt să presteze impusă prin decizia de mutare.
A depus acte din care rezultă starea sa de sănătate. Boala de care suferă îl face incompatibil cu o muncă ce presupune efort fizic deosebit, poziţia ortostatică prelungită etc. Tocmai aceste cerinţe nu sunt respectate la noul loc de muncă. Prin desfăşurarea muncii la care este supus nu se poate decât să i se agraveze starea de sănătate.
Mai arată contestatorul că instanţa a judecat fondul cauzei, deşi i s-a dat cuvântul doar pe excepţia nulităţii. În această situaţie a fost lipsit de posibilitatea de a propune probe pe fondul cauzei, fiind privat de dreptul la un proces echitabil.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 C. pr. civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, dar şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ., Curtea l-a apreciat ca fiind fondat şi l-a admis, în baza dispoziţiilor art. 312 C. pr. civ.
A reţinut Curtea faptul că în mod greşit a apreciat prima instanţă că actul adiţional nr. 2410 din 3 octombrie 2006 la contractul individual de muncă nr. 12020/4370 din 31 august 2000 a fost semnat de contestator, astfel încât decizia de mutare nr. 2409 din 3 octombrie 2006 este rezultatul consimţământului acestuia.
Dimpotrivă, din actul adiţional – art. 1 – rezultă că acesta a fost încheiat în baza Deciziei nr. 2409 din 3 octombrie 2006. Ca atare, la emiterea deciziei de mutare nu a existat consimţământul contestatorului, iar succesiunea inversă a întocmirii acestor acte (1. decizia de mutare, 2. actul adiţional la contractul individual de muncă) conduce la concluzia logică a temeiniciei celor susţinute de contestator, respectiv a semnării actului adiţional sub lit. V (de la „văzut”) ca şi modalitate de luare la cunoştinţă despre conţinutul actului şi nu a acordului la modificarea clauzelor contractului individual de muncă, care deja fusese făcută unilateral prin decizia nr. 2409/2006.
Conform art. 41 alin. 1 şi 3 din Codul muncii, modificarea clauzelor contractului individual de muncă privind durata contractului, locul şi felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă, se poate face numai prin acordul părţilor.
Ori, aşa cum s-a arătat anterior, din cronologia actelor contestate, rezultă că decizia de mutare nr. 2409 din 3 octombrie 2006 a fost emisă de unitate în mod unilateral, fără acordul salariatului D. C., fiind astfel lovită de nulitate.
De asemenea, şi actul adiţional nr. 2410 din 3 octombrie 2006 este lovit de nulitate, pe de o parte pentru lipsa consimţământului salariatului la întocmirea sa, iar pe de altă parte pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 27 alin. 1 – 4 cu referire la art. 28 lit. b) din Codul muncii.
Certificatul medical era obligatoriu la schimbarea condiţiilor de muncă (conform art. 27 lit. b) pentru a se constata dacă cel în cauză este apt pentru prestarea muncii în noile condiţii (art. 27 alin. l). Aceasta este şi raţiunea pentru care s-au stabilit sancţiuni în sarcina angajatorului în cazul schimbării locului ori felului muncii fără certificat medical (art. 27 alin. 4 teza finală).
Din interpretarea textelor menţionate, rezultă că nerespectarea prevederilor referitoare la necesitatea existenţei certificatului medical la schimbarea locului ori felului muncii atrag nulitatea contractului de muncă astfel încheiat, în cazul nostru a actului adiţional la contractul de muncă încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
