1. Codul muncii prevede la art. 267[1) alin. (1) şi (2), sub sancţiunea nulitătii absolute, că nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264^2] alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
2. Conform dispoziţiilor art. 267 alin. (3) C. muncii, neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2), fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Prin urmare, numai lipsa nejustificată la convocare dă dreptul angajatorului de a dispune sancţionarea fără efectuarea cercetării disciplinare.
3. Posibilitatea concedierii fără efectuarea cercetării disciplinare este dată de lege numai în cazul în care salariatul care a fost convocat lipseşte fără nicio justificare. în condiţiile în care convocarea a fost primită de salariat după ora la care trebuia să aibă loc această cercetare, lipsa nu mai este nejustificată, astfel că luarea măsurii concedierii este nelegală.
4. Nulitatea absolută a deciziei de concediere nu poate fi acoperită prin aplicarea unor prezumţii. Pentru înlăturarea acesteia, se putea proceda la o nouă convocare a angajatului, pentru o dată ulterioară, şi la emiterea deciziei de concediere după ce se avea confirmarea că acesta a primit convocarea la cercetarea prealabilă, indiferent dacă se prezenta sau nu.
C.A. laşi, s. lit. mun. şi asig. soc., dec. nr. 65 din 26 ianuarie 2010, Jurindex
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, contestatorul N.F. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1976/11.05.2009 emisă de SC (…) S. Management T. SRL, solicitând anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea în postul deţinut, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu luna februarie 2009 şi până la data pronunţării hotărârii.
In motivarea acţiunii, contestatorul a arătat că decizia nr. 1976/11.05.2009 este neîntemeiată şi nelegală, în primul rând pentru faptul că persoana care a semnat decizia nu era abilitată la data emiterii acesteia pentru a reprezenta societatea. Astfel, persoana abilitată să semneze o decizie de desfacere a contractului de muncă este administratorul societăţii, or, modificarea actului constitutiv în ceea ce priveşte numirea noului administrator a fost înregistrată la O.N.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi la data de 03.06.2009. A mai precizat contestatorul că nu a fost convocat la sediul societăţii în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, conform art. 267 alin. (3) C. muncii.
în ceea ce priveşte fondul deciziei, a susţinut că s-a prezentat la serviciu în vederea realizării sarcinilor de serviciu. Mai mult decât atât, activitatea sa a constat şi în deplasări la diverşi terţi cu care societatea pârâtă se afla în relaţii contractuale, efectuând de altfel şi plăţi în numele societăţii şi pentru aceasta. Deşi decizia contestată cuprinde în art. 6 faptul că aceasta poate fi contestată la „instanţa judecătorească în raza
căreia îşi are domiciliul salariatul”, decizia nu conţine explicit menţiunea că instanţa competentă este Tribunalul Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 1841/13.11.2009, Tribunalul Iaşi a admis contestaţia formulată de N.F. în contradictoriu cu intimata SC (…) S. Management T. SRL şi, în consecinţă: a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1976/11.05.2009, emisă de SC S. Management T. SRL Iaşi; a dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior emiterii deciziei contestate; a obligat intimata să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de
08.05.2009 şi până la reintegrarea efectivă. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 1976/11.05.2009, SC S. Management T. SRL a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art. 61 lit. a) C. muncii începând cu data de 08.05.2009.
Articolul 267 alin. (1) şi (2) C. muncii prevede, sub sancţiunea nulităţii absolute, că nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar în vederea desfăşurării cercetării
disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana
împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
Cu adresa nr. 1913/29.04.2009, angajatorul l-a convocat pe salariatul N.F. la punctul de lucru în data de 07.05.2009, la ora 9.00, pentru a justifica absenţele nemotivate. Din înscrisul depus la dosar rezultă că angajatul a primit adresa societăţii la aceeaşi dată la care trebuia să se prezinte la unitate, respectiv 07.05.2009. Cu adresa nr. (…) din
19.10.2009 s-a făcut dovada că factorii poştali din cadrul Oficiului
poştal 1 Iaşi încep distribuirea corespondenţei după ora 10.00. Faţă de cele menţionate, s-a reţinut că salariatul, în mod justificat, nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă, deoarece a primit convocarea ulterior orei la care trebuia să aibă loc această cercetare.
Conform dispoziţiilor art. 267 alin. (3) C. muncii, neprezentarea salariatului la convocarca făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2), fară vreun motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea fară efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Prin urmare, numai lipsa nejustificată la convocare dă dreptul angajatorului de a dispune sancţionarea fară efectuarea cercetării disciplinare.
Având în vedere dispoziţiile art. 267 alin. (1) C. muncii, instanţa a constatat că decizia nr. 1976/11.05.2009 este nulă absolut. în temeiul art. 78 C. muncii, s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior emiterii deciziei contestate şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivarea recursului său, SC (…) S. Management T. SRL consideră că sentinţa primei instanţe a dat prioritate formalismului, fară a aprecia în mod concret situaţia de fond supusă judecăţii. Astfel, susţine recurenta, contestatorului, în calitate de director general şi administrator unic al societăţii, i-au fost cerute explicaţii cu privire la existenţa unor abateri grave în administrarea societăţii cu ocazia Adunării Generale ale Acţionarilor din 04.03., 30.03. şi 22.05.2009, însă acesta a refuzat să aibă o atitudine conciliantă sau de colaborare, în sensul de a se apăra şi de a înlătura „acuzaţiile” care i se aduceau. Mai mult, începând cu luna martie 2009, acesta a încetat a se mai prezenta la serviciu, nu a mai răspuns la
telefoane sau la alte convocări scrise. In acest context, consideră recurenta că instanţa de fond trebuia să aprecieze în spiritul legii, şi nu în litera, ei dacă poate fi considerată îndeplinită procedura cercetării disciplinare prealabile. In condiţiile în care a refuzat să ia cunoştinţă despre greşelile care i se impută şi de a se apăra în faţa acestora, nu poate fi vorba despre o lipsă a cercetării disciplinare ori despre existenţa vreunui motiv obiectiv de a lipsi la această cercetare, întrucât, practic, intimatul-contestator nu a vrut să se apere, neputând pretinde că nu a avut ocazia să se apere.
Având în vedere formalismul legii, intimatul a profitat de circumstanţe şi a întors situaţia în favoarea sa. Susţine recurenta că reaua-credinţă a intimatului rezultă şi din faptul că a cerut salariile începând cu luna februarie 2009, şi nu cu luna mai 2009, când i-au încetat raporturile de muncă, astfel încât se deduce că şi din perspectiva acestuia relaţiile de muncă au luat sfârşit anterior emiterii deciziei de concediere. Mai mult, convocarea la cercetarea disciplinară s-a făcut cu scrisoare recomandată expediată la 29.04.2009, iar faptul că a ajuns la destinatar abia la 07.05.2009 nu înseamnă decât că intimatul a refuzat să se prezinte la poştă să o ridice. Ca atare, consideră că ajungerea întârziată la destinatar a convocării se datorează, măcar parţial, şi culpei acestuia, astfel încât nu ar trebui să aibă drept consecinţă anularea unei decizii de
concediere atât de fondată. In plus, în susţinerea fondului deciziei de conccdiere, arată recurenta că intimatul nu a fost un angajat oarecare, care ar putea fi reintegrat fară probleme, ci director general al societăţii, post care este acordat doar unei persoane de încredere şi care poate face faţă obligaţiilor postului, iar în condiţiile în care a produs prejudicii de peste 4 miliarde de ROL, este în curs de excludere din societate şi este subiectul cercetării penale pentru aceste prejudicii, nu poate fi reangajat.
Ca atare, solicită admiterea recursului şi respingerea contestaţiei. în drept, motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 65 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, s-au dispus urmă
toarele: „Admite recursul declarat de contestatorul N.F. împotriva sentinţei civile nr. 1841/13.11.2009 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care o modifică în parte, în sensul că obligă intimata să plătească contestatorului suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate carc nu contravin prezentei decizii, respinge recursul declarat de intimata SC (…) S. Management T. SRL Iaşi împotriva aceleiaşi sentinţe”.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel a constatat că doar recursul declarat de contestator este fondat. în ceea ce priveşte recursul declarat de intimata SC (…) S. Management T. SRL, Curtea de Apel a constatat că este nefondat.
In mod corect a reţinut prima instanţă faptul că art. 267 alin. (1) şi (2) C. muncii prevede, sub sancţiunea nulităţii absolute, că nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Conform dispoziţiilor art. 267 alin. (3) C. muncii, neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2), fară vreun motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fară efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Prin urmare, numai lipsa nejustificată la convocare dă dreptul angajatorului de a dispune sancţionarea fară efectuarea cercetării disciplinare.
Or, în speţă, cu adresa nr. 1913/29.04.2009, angajatorul a convocat salariatul N.F. la punctul de lucru la data de 07.05.2009, la ora 9.00, pentru a justifica absenţele nemotivate. într-adevăr, convocarea a fost depusă la poştă la data de 29.04.2009, însă din înscrisul depus la dosar (confirmarea de primire) rezultă că angajatul a primit adresa societăţii la aceeaşi dată la care trebuia să se prezinte la unitate, respectiv la
07.05.2009. Cu adresa nr. (…) din 19.10.2009 s-a făcut dovada că factorii poştali din cadrul Oficiului poştal 1 Iaşi încep distribuirea corespondenţei după ora 10.00. Nu există nicio dovadă din care să rezulte că angajatul a fost avizat să se prezinte la oficiul poştal pentru a
ridica scrisoarea recomandată şi că acesta ar fi refuzat. In atare condiţii, în mod corect s-a reţinut că salariatul nu s-a prezentat în mod justificat la cerectarea disciplinară prealabilă, deoarece a primit convocarea ulterior orei la care trebuia să aibă loc această cercetare. Având în vedere dispoziţiile art. 267 alin. (1) C. muncii, în mod corect instanţa de fond a constatat că decizia nr. 1976/11.05.2009 este lovită de nulitate absolută.
Nu se poate pune problema analizării motivelor de recurs ce vizează fondul cauzei, atât timp cât prima instanţă s-a pronunţat pe excepţia nulităţii deciziei de concediere. Fiind vorba despre o nulitate absolută,
ea nu poate fi acoperită, aşa cum susţine recurenta-intimată, prin aplicarea unor prezumţii. Pentru înlăturarea acesteia, se putea proceda la o nouă convocare a angajatului, pentru o dată ulterioară, şi la emiterea deciziei de concediere după ce se avea confirmarea că acesta a primit convocarea la cercetarea prealabilă, indiferent dacă se prezenta sau nu.
Ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins recursul declarat de intimata SC S. Management T. SRL şi au fost menţinute dispoziţiile sentinţei care nu contravin prezentei decizii.
