art.267 alin. 2 din Codul muncii, art. 268 lit. b din Codul muncii.
Angajatorul a încalcat flagrant prevederile legale referitoare la convocarea salariatului la efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, care confereau acestuia dreptul la aparare, in faza prealabila în conditiile în care nu a dovedit convocarea, în scris, a salariatului de persoana împuternicita de angajator sa realizeze aceasta operatiune, precizându-se obiectul, data, ora si locul întrevederii si prin niciun act comunicat anterior concedierii nu se aduce la cunostinta salariatului ca este supus unei proceduri de cercetare disciplinara.
Procesul-verbal de cercetare disciplinara nu reprezinta un act de cercetare prealabila.
Decizia contestata nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de aplicabil, care au fost încalcate de salariat, mentiuni prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de dispozitiile art. 268 lit. b din Codul muncii.
Toate aspectele de fond invocate de recurenta, chiar daca ar fi reale, nu mai au vreo relevanta, decizia fiind lovita de nulitate.
Decizia civila nr. 7413R din 14 decembrie 2009
Prin sentinta civila nr.4019/14.05.2009 pronuntata în dosarul nr.955/3/2009, Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis actiunea completata formulata de contestatorul RF, în contradictoriu cu intimata SC FOTBAL CLUB P SA; a anulat decizia nr. 43/29.10.2008 emisa de catre intimata; a obligat intimata la plata unei despagubirii egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii si pâna la data pronuntarii hotarârii; a obligat intimata la plata salariului aferent lunii octombrie 2008; a obligat intimata la plata sumei de 1482, 59 lei cheltuieli de judecata.
Prima instanta retine ca decizia nr. 43 din 29.10.2008 emisa de intimata si prin care s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatorului începând cu data de 03.11.2008, ca sanctiune disciplinara este nelegala.
Astfel, sub aspectul legalitatii, Tribunalul Bucuresti retine incalcari de catre intimata, atât anterior cat si la momentul emiterii deciziei contestate a unor dispozitii legale imperative sanctionate de lege cu sanctiunea nulitatii absolute.
Articolul 63 din Codul muncii prevede in termeni imperativi: “concedierea pentru savârsirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii, poate fi dispusa numai dupa îndeplinirea de catre angajator a cercetarii disciplinare prealabile”.
Aceleasi prevederi sunt reluate de art. 267 alin. 1 din Codul muncii care sanctioneaza cu nulitatea absoluta masurile dispuse in lipsa efectuarii cercetarii prealabile.
Punctul de pornire în efectuarea cercetarii disciplinare îl constituie convocarea, în scris, a salariatului de persoana împuternicita de angajator sa realizeze aceasta operatiune, precizându-se obiectul, data, ora si locul întrevederii (art.267 alin. 2 din Codul muncii).
Numai neprezentarea salariatului la convocarea astfel facuta fara nici un motiv obiectiv, da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea fara efectuarea cercetarii prealabile (art.267 alin. 3 din Codul muncii).
Or, Tribunalul Bucuresti constata ca în cauza, angajatorul a încalcat prevederile legale referitoare la convocarea salariatului la efectuarea cercetarii disciplinare prealabile. In acest sens, niciun înscris din cele depuse la dosarul cauzei de intimata nu valoreaza convocare la efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, întrucât prin niciun act comunicat anterior concedierii nu se aduce la cunostinta salariatului ca este supus unei proceduri de cercetare disciplinara.
Potrivit prevederilor art. 75 din contractul colectiv de munca unic la nivel national aplicabil pe anii 2007-2010, cât si a principiilor fundamentale specifice dreptului muncii, în special a principiului consensualismului si bunei-credinte ce guverneaza relatiile de munca, consacrat de art. 5 din Codul muncii, este evident faptul ca reglementarile relative la procedura cercetarii disciplinare prealabile sunt norme de favoare pentru salariat, constituind o garantie a respectarii dreptului la aparare al salariatului anterior sanctionarii sale si a legalitatii aplicarii sanctiunii disciplinare numai dupa ascultarea salariatului si dupa administrarea tuturor probelor relevante.
In acest context, lipsa oricarei convocari care sa respecte exigentele prevazute de dispozitiile art. 267 alin. 2 din Codul muncii, lipsa oricaror dovezi din care sa rezulte desemnarea unei comisii de cercetare disciplinara si a întrunirii acesteia în vederea consemnarii rezultatelor cercetarii disciplinare prealabile, reprezinta o grava încalcare atât a principiului respectarii dreptului la aparare al salariatului anterior aplicarii sanctiunii disciplinare prealabile cât si a principiului consensualismului si al bunei-credinte pe care trebuie sa se bazeze relatiile de munca.
In concluzie, Tribunalul Bucuresti constata emiterea deciziei de sanctionare disciplinara cu încalcarea prevederilor legale care reglementeaza efectuarea cercetarii disciplinare prealabile si procedura aplicarii sanctiunii disciplinare prevazuta de contractul colectiv de munca unic la nivel national, ceea ce echivaleaza cu lipsa cercetarii disciplinare prealabile si imprima caracter nelegal sanctionarii disciplinare astfel dispuse potrivit art. 267 alin. 1 din Codul muncii, ceea ce atrage nulitatea concedierii, în conditiile art. 76 din Codul muncii aceasta fiind dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege.
Tribunalul Bucuresti mai constata si nulitatea absoluta a deciziei de concediere pentru lipsa mentiunilor obligatorii prevazute expres si sub aceasta sanctiune de dispozitiile art. 268 din Codul muncii, respectiv decizia nu este motivata in fapt, nearatându-se faptele ce au fost considerate abateri disciplinare, angajatorul limitându-se a arata doar ca s-a avut în vedere “rezultatele slabe obtinute de echipa de fotbal, lipsa de performanta si neîndeplinirea obiectivului stabilit la începutul campionatului National Liga a II-a 2008-2009, stipulate în contractul individual de munca”, fara a fi precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încalcate de salariat, precum si motivele pentru care in conditiile art. 267 alin2 din Codul muncii nu a fost realizata cercetarea disciplinara prealabila.
Tot în legatura cu faptele imputate salariatului, acestea nu sunt descrise in totalitate nici macar în cuprinsul actelor de la dosar si nici în cuprinsul întâmpinarii unde de asemenea nu se arata în ce au constat actele de indisciplina, lipsa de interes, lipsa de pregatire si atitudinea salariatului în activitatea sa, care au dus la aplicarea sanctiunii disciplinare cu desfacerea contractului individual de munca (faptele trebuind clar si precis individualizate, cu aratarea în concret a acestora), datele la care au avut loc faptele, actele justificative care le constata, etc. data la care ar fi avut loc celelalte fapte si modalitatea de luare la cunostinta de catre angajator cu aratarea probelor pe care se sprijina, iar celelalte fapte prezentate referitoare la retragerea echipei, suspendarea activitatii societatii, penalizarea tuturor jucatorilor pentru rezultatele slabe obtinute, etc. sunt neclare si nu rezulta ca ar fi chiar faptele pentru care a fost sanctionat salariatul.
In orice caz, faptele ce au fost retinute ca abateri disciplinare si au fost sanctionate trebuiau descrise cu necesitate în cuprinsul ordinului de sanctionare disciplinara.
In aceeasi ordine de idei, in lipsa descrierii faptei, Tribunalul Bucuresti nu poate verifica daca aceasta, in continutul ei concret si prin modul de savârsire reprezinta sau nu abatere disciplinara, respectiv încalcari ale atributiilor de serviciu ale salariatului, ale normelor legale sau ale Contractului colectiv de munca aplicabil, întrucât nu se arata in cuprinsul deciziei contestate care sunt acele atributii concrete ale salariatului si care ar fi fost faptele concrete prin care acestea au fost încalcate de salariat.
Aceasta întrucât, decizia de sanctionare disciplinara nu poate fi completa in ceea ce priveste descrierea faptei cu continutul unor acte exterioare, fata de conditia impusa de lege ca aceasta descriere sa se regaseasca in cuprinsul deciziei de sanctionare astfel încât, descrierea acesteia direct în cuprinsul întâmpinarii formulate în fata instantei, nu numai ca nu satisface exigenta legii si nu echivaleaza cu motivarea deciziei dar si contravine prevederilor art. 77 din Codul muncii în conformitate cu care, în caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca în fata instantei alte motive de fapt decât cele precizate si deci aratate în decizia de concediere.
In acest context, Tribunalul Bucuresti nu a luat în considerare niciuna din sustinerile pârâtei din întâmpinare prin care se încearca o descriere a faptelor direct în fata instantei, cum ar fi faptul ca reclamantul a parasit cantonamentul echipei fara a avea acordul antrenorului la data de 29.11.2007, întrucât o asemenea situatie de fapt nu rezulta din cuprinsul deciziei contestate iar practica angajatorilor de a aduce în instanta motive de fapt ce nu pot fi verificate ca ar fi întemeiat masura desfacerii contractului de munca trebuie sanctionata de instanta întrucât contravine atât prevederilor legale referitoare la aplicarea sanctiunii disciplinare (art. 77 din codul muncii) cât si principiului bunei credinte pe care se bazeaza relatiile de munca, principiu consacrat de art. 8 din Codul muncii.
Oricum, pentru fapta invocata în întâmpinare, angajatorul nici nu mai era drept sa aplice sanctiuni disciplinare, fiind înafara termenului de 6 luni de la data savârsirii faptei, termen de prescriptie prevazut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, dupa împlinirea caruia angajatorul nu mai poate sanctiona faptele salariatului pe care le considera abateri disciplinare.
Tribunalul Bucuresti retine si nerespectarea prevederilor legale cu prilejul emiterii deciziei contestate, referitoare la motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care în conditiile art. 267 alin. 3 nu a fost efectuata cercetarea disciplinara, aceste mentiuni urmând a fi prevazute in mod obligatoriu in cuprinsul deciziei de sanctionare disciplinara sub sanctiunea nulitatii absolute a acesteia (art. 268 alin. 2 litera c din Codul muncii).
Tot sub aspectul conditiilor de forma, Tribunalul Bucuresti retine totodata si încalcarea altor prevederi edictate de lege pentru aplicarea valabila a sanctiunii disciplinare, respectiv încalcarea art. 268 alin. 2 litera b) din Codul muncii referitor la “precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încalcate de salariat”.
Tribunalul Bucuresti constata ca decizia contestata nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încalcate de salariat, mentiuni prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de dispozitiile art. 268 din Codul muncii, respectiv litera b.
Nu are nici o relevanta sub acest aspect indicarea generica în sensul ca salariatul a încalcat prevederile regulamentului intern si pe cele din contractul individual de munca, fara a se indica, în concret care anume îndatorire de serviciu nu a fost respectata, care anume norma de organizare si functionare a fost încalcata si fara a se face vreo referire suplimentara prin care sa se exemplifice care anume dispozitie din regulament a fost încalcata, astfel încât, o astfel de formulare generala nu satisface exigenta legii si nu echivaleaza cu îndeplinirea cerintei legale în discutie, care presupune cu necesitate aratarea “prevederilor” încalcate.
In conditiile în care decizia contestata nu face nici un fel de referire la prevederile încalcate, nu poate fi permis angajatorului sa identifice ulterior eventualele prevederi încalcate de salariat în care ar putea încadra faptele si asa mai mult decât sumar descrise, verificarea existentei unor încalcari a acestor prevederi, determinate si evidentiate în cuprinsul deciziei de sanctionare fiind si scopul reglementarii iar ele trebuie individualizate pâna la momentul aplicarii sanctiunii disciplinare.
In realitate, fata de sustinerile intimatei din cuprinsul întâmpinarii si din înscrisurile depuse de aceasta la dosar, rezulta faptul ca masura concedierii contestatorului, în pofida temeiului de drept indicat în cuprinsul deciziei de concediere, respectiv art. 61 litera a din Codul muncii, masura conducerii contestatorului dispusa de intimata este o concediere pe criterii intelectuale, care tin de persoana salariatului, respectiv de corespunderea profesionala a acestuia cu postul ocupat, de activitatea si eficienta acestuia si a echipei de fotbal, context în care erau aplicabile prevederile art. 61 litera d din codul muncii referitoare la situatia în care salariatul nu corespunde profesional locului de munca în care este încadrat, caz în care angajatorul era obligat sa respecte procedura de concediere prevazuta de art. 62-63 din Codul muncii, respectiv, avea obligatia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatarii cauzei concedierii si numai dupa evaluarea prealabila a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, încheiat la nivel national, la nivel de ramura de activitate sau de grup de unitati, precum si prin regulamentul intern.
Având în vedere concluzia la care a ajuns cu privire la nelegalitatea deciziei pentru lipsa cercetarii prealabile si lipsa mentiunilor obligatorii ale deciziei de concediere Tribunalul Bucuresti constata ca nu se mai impune analizarea temeiniciei deciziei, dat fiind ca analiza conditiilor de legalitate prevaleaza asupra temeiniciei deciziei, fata de efectele pe care le atrage asupra acesteia, nerespectarea conditiilor de ordine publica prevazute de art. 267 alin. 1 si art. 268 alin. 2 din Codul muncii, întrucât nu exista posibilitatea legala a mentinerii deciziei de concediere nelegala chiar si in conditiile in care s-ar putea dovedi temeinicia masurii referitor la aceste abateri.
In plus, fata de lipsa descrierii faptelor (respectiv maniera total defectuoasa în care au fost descrise faptele) ce ar constitui în opinia intimatei abateri disciplinare, Tribunalul Bucuresti este pus în imposibilitatea de a verifica daca formulari de genul “rezultatele slabe obtinute de echipa de fotbal, lipsa de performanta si neîndeplinirea obiectivului stabilit la începutul campionatului National Liga a II-a 2008-2009, stipulate în contractul individual de munca” (fara a se arata în concret în ce constau rezultatele slabe obtinute si aportul salariatului la aceste rezultate, în ce consta lipsa de performanta a salariatului si de unde rezulta acest aspect etc.) reprezinta abateri disciplinare si nici nu ar putea aprecia asupra conduitei culpabile atribuite salariatului, asupra gravitatii acestei fapte, asupra întrunirii de catre aceasta fapta a tuturor elementelor prevazute de lege pentru a fi considerata abatere disciplinara, asupra împrejurarii ca aceste fapte constituie în mod concret si prin modul de savârsire încalcari ale prevederilor legale, ale contractului individual de munca, regulamentului intern sau a altor asemenea prevederi pe care salariata era tinuta sa le respecte, din aceasta perspectiva (a descrierii faptelor) decizia contestata fiind nemotivata si împiedica, fata de interdictia impusa de textul art. 77 din Codul muncii de completare de catre angajator a motivelor de fapt direct în instanta), cercetarea temeiniciei unor fapte descrise generic si de o maniera mult prea vaga.
Fata de cele mai sus retinute, Tribunalul Bucuresti, vazând dispozitiile art. 76 din Codul muncii, a admis contestatia, a anulat Decizia de concediere nr. 43 din 29.10.2008 emisa de intimata si in conformitate cu prevederile art. 78 din Codul muncii, la solicitarea contestatorului, a dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere, prin reintegrarea acestuia in functia si postul avut anterior concedierii si prin obligarea intimatei la plata despagubirilor prevazute de art. 78 din Codul muncii.
Prin admiterea contestatiei si anularea masurii concedierii, efectele nulitatii retroactiveaza pâna la momentul emiterii acesteia, partile fiind puse in situatia anterioara printr-o fictiune a legii prezumându-se existenta neîntrerupta a raporturilor de munca intre data concedierii si data pronuntarii hotarârii judecatoresti de anulare si in continuare pâna la reintegrarea efectiva. In acest context, Tribunalul Bucuresti a constatat ca salariatul nu solicita reintegrarea sa in functie decât pâna la data pronuntarii prezentei hotarâri, data de la care raporturile de munca dintre parti înceteaza ca urmare a manifestarii sale unilaterale de vointa, exprimata in mod neechivoc, astfel încât, întrucât potrivit prevederilor art. 78 alin. 2 din Codul muncii, repunerea in situatia anterioara pe întreaga perioada cuprinsa între concedierea si pronuntarea hotarârii de anulare este un act de dispozitie a salariatului, solicitarea acestuia de a limita efectele anularii concedierii pâna la o anumita data (data emiterii deciziei, data pronuntarii hotarârii de anulare, data angajarii cu contract individual de munca la o alta unitate etc.) poate fi interpretata ca având efectul unei denuntari unilaterale a contractului individual de munca începând cu aceasta data si anterior datei de 02.07.2010 prevazuta în contractul individual de munca al acestuia, în consecinta, la solicitarea reclamantei, Tribunalul Bucuresti a obligat pârâta la despagubiri potrivit art. 78 alin. 1 din Codul muncii, numai pe perioada de la data emiterii deciziei de concediere 03.11.2008 si pâna la data de 14.05.2009.
Cu privire la capatul de cerere prin care se solicita obligarea intimatei la plata salariului aferent lunii octombrie 2008, Tribunalul Bucuresti a retinut împrejurarea ca pârâta recunoaste neîndeplinirea obligatiei de plata a salariului cuvenit reclamantului pe perioada mentionata mai sus însa motiveaza refuzul de plata a anului, prin aceea ca reclamantul nu poate justifica nici munca depusa in folosul societatii pentru care ar fi trebuit sa fie remunerat.
In legatura cu aceste sustineri ale pârâtei, Tribunalul Bucuresti le-a îndepartat ca motivatii si temeiuri ale refuzului de plata al salariului pentru urmatoarele argumente de drept si de fapt:
Din analiza sustinerilor partilor, a termenilor contractuali si a prevederilor legale aplicabile situatiei juridice deduse judecatii, Tribunalul Bucuresti retine urmatoarele aspecte esentiale pentru solutionarea cauzei.
Cadrul legal aplicabil îl reprezinta prevederile art. 154-163 si ale art. 40 alin. 2 litera f din Codul muncii.
Potrivit art. 154 (1) si art. (2) din Legea nr. 53/2003, salariul reprezinta contraprestatia muncii ce salariat in baza contractului individual de munca, pentru munca prestata fiecare salariat, dreptul la un salariu exprimat in bani, iar potrivit art. 156 din norma mai sus mentionata, salariile se platesc înaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorului, nici o retinere din salariu neputând fi operata in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege conform art. 164 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.
Totodata, art. 161 alin. 1 din Codul muncii reglementeaza ca salariul se plateste cel putin o data pe luna la data stabilita in contractul individual de munca.
Mai mult, in contractul individual de munca încheiat intre partile in litigiu, angajatorul si-a asumat obligatia de a plati reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru munca prestata si sa îi acorde celelalte drepturi ce decurg din contractul individual de munca, din contractele colective de munca si din lege, în primele 10 zile ale lunii urmatoare, potrivit clauzelor de la literele J si L din contract.
Art. 40 alin. 2 litera f din Codul muncii instituie printre obligatiile angajatorului si pe aceea de a plati toate contributiile si impozitele aflate în sarcina sa, precum si de a retine si a vira la timp contributiile salariatului pentru asigurarile sociale, fond de somaj si celelalte contributii prevazute de lege.
Potrivit prevederilor art. 163 din Codul muncii, plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul îndreptatit.
Fata de prevederile legale mai sus enuntate, Tribunalul Bucuresti retine faptul ca refuzul angajatorului de a efectua plata integrala sau dupa caz partiala a drepturilor salariale a salariatului în cauza poate fi justificat doar de neprestarea muncii de catre salariat; angajatorului îi revine potrivit regulii înscrise în art. 287 din Codul muncii sarcina de a dovedi neprestarea culpabila a muncii de catre salariat (absenta nemotivata a acestuia de la locul de munca si neîndeplinirea sarcinilor contractuale ce-i revin).
Pârâta nu a dovedit nici absenta nejustificata a salariatului de la locul de munca în intervalul de timp mai sus mentionat si nici neprestarea culpabila a muncii de catre angajat în acelasi interval de timp.
Din aceasta perspectiva, Tribunalul Bucuresti a retinut sustinerea pârâtei în sensul ca nu a achitat drepturile salariale reclamantului deoarece acesta a disputat doar 5 din cele 14 jocuri ale echipei, întrucât din actele dosarului rezulta ca masura “neintroducerii în echipa pâna la încheierea campionatului” a fost luata chiar de angajator, care nu se poate prevala de propria masura dispusa pentru a refuza plata salariului pentru perioada în care salariatului nu i s-a mai permis sa participe la jocurile echipei (în conditiile în care aceasta suspendare nu s-a luat ca abatere disciplinara în conditiile legii si pe durata prevazuta de lege si nici pentru absentele nemotivate ale salariatului, potrivit prevederilor art. 51 alin. 2 din codul muncii), context în care Tribunalul Bucuresti a înlaturat-o, întrucât o asemenea afirmatie nu a fost dovedita în cauza de catre angajator, fiind o simpla sustinere nesprijinita pe nici un mijloc de proba administrat în cauza, în conditiile în care potrivit prevederilor art. 287 din Codul muncii îi revine sarcina probei, revenind pârâtei sarcina de a depune la dosar dovezi cu privire la prezenta reclamantului la locul de munca si la întocmirea unor evidente în acest sens potrivit prevederilor art. 116 din Codul muncii, referitoare la evidenta timpului de munca (condica de prezenta, evidenta electronica a prezentei, intervalul orar în care reclamantul trebuia sa se prezinte la locul de munca, fata de împrejurarea ca repartizarea timpului de munca nu a fost stabilita contractual etc.), dovezi din care sa rezulte cu precadere culpa salariatului pentru neprestarea muncii, refuzul acestuia de a-si îndeplini atributiile de serviciu în toata perioada pentru care i-a fost refuzata plata drepturilor salariale, sa releve existenta unor referate, rapoarte, în care se consemneaza luna de luna motivul pentru care salariatul nu este îndreptatit la remunerarea muncii, aduse la cunostinta salariatului (pentru a se evita întocmirea lor ulterioara) aplicarea unor sanctiuni disciplinare, Tribunalul Bucuresti neputând primi simpla afirmatie a angajatorului în sensul aratat mai sus.
Mai mult, în situatia în care pe perioada lunii octombrie 2008 reclamantul ar fi absentat nemotivat angajatorul avea posibilitatea suspendarii contractului individual de munca al acestuia pe perioada absentelor nemotivate, potrivit prevederilor art. 51 alin. 2 din Codul muncii iar daca salariatul ar fi refuzat prestarea muncii sau îndeplinirea sarcinilor de serviciu, angajatorul avea posibilitatea sanctionarii disciplinare a salariatului, neputând invoca aspecte precum absenta de la locul de munca si neprestarea muncii direct în cererea salariatului de plata a drepturilor salariale, întrucât nu poate justifica pasivitatea de care a dat dovada în toata perioada în care pretinde ca salariatul nu a executat contractul individual de munca si întocmirea unor state de plata a salariilor în care reclamantul figureaza prezent.
Este real ca, prin încheierea contractului de munca, reclamantul si-a asumat o obligatie de a face, însa, obligatia asumata de salariat este o obligatie de mijloace, acesta fiind tinut sa depuna diligentele si sa manifeste stradania pe care o reclama urmarirea unui anumit scop sau a obtinerii unui anumit rezultat, fara ca însasi rezultatul urmarit sa constituie obiectul obligatiei sale, obiectul contractului fiind prestarea muncii si nu rezultatele ei.
In acest context, Tribunalul Bucuresti retine ca reclamantul nu si-a asumat prin contractul individual de munca obligatia de a realiza “obiectivele de performanta ale clubului pentru sezonul competitional 2007/2008”, astfel cum pretinde pârâta, ci doar obligatia de a depune toate diligentele în vederea atingerii acestor obiective împreuna cu echipa, întrucât, asa cum am subliniat deja, obiectul contractului de munca îl constituie prestarea muncii si nu rezultatele muncii, iar angajatorul nu poate solicita salariatului sa-si îndeplineasca obligatia de “a face” fara a o remunera sub pretextul ca a fost atinse rezultatele propuse, întrucât, asa cum deja am subliniat, salariatul nu este un prestator de servicii, nu si-a asumat în nici un caz o obligatie “de rezultat” de care sa fie tinut fara a fi remunerat, obligatia de “a face” asumata de salariat având un alt obiect.
Cum pârâta nu a facut dovada neplatii justificate si în concordanta cu prevederile legale a drepturilor salariale ale reclamantului în luna octombrie 2008, Tribunalul Bucuresti constata ca pretentiile reclamantului în ceea ce priveste acordarea drepturilor salariale sunt întemeiate în parte urmând a fi admise.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs recurenta-parata S.C. FOTBAL CLUB P S.A., criticând solutia instantei de fond, pentru urmatoarele motive:
Un prim motiv este acela ca instanta de fond a plecat de la o premisa gresita atunci când a solutionat aceasta actiune, considerând ca reclamantul nu a savârsit nicio abatere de la regulile stabilite prin contractul individual de munca, regulamentul de ordine interioara, sau în raport de ordinele interioare sau dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici nici înainte de emiterea deciziei cât si în momentul emiterii deciziei.
Asa cum s-a mentionat în întâmpinare, cât si în precizarile depuse la dosarul cauzei, contestatorul a savârsit abateri repetate, primind avertismente verbale, cât si sanctionare scrisa cu penalizarea prin diminuarea salariului pentru o luna, conform C.I.M. si R.O.I. (înscrisuri depuse la dosarul cauzei). Toate aceste masuri disciplinare nu au fost contestate de acesta pe parcursul derularii contractului. Conform prevederilor legii, angajatorul are dreptul de a aplica sanctiunii disciplinare salariatilor sai ori de câte ori constata ca acestia au savârsit o abatere disciplinara (art. 263 alin. 1 Codul muncii).
Conform prevederilor art. 10 din Codul muncii ,,contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator persoana fizica sau juridica, în schimbul unei remuneratii denumite salariu” contract completat cu prevederile regulamentului Federatiei Române de Fotbal.
De asemenea, se considera gresita interpretarea instantei de fond privind faptul ca din cuprinsul deciziei nu rezulta motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata aceasta procedura, este neîntemeiata pentru urmatoarele considerente:
In data de 11.09.2008, au fost comunicate în cadrul legal tuturor salariatilor (jucatorilor), fiind convocati de catre conducerea clubului, inclusiv contestatorul, hotarârea conducerii clubului în prezenta reprezentatului actionarului majoritar S.C. P S.A., de catre Presedintele CA, masurile dispuse de Consiliul de Administratie al FOTBAL CLUB P SA prin Decizia nr. 9 din data de 02.09. 2008, ca urmare a rezultatelor slabe obtinute de echipa de fotbal, lipsa performantei si neîndeplinirea obiectivului stabilit la începutul Campionatului National Liga a II-a 2008-2009, stipulate în Contractul individual de munca, actul aditional la contract cât si R.O.I.
Jucatorii nu au fost de acord cu decizia CA privind mentinerea activitatii prin diminuarea salariilor, refuzând totodata sa semneze ca au luat la cunostinta si sa dea o nota explicativa în scris motivul pentru care nu sunt de acord cu aceasta decizie. Toate acestea au fost mentionate într-un proces-verbal încheiat în data de 11.09.2008, acesta constituind o proba în instanta (fiind depus la dosarul cauzei).
Refuzul contestatarului de a semna procesul-verbal, cât si de a prezenta motivul/motivele privind acest refuz, fiind consemnat în procesul-verbal, mai mult contestatarul nu s-a mai prezentat la serviciu fara a depune o cerere în scris solicitând încetarea contractului individual de munca. Acesta a sustinut în actiunea formulata ca angajatorul nu i-a permis accesul la locul de munca, sustinere nedovedita de catre acesta. O simpla sustinere a contestatarului nedovedita a reprezentat pentru instanta o dovada certa.
Astfel, daca salariatul în cauza nu-si recunoaste fapta, refuza sa dea o nota explicativa în scris privind masurilor dispuse de angajator, solutionarea pe cale amiabila, neprezentarea la societate fara a motiva în scris acest fapt, constituie abatere disciplinara. Aceste fapte fiind consemnate în procesul-verbal din data de 11.09.2008, completat cu alte probe (înscrisuri), depuse la dosarul cauzei, conform prevederilor art. 267 alin. 3 din Codul muncii, în acest caz nu mai este necesara îndeplinirea conditiei cercetarii prealabile.
Faptul ca, prin Codul muncii, instituindu-se obligatia de a efectua cercetarea disciplinara în sarcina angajatorului, acestea nu reprezinta dispozitii de favoare exclusiv pentru salariat.
Interpretarea gresita a instantei de fond privind faptul ca nu au fost descrise în totalitate nici aratate în cuprinsul actelor de la dosar în ce constau actele de indisciplina, lipsa de interes, lipsa de pregatire si atitudinea salariatului în activitatea sa, deoarece în întâmpinarea depusa la dosarul cauzei s-au mentionat faptele imputate contestatarului, cât si înscrisurile depuse la dosarul cauzei dovedesc actele de indisciplina, lipsa de interes, slaba pregatire a contestatarului, si anume:
Conform Contractului individual de munca nr. 2 din data de 02.07.2007, a Actului aditional nr. 1 la contractul mentionat, cât si a Regulamentului de Ordine Interioara – Obiectivul contractului – punctul b) alin 2. prevedea ” Obiectivul de performanta al clubului, pentru anul 2008 -2009 este locul 1-2, în schimbul prestarii, de catre salariat a serviciilor ce fac obiectul contractului si a actului aditional angajatorul va plati acestuia drepturile salariale cuvenite.
Lipsa de interes, slaba pregatire si indisciplina, contestatorul a primit pe perioada derularii contractului mai multe sanctiuni, astfel:
În data de 29.11.2007, antrenorul secund al echipei, PV, a întocmit un referat în care se arata ca RF a parasit cantonamentul echipei fara acordul antrenorului (s-a depus copie la dosarul cauzei).
In data de 05.05.2008, antrenorul secund al echipe PV a întocmit un referat prin care a propus sanctionarea contestatorului cu “neintroducerea în echipa, deoarece prestatia lui la meciul cu Petrolul Ploiesti a fost sub nivelul prestatiilor anterioare, dând dovada de o slaba pregatire, dovada fiind înregistrarea video (proba respinsa de instanta de fond).
La data de 26.08.2008 s-a întocmit de catre antrenorul principal al echipei FC FOTBAL P S.A., un referat, prin care a propus penalizarea tuturor jucatorilor din lotul echipei de fotbal si a întregului staff cu suma de 1000 RON, pentru slabele rezultate obtinute în primele doua etape, sanctiune prevazuta în ROI.
Contestatorul a jucat din 14 meciuri doar 5, din cauza comportamentului neprofesional, lipsei de interes si a indisciplinei de care a dat dovada pe parcursul întregului campionat, dovada fiind fisa personala întocmita de catre conducerea echipei.
Contestatorul este angajat (legitimat) la un alt club de fotbal din data de 25.02.2009, asa cum rezulta si din fisa sportivului înregistrata la Federatia Româna de Fotbal în data de 01.01.2004 si vizata în aceasta perioada inclusiv 2009.
Prin urmare, contestatarul nu poate beneficia de salarii de la doua cluburi sportive în aceeasi perioada (dubla legitimare), fapt interzis de Legea nr. 69/2000, legea educatiei fizice si sportului, consolidata in 2009, care reglementeaza organizarea si functionarea sistemului national de educatie fizica si sport în România cât si de regulamentul FRF – privind statutul si transferul jucatorului de fotbal.
Instanta de fond nu a avut în vedere faptul ca aceste contracte individuale de munca ale sportivilor sunt reglementate de o lege speciala, respectiv Legea nr. 69/2000, cât si de regulamentul FRF – art. 7 alin. 1, jucatorii amatori sau profesionisti au dreptul de ioc pentru clubul la care sunt legitimati dupa cum urmeaza: lit. c “de la data înregistrarii unui contract cu un alt club, pentru jucatorii carora le-a încetat contractul cu vechiul club. – un jucator profesionist caruia i-a încetat contractul cu vechiul club la care nu îsi mai poate exercita dreptul de joc.
Reclamantul intimat RF a primit la data semnarii CIM din partea Clubului FOTBAL CLUB P S.A. suma de 12.150 lei, reprezentând o indemnizatie de instalare, care nu a fost retinuta ulterior din salariile acestuia pe parcursul derularii contractului, suma pe care contestatarul avea obligatia sa o restituie odata cu încetarea contractului individual de munca.
Din momentul încheierii activitatii clubului jucatorul a devenit liber, beneficiind de dreptul prin care s-a putut legitima (angaja) la un alt club sportiv, având posibilitatea de a-si negocia contractul direct fara interventia Clubului.
Totodata, instanta de fond nu a avut în vedere faptul ca S.C FOTBAL CLUB P S.A. a desfiintat echipa de fotbal din data de 13.11.2008 si de asemenea, din data de 05.01.2009, a suspendat activitatea pe 3 ani, respectiv pâna la data de 04.01.2012, existând înscrisuri la dosarul cauzei în acest sens.
Decizia instantei de fond de a obliga o societate care nu mai functioneaza, având activitatea suspendata la plata de salarii catre contestatar pentru perioada 03.11.2008 – (data emiterii deciziei) – 14.05.2009 (data pronuntarii hotarârii) este nelegala, din punct de vedere juridic si constitutional, acest fiind deja legitimat (angajat) la un alt club de fotbal din data de 25.02.2009.
De asemenea, instanta de fond a plecat de la o premisa gresita, obligând societatea la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate cât si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii si pâna la pronuntarea hotarârii, respectiv data de 14.05.2009 si la plata sumei de 1482,59 lei, cheltuieli de judecata.
Un asemenea rationament este gresit, atât pe plan logic cât si pe plan juridic, pentru urmatoarele considerente:
1. având în vedere prevederile art. 286 din Codul muncii, cererile referitoare la solutionarea conflictelor de munca se judeca în regim de urgenta, alin. (2) – termenele de judecata nu pot fi mai mari de 15 zile.
Cu toate ca acest termen este de 15 zile are natura juridica a unui termen de recomandare relativ, instanta de judecata la primul termen de judecata din data de 05.03.2009 a acordat un nou termen de judecata la data de 14.05.2009 (termen la care s-a solutionat cauza).
Astfel, instanta de fond a acordat un termen de 69 de zile (2 luni si 9 zile) fara a avea o motivatie privind acordarea pentru contestator a unui asemenea termen, obligând astfel societate la plata salariilor indexate, majorate, reactualizate cât si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul pentru aceasta perioada. Aceasta masura dispusa de instanta de fond este total gresita si neîntemeiata, fapt interzis si prin Legea nr. 69/2000, legea educatiei fizice si sportului, actualizata 2009 si prin art. 7 lit. c din Regulamentul FRF.
Referitor la plata sumei de 1482,59 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, si de aceasta data interpretarea instantei de fond este gresita, având în vedere ca aceasta suma fiind nepotrivit de mare pentru valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat. Conform art. 274 alin. 3, judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat.
Fata de cele prezentate, masurile dispuse de instanta de fond nu sunt temeinice si legale, fiind vadit avantajat contestatarul, în de defavoarea (în dauna) societatii FOTBAL CLUB P S.A., având în vedere ca societatea are activitatea suspendata din data de 05.01.2009 din motive economice nu poate efectua plati unui salariat dupa suspendarea activitatii, fapt mentionat si în procesul-verbal încheiat în data de 11.09.2008, depus la dosarul instantei de fond.
Din probatoriul depus la dosarul instantei de fond rezulta ca, pe parcursul derularii contractului, acesta a savârsite abateri disciplinare, care justifica concedierea sa, neindeplinirea obiectivului, slaba pregatire facând imposibila continuarea raporturilor de munca cât si la solutionarea pe cale amiabila, fapt ce a dus si la suspendarea activitatii societatii.
Analizând sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea retine ca recursul formulat de recurenta-pârâta SC FOTBAL CLUB P SA este nefondat, pentru urmatoarele argumente:
Toate aspectele invocate de recurent, in combaterea neîndeplinirii conditiei cercetarii prealabile sunt irelevante.
Potrivit art. 63 din Codul muncii, “concedierea pentru savârsirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii, poate fi dispusa numai dupa îndeplinirea de catre angajator a cercetarii disciplinare prealabile”.
In baza art. 267 alin. 1 din Codul muncii, se sanctioneaza cu nulitatea absoluta masurile dispuse in lipsa efectuarii cercetarii prealabile.
Recurenta nu dovedeste convocarea, în scris, a salariatului de persoana împuternicita de angajator sa realizeze aceasta operatiune, precizându-se obiectul, data, ora si locul întrevederii (art.267 alin. 2 din Codul muncii).
Procesul-verbal din data de 11.09.2008 nu reprezinta un act de cercetare prealabila. Niciun înscris din cele depuse la dosarul cauzei de recurenta nu valoreaza convocare la efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, întrucât prin niciun act comunicat anterior concedierii nu se aduce la cunostinta salariatului ca este supus unei proceduri de cercetare disciplinara.
Ca atare, angajatorul a încalcat flagrant prevederile legale referitoare la convocarea salariatului la efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, care confereau acestuia dreptul la aparare, in faza prealabila.
Totodata, decizia contestata nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încalcate de salariat, mentiuni prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de dispozitiile art. 268 lit. b din Codul muncii.
Toate aspectele de fond invocate de recurenta, chiar daca ar fi reale, nu mai au vreo relevanta, decizia fiind lovita de nulitate, pentru cele aratate anterior.
Faptul ca intimatul este angajat (legitimat) la un alt club de fotbal din data de 25.02.2009, respectiv VP, asa cum rezulta si din fisa sportivului înregistrata la Federatia Româna de Fotbal în data de 01.01.2004 si vizata în 2009 este nerelevant, nici Legea nr. 69/2009 si nici Regulamentul FRF nu impun o interdictie de cumul al salariului, articolul facând referire strict la dreptul de joc la un anumit club.
Intimatul nu e responsabil pentru faptul ca nu s-a putut prezenta in vederea desfasurarea activitatii de portar de fotbal la clubul recurentei, iar acesta trebuia sa obtina venituri dintr-o sursa, in vederea întretinerii sale.
Nici faptul ca S.C FOTBAL CLUB P S.A. a desfiintat echipa de fotbal in data de 13.11.2008 si a suspendat activitatea pe 3 ani nu este relevant, iar in baza art. 78 din Codul muncii, in cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
In ce priveste obligarea la cheltuieli de judecata in suma de 1482,59 lei, s-au dovedit realitatea, necesitatea si, in plus, caracterul rezonabil al cuantumului lor [CEDO, Iatridis împotriva Greciei (reparatie echitabila) [MC], nr. 31.107/96, § 54, CEDO 2000-XI].
Suma nu este nepotrivit de mare in raport de obiectul litigiului, solutionarea sa la cel de-al doilea termen de judecata nefiind un indicator ideal al complexitatii unui dosar.
Termenul rezonabil se apreciaza in functie de mai multe criterii, intre care complexitatea cazului; comportamentul partilor la proces si comportamentul organelor extrajudiciare si al instantelor de judecata, care urmau sa participe la solutionarea cazului.
Ca atare, în baza art. 312 din Codul de procedura civila, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâta SC FOTBAL CLUB P SA, ca nefondat.
