Persoanei juridice angajatoare îi revine obligaţia de a păstra documentele create sau deţinute, în categoria cărora intră statele de plată la care se referă acţiunea reclamantului, iar ca urmare a încetării existenţei sale ca persoană juridică, obligaţia păstrării documentelor create cu valoare practică s-a transmis Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sau direcţiilor judeţene ale acestuia. Deşi normele juridice incidente au fost modificate prin instituirea obligaţiei de păstrare a documentelor cu valoare practică în sarcina Casei Judeţene de Pensii iar ulterior Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, curtea a constatat că nici în prezent nu a operat în concret transmisiunea acestei obligaţii; or consecinţele disputei dintre instituţiile locale din judeţul Sălaj cu privire la păstrarea documentelor, nu pot să se repercuteze negativ asupra foştilor salariaţi îndreptăţiţi să obţină actele necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Secţia I-a civilă, Decizia nr. 1805 din 25 aprilie 2012
Prin sentința civilă nr. 6242 din 21 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins excepția inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Sălaj, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A.A. și a fost obligată pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Sălaj să elibereze reclamantei copii și extrase de pe documentele care atestă vechimea în muncă și sporurile de care reclamanta a beneficiat în calitate de angajată la F.B. Zalău.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat antecesoarei pârâtei eliberarea de copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, pentru perioada în care a lucrat la F.B. Zalău. Răspunsul D.M.P.S. Sălaj a fost acela că solicitarea nu face obiectul activității și atribuțiilor sale, depozitarul documentelor, din perspectiva art. 18 din Legea nr. 16/1996 trebuind să fie Arhivele Naționale.
Poziția astfel exprimată, menținută în întregime și în cursul procesului, arată fără putință de tăgadă că pârâta nu dorește să onoreze solicitarea reclamantei.
Prin urmare, față de acest refuz explicit, și în egală măsură, actual, acțiunea reclamanților nu poate fi paralizată prin faptul că aceștia nu ar fi urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 ori pentru că acțiunea a fost introdusă după trecerea termenului de 6 luni sau 1 an, statornicit în Legea nr. 554/2004.
De altfel, prezentul litigiu nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 554/2004, reclamanta neavând calitatea de persoană vătămată în sensul art. 2 alin. (1) lit. a( din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care refuzul de a emite o adeverință cu mențiunile solicitate nu poate fi asimilat cu un act administrativ vătămător, așa cu este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. c).
Pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Sălaj este depozitara documentelor solicitate de către reclamanți, prin urmare nu poate susține că nu ar avea calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanții nu ar putea solicita documente de la o instituție a statului care nu le deține.
în aceiași ordine de idei, pârâta Direcția Județeană Sălaj a Arhivelor Naționale, care nu deține aceste documente, nu poate fi obligată a le elibera chiar dacă, potrivit art. 18 din Legea nr. 16/1996, în cazul desființării unei persoane juridice documentele cum sunt cele solicitate de reclamanți trebuie preluate de Arhivele Naționale.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut că la data de 8 ianuarie 2004 D.D.F.S.S. Sălaj (a cărei succesoare este D.M.P.S. Sălaj) a procedat la recepția actelor care generează relații de pensii din cadrul S.C. Filatura S.A. Zalău, sens în care s-a încheiat un proces-verbal de recepție, aflat la fila 419 în dos. acvirat pe cale scurtă).
După această preluare, pârâta D.M.P.S. Sălaj a inițiat o corespondență oficială cu diverse instituții ale statului, cu scopul declarat ca acestea să preia arhiva S.C. F.B. S.A.
Astfel, pârâta D.M.P.S. Sălaj s-a adresat cu memorii Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcției Județene Sălaj a Arhivelor Naționale, Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale precum și Casei Județene de Pensii Sălaj.
Aceste demersuri au rămas însă fără rezultat astfel că și în prezent documentele care atestă stagiile de cotizare ale angajaților fostei S.C. F.B. S.A. Zalău (pentru care s-a dispus lichidarea judiciară) se află în păstrarea pârâtei D.M.P.S. Sălaj a cărei atribuții au fost preluate de pârâta de rândul 1.
Prin urmare, refuzul pârâtei de rândul de a elibera copii ale actelor necesare reclamanților pentru reglementarea raporturilor lor cu Casa Județeană Sălaj este nejustificat.
Abilitarea legală a pârâtei Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Sălaj ori a unei alte instituții a statului de a depozita documentele relative la stagiile de cotizare ale reclamanților se constituie într-o dispută care nu are legătură cu solicitarea reclamanților și care nu poate să lezeze interesele legitime ale acestora.
Pentru cele ce preced, în baza art.18 din Legea nr. 16/1996 instanța a admis acțiunea reclamantei.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția Județeană pentru Prestații Sociale SĂLAJ solicitând admiterea recursului și desființarea sentinței ca nelegală și netemeinică.
în motivarea recursului a invocat necompetența completului de litigii de muncă deoarece soluționarea cauzei intră sub incidența Legii nr.554/2000 – legea contenciosului administrativ.
Arată că reclamanta nu a fost salariata instituției și nici DMPS/ AJPS SĂLAJ nu este succesoarea în drepturi a fostei SC F.B. Zalău, societate desființată în anul 2001. De asemenea, cererea reclamantei nu a intrat nici sub incidența Legii nr. 19/2000 și nici a Legii nr. 263/2010 privind sistemul de pensii. în consecință, solicitarea reclamantei se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care solicită admiterea recursului formulat.
La pronunțarea sentinței instanța de judecată a încălcat în mod evident prevederile Legii nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a vizat refuzul unei instituții publice, a fostei Direcții de Muncă, respectiv a Agenției Județene pentru Prestații Sociale Sălaj, ca succesoare în drepturi a acesteia (Direcția de Muncă a fost desființată în luna decembrie 2009, iar patrimoniul și o parte din atribuțiile acesteia au fost preluate de AJPS Sălaj) de a elibera copii după statele de plată și alte asemenea documente din care să reiasă sporurile de care a beneficiat în această unitate.
Cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost tardiv formulată, așa cum reiese chiar din conținutul acestei, respectiv că s-a adresat DMPS Sălaj în anul 2008, iar răspunsul i-a fost comunicat prin adresa nr. 342/ FS din 09.12.2008
Potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ «înainte de a se adresa instanței de administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.» «Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b)data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art.2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
Lipsa calității procesuale pasive a pârâtei AJPS Sălaj.
Prin adoptarea Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia europeană și Fondul Monetar Internațional, direcțiile de muncă și protecție socială au fost desființate, ca urmare a comasării prin absorbție de către Agenția Națională pentru Prestații Sociale. Drept urmare, în data de 26 noiembrie 2009 a fost publicată în MO nr. 810 H.G. nr. 1384 din 18 noiembrie 2009 pentru modificarea și completarea Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.285/2008, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric. Potrivit art. II din H.G. nr. 1384/2009 „începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, direcțiile de muncă și protecție socială județene și a municipiului București, servicii publice deconcentrate ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu personalitate juridică, se desființează, activitatea acestora fiind preluată de către Agenția Națională pentru Prestații Sociale, prin agențiile județene de prestații sociale și a municipiului București.”
Potrivit prevederilor H.G. nr. 1285/2008 cu modificările și completările ulterioare:
Agențiile teritoriale au în principal atribuții: în domeniul organizatoric; în domeniul financiar; în domeniul evidenței și raportării; în domeniul comunicării și informării; în domeniul reprezentării; în domeniul sistemului de informații.
AJPS Sălaj preluând o parte din atribuțiile fostei DMPS SĂLAJ nu are atribuții legate de eliberarea de adeverințe din care să reiasă sporurile de care a beneficiar în calitate de salariat a fostei SC F.B. SA Zalău.
Preluarea acestei arhive s-a făcut în urma adresei nr 53853 din 28.05.2001 a Ministerului Muncii aflată în dosarul nr. 1354/2000 pentru declararea falimentului SC F.B. SA Zalău. Astfel, în Legea nr. 16/1996-Legea Arhivelor Naționale în forma inițială a fost instituită obligația ca „în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile individuale ale cetățenilor vor fi depuse la Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau la direcțiile județene ale acestuia”. Numai ulterior, prin Legea nr. 358/2002, Legea Arhivelor Naționale a fost modificată în sensul că „în cazul desființării unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotiza re la asigurările sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de către casele județene de pensii.”
în perioada de la intrarea în vigoare a Legii nr. 16/1996 și până la apariția Legii nr. 358/2002, structura organizatorică a Ministerului Muncii a suferit modificări esențiale, în sensul desprinderii din cadrul direcțiilor generale de muncă și protecție socială a caselor județene de pensii.
Prin adoptarea H.G. nr. 51/2003 privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor și/sau deținători de documente persoane juridice, care s-au desființat, casele de pensii aveau obligația de a prelua „documentele cu valoare practică, referitoare la stagiile de cotizare realizate de asigurați în sistemul public de pensii ale creatorilor de documente, care în condițiile legii, se desființează, se preiau de casele teritoriale de pensii în raza cărora și-au avut sediul aceștia” « Documentele ce urmează a fi preluate de casele teritoriale de pensii sunt statele de plată a salariilor și centralizatoarele acestora, corespunzătoare întregii perioade de activitate a angajatorului, precum și documentele care atestă încadrarea locurilor de muncă în grupa I sau” de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite de muncă». La solicitarea DMPS Sălaj, Casa de Pensii Sălaj cât și Casa Națională de Pensii au refuzat preluarea acestei arhive motivând lipsa de spațiu și de personal, iar mai apoi că se așteaptă modificarea Legii nr. 16/1996, modificare ce s-a produs în anul 2006.
Extinderea aplicării Legii nr. 16/1996, respectiv obligarea AJPS Sălaj la eliberarea unor astfel de adeverințe ar duce la blocaje în activitatea instituției, întrucât nu dispune de spațiu și nici de personal specializat (numărul total de salariați ai AJPS SĂLAJ este de 20 de persoane). Activitatea prevăzută de Legea Arhivelor Naționale presupune existența unui personal calificat în profesia de arhivar, întrucât documentele trebuie manipulate, arhivate și gestionate.
Având în vedere lipsa unui act normativ în vigoare, prin care AJPS Sălaj să fie obligată la eliberarea de acte referitoare la stagiile de cotizare a foștilor salariați ai SC F.B. SA Zalău, precum și lipsa de personal specializat în a elibera asemenea documente, solicită respingerea acțiunii pe motivul lipsei calității procesuale pasive a recurentei.
Recursul este nefondat.
1) Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Județeană de Prestații Sociale Sălaj, obligarea acesteia la eliberarea unor documente care atestă veniturile realizate în muncă, inclusiv sporurile aferente.
Competența instanței de contencios administrativ este atrasă în condițiile Legii nr. 554/2004, relevante în soluționarea speței fiind dispozițiile art. 8 alin. (1) din acest act normativ, potrivit cărora instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar ca urmare a refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri de către o autoritate publică.
Dispozițiile legale menționate anterior trebuie coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, care definesc autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Rezultă din dispozițiile legale citate anterior că, pentru a fi în prezența unui litigiu de contencios administrativ de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ, refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri trebuie să vină din partea unei autorități publice, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, care acționează în regim de putere publică.
Raportând cele reținute anterior la prezenta speță, Curtea constată că recurenta-pârâtă nu s-a comportat ca o autoritate publică, în sensul celor reținute anterior, respectiv nu a acționat în regim de putere publică. Reclamantul s-a adresat recurentei-pârâte cu solicitarea de a elibera copii de pe statele de plată în calitatea acesteia de depozitară temporară a arhivei SC Filatura Bumbac SA Zalău, societate desființată, temeiul cererii reclamantului fiind tocmai dispozițiile art. 40 alin. (2) Codul muncii, care obligă angajatorii să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Prin urmare, recurenta neacționând în regim de putere publică, ci având doar calitatea de depozitară temporară a arhivei fostului angajator al reclamantului, refuzul acesteia de a elibera documentele solicitate nu poate fi considerat un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, refuz care să vină din partea unei autorități publice, în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu poate atrage, în speță, competența instanței de contencios administrativ.
2) Dispoziția primei instanțe de obligare a pârâtei la eliberarea către reclamantă a tuturor documentelor deținute referitoare la veniturile salariale realizate de reclamant în perioada în care a fost angajat la SC F.B. SA, nu poate fi interpretată, contrar aserțiunii recurentei, ca o predare către reclamant a întregii arhive a SC F.B. SA.
O atare interpretare susținută de pârâtă în sprijinul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ. nesocotește că obiectul acțiunii îl reprezintă eliberarea unei adeverințe privind activitatea reclamantului, precum și că documentele pe care pârâta trebuie să le elibereze reclamantului sunt cele care se referă doar la persoana acestuia.
Prin urmare în mod evident își va putea îndeplini această obligație prin eliberarea unei adeverințe cuprinzând datele și informațiile referitoare la activitatea desfășurată de reclamant pe baza documentelor deținute și verificabile.
3) Tot astfel este evident că perioada în care reclamanta și-a desfășurat activitatea la SC F.B. SA este anterioară intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, act normativ care este bazat pe principiul contributivității și reglementează rolul Casei Județene de Pensii de a atesta plata contribuțiilor sociale.
Or în raport de perioada la care se referă acțiunea reclamantei anterioara datei de 1.04.2001, sunt incidente în cauză dispozițiile Decretului nr. 389/1972, care prin art. 1 și art. 3 stabilește că angajatorul depune contribuția de 15% asupra câștigului brut, ceea ce semnifică sub acest aspect probatoriu că deține documentele justificative ale acestei operațiuni care fac parte din arhiva preluată de pârâtă.
Prin urmare, pârâta își va putea executa obligația privind stagiul de cotizare prin menționarea plății contribuțiilor datorate asupra veniturilor realizate de reclamant, conform Decretului nr.389/1972, în măsura în care rezultă acest aspect din documentele deținute.
4) Nefiind incidente prevederile Legii nr. 554/2004, conform considerentelor expuse în cadrul analizei primului motiv de recurs, demersul judiciar al reclamantei nu este supus procedurii prealabile reglementate de actul normativ invocat.
5) Reclamanta este îndreptățită conform art. 40 alin. (2) lit. h) Codul muncii, să obțină de la fostul angajator „toate documentele care atestă calitatea ei/lui de salariat”.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr.16/1996 a Arhivelor Naționale, persoanei juridice angajatoare îi revine obligația de a păstra documentele create sau deținute, în categoria cărora intră statele de plată la care se referă acțiunea reclamantului.
Această obligație îi revenea fostului angajator al reclamantei, respectiv SC F.B. SA, însă ca urmare a încetării existenței sale ca persoană juridică în anul 2001, obligația păstrării documentelor create cu valoare practică s-a transmis în temeiul art. 18 din Legea nr. 16/1996 Ministerului Muncii și Protecției Sociale sau direcțiilor județene ale acestuia.
Deși norma juridică menționată anterior a fost modificată prin instituirea obligației de păstrare a documentelor cu valoare practică în sarcina Casei Județene de Pensii Sălaj, iar ulterior Direcției Județene Sălaj a Arhivelor Naționale, Curtea constată că nici în prezent nu a operat în concret transmisiunea acestei obligații; or, consecințele disputei între instituțiile locale din județul Sălaj cu privire la păstrarea documentelor nu pot să se repercuteze asupra foștilor salariați, îndreptățiți să obțină actele necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Prin urmare, în prezent Agenția Județeană de Prestații Sociale Sălaj are obligația eliberării actelor solicitate în calitate de succesor legal al fostului angajator în obligația de păstrare a documentelor cu valoare practică, precum și de deținător faptic ala acestei arhive.
în raport de aceste considerente, este irelevantă pretinsa lipsă a atribuțiilor legale ale pârâtei în raport de prevederile H.G. nr. 1285/2008, deoarece obligația sa de eliberare a datelor solicitate de reclamantă nu rezidă din dispozițiile pe care le invocă, ci din prevederile Legii nr. 16/1996, coroborate cu împrejurarea deținerii faptice a arhivei fostului angajator,
De asemenea, recunoașterea dreptului reclamantei nu este condiționată de existența mijloacelor materiale ale pârâtei pentru eliberarea actului, astfel încât excepția lipsei calității procesuale nu este întemeiată.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
