Instanţa de judecată nu poate obliga angajatorul să elibereze salariatului său o adeverinţă din care să rezulte o altă situaţie decât cea reală în care acesta s-a aflat într-o anumită perioadă. Chiar dacă în această perioadă salariatul ar fi putut beneficia de o anumită grupă de muncă, dar, în fapt, nu i s-a recunoscut grupa de către unitate, întrucât nu au fost făcute demersuri în acest sens, instanţa nu poate ea să constate că în acea perioadă salariatul ar fi putut să i se recunoască grupa de muncă şi să oblige societatea să elibereze o adeverinţă care să nu ateste o situaţie reală.
Decizia civilă nr.626/12.03.2012 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea formulată reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că au lucrat ca tehnicieni dentari în cadrul Spitalului, activitate care se încadrează în grupa a II-a de muncă, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Motivându-şi în fapt acţiunea, au arătat că au fost încadrate în calitate de tehnician dentar în cadrul instituţiei pârâte.
Începând cu anul 2007 prin modificarea Legii nr. 19/2000, pentru salariaţii care au lucrat în grupele I şi II de muncă, la se acordă puncte suplimentare. Deoarece se apropie de vârsta de pensionare, au solicitat fostului angajator eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că au prestat muncă în grupa a II-a de muncă.
Prin adresele nr. 000, nr. 000 şi nr. 000, fostul angajator a răspuns că nu poate elibera astfel de adeverinţe, deoarece activitatea prestată nu a fost supusă certificării prin buletine de determinare a noxelor, iar pe de altă parte unitatea a virat CAS pentru grupa a III-a de muncă şi nu pentru grupa a II-a.
Reclamantele au solicitat să se reţină că de la pârâtă s-au transferat la Spitalul S., unde în baza Ordinului nr. 50/1990, anexa 2, poziţia nr. 34 au fost încadrate în grupa a II-a de muncă şi că pârâta a eliberat adeverinţe similare cu grupa a II-a de muncă pentru alţi angajaţi care au prestat o muncă identică.
Instanţa de fond a respins acţiunea reţinând următoarele:
Potrivit art. 20 din Decretul Lege nr. 68/1990, locurile de muncă care se încadrau la grupele I şi II de muncă pentru perioada 1969-1990 urmau a fi stabilite de MM şi MS la propunerea miniştrilor.
În baza art. 2 din Decretul Lege nr. 68/1990 s-a emis Ordinul nr. 50/1990 privind locurile de muncă care se încadrează în grupele I şi II de muncă.
Anexa 2, punctul 34 la acest Ordin în forma iniţială, dar şi după modificare nu prevede că activitatea tehnicianului dentar se încadrează în grupa a II-a de muncă. În acest sens este şi adresa nr. 43/G/2926/25.10.1999 a Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Potrivit art. 5 din Ordinul 50/1990 „existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe, trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele MS sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări, trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii, care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal”.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I şi II de muncă se face către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de micro-climat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare).
În cazul reclamantelor nu s-a dovedit că s-au efectuat aceste determinări cerute de lege, pentru a fi încadrate în grupa a II-a de muncă, iar simpla existenţă a condiţiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate nu este un motiv pentru acordarea automată a grupei a II-a de muncă, pentru aceasta fiind necesară ca activitatea prestată să fie menţionată de Ordinul 50/1990, dar şi îndeplinirea procedurii prevăzută de acelaşi Ordin.
Faptul că în cazul altor tehnicieni dentari, pârâta a emis adeverinţe prin care le-a recunoscut greşit că au lucrat în grupa a II-a de muncă, că următorul angajator a emis adeverinţe în care le-a recunoscut grupa a II-a de muncă, nu poate fi extins şi asupra reclamantelor, deoarece nu are nicio bază legală, iar egalitatea în faţa legii presupune respectarea şi aplicarea corectă a acesteia.
Concluzionând, Ordinul 50/1990, invocat ca temei de drept al acţiunii, nu enumeră activitatea de tehnician dentar ca fiind inclusă în grupa a II-a de muncă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a celor de ordine publică conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Reclamantele solicită obligarea pârâtului la eliberarea unei adeverinţe care să ateste faptul că perioada în care au desfăşurat activitate în această unitate spitalicească, în calitate de tehnicieni dentari, se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Reclamantele fac referire la perioada 1977 – 1988. Au invocat dispoziţiile Ordinului nr. 50/90.
Conform dispoziţiilor Ordinului nr. 50/05.03.1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, în anexele 1 şi 2 sunt prevăzute activităţile şi categoriile profesionale ce se încadrează în grupele I şi II. Încadrarea în grupele I şi II de muncă se va face în situaţia în care, cu toate măsurile luate de unitate existente la locurile (activităţile, meseriile, funcţiile) prevăzute în aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut în Normele de protecţia muncii. Existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele MS sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere, infectare, etc.). Încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50 %, iar pentru grupa II cel puţin 70 % din programul de lucru.
Conform punctului 14 pentru perioada lucrată între 01.01.1976 şi 31.12.1989 încadrarea în grupele I şi II de muncă, de asemenea, nu este condiţionată de existenţa buletinelor de determinare a noxelor. Sunt necesare determinări de noxe la apariţia Ordinului nr. 50/1990 şi dacă se încadrează în condiţiile pentru încadrarea în grupa I şi II de muncă se acordă grupa şi pentru perioada anterioară apariţiei Ordinului nr. 50/1990.
În cauza de faţă, conform adresei nr. unitatea, pârâtă nu a fost supusă certificării prin buletine de determinare a noxelor vizate de ITM. Este adevărat că unitatea se află în culpă în această situaţie pentru că nu a făcut determinări de noxe, dar şi salariaţii prin Sindicat puteau cere acest lucru la momentul apariţiei Ordinului nr. 50/1990.
Faptul că unitatea a eliberat astfel de adeverinţe altor salariaţi nu are relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze decât sub aspectul relei credinţe a pârâtei, însă aceasta nu poate constitui temei legal.
La fel şi plata contribuţiilor cu titlu de CAS nu are relevanţă în prezenta cauză avânt în vedere perioada în discuţie 1977-1988 pentru acordarea unei astfel de adeverinţe.
Acţiunea de faţă nu este o acţiune în despăgubiri civile datorate pe a reclamantelor în raport cu alte persoane aflate în aceeaşi situaţie şi care au fost tratate diferit, astfel aspectul că societatea a eliberat adeverinţe unor persoane aflate în situaţii similare/identice nu are relevanţă în cauză pentru soluţionarea acţiunii.
Obiectul acţiunii de faţă constă în a elibera o adeverinţă care să ateste o situaţie reală aşa cum rezultă ea din documentele unităţii. Pârâta răspunde pentru datele eliberate prin adeverinţe şi nu poate atesta prin acte o altă situaţie decât cea reală, există. Astfel că nu are importanţă faptul că activitatea de tehnician dentar se încadrează la punctul 23 anexa 2 din ordin atât timp cât în fapt acestor persoane nu li s-a acordat grupa de muncă a II-a la apariţia Ordinului nr. 50/1990.
