C. muncii, art. 45-47, art. 189, art. 194,
art. 195, art. 287
■ Situaţia în care salariatul a efectuat un stagiu de formare profesională cu o durată mai mare de 60 zile, cu scoaterea din activitate pentru o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului de lucru, costurile ocazionate de această participare fiind suportate de angajator, nu reprezintă o detaşare la compania gazdă.
■ Deşi în anexa contractului individual de muncă se utilizează noţiunea de „detaşare”, în cuprinsul actului adiţional se menţionează expres că deplasarea salariatului se efectuează în scopul formării profesionale, iar probele administrate atestă efectuarea unui stagiu de formare profesională de către salariat, iar nu prestarea muncii în interesul companiei gazdă.
■ Obligaţia de rambursare a costurilor suportate de angajator cu formarea profesională nu este condiţionată de obţinerea unor atestate sau certificate de competenţă profesională, fiind suficientă dovada parcurgerii stagiului de formare profesională.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 3540/R din 24 septembrie 2008, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1564 din data de 27.02.2008, pronunţată de cătrc Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII I-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis cererea de chemare în judceată formulată de reclamanta SC I. T.R. & CO SCS, în contradictoriu cu pârâtul B.N., aşa cum a fost restrânsă şi s-a obligat pârâtul la plata sumei de 8.121,02 euro, reprezentând cheltuieli de formare profesională.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, potrivit contractului individual de muncă, pârâtul a fost angajatul reclamantei pe durată nedeterminată, îndeplinind funcţia de programator. S-a avut în vedere că Anexa nr. 3 care se referă la formarea profesională stipulează obligaţia salariatului care a beneficiat de cursuri de formare profesională, ce au o durată de cel puţin 60 de zile şi care presupune scoaterea din activitate pe o perioadă de cel puţin 25% din durata normală a timpului de lucru, de a rambursa angajatorului costurile formării profesionale în valoare de 10.000 euro, în cazul în care are
iniţiativa încctării contractului individual de muncă sau a fost conccdiat din motive imputabile, înainte de împlinirea termenului de 3 ani de la data finalizării cursului de formare profesională.
Astfel, s-a arătat că modalităţile de formare profesională sunt enumerate la art. 189 C. muncii, printre acestea numărându-se şi stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă, precum şi stagii de practică şi specializare în ţară şi străinătate. Drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţia salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională se stabilesc prin acordul părţilor, acord realizat, în speţă, prin semnarea anexei nr. 4 a contractului individual de muncă.
S-a constatat că susţinerea pârâtului în sensul că acest acord nu a fost realizat, întrucât nu s-a încheiat act adiţional, nu poate fi reţinută de instanţă, atâta timp cât părţile au semnat contractul individual de muncă cu anexele respective, anexe ce fac parte integrantă din contractul individual de muncă şi încheierea unui act adiţional nici nu-şi avea rostul, în condiţiile în carc aspectele privind formarea profesională a pârâtului erau prevăzute chiar în anexele contractului individual de muncă.
De altfel, din actelc de la dosar reiese că reclamanta practica formarea profesională a salariaţilor prin stagii de adaptare profesională la cerinţelc postului şi ale locului de muncă sub forma stagiilor de practică şi specializarc în străinătate. In acest sens, pârâtul a început activitatea la data de 01.05.2006, iar la data de 03.05.2006, deja urma să plece la I. Austria în scopul formării profesionale.
Deşi anexa nr. 4 la contractul individual de muncă face referire la detaşare, în fapt, a operat suspendarea contractului individual de muncă, având în vedere că stagiul de formare profesională la care a participat pârâtul s-a efectuat cu scoaterea integrală din activitate a acestuia, care a beneficiat de o indemnizaţie plătită de angajator, iar drepturile băneşti ar fi trebuit să fie achitate de societatea unde a fost detaşat, şi nu de angajator.
Prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul recunoaşte că drepturile salariale nu au fost plătite de angajator, acesta achitând şi transportul tur-retur, însă susţine că a fost detaşat şi nu a urmat un curs de formare profesională, apărare ce nu a fost primită, faţă de motivele arătate mai sus şi faţă de împrejurarea că din înscrisurile numite ,/aport săptămânal stagiar Bucureşti” reiese că pârâtul a participat la module de formare profesională.
S-a mai reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că pârâtul a beneficiat de un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile, cu scoatcrea din activitate pentru o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului de lucru, costurile ocazionate de această participare fiind suportate de angajator.
In speţă, pârâtul a părăsit societatea reclamantă din motive imputabile lui, înainte de împlinirea termenului de 3 ani de la data absolvirii stagiului de formare profesională, prevăzut atât în dispoziţiile art. 195 alin. (1) C. muncii, cât şi în anexa nr. 4 la contractul individual de muncă, împrejurare faţă de care instanţa a constatat că acesta datorează reclamantei suma de 8.121,02 euro, conform fişei de calcul întocmite de reclamantă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat pârâtul, criti-când-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Recurentul-pârât a fost angajat al intimatci-reclamante în calitate de programator cu începere din data de 1.05.2006, raporturile de muncă dintre părţi încetând ca urmare a demisiei salariatului. Prin Anexa nr. 3 la contractul individual de muncă, intitulată „Clauza privind formarea profesională la contractul individual de muncă din 1.05.2006”, angajatorul se obliga să asigure salariatului cursuri de formare profesională, costurile aferente acestora urmând a fi suportate de către angajator. Totodată, părţile au stipulat că „în cazul în care salariatul, care a beneficiat de cursuri de formare profesională ce au durat cel puţin 60 de zile şi care au determinat scoaterea din activitate pe o perioadă de cel puţin 25% din durata normală a timpului de lucru, părăseşte societatea din motive imputabile lui, el va fi obligat să ramburseze angajatorului costurile formării profesionale în valoare de 10.000 euro, reprezentând, de exemplu, cheltuieli de călătorie, diurna, costurile de formare profesională globală, cazare, costuri echipamente. Suma de restituit se va reduce în proporţie de 1/36 pentru fiecare lună în care salariatul a prestat în favoarea angajatorului pe baza contractului individual de muncă. După trecerea unei perioade de 3 ani de la data terminării cursurilor de formare, în cazul în care salariatul se decide să părăsească societatea, el nu va mai fi obligat să ramburseze angajatorului costurile formării profesionale, indiferent de motivul ce a stat la baza terminării contractului său individual de muncă”.
Potrivit Anexei nr. 4 la acelaşi contract individual de muncă, intitulată „Scrisoare de detaşare”, părţile au convenit de comun acord ca recurentul-pârât să fie detaşat de către compania I.T. R. & CO (compania mamă) la I. Austria (compania gazdă), în funcţia de programator, de la 3.05. la 31.10.2006, prin „On Job Training” înţelegându-se transferul temporar al unui salariat la o altă companie aparţinând Grupului sau la orice altă companie având legături cu I., în scopul formării profesionale. Prin art. 3 din aceeaşi anexă, părţile au stabilit că „în timpul detaşării în scopul formării profesionale, salariatul este considerat vizitator şi, în consecinţă, contractul său individual de muncă şi condiţiile de remunerare rămân în vigoare şi pe durata perioadei de pregătire profesională nu va încheia un contract de muncă cu compania gazdă”.
înainte de împlinirea perioadei de 3 ani de la terminarea formării profesionale la I. Austria, pârâtul-recurent şi-a dat demisia, motiv pentru care, prin cererea dedusă judecăţii, intimata-reclamantă a solicitat instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 8.121,02 curo, reprezentând cheltuieli de formare profesională, în temeiul prevederilor art. 195 C. muncii şi anexa nr. 4 la contractul individual de muncă.
Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 195 C. muncii. Astfel, prima instanţă a reţinut judicios că recurentul-pârât a efectuat un stagiu de formare profesională cu o durată mai marc de 60 zile, în perioada 15.05.2006 –
31.08.2006, în Austria, la I. Austria, cu scoaterea din activitate pentru o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului de lucru, costurilc ocazionatc de această participare fiind suportate de angajator.
Curtea nu poate primi susţinerea recurentului-pârât în sensul că a fost detaşat la compania gazdă din Austria, întrucât interpretarea convenţiilor se face, potrivit art. 977 C. civ., „după voinţa comună a părţilor, şi nu după sensul literal al termenilor”. Astfel, deşi prin Anexa nr. 4 la contractul individual de muncă se utilizează noţiunea de „detaşare”, în cuprinsul acestui act adiţional se menţionează expres că deplasarea pârâtului în Austria, cu începere din 3.05.2006, se efectuează în scopul formării profesionale, intenţia evidentă a părţilor fiind efectuarea unei formări profesionale a recurentului-pârât. De adăugat că părţile au convenit de comun acord prin clauzele anexei citate atât beneficiile acordate înainte de începerea misiunii de formare profesională, cât şi cazurile de încetare a formării profesionale.
Detaşarea la care face referire recurentul-pârât este, potrivit art. 45 C. muncii, „actul prin carc se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul
cxecutării unor lucrări în interesul acestuia”. Salariatul detaşat arc dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de detaşare, carc se acordă, potrivit art. 47 C. muncii, de cătrc angajatorul la carc s-a dispus detaşarea.
în speţă, nu există un act prin care să se dispună schimbarea temporară a locului de muncă din dispoziţia intimatei-pârâte la compania gazdă I. Austria, în scopul executării unor lucrări în interesul acesteia din urmă. Din contră, prin art. 3 din Anexa nr. 4 la contractul individual de muncă, părţile au prevăzut că, în perioada de formare profesională, recurentul-pârât este considerat vizitator, fiind în vigoare contractul său individual de muncă şi condiţiile de remunerare. S-a specificat expres în articolul amintit că pe durata perioadei de pregătire profesională recurentul-reclamant nu va încheia un contract de muncă cu compania gazdă.
De adăugat că I. Austria nu a plătit recurentului-reclamant indemnizaţia de detaşare, pentru a fi reţinută aplicabilitatea prevederilor art. 45-47 C. muncii, intimata-reclamantă fiind cea care a suportat integral toate costurile formării profesionale, inclusiv salariul, costurile
pregătirii, costurile călătorici. împrejurarea că I. Austria s-a preocupat de obţinerea vizei pentru pârât reprezintă o dovadă a colaborării dintre compania mamă şi compania gazdă, iar nu îndeplinirea unei obligaţii asumate faţă de un salariat detaşat.
Recurentul-pârât, nou angajat în firmă, trebuia să se integreze în sistemul I., să-şi însuşească procedurile de lucru stabilite şi integrate de compania mamă, să-şi însuşcască tehnicile de lucru cu echipamentele folosite în activitatea curentă. Astfel, acesta a efectuat un stagiu de formare profesională, iar din analiza rapoartelor săptămânale întocmite de către recurentul-reclamant, în calitate de stagiar, pentru a fi trimise îndrumătorului său, managerului şi reprezentantului resurse umane, rezultă în ce a constat efectiv formarea profesională efectuată în Austria, respectiv: introducere şi instrucţiuni TCL; Curs Highway, adăugare de metode alternative pentru testarea PMA 5110 la planul de testare de concepţie, testarea noului simulator SP35; simularea unui banc de probă pentru 12C, compararea prezentării implementării 12C şi a implementării 12C standard, instruire VHDL; studierea interferenţei 12C în 5159; Pregătirea Frontend; Pregătirea cu instrumente în UNIX; testare temporizatoare; diagrame de flux pentru ROM etc.
Documentele amintite atestă în mod incontestabil efectuarea unui stagiu de formare profesională de cătrc recurcntul-pârât, iar nu prestarea muncii în interesul companiei gazdă – I. Austria, cum se susţine prin
cercrca de recurs. Ca atare, prima instanţă corect a dat eficicnţă acestor mijloace de probă şi a apreciat ca nesincerc răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului. Scoaterea din activitate a pârâtului rezultă din analiza aceloraşi rapoarte săptămânale întocmite chiar de către recurentul-reclamant, în care sunt enunţate activităţile sale desfăşurate în fiecare săptămână.
Curtea consideră că obligaţia de rambursare a costurilor suportate de angajator cu formarea profesională, în temeiul art. 195 alin. (3) C. muncii şi al prevederilor Anexelor nr. 3 şi nr. 4 ale contractului individual de muncă, nu este condiţionată de obţinerea unor atestate sau certificate de competenţă profesională, fiind suficientă dovada parcurgerii stagiului de formare profesională.
Formarea profesională a salariaţilor se poate realiza, potrivit art. 189 C. muncii, prin următoarele forme: a) participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din ţară sau din străinătate; b) stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă; c) stagii de practică şi specializare în ţară şi în străinătate; d) ucenicie organizată la locul de muncă; e) formare individualizată; f) alte forme de pregătire convenite între angajator şi salariat. Prin dispoziţiile art. 195 alin. (1) C. muncii, incidente în cauză, se stipulează că „salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condiţiile art. 194 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională”, fără a se face distincţia invocată de către recurentul-reclamant între cursurile de formare profesională şi stagiile de formare profesională.
Ca atare, prima instanţă corect a admis acţiunea dedusă judecăţii, prin aplicarea prevederilor art. 195 C. muncii, coroborat cu dispoziţiile anexelor nr. 3 şi nr. 4 ale contractului individual de muncă, salariatul având obligaţia de a returna cheltuielile suportate de angajator pentru efectuarea cursurilor ori stagiilor de formare profesională, în ipoteza în care denunţă unilateral contractul, înainte de expirarea unui termen de 3 ani de la terminarea formării profesionale.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea a apreciat că angajatorul a dovedit în cauză, în conformitate cu prevederile art. 287 C. muncii, atât efectuarea stagiului de formare profesională pe durata şi în condiţiile legii, cât şi prejudiciul reprezentat de cheltuielile ocazionate cu pregătirea salariatului.
