Cuantumul despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate nu poate fi diminuat cu suma egală cu drepturile salariale încasate de salariat în baza unui contract temporar de muncă, dată fiind natura juridică diferită a acestora.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1403 din 12 iulie 2012
Prin sentința civilă nr. 262/27.02.2012 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 5089/103/2010 a fost admisă contestația precizată formulată de către contestatoarea T.R. și intimata D.J.T.S. Neamț și în consecință: a fost anulată decizia nr. 24 din 19.10.2010 emisă de intimată; s-a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă; a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii până la data reintegrării efective.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției civile a Tribunalului Neamț sub nr. 5089/103/2010 și precizată ulterior, contestatoarea T.R. a chemat în judecată pe intimata D.J.T.S. Neamț pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, să se anuleze decizia de concediere nr. 24/19.10.2010, să se dispună reintegrarea și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 20.10.2010 și până la reintegrare.
în motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a fost angajată pe bază de concurs, prin contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la fosta A.T.T.Ș. Neamț începând cu data de 19.02.2003, pe funcția de IA.
Ulterior a deținut, din data de 15.09.2003 până la data de 14.12.2005, și funcția de contabil-șef, după care a revenit pe postul de contabil IA, neavând studii superioare; această funcție a fost ocupată de o persoană cu studii superioare, prin concurs.
Fosta A.T.T.Ș. și-a schimbat denumirea în D.J.T. Neamț, iar prin O.G. nr. 15/2010 s-a reorganizat și în prezent se numește D.J.T.S. Neamț (prin fuziunea fostei Direcții pentru Tineret cu Direcția de Sport). A arătat că și înainte de desfacerea contractului individual de muncă avea funcția de referent IA (IA fiind treapta de salarizare).
Forul superior, respectiv A.N.S.T. București, a întocmit un nou stat de funcții.
A mai arătat contestatoarea că decizia de desfacere a contractului de muncă nu conține elemente care să justifice măsura, că aceasta a fost luată de directorul instituției datorită unor stări conflictuale.
Prin încheierea din 7.03.2011 dosarul a fost scos de pe rolul Secției civile și înaintat spre competentă soluționare Secției de administrativ, pe considerentul că, la data desfacerii contractului de muncă, contestatoarea avea calitatea de funcționar public.
Prin sentința civilă nr. 176/CA/14.06.2011 instanța a admis acțiunea contestatoarei, a dispus anularea deciziei nr. 24 din 19.10.2010 emisă de D.J.S.T. Neamț, reintegrarea reclamantei pe funcția publică corespunzătoare postului ocupat la data emiterii deciziei și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale corespunzătoare, începând cu data de 20.10.2010 și până la reintegrare.
D.J.S.T. Neamț a promovat recurs. Acesta a fost soluționat de instanța ierarhic superioară, fiind admis prin decizia civilă nr. 1665/2011, sentința civilă nr. 176/CA/2011 a instanței de fond a fost casată, iar cauza trimisă spre competentă soluționare la Tribunalul Neamț, Secția I civilă.
în rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 5089/103/2010.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei contestate prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, s-a constatat că aceasta este nulă absolut fiind emisă cu încălcarea prevederilor imperative ale Codului muncii care prevăd îndeplinirea unor condiții de fond și formă la luarea unei astfel de măsuri.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 74 C.muncii (în vigoare la data emiterii deciziei de concediere) decizia trebuia să cuprindă în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere;
d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
Or, examinând actul contestat s-a constatat că acesta nu conține niciunul dintre elementele sus-menționate, nu este motivat, instituția publică neevidențiind motivele care au determinat încetarea raportului de muncă și considerentele pentru care i s-a aplicat contestatoarei respectiva măsură.
Față de lipsa motivării actului nu au putut fi analizate criteriile de emitere, respectiv dacă acestea sunt în concordanță cu legea.
Prin urmare, pentru considerentele reținute, instanța a admis contestația și a anulat decizia nr. 24 din 19.10.2010 emisă de intimată. Totodată, a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior emiterii actului de concediere, iar potrivit art. 78 C.muncii , a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, aceste drepturi cuvenindu-se până la reintegrarea în postul deținut anterior concedierii.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D.J.T.S. Neamț, recurs declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 5089/103/2010.
A fost criticată soluția primei instanțe pentru următoarele considerente:
– nu s-a avut în vedere conținutul notificării nr. 2027/22.09.2010, atâta timp cât decizia contestată a fost emisă în baza acesteia;
– măsura luată împotriva intimatei-reclamante nu a fost luată, așa cum a susținut aceasta, ca urmare a unor conflicte cu directorul instituției, dovadă fiind reîncadrarea ei pe un post temporar;
– nu s-a avut în vedere de către instanță faptul că în perioada 29.11.2010 – 31.03.2011 intimata-reclamantă a realizat venituri;
– soluția dată nu poate fi pusă în aplicare deoarece organigrama instituției nu mai are niciun loc liber și, de asemenea, există o imposibilitate de plată a salariilor deoarece bugetul alocat în acest scop este limitat de organigrama aprobată și emisă prin ordin de către Președintele A.N.S.T. București.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând în esență respingerea ca nefondat a recursului, cu mențiunea că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea întocmai a prevederilor legale, în urma unei analize corecte a situației de fapt și de drept.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art. 304, 3041 și 312 C.proc.civ., Curtea reține următoarele:
în speță sunt incidente dispozițiile art. 74 C.muncii (în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate) care stabilesc următoarele:
Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
a. motivele care determină concedierea;
b. durata preavizului;
c. stabilirea ordinii de prioritate la concediere, conform art. 69 alin. (2) lit. d) C.muncii, în cazul concedierilor colective;
d. lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condițiile art. 64.
Instanța este ținută să analizeze doar îndeplinirea în cauză a primelor două condiții [cele de la literele a) și b)] atâta timp cât, pe de o parte, nu suntem în cazul concedierii colective [cu referire la litera c), concedierea având loc în temeiul dispozițiilor art. 65 C.muncii ], iar pe de altă parte, se va avea în vedere Decizia în interesul legii nr. 6/09.05.2011 [prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) C.muncii nu se aplică în situația când concedierea s-a dispus în baza art. 65 C.muncii ].
în baza acestor considerente, instanța va înlătura ca fără relevanță juridică motivele de recurs referitoare la criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, ca și cele privitoare la existența sau nu a unor conflicte de natură personală între intimata-contestatoare și directorul societății recurente.
Susține recurenta că decizia de concediere atacată cuprinde toate motivele care au determinat luarea acestei măsuri vizavi de intimata-contestatoare cu referire la notificarea nr. 2027/22.09.2010. Acest punct de vedere va fi înlăturat. Conform art. 74 C.muncii , decizia trebuie comunicată în scris, pentru ca salariatul căruia i s-a desfăcut contractul de muncă să poată cunoaște exact măsura luată, motivele și temeiurile de drept ale acesteia, în vederea pregătirii apărării.
Punctul de vedere al recurentei, conform cu care contestatoarea ar fi luat cunoștință de motivele de fapt ale concedierii sale, prin notificarea nr. 2027/22.09.2010, nu se confirmă. Notificarea nu a ajuns la cunoștința contestatoarei, dovada de comunicare având mențiunea „destinatar lipsă domiciliu”, iar procesul-verbal întocmit de salariații instituției cu ocazia înmânării acestei notificări poartă o dată ulterioară emiterii deciziei – 23.10.2010; nu s-a făcut, așadar, dovada comunicării notificării nr. 2027/22.09.2010 către intimată, fie anterior, fie odată cu decizia de concediere.
O altă critică a recurentei a vizat perioada 29.11.2010 – 31.03.2011, când intimata-reclamantă a fost încadrată pe un post temporar.
Va fi înlăturată și această critică. în mod corect prima instanță a obligat societatea la plata către contestatoare a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat cel în cauză dacă nu ar fi fost concediat, având în vedere dispoziția imperativă a art. 78 C.muncii .
Cuantumul acestor despăgubiri nu poate fi diminuat, cum susține recurenta, cu suma egală cu drepturile salariale încasate de salariat în baza contractului temporar de muncă, dată fiind natura juridică diferită a acestora. Nu există o inechivalență între prestațiile oferite de societate și cele oferite de angajat, câtă vreme recurenta nu a fost obligată la plata salariului reprezentând contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, ci la plata unor despăgubiri.
Recurenta-angajatoare nu se poate prevala de faptul că în noua sa structură organizatorică nu mai există postul pe care trebuie să se facă reîncadrarea în muncă și că nu ar avea buget pentru plata salariului. Invocarea unor asemenea împrejurări ar însemna încălcarea principiului protecției salariaților, dar și paralizarea caracterului executoriu al hotărârilor judecătorești din materia litigiilor de muncă.
Pentru considerentele sus arătate, văzând dispozițiile art. 312 C.proc.civ., va fi respins ca nefondat recursul.
(Judecător Sorina Ciobanu)
