-art.141 alin.4 din codul muncii
Plata salariului pe durata timpului în care s-a prestat nu exonerează angajatorul potrivit art. 141 alin.4 din codul muncii de compensarea in bani a concediului de odihnă neefectuat
Curtea de Apel Ploieşti
Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale-Decizia nr.248/10 februarie 2010
Prin cererea înregistrată sub nr. 591/114/2009 reclamantul I.B.a chemat în judecată pe pârâta SC „ G. „ SRL Buzău solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale pentru lunile septembrie , octombrie , noiembrie 2008 , în cuantum de 4200 lei , actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii şi cu dobânda legală , la 1252,48 lei reprezentând diferenţa dintre salariul de încadrare şi timpul efectiv lucrat ( ore suplimentare ) în perioada iulie –octombrie 2008 , 1400 lei sumă echivalentă perioadei de preaviz prevăzută de Codul Muncii şi Contractul individual de muncă , cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii , reclamantul a arătat că ,în perioada 01.06.2008 – 05.12.2008 , a fost salariatul pârâtei conform contractului de muncă înregistrat la ITM sub nr. 1038/306348/2008.
Prin dispoziţia nr. 333/2008 , i s-a comunicat că la data de 22.12.2008 i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art.65 din Codul Muncii , fără să-i fi acordat preavizul prevăzut de legislaţia muncii , fără a i se achita salariul pe lunile septembrie- noiembrie 2008 şi fără a-i fi plătit concediul de odihnă pentru perioada lucrată.
Prin sentinţa civilă nr. 474 din 6 mai 2009, Tribunalul Buzău a admis în parte acţiunea formulată de reclamant , a obligat pârâta către reclamant la plata salariului net de 1026 lei /lună pentru perioada septembrie , octombrie , noiembrie 2008 actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi de asemenea a obligat pârâta la plata contravalorii a 198 ore suplimentare realizate de reclamant in perioada 01.07.2008 – 24.10.2008 precum şi la plata c/val zilelor de concediu de odihnă neefectuate , proporţional cu perioada lucrată, respingând cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale.
Instanţa de fond a reţinut că solicitarea reclamantului la plata salariului net de 1026 lei /lună pentru perioada septembrie , octombrie , noiembrie 2008 actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi a contravalorii a 198 ore suplimentare realizate de reclamant in perioada 01.07.2008 – 24.10.2008 întemeiată precum şi cererea de acordare a c/val zilelor de concediu de odihnă neefectuate , proporţional cu perioada lucrată , faţă de dispoziţiile art.141 al.4 din Codul Muncii potrivit cărora compensarea , în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Pârâta nu a făcut dovada efectuării concediului de odihnă , aşa cum a susţinut prin adresa nr. 85/2009 , în condiţiile în care a recunoscut că reclamantul nu a semnat ştatul de plată pe luna octombrie 2008.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta SC G. SRL Buzău , criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
In cuprinsul motivelor de recurs se arată de către recurentă că deşi a fost obligată pentru plata salariului pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2008, în mod greşit instanţa de fond a procedat la obligarea concomitentă a acesteia şi la plata zilelor de concediu de odihnă şi a zilelor de preaviz, acestea din urmă perioade suprapunându-se cu perioada in care a fost obligată la plata salariului.
S-a susţinut că un salariat nu poate primi în acelaşi timp şi salariul pentru munca depusă şi plata concediului.
S-a reţinut de către Curte că potrivit disp.art.141 alin.4 din codul muncii, recurenta avea obligaţia acordării concediului legal de odihnă, fiind obligată la compensarea in bani a acestuia, proporţional cu activitatea prestată.
Nu există nici o dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte ca reclamantul ar fi efectuat concediul de odihnă ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada lucrată, astfel că sunt nefondate susţinerile recurentei referitoare la pretinsă plata dublă a acestor drepturi salariale.
O componentă esenţială a dreptului muncii o reprezintă protecţia socială a muncii, ce cuprinde, la rândul ei, aspectele prevăzute de art.41 alin.2 din Constituţie, republicată printre care se regăseşte şi concediul de odihnă plătit.
Dreptul la concediu de odihnă este stabilit proporţional cu munca prestată de către salariat, compensarea în bani stabilindu-se astfel, tot în funcţie de durata timpului în care s-a prestat munca.
Aşadar indiferent de motivele incetării contractului individual de muncă şi de durata care a trecut de la încheierea contractului de muncă până în momentul încetării acestuia, salariatul a prestat muncă şi proporţional cu perioada lucrată a câştigat atât dreptul la concediu de odihnă cât şi dreptul la plata salariului.
Întrucât, din cauza încetării contractului individual de muncă, acesta nu mai poate efectua concediul de odihnă la care are dreptul, apare ca fiind legală şi temeinică obligaţia angajatorului să-l compenseze în bani, neputându-se susţine că reprezintă o plata dublă a salariatului.
