– Legea nr. 19/2000: art. 22
Chiar şi în faza procedurii voluntare, obligaţia de plată faţă de foştii angajaţi subzistă indiferent de statutul lichidării judiciare, deoarece în sistemul public de pensii stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat către angajator şi asigurat, sau după caz, s-a datorat şi
plătit de către asiguratori prev. la art. 5 alin. 1 pct. IV şi V alin. 2 (motivul suspendării, conform art. 48 din O.G. nr. 26/2004).
(Decizia nr. 1006/R din 19.02. 2009, Secţia a Vil-a civilă şi pentru cauze privind
conflicte de muncă şi asigurări sociale)
Prin sentinţa civilă nr. 1813 din 04.05.2004 pronunţată în dosarul nr. 2734/AS/2004 de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, a dispus respingerea acţiunii formulată de reclamantul C.l. împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul C.l. împotriva pârâtei SC R. SA; obligă pârâta la plata contribuţiei de asigurări sociale pe perioada aprilie 2001 – 18 decembrie 2003; a fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 21 şi 22 din Legea nr. 19/2000, obligaţia de a calcula, reţine şi vira contribuţia de asigurări sociale către bugetul asigurărilor de stat revine angajatorului şi nicidecum pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti care nu poate fi identificată ca având calitatea de angajator al reclamantului.
Cu privire la acţiunea formulată împotriva pârâtei SC R. SA, se constată că aceasta întruneşte condiţiile de exerciţiu ale unei acţiuni civile sub toate aspectele, motiv pentru care se va proceda la soluţionarea fondului dedus judecăţii.
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul a fost angajatul pârâtei în care se solicită obligarea pârâtei la plata contribuţiei neachitate, până la data de 18.12.2003, când s-a dispus desfacerea contractului de muncă conform dispoziţiilor art. 65 alin. 1 C. muncii şi O.U.G. nr. 8/2003, după cum rezultă din copia carnetului de muncă depus în copie la dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 şi 22 din Legea nr. 19/2000, obligaţia de a calcula, reţine şi vira contribuţia de asigurări sociale atât în ceea ce priveşte contribuţia datorată de asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. 1 pct. I şi II (reclamantul încadrându-se în categoria asiguraţilor vizaţi de art. 5 alin. 1), cât şi cea datorată de angajatori, revine angajatorului.
în speţă, instanţa reţine că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile stabilite de lege în sarcina sa, decât parţial, în sensul că a depus declaraţiile asiguraţilor, însă nu a făcut dovada virării sumelor respective, ci din contră, după cum rezultă din înscrisul depus la dosar, a rezultat că pârâta are de vărsat sume de bani la bugetul asigurărilor sociale.
De altfel, pârâta nu a contestat în niciun fel susţinerea reclamantului, ci a invocat doar faptul că a calculat şi depus declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale pentru luna 12, anul 2003, considerând acest fapt suficient pentru considerarea perioadei ca stagiu de cotizare.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta SC R. SA prin care a solicită casarea sentinţei ca netemeinică şi nelegală.
în motivarea recursului se susţine că a calculat şi înregistrat în evidenţele sale contabile obligaţiile salariaţilor şi ale societăţii reprezentând contribuţii de asigurări sociale în toată perioada pentru care reclamantul solicită obligarea la plată. De asemenea, a depus în fiecare lună tabelul asiguraţilor obligatoriu, fiind înregistrat la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, iar perioada respectivă constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.
O altă critică vizează faptul că, potrivit art. 48 din O.U.G. nr. 26/2004, de la data intrării în vigoare (30.04.2004), dar nu mai mult de 6 luni, se suspendă judecarea
tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare, precum şi orice procedură de silită până la finalizarea procedurilor de dizolvare şi lichidare voluntară.
Casa de Pensii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a depus note scrise prin care a solicitat să se constate că în cadrul procedurii lichidării voluntare, întrucât sumele obţinute de SC R. SA ca urmare a vânzării activelor aflate în patrimoniu acestei societăţi nu au fost suficiente pentru îndestularea MFP prin ANAF. s-au efectuat distribuiri procentual pentru fiecare categorie de creditor, ţinând cont de suma cu care acesta a fost înscris la masa credală şi de rezervele ce au fost constituite în vederea continuării procedurii lichidării.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. pr. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor menţiona.
Astfel, cu privire la primul motiv de recurs constând în faptul că a calculat şi înregistrat în evidenţele sale contabile obligaţiile reprezentând contribuţii de asigurări sociale, Curtea reţine că prima instanţă a reţinut în mod corect obligaţia angajatorului de a plăti pentru angajat, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 19/2000, sumele de bani ce reprezintă contribuţia la fondul de asigurări sociale.
De altfel nici recurenta nu neagă această obligaţie, dar menţionează că în prezent se află în faza procedurii lichidării voluntare şi că nu poate plăti aceste sume ce revin bugetului de asigurări sociale decât în limita fondurilor obţinute din vânzarea activelor şi în concordanţă cu fiecare categorie de creditor înscris la masa credală.
însă, Curtea reţine că obligaţia de plată pentru foştii angajaţi subzistă indiferent de stadiul lichidării judiciare, deoarece în sistemul public de pensii stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator şi asigurat sau, după caz, s-a datorat şi plătit de către asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. 1 pct. IV şi V şi alin. 2.
în ceea ce priveşte cererea prin care se solicită suspendarea pe o perioadă de 6 luni, în conformitate cu art. 48 din O.U.G. nr. 26/2004, Curtea constată că această cauză a fost suspendată în conformitate cu aceste dispoziţii legale începând cu 09.12.2004, dar în prezent nu mai subzistă motivul legal al suspendării, deoarece art. 48 din O.G. nr. 26/2004 viza doar o perioadă de 6 luni, astfel că şi acest motiv de recurs este nefondat.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 C. pr. civ., a respins recursul ca nefondat.
