Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 467/R din data de 31.01.2013
Asupra recursului de față, constată că:
La data de 6.05.2011 reclamanta S.C. E S S.R.L. B a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă B, contestând pe calea contenciosului administrativ procesul-verbal de control nr. 9123/13.04.2011, seria BV 10909 încheiat de pârâtă pe numele reclamantei, solicitând anularea acestuia ca nelegal și neîntemeiat.
Acțiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr. 6228/62/2011 al Tribunalului Brașov. În acest dosar instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr. 1360/CA/6.03.2012. Prin această hotărâre s-a dispus respingerea acțiunii reclamantei S.C. E S S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul I.T.M. B.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin procesul-verbal de control seria BV 10909 nr. 9123/13.04.2011 încheiat de către pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă B s-a constatat că din cele 39 de persoane cu care societatea are încheiat contract individual de muncă, un număr de 10 persoane ce desfășurau activitate pentru societate în cadrul S J U B nu au avut încheiate contracte individuale de muncă pentru perioada 15.10.2010-25.10.2010, fapta întrunind elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art. 276 alin.1 din Codul muncii, astfel că s-au dispus în sarcina societății mai multe măsuri obligatorii – încheierea contractelor în formă scrisă, recalcularea salariilor, a contribuțiilor legale și plata acestora.
Prin același act au mai fost constatate și alte aspecte referitoare la evidența orelor de muncă prestate, repaosul săptămânal, repaosul zilnic, orele suplimentare, fiind dispuse o serie de măsuri, dar aceste aspecte nu fac obiectul prezentei acțiuni, nefiind contestate de către societatea reclamantă, în temeiul principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil – lato sensu.
Societatea reclamantă a contestat numai aspectele reținute de pârât referitoare la faptul că 10 persoane au desfășurat activitate pentru societate în cadrul S J U B și nu au avut încheiat contract individual de muncă pentru perioada 15.10.2010-25.10.2010, astfel că numai acest aspect a fost analizat.
Activitatea celor 10 salariați a fost desfășurată în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de către reclamantă față de achizitorul S J U B, contract care a expirat la data de 15.10.2010, astfel că și contractele individuale de muncă ale salariaților săi au fost încheiate pe o perioadă nedeterminată, respectiv până la data expirării contractului de achiziții publice, aceste contracte de muncă încetând de drept la data de 15.10.2010.
Ulterior, la data de 26.10.2010 reclamanta a încheiat cu S J U B un nou contract – nr. 1799, însă în cuprinsul său a fost indicată ca și dată de început data de 16.10.2010, la aceeași dată fiind încheiate noi contracte de muncă celor 10 salariați.
Pentru lucrările prestate în perioada 16.10.2010-31.10.2010, reclamanta a emis factura nr. 470/29.10.2010 către S J U B, achitată de achizitor, fiind întocmite și pontaje pentru același interval de timp, din care rezultă că 10 persoane au prestat activitate în favoarea societății în cadrul unității sanitare.
Reclamanta a susținut că a anunțat salariații că le-a încetat contractul individual de muncă, astfel că nu trebuiau să se mai prezinte la muncă, aspect susținut de declarația martorului G I. Instanța a înlăturat această declarație, pe de o parte ca fiind vădit subiectivă, față de raportul de prepușenie dintre martor și societatea reclamantă, iar pe de altă parte, datorită faptului că este combătută de proba cu înscrisuri – pontajele întocmite de persoanele desemnate de către societate cu aceste atribuții, înainte de încetarea de drept a contractelor de muncă anterioare, coroborate cu actele emise de către S J U B, relevă faptul că în intervalul 16.10.2010-31.10.2010 au fost prestate activități în favoarea unității sanitare de către persoane care desfășurau activitate pentru societatea reclamantă.
Nu s-a putut reține susținerea societății în sensul că S J U B are culpă în neîndeplinirea obligațiilor sale referitoare la încheierea contractului comercial, acest aspect fiind unul extern raporturilor de muncă dintre societatea reclamantă și cei 10 angajați ai săi, care în intervalul 16.10.2010-25.10.2010 au prestat activitate fără a avea contract de muncă încheiat în formă scrisă, în urma acesteia societatea reclamantă fiind de altfel remunerată de achizitor.
Față de aceste considerente instanța a constatat că situația de fapt reținută de către pârât este corectă, încadrarea dată acesteia și măsurile dispuse fiind în concordanță cu dispozițiile art. 276 alin. 1 Codul muncii, în forma în vigoare la data controlului. Prin urmare, instanța a respins ca nefondată acțiunea promovată de către reclamanta S.C. E S S.R.L.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamanta S.C. E S S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea criticilor de recurs se aduc următoarele argumente de nelegalitate a sentinței atacate:
1. Tribunalul a încadrat în mod greșit faptul că în perioada 15-25 octombrie 2010 un număr de 10 persoane nu au avut încheiat contract individual de muncă cu societatea reclamantă, reținând in mod nejustificat că fapta ar întruni elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 276 alin. l Codul Muncii. Ca urmare a acestei încadrări juridice greșite, în sarcina societății s-au dispus mai multe măsuri obligatorii printre care: încheierea contractelor individuale de muncă în formă scrisă, recalcularea salariilor, a contribuțiilor legale și plata acestora către salariați.
2. Tribunalul nu a efectuat o analiză temeinică a înscrisurilor depuse de I.T.M. B ca și probatoriu.
Documentul de pontaj a fost emis și semnat de către una din cele 10 persoane în discuție. Această persoană fiind nemulțumită de faptul că în perioada celor 10 zile nelucrate nu ar fi putut să beneficieze de indemnizație de șomaj, a sesizat ITM Bz ca o presupusă bază a reclamației făcute de acesta. Referitor la documentul de pontaj, Tribunalul nu a reținut împrejurările în care acesta a fost emis, și anume: controlul propriu-zis inițiat de către ITM B a început la aproximativ 6 luni după ce persoanele respective au făcut reclamație la ITM Bz.
Se arată instanței că societatea reclamantă a comunicat ITM B în cursul controlului, pontajul emis de societate pentru luna octombrie 2010 care indica în mod corect că în perioada 16-25 octombrie 2010 cei 10 salariați nu au prestat activitate pentru societate în favoarea Spitalului Județean B, pentru motivele arătate și anume întreruperea contractului comercial.
Factura comercială emisă de societate pentru luna octombrie 2010 este un aspect pur comercial, de natură financiar-contabilă, care nu demonstrează presupusa încălcare a societății de la prevederile art. 16 (1) Codul Muncii și presupusa încadrare la prevederile art. 276 alin.1 Codul Muncii. Recurenta a încercat reglarea financiar-contabilă a acestei facturi emise în mod eronat pentru luna octombrie 2010, fie prin stornare fie prin compensare din datorii ale Spitalului către societatea E, însă S J U B nu a fost de acord.
3. Societatea a pus la dispoziția organelor de control și a tribunalului acte doveditoare din care a rezultat incontestabil ca cele 10 persoane au desfășurat activitate pentru societate, pe bază de contracte de muncă cu durată determinată, până la data de 15.10.2010 și apoi începând din data de 26.10.2010, în cadrul S J U B, cu respectarea dispozițiilor legale în materie (art. 16 alin.1 Codul Muncii).
Explicația întreruperii activității pe durata celor 10 zile a stat în aceea că la baza relațiilor comerciale între societate și S J U B s-a aflat contractul de prestări servicii mentenanță care a expirat la data de 15.10.2010 prin ajungerea sa la termen. Pe cale de consecința, contractele de ale celor 10 angajați au încetat de drept, acestea fiind încheiate la rândul lor pe o durată determinată.
Contractul comercial semnat de societate cu S J U B pentru reluarea relațiilor comerciale începând cu data pe 26.10.2010, arată în cuprinsul său că acesta s-ar fi încheiat în data pe 15.10.2010, aspect care nu a fost temeinic analizat de Tribunalul Brașov, astfel ca acesta a reținut în mod greșit ca temeinice susținerile organului de control.
Cei 10 salariați cunoșteau în mod nemijlocit cât și prin informările verbale
din partea reprezentanților desemnați ai E S S.R.L. faptul că la semnarea
contractelor individuale de muncă, acestea sunt încheiate cu societatea E S
pe durată determinată, și anume până în 15.10.2010, iar la încetarea contractelor de
muncă, salariaților li s-a comunicat verbal și telefonic să nu se mai prezinte la muncă,
deoarece contractele de muncă au încetat, ca urmare a încetării contractului comercial
între societate și spital la data de 15.10.2010.
Prin urmare, înlăturarea de către instanță a declarației făcute cu privire strict la acest aspect de către martorul recurentei G I, șef lucrări în cadrul S J U B, denotă o insuficientă apreciere a probatoriului administrat de recurentă. Legat de acest aspect, este relevantă împrejurarea că declarația martorului G I nu poate fi combătută cu înscrisul numit “Pontaj” emis si semnat de către unul din cei 10 salariați in discuție, pentru motivele pe larg arătate în cuprinsul recursului.
Se susține de asemenea că instanța a reținut greșit că pontajul a fost întocmit “înainte de încetarea de drept a contractelor de muncă anterioare coroborate cu actele emise de S J U B” deoarece pontajul – daca salariații ar fi muncit cele 10 zile in S J U B în favoarea recurentei – ar fi trebuit în mod normal emis după prestarea muncii/pe parcursul prestării muncii, fără a avea nicio legătură cu contractele de muncă anterioare, cum eronat s-a reținut.
Pentru toate aceste motive, recurenta consideră că instanța nu a reținut corect situația de fapt, încadrarea dată acesteia și măsurile dispuse în temeiul art. 276 alin.1 Codul Muncii fiind nejustificate.
În recurs reclamanta a depus înscrisuri (filele 10-14), copii procese-verbale, copie notă de constatare încheiate de pârâtul I.T.M. B.
În cauză, intimatul I.T.M. B a formulat întâmpinare la recurs (filele 21-23), solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat pentru argumentele expuse pe larg și menținerea sentinței civile ca legală și temeinică.
Recurenta reclamantă S.C. E S S.R.L. a depus concluzii scrise, în sensul admiterii acestuia (filele 28-31).
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința atacată nr. 1360/CA/6.03.2012 a Tribunalului Brașov prin prisma criticilor de recurs, a prevederilor legale aplicabile art. 276 (1) lit. e din Legea nr. 53/2003 modificată și completată prin OG nr. 65/2005, raportat la prevederile legii contenciosului administrativ și la dispozițiile art. 41 din Constituția României, la Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, constată recursul declarat în cauză ca nefondat pentru următoarele considerente:
În cadrul controlului s-au verificat prin sondaj documentele întocmite de societate pentru cele 10 persoane ce desfășurau activitate în cadrul S J U B. Din verificările efectuate, având în vedere contractele de prestări servicii încheiate între S J U B, în calitate de “achizitor” și firma E S S.R.L., in calitate de “prestator”, pe de o parte, cât si documentele primite de la S J U B împreuna cu declarația semnata de conducerea S J U B, pe de altă parte, a rezultat că cele 10 persoane ce au desfășurat activitate pentru societate până la data de 15.10.2010, și apoi începând din data de 26.10.2010 în cadrul S J U B, au prestat activitate pentru firma E S S.R.L. și în perioada 16 – 25.10.2010, dar fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă.
Deși această stare de fapt nu a fost confirmată în scris de către reprezentantul firmei, nefiind prezentate la control documentele cu privire și la orele prestate în perioada 16 – 25.10.2010 s-a reținut in sarcina firmei E S S.R.L. săvârșirea, în formă continuă in perioada 16 – 25.10.2010, a faptei ce constituie contravenție, prevăzută la art. 276(1) lit. e din Legea nr. 53/2003, modificată și completată prin O.U.G. 65/2005.
Pentru această contravenție ce a fost constatată în data de 12.04.2011, societatea a fost sancționată cu amenda minima prevăzuta de lege de 30.000 lei RON (adică 3.000 lei de persoana fără forme legale de angajare), prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. 9124/13.04.2011 (având seria BV nr. 29064) la sediul I.T.M. B.
Față de cele constatate s-au dispus următoarele măsuri obligatorii in sarcina recurentei:
– de a încheia in formă scrisă contracte individuale de munca pentru cele 10 persoane, pentru perioada determinata 16 – 25.10.2010;
– de a întocmi dovezile de calculare a salariilor rectificative, pentru luna octombrie 2010, ținându-se cont și de orele prestate de cele 10 persoane în perioada 16 – 25.10.2010, așa cum rezultă din pontajele întocmite de firmă și înaintate S J U B;
– de a prezenta documente justificative care să demonstreze efectuarea plății salariilor aferente perioadei 16 – 25.10.2010, către cele 10 persoane.
Recurenta a contestat pontajul prezentat, document ce emană chiar de la recurentă, dând o explicație complet nereală și care nu este susținută de nici o probă, cum că pontajul a fost întocmit de un salariat care urmărea tocmai sancționarea recurentei. Mai mult, a contestat și propria factură emisă și onorată de S J U B, emisă în mod “eronat”, dar care culmea, confirmă starea de fapt reflectată de pontaj, în sensul că cei 10 salariați au lucrat în perioada 15-25.10.2012. Prin adresa nr. 9049/12.04.2011, S J U B confirmă că cei 10 salariați ai recurentei au prestat activitate, onorând cele două facturi emise chiar de SC E S S.R.L, facturi aferente perioadei 01-15.10.2010, respectiv, 16-31.10.2010.
Instanța de recurs reține că, în mod corect prima instanță a respins depoziția martorului audiat, care contrazice flagrant starea de fapt constatată de inspectorul de muncă, fiind evident că acesta are un punct de vedere viciat, având în vedere că acesta este prepusul contravenientei.
Fapta săvârșită prezintă un pericol social, care încalcă ordinea de drept și aduc prejudicii atât intereselor statului cât și intereselor indivizilor care nu pot beneficia de protecția legii și de garanția respectării drepturilor conferite prin acte juridice interne și internaționale. Gradul crescut al pericolului social al faptei este pus în evidentă de natura relațiilor sociale apărate prin prevederea și sancționarea contravenției de față, dreptul la muncă fiind un drept fundamental recunoscut de art. 41 din Constituția României, art. 23, pct.1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 și prin art. 1, partea a II-a din Carta Socială Europeană adoptată la Strasbourg la data de 3 mai 1986 și care este apărat prin modalitățile prevăzute în Codul muncii, unul dintre aceste instrumente fiind contractul individual de muncă.
În esență, instanța de recurs reține că din întreg probatoriul administrat în cauză și față de prevederile legale aplicabile sus-menționate, în mod corect și legal a apreciat instanța de fond situația de fapt și de drept dedusă judecății pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
Referitor la criticile de recurs formulate de reclamantă, se constată că toate criticile de la pct. 1-6 (filele 1-5) sunt neîntemeiate și nelegale, urmând a fi înlăturate pentru argumentele expuse mai sus.
În concluzie, se va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia nr. 467/R/31.01.2013, dosar nr. 6228/62/2011, redactat – judecător I.M.