JUDECĂTORIA POGOANELEDOSA NR.474/282/2006
OBLIGATIA DE A FACE.DESPĂGUBIRI CIVILE
Prin sentinţa civilă nr.529 din 20.09.2006 instanţa a admis în parte acţiunea reclamantului,respectiv a respins capătul prim de cerere privind obligarea pârâtului să ridice construcţiile şi plantaţiile fixate la sol pe terenul în suprafaţă de 1800 mp proprietatea sa şi a admis în parte al doilea capăt de cerere obligându-l pe pârât la plata sumei de 1442 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.De asemenea,s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului de sancţionare a reclamantului în temeiul prevederilor art.108 indice 1 cod procedură civilă.
Instanţa a reţinut,pe baza actelor doveditoare depuse la dosar,că reclamantul este proprietarul unei suprafeţe de 18oo mp teren intravilan,că acest teren a fost deţinut,anterior aplicării prevederilor Legii nr.18/1991 de către pârât şi că cel din urmă a edificat pe teren anumite construcţii şi a înfiinţat o plantaţie de viţă de vie.
Reclamantul a cerut obligarea pârâtului la ridicarea construcţiilor şi a plantaţiilor,precum şi autorizarea sa de a le ridica,pe cheltuiala acestuia,capăt de cerere respins de instanţă ca neîntemeiat.Instanţa a reţinut că pârâtul a avut un titlu legal de folosinţă,că reclamantul a dobândit proprietatea asupra terenului după anul 1990,în baza Legii nr.18/1991 şi că plantaţia de vie şi construcţiile au fost înfiinţată/edificate în perioada în care trenul i-a fost atribuit drept lot în folosinţă de fosta cooperativă agricolă de producţie,drept urmare fiind făcute cu bună credinţă.
Plantaţia de vie,gardul şi şopronul fiind încorporate în sol,ele revin reclamantului,proprietar al terenului,conform prevederilor art.488 şi 489 cod civil.
Cererea formulată de reclamant este contrară dispoziţiilor legale cuprinse în art.494 alin.3 cod civil,potrivit cărora proprietarul terenului nu va putea cere ridicarea construcţiilor şi plantaţiilor ridicate de către o a treia persoană cu bună credinţă.
In acest caz, proprietarul este obligat a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii,sau de a plăti o sumă de bani reprezentând echivalentul creşterii de valoare a fondului.
Cel de al doilea capăt de cerere este întemeiat în parte,din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultând că valoarea producţiei pe care reclamantul o putea realiza de pe terenul în litigiu este de 1442 lei şi drept urmare pârâtul este obligat la plata sumei de bani,reţinându-se că potrivit prevederilor art.485 cod civil,posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât dacă posedă cu bună credinţă,ori în cauza de faţă reclamantul a dovedit că deţin proprietatea terenului încă din anul 1996 şi că prin sentinţa civilă nr.10784 din 31.10.2001 Judecătoriei Buzău a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea exercitată de pârât în ceea cer priveşte anularea parţială a titlului de proprietate nr.15601/42 din 28.05.1996 emis pe numele reclamantului.
Dreptul de proprietate presupune prerogativa fructus prevăzută de art.483 cod civil,ceea ce înseamnă că proprietarul bunului,în speţă reclamantul,este îndrituit să reţină pentru sine fructele produse de acesta,ori,în cauză,contravaloarea acestora.
S-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului de sancţionare a reclamantului în temeiul prevederilor art.108 indice 1 cod procedură civilă,întrucât faţă de cele de mai sus nu se poate reţine că acesta a formulat cu rea credinţă cererea de chemare în judecată.
