– Codul muncii: art. 17 alin. (4), art. 31 alin. (1), art. 62 alin. (2)
Art. 17 alin. (4) C. mun. prevede că „orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (2) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoştinţării în scris a salariatului, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Cum modificarea dispusă de către pârâtă, în sensul stabilirii perioadei de probă la 90 zile, de la 6 luni, aşa cum stabilise iniţial, rezultă ca posibilă din lege, respectiv din dispoziţiile art. 31 alin. (1) C. mun., nu se mai impunea încunoştinţarea reclamantului despre această modificare, în interpretarea dispoziţiilor art. 17 alin. (4) C. mun. fiind incidenţă excepţia menţionată prin această prevedere legală.
Mai mult decât atât, Codul muncii nu prevede nicio sancţiune ce poate fi aplicată în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 53/2003.
Mai mult decât atât, Codul muncii nu prevede nicio sancţiune ce poate fi aplicată în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 53/2003.
Anterior emiterii notificării a fost respectată procedura de evaluare prealabilă a reclamantului.
Pe tot parcursul derulării perioadei de probă a fost evaluată şi apreciată activitatea depusă de către recurent, sens în care s-au întocmit mai multe referate de către şeful ierarhic al reclamantului, care atestă o activitate nesatisfăcătoare a acestuia.
Pe tot parcursul derulării perioadei de probă a fost evaluată şi apreciată activitatea depusă de către recurent, sens în care s-au întocmit mai multe referate de către şeful ierarhic al reclamantului, care atestă o activitate nesatisfăcătoare a acestuia.
Recurentul a fost încunoştinţat despre faptul că este convocat în faţa comisiei de examinare pentru susţinerea examenului teoretic şi practic pentru data de 14 martie
2008, prin adresa nr. 9932 din 13 martie 2008, adresă pentru care a semnat personal de primire.
La data de 14 martie 2008 s-a prezentat pentru susţinerea examenului în faţa comisiei constituite prin decizia nr. 181 din 10 martie 2008 a SC O. SA, obţinând calificativul satisfăcător, aşa cum atestă procesul-verbal întocmit de comisia de examinare.
La data de 14 martie 2008 s-a prezentat pentru susţinerea examenului în faţa comisiei constituite prin decizia nr. 181 din 10 martie 2008 a SC O. SA, obţinând calificativul satisfăcător, aşa cum atestă procesul-verbal întocmit de comisia de examinare.
Aşadar, a fost respectată întocmai procedura de evaluare prealabilă a recurentului, iar în urma acestei proceduri s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (41) C. mun.
Aşadar, a fost respectată întocmai procedura de evaluare prealabilă a recurentului, iar în urma acestei proceduri s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (41) C. mun.
(Decizia civilă nr. 919/R-CM din 21 mai 2010)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 19 mai 2008, sub nr. 1531/90/2008, reclamantul U.V. a chemat în judecată pe pârâta SC O. SA, solicitând să se dispună anularea notificării nr. 11504 din 31 martie 2008 cu privire la încetarea contractului individual de muncă al acestuia, reintegrarea în funcţia deţinută anterior, aceea de şef al secţiei transporturi, plata drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de muncă, precum şi plata unui număr de 160 ore suplimentare efectuate peste program în cadrul unităţii, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a fost angajat la SC O. SA pe o perioadă de probă de 6 luni, urmată de examen, din data de 5 decembrie 2007 până la 31 martie 2008, când societatea pârâtă a emis notificarea ce formează obiectul judecăţii.
începând cu data de 31 martie 2008, reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă până la data de 5 mai 2008, dată de la care a cerut angajatorului acordarea a 20 recuperări din timpul lucrat suplimentar, potrivit cererii înregistrate sub nr. 16196 din 6 mai 2008, la care pârâta a răspuns prin adresa nr. 4179 din 7 mai
2008, în sensul că acest lucru nu mai este posibil.
în privinţa notificării care face obiectul litigiului, reclamantul a arătat că nu este legal motivată în fapt şi în drept, în ceea ce priveşte motivarea în drept, întrucât aceasta s-a făcut după un alineat inexistent în Codul muncii.
Reclamantul a mai arătat că activitatea sa profesională la SC O. SA s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în fişa postului, cu respectarea legislaţiei în vigoare în materie şi cu executarea întocmai şi la timp a sarcinilor de serviciu primite de la şefii ierarhici superiori.
Referitor la examenul la care a participat, reclamantul a susţinut că acesta a fost incorect şi nelegal desfăşurat, deoarece a fost anunţat în legătură cu organizarea lui numai cu o zi înainte, fără să i se aducă la cunoştinţă în ce constă, care este durata lui şi componenţa comisiei de examinare, care este bibliografia necesară. De asemenea, nu i s-a adus la cunoştinţă rezultatul examenului pentru a putea face contestaţie în timp util.
Prin sentinţa civilă nr. 851 din 7 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1531/90/2008, a fost admisă excepţia invocată prin întâmpinare de către pârâtă, privind tardivitatea formulării acţiunii şi a fost respinsă ca tardiv introdusă acţiunea reclamantului.
Recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei de mai sus a fost admis prin decizia civilă nr. 728/R-CM din 9 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 1531/90/2008, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut de instanţa de recurs că în mod greşit a fost respinsă acţiunea ca tardivă, întrucât reclamantul nu a fost informat despre dreptul său de a contesta măsura luată de angajator prin notificarea ce constituie în realitate o decizie de concediere.
Rejudecând cauza, Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 788 din 6 octombrie
2009, pronunţată în dosarul nr. 86/90/2009, a respins excepţia tardivităţii invocată de pârâtă şi a respins acţiunea completată şi precizată, reţinând următoarele:
Referitor la excepţia tardivităţii acţiunii reclamantului, invocată prin întâmpinarea depusă de pârâta SC O. SA, s-a constatat că este neîntemeiată, fiind respinsă, deoarece Curtea de Apel Piteşti s-a pronunţat prin decizia de casare asupra motivelor care fac ca acţiunea formulată de reclamant să nu fie considerată ca tardiv introdusă.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamantul a fost angajat în cadrul SC O. SA în funcţia de şef secţie transporturi în urma susţinerii unui interviu, începând cu data de 5 decembrie 2007, la angajare dându-i-se o perioadă de probă de 6 luni.
Perioada de probă a fost stabilită avându-se în vedere activitatea extrem de complexă din cadrul secţiei de transporturi, activitate ce presupune conducerea unui număr mare de salariaţi şi faptul că reclamantul nu avea la momentul angajării experienţa necesară în acest domeniu.
în timpul perioadei de probă au fost întocmite de către şeful ierarhic al reclamantului mai multe referate de evaluare şi apreciere a activităţii desfăşurate de reclamant, referate din cuprinsul cărora reiese că acesta a avut o activitate nesatisfăcătoare, neluând măsurile necesare şi neimplicându-se în niciun fel în coordonarea activităţii conform funcţiei de conducere deţinute.
Prin adresa nr. 9932 din 13 martie 2008, reclamantului i-a fost adus la cunoştinţă că este convocat în faţa comisiei de examinare pentru susţinerea examenului teoretic şi practic pentru data de 14 martie 2008, ora 1100, adresă pentru care reclamantul a semnat personal de primire.
Susţinerile reclamantului că nu a fost anunţat în timp util despre data şi modalitatea de desfăşurare a examenului au fost apreciate ca nefondate, întrucât acestuia i se adusese la cunoştinţă că se află în perioada de probă şi urmează să susţină un asemenea examen.
în data de 14 martie 2008, reclamantul s-a prezentat pentru susţinerea examenului teoretic şi practic în faţa comisiei constituite în acest sens prin decizia nr. 181 din 10 martie 2008 a SC O. SA, iar în urma examinării a obţinut calificativul satisfăcător, aşa cum reiese din procesul-verbal întocmit de comisia de examinare.
Reclamantul a contestat notificarea, ce constituie în realitate o decizie de concediere şi pentru faptul că s-a stabilit o perioadă de probă de 6 luni, mai mult decât era legal permis.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 C. mun., pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 30 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 90 de zile pentru funcţiile de conducere.
Chiar dacă a fost stabilită o perioadă de probă de 6 luni, din actele aflate la dosar reiese că verificarea cunoştinţelor reclamantului s-a făcut după 90 de zile, respectându-se prevederile art. 31 C. mun.
Tribunalul a mai reţinut că au fost respectate şi dispoziţiile art. 31 alin. (41) C. mun., potrivit cărora, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, în sensul că SC O. SA a emis o notificare privind încetarea contractului individual de muncă, notificare ce ţine loc de decizie de concediere.
Constatându-se că procedura concedierii salariatului U.V. s-a făcut cu respectarea prevederilor Codului muncii, acţiunea formulată de acesta a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la capătul de cerere privind plata unui număr de 160 ore, pe care reclamantul a susţinut că le-ar fi lucrat peste program, s-a constatat că pretenţiile acestuia sunt nedovedite, întrucât din condica de prezenţă şi din foile colective de prezenţă nu reiese că ar fi prestat ore peste programul de lucru.
Ca o consecinţă a respingerii acţiunii privind anularea notificării de încetare a raporturilor de muncă, a fost respinsă şi cererea referitoare la acordarea drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de muncă.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând, în esenţă, următoarele:
– hotărârea nu cuprinde considerentele care să justifice temeinicia şi legalitatea soluţiei, fiind lipsită de consecvenţă şi principialitate şi dovedind o cunoaştere insuficientă a dosarului;
– hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul pârâtei şi a Codului muncii;
– hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii;
– instanţa a fost nelegal constituită la aproape toate termenele de judecată pentru că, deşi s-a admis cererea de abţinere a doi magistraţi care au participat la pronunţarea sentinţei civile nr. 851 din 7 octombrie 2008 casată de instanţa de recurs, ulterior unul dintre aceştia a participat şi la pronunţarea sentinţei civile nr. 728/R-CM din 9 decembrie 2008, recurată în cauza de faţă.
Prin decizia civilă nr. 1831/R-CM din 2 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 86/90/2009, a fost admis recursul formulat de reclamantul U.V.V. împotriva sentinţei civile nr. 788 din data de 6 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 86/90/2009, a fost casată sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare ia aceeaşi instanţă.
în motivarea deciziei, instanţa de recurs a reţinut că: potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflicte de muncă şi asigurări sociale se constituie din doi judecători şi doi asistenţi judiciari; potrivit art. 111 alin. (2) din aceeaşi lege, dispoziţiile legale privind obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile judecătorilor şi procurorilor se aplică şi asistenţilor judiciari; pentru faptul că cei doi asistenţi au participat la pronunţarea sentinţei civile nr. 851 din 7 octombrie 2008 casată de instanţa de recurs, aceştia au formulat cerere de abţinere în cauză, cerere admisă prin încheierea din 27 martie 2009; cu toate acestea, la pronunţarea sentinţei civile nr. 788 din 6 octombrie 2009 a participat şi unul dintre asistenţii judiciari ce erau incompatibili în cauză, fiind îndeplinite cerinţele art. 105 alin. (2) C. pr. civ.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. 186/90/2010.
Această din urmă instanţă prin sentinţa civilă nr. 251 din 25 martie 2010 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
în adoptarea acestei soluţii, s-au reţinut următoarele:
Reclamantul a fost angajat în cadrul SC O. SA în funcţia de şef de transporturi, potrivit contractului individual de muncă nr. 277115 din 5 decembrie 2007, în urma susţinerii unui interviu, începând cu data de 5 decembrie 2007, la angajare dându-i-se
o perioadă de probă de 6 luni.
în timpul perioadei de probă au fost întocmite de către şeful ierarhic al reclamantului mai multe referate de evaluare şi apreciere a activităţii desfăşurate de reclamant, din cuprinsul cărora rezultă că a avut o activitate nesatisfăcătoare, a fost lipsit de iniţiativă, a răspuns cu întârziere la solicitările serviciilor cu care a colaborat şi a întreprins unele măsuri care puteau duce la evenimente neplăcute.
La data de 13 martie 2008 i s-a adus la cunoştinţă reclamantului că este convocat în faţa comisiei de examinare pentru susţinerea examenului teoretic şi practic pentru 14 martie 2008, ora 1100, adresa emisă în acest sens, cu nr. 9932, fiind primită de către reclamant la aceeaşi dată.
Prin urmare, susţinerile reclamantului că nu a fost anunţat în timp util despre data şi modalitatea de desfăşurare a examenului sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât nu există un termen minim în care trebuia să fie anunţat de organizarea examenului, iar reclamantul nu a contestat modul de organizare a examenului şi rezultatele acestuia.
în urma examinării a obţinut calificativul satisfăcător, iar prin notificarea de la dosar reclamantului i-a fost adusă la cunoştinţă încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 1 aprilie 2008.
Această notificare respectă prevederile art. 31 alin. (41) C. mun., care reglementează o procedură specială a contractului individual de muncă în acest caz şi în aceste condiţii nu mai este necesar ca angajatorul să emită o decizie de concediere, în condiţiile art. 62 C. mun., negăsindu-şi astfel aplicabilitatea dispoziţiilor art. 61-64 C. mun.
în ceea ce priveşte durata perioadei de probă, instanţa de fond a reţinut că aceasta, potrivit art. 31 C. mun., trebuie să fie de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere.
în contractul individual de muncă s-a stabilit o perioadă de probă de 6 luni, contrar acestor dispoziţii, ceea ce însă nu afectează valabilitatea notificării, ci eventual nulitatea contractului individual de muncă, iar pe de altă parte verificarea cunoştinţelor reclamantului s-a făcut după 90 de zile, deci cu respectarea prevederilor art. 31 alin. (1) C. mun.
în aceste condiţii, s-a apreciat că procedura concedierii reclamantului s-a făcut cu respectarea prevederilor din Codul muncii, iar cererea de anulare a notificării este neîntemeiată.
Ca o consecinţă, nu se impune nici admiterea celorlalte capete de cerere, a căror rezolvare depinde în mod direct de soluţia ce urmează a se pronunţa asupra capătului de cerere privind nulitatea.
Neîntemeiată este şi cererea reclamantului privind plata unui număr de 160 ore pe care susţine că le-ar fi lucrat peste program, întrucât acesta nu a depus la dosar un tabel nominal de evidenţiere şi contabilizare a acestor ore, aşa cum s-a stabilit prin art. 3 din decizia nr. 954 din 10 septembrie 2002 a SC O. SA.
Pentru toate aceste motive s-a respins acţiunea, aşa cum a fost precizată ulterior, ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând, prin modul de redactare al acestei căi de atac dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. pr. civ., după cum urmează:
1. Instanţa a încălcat prevederile art. 8 alin. (1) C. mun., care precizează că relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei credinţe, cât şi art. 8 alin. (2), care garantează dreptul la informare şi la consultare reciprocă a participanţilor la relaţiile de muncă.
în dezvoltarea acestei critici, reclamantul arată, în esenţă, că prin contractul individual de muncă s-a stabilit o perioadă de probă de 6 luni, deşi potrivit art. 31 alin. (1) C. mun. aceasta trebuia să fie de 90 de zile, ulterior pârâta a modificat durata perioadei de probă la 90 de zile, în mod unilateral şi fără a-l anunţa, contrar prevederilor art. 17 alin. (1) C. mun.
2. Hotărârea este dată cu încălcarea şi interpretarea greşită a art. 31 C. mun., fiind săvârşit un abuz de drept, prin aceea că notificarea a fost emisă la 26 de zile întârziere după expirarea termenului perioadei de probă.
3. Instanţa a concluzionat greşit că nu există niciun motiv de nulitate a notificării, întrucât aceasta este în realitate o decizie de concediere pentru necorespundere profesională conform art. 61 lit. d) C. mun., aflată sub sancţiunea nulităţii absolute pentru lipsa elementelor obligatorii prevăzute de art. 62 alin. (2) C. mun., respectiv să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa la care se contestă.
Nerespectarea acestor dispoziţii legale atrage nulitatea absolută a notificării conform art. 76 C. mun.
4. Procedura de concediere este nelegală fiind lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea procedurii de evaluare prealabilă a salariatului şi implicit este lovită de nulitate şi notificarea, fiind actul prin care s-a dispus această concediere.
Fiind vorba despre o concediere pentru necorespundere profesională, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. mun., potrivit cu care concedierea poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau grup de unităţi şi prin regulamentul intern, dispoziţii nesocotite în cauză.
De asemenea, decizia nr. 181 din 10 martie 2008 de constituire a comisiei de examinare i-a fost prezentată abia la termenul de judecată din data de 2 septembrie
2008 şi este dată la 5 zile după termenul de expirare a perioadei de probă, ceea ce înseamnă încă o dată că notificarea este o decizie de încetare a contractului de muncă pentru necorespundere profesională.
Referitor la rezultatul examenului, nu rezultă clar modul cum i s-a acordat punctajul, iar conţinutul referatelor nu corespunde adevărului, întrucât a executat tot ce
i s-a solicitat.
5. A fost interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv notificarea nr. 11504 din 31 martie 2008, schimbând natura şi înţelesul acesteia.
Instanţa a omis să analizeze această notificare din punct de vedere al datei când a fost emisă, în raport cu data de sfârşit a perioadei de probă.
Instanţa a omis să reţină că perioada de probă, de cel mult 90 de zile pentru funcţiile de conducere, prevăzută de art. 31 alin. (1) C. mun., este perioada pentru verificarea aptitudinilor salariatului, acest text de lege făcând parte din procedura specială de încetare a contractului individual de muncă, despre care instanţa a făcut vorbire, dar pe care a interpretat-o greşit.
6. Hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Instanţa a concluzionat greşit că pârâta a respectat art. 31 alin. (41) C. mun., deşi perioada de probă a fost 6 luni stabilită prin contractul individual de muncă.
Tot greşit a reţinut că verificarea cunoştinţelor reclamantului s-a făcut după 90 de zile, concluzie ce se află în contradicţie cu art. 31 alin. (1) C. mun.
7. Greşit s-a respins cererea privind plata celor 160 ore lucrate peste programul normal de lucru, întrucât din condica de prezenţă rezultă că a muncit după program, existenţa acestor ore fiind dovedită şi cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză.
8. Au fost încălcate prevederile art. 15 alin. (6) din Contractul Colectiv de Muncă al SC O. SA, potrivit cu care directorul general al societăţii hotărăşte angajarea de sersonal numai după ce au fost epuizate toate posibilităţile de utilizare a personalului din unitate.
După concedierea sa, au fost promovate, în funcţia de şef de secţie şi de adjunct şef secţie, persoane care erau angajatele societăţii. Ocupându-se posturile nu mai era necesară publicarea anunţului de angajare a unui şef de secţie transporturi în presa locală.
Or, societatea, prin angajarea de personal din afară, concedierea persoanei în cauză şi apoi promovarea de personal din unitate a încălcat art. 15 alin. (6) din Contractul Colectiv de Muncă.
Au fost încălcate şi prevederile art. 10 din Legea nr. 76/2002, prin care angajatorii au obligaţia să comunice Agenţiilor Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Judeţene, toate locurile de muncă vacante în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.
9. Instanţa nu a ţinut cont de toate susţinerile contestatorului şi de dovezile administrate în cauză.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată, cu cheltuieli de judecată.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea a constatat următoarele:
Primul motiv de recurs a fost apreciat ca nefondat.
Este adevărat că prin contractul individual de muncă nr. 27715 din 5 decembrie 2007 s-a stabilit o perioadă de probă pentru reclamantul-recurent de 6 luni, deşi, potrivit art. 31 alin. (1) C. mun., „pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere”.
Cu toate acestea, verificarea cunoştinţelor reclamantului nu s-a făcut după 6 luni, ci după 90 de zile, conform art. 31 alin. (1) C. mun.
Procedând în acest mod, nu au fost încălcate prevederile art. 17 alin. (1) C. mun., aşa după cum susţine recurentul.
Conform acestui text de lege, „anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana care solicită angajarea ori, după caz, salariatul cu privire la clauzele generale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice”.
La alin. (2) din acest articol se prevede că informarea de la alin. (1) va cuprinde, printre alte elemente, şi durata perioadei de probă [lit. m)].
Art. 17 alin. (4) C. mun. prevede că „orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (2) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoştiinţării în scris a salariatului, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil”.
Cum modificarea dispusă de către pârâtă, în sensul stabilirii perioadei de probă la 90 zile, de la 6 luni, aşa cum stabilise iniţial, rezultă ca posibilă din lege, respectiv din dispoziţiile art. 31 alin. (1) C. mun., nu se mai impunea încunoştiinţarea reclamantului despre această modificare, în interpretarea dispoziţiilor art. 17 alin. (4) C. mun. fiind incidenţă excepţia menţionată prin această prevedere legală.
Ca nefondat a fost privit şi următorul motiv de recurs.
Notificarea a fost emisă la 26 de zile întârziere după expirarea perioadei de probă de 90 de zile, însă, aşa după cum s-a arătat anterior, Legea nr. 53/2003 nu reglementează nicio sancţiune aplicabilă în această situaţie, aşa încât depăşirea duratei perioadei de probă cu ocazia emiterii notificării nr. 11504 din 31 martie 2008 de încetare a contractului individual de muncă al recurentului, nu poate atrage nulitatea acestui din urmă act.
Referitor la motivul trei de recurs, s-a constatat, contrar susţinerilor recurentului, că notificarea nu este lovită de nulitate nici din punct de vedere al prevederilor art. 62 alin. (2) C. mun.
Chiar dacă notificarea constituie în realitate o decizie de concediere, aceasta a fost emisă în cadrul unei proceduri speciale reglementate în Capitolul I din Codul
muncii, ce se referă la încheierea contractului individual de muncă, aşa încât îi sunt
aplicabile aceste prevederi legale, ci nu cele care reglementează procedura concedierii.
Numai decizia de concediere intervenită pentru unul dintre motivele prevăzute în art. 61 lit. b)-d) trebuie să cuprindă elementele obligatorii prevăzute la art. 62 alin. (2)
C. mun., sub sancţiunea nulităţii absolute, prevăzută de dispoziţiile art. 76 C. mun.
în speţă, notificarea de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului a fost emisă în temeiul art. 31 alin. (41) C. mun., astfel că nici din acest punct
de vedere aceasta nu este lovită de nulitate absolută.
A apreciat instanţa că nici următorul motiv de recurs nu se verifică.
Astfel, anterior emiterii notificării a fost respectată procedura de evaluare prealabilă a reclamantului.
Recurentul a fost încunoştinţat despre faptul că este convocat în faţa comisiei de examinare pentru susţinerea examenului teoretic şi practic pentru data de 14 martie 2008, prin adresa nr. 9932 din 13 martie 2008, adresă pentru care a semnat personal de primire.
Nu au fost reţinute nici următoarele două critici invocate, întrucât instanţa de fond nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nu a schimbat natura şi înţelesul notificării nr. 11504 din 31 martie 2008, din contră a analizat această notificare în raport de data emiterii ei, având în vedere şi data de sfârşit a perioadei de probă, conchizând în mod corect că, deşi iniţial s-a stabilit o perioadă de probă de 6 luni, verificarea cunoştinţelor reclamantului s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 31 C. mun.
Şi cererea privind plata celor 160 ore lucrate peste programul normal de lucru a primit o soluţionare corectă din partea instanţei de fond.
Referitor la aceste ore, prin art. 3 din decizia nr. 954 din 10 septembrie 2002 a SC O. SA s-a stabilit modul cum se evidenţiază şi cum se contabilizează orele lucrate peste program, prin întocmirea unui tabel nominal prin grija şefului de secţie sau de serviciu, care va fi vizat de directorul de direcţie, uzină sau fabrică şi transmis până la sfârşitul programului la secretariatul Directorului General în vederea prezentării pentru aprobare.
Nu există în dosar un astfel de tabel, care să ateste că recurentul ar fi lucrat peste program, situaţie faţă de care în mod justificat s-a respins şi acest capăt de cerere.
Ca fondat a fost privit şi motivul opt de recurs, pentru argumentele expuse anterior, din care rezultă că în cauză este vorba despre o procedură specială de încetare a contractului individual de muncă, căreia nu-i sunt aplicabile prevederile art. 64 C. mun., text de lege ce se referă la concedierea dispusă în baza art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), ci nu la încetarea contractului individual de muncă conform dispoziţiilor art.
31 alin. (41) C. mun.
Ultima critică s-a constatat a fi nemotivată de către recurent.
S-a susţinut că instanţa nu a ţinut cont de probele administrate, fără a se preciza însă ce probe nu au fost avute în vedere.
De altfel, prima instanţă a analizat toate probele administrate în cauză, inclusiv susţinerile reclamantului, înlăturându-se argumentat, probe ce au condus la soluţia de respingere a acţiunii.
în consecinţă, sentinţa este legală, în concordanţă cu materialul probator existent în dosar, astfel că, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. pr. civ. s-a dispus respingerea recursului ca nefondat.
