C. muncii, art. 16
■ Acordul de voinţă al părţilor în privinţa încheierii contractului individual de muncă este realizat la data la care a fost acceptată de către angajator cererea de angajare.
■ Este lipsit de relevanţă faptul că părţile nu au încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă, întrucât se prezumă că acest contract a fost întocmit pe durată nedeterminată, câtă vreme salariatul a desfăşurat activitate pentru angajator, fiind remunerat, potrivit fluturaşului de plată a salariului.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 224/R din 31 ianuarie 2007, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1210/2006, pronunţată de cătrc Tribunalul Teleorman, Secţia civilă, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul M.D., în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL; s-a constatat existenţa contractului individual de muncă valabil încheiat cu pârâta, începând cu data de 06.01.2006, pe care o obligă să încheie contract de muncă în formă scrisă, conform art. 16 alin. (1) C. muncii; s-a obligat pârâta la plata drepturilor salariale, în cuantum de 1.535 lei, drepturi salariale cuvenite şi neacordate pe perioada 1.02.2006 – 15.04.2006, precum şi a sumei de 319,5 lei, reprezentând contravaloarea a 15 bonuri de masă, în valoare de 7 lei fiecare, cuvenite şi neacordate pe luna februarie 2006 şi a suinei de 214,5 lei, reprezentând contravaloarea a 30 de bonuri de masă, în valoare de 7,15 lei, cuvenite şi neacordate pe lunile martie şi aprilie 2006; s-a obligat pârâta la rectificarea menţiunii de la poziţia 6.1., coloana 6 din carnetul de muncă, în sensul de a menţine salariul de încadrare de 560 lei R, începând cu data de 6.01.2006; s-a obligat pârâta la plata unei despăgubiri lunare egale cu venitul de care a fost lipsit pe perioada de 15.04.2006 şi până la reluarea efectivă a activităţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantului i s-a aprobat cererea de angajare adresată pârâtei la data de 6.01.2006, pe postul de inginer, astfel cum rezultă din menţiunile de la poziţia cu numărul 6.1., coloana 4 din carnetul de muncă.
S-a avut în vedere că reclamantul nu a încheiat contract individual de muncă cu pârâta până la data începerii efective a muncii, deoarece nu se negociase CCM, aşa încât salariul acordat reclamantului era de 560 lei lunar şi sporul de vechime de 16%, astfel cum rezultă din fluturaşul de plată a salariului pe luna ianuarie 2006.
După negocierea CCM, reclamantul a solicitat pârâtei, la data de
16.03.2006, să se stabilească data la care putea să se prezinte pentru negocierea contractului individual de muncă, conform art. 17, art. 20, art. 21 şi art. 157 alin. (1) C. muncii.
Instanţa de fond a ţinut cont de dispoziţiile art. 16 alin. (2) C. muncii şi a apreciat că reclamantul a făcut, în speţă, dovezi privind prevederile contractuale prin depunerea fluturaşului de lichidare pe luna ianuarie 2006 şi cu foaia suplimentară de pe carnetul de muncă.
S-au avut în vedere dispoziţiile art. 17 C. muncii şi Directiva Consiliului Comunităţii Europene nr. 91/533/CEE din data de 14.12.1991 şi s-a apreciat că pârâta nu şi-a respectat obligaţia de informare a salariaţilor asupra condiţiilor aplicabile referitoare la locul de muncă, sediul angajatorului, o scurtă caracterizare sau descriere a
activităţii, durata contractului, data de la carc contractul sau raportul de muncă produce cfecte, suma iniţială de bază, celclaltc părţi componente şi frecvenţa plăţii, mijloacele de informare.
S-a luat act de faptul că pârâta nu s-a conformat prevederilor art. 17 C. muncii, întrucât aceasta s-a mulţumit să facă doar o adresă reclamantului, prin care i-a făcut cunoscut contestatorului că, în baza CCM dezbătut şi înregistrat la unitate, are obligaţia să încheie contract individual de muncă.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, considerându-se că acesta nu poate fi considerat că nu a avut niciodată calitatea de angajat al pârâtei SC T.C. SRL, mai cu seamă că acesta a făcut dovada prestării activităţii la această unitate cu fluturaşul de lichidare pe luna ianuarie 2006, cu un salariu de încadrare de 560 lei şi 40 de ore lucrate.
Prima instanţă, constatând existenţa contractului individual de muncă valabil încheiat cu pârâta începând cu data de 6.01.2006, a obligat-o să încheie acest contract în formă scrisă, conform art. 16 alin. (1) C. muncii.
In baza art. 154 alin. (2) C. muncii, instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite şi neacordate pe perioada 1.02.2006 – 15.04.2006, precum şi contravaloarea celor 15 bonuri de masă, cuvenite şi neachitate pe lunile februaric-aprilie 2006.
S-a dispus ca pârâta să efectueze menţiunile de la poziţia 6.1 din contractul de muncă, în sensul prevederii salariului de încadrarc de 560 lei, pe carc aceasta a înţeles să-l acorde, începând cu data de 6.01.2006.
In baza art. 269 C. muncii, Tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri lunare, egale cu venitul de care a fost lipsit ca urmare a refuzului pârâtei de a-1 primi la locul de muncă pe perioada
15.04.2006 şi până la reluarea efectivă a activităţii.
împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs de către SC T.C. SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele motive:
Hotărârea instanţei de fond a fost lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, întrucât nu s-a avut în vedere faptul că dispoziţiile art. 16 alin. (2) C. muncii nu sunt aplicabile în cauză, fiind dispoziţii cu caracter excepţional, regula în materie fiind încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă.
S-a arătat că, în speţă, nu sunt cauze excepţionale, care să justifice încheierea contractului în altă formă, singurul impediment în calca încheierii contractului fiind refuzul reclamantului de a-1 semna. S-a
învederat că nu se poate realiza acordul de voinţă necesar pentru angajarea unei persoane, atâta timp cât viitorul angajat refuză să semneze contractul, orice interpretare contrară duce la încălcarea principiului libertăţii muncii, prevăzut de art. 3 C. muncii.
în al doilea motiv de recurs s-a arătat că hotărârea atacată încalcă principiul general de drept nemo auditor propriam turpitudinem allegans, fiind ignorat faptul că nesemnarea contractului individual de muncă este rezultatul culpei reclamantului. S-a susţinut că reclamantul nu poate invoca propria culpă, acesta dând dovadă de pasivitate în ceea ce priveşte clarificarea raporturilor care existau între acesta şi pârâtă, respectiv nu a sesizat organele de control ale statului care ar fi executat anumite activităţi pentru aceasta, fară a fi îndeplinită forma legală a contractului de muncă şi nici nu a dovedit împrejurarea că a fost remunerat cu un salariu lunar, pentru lunile ulterioare, cu excepţia lunii ianuarie 2006, ceea ce ar fi reprezentat dovada executării contractului individual de muncă.
S-a învederat că martorii audiaţi în cauză nu au relatat că reclamantul ar fi prestat vreo activitate pentru societate, cu atât mai mult cu cât o parte a acestora nu au fost salariaţi ai societăţii comerciale SC T.C. SRL şi, deci, nu au avut posibilitatea să cunoască dacă reclamantul executa activităţi specifice raporturilor de muncă.
In privinţa despăgubirilor lunare egale cu veniturile de care reclamantul a fost lipsit în perioada 15.04.2006 şi până la reluarea efectivă a activităţii, recurenta a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a admis cererea reclamantului, întrucât acesta nu a făcut dovada prejudiciului creat.
Prin admiterea pretenţiilor solicitate de reclamant s-a produs o îmbogăţire fară justă cauză, patrimoniul acestuia mărindu-se cu aceste sume, în condiţiile în care în perioada amintită nu s-a prestat niciun fel de activitate în folosul recurentei.
S-a arătat că situaţia creată se datorează exclusiv culpei reclamantului, care nu a semnat contractul individual de muncă şi care ulterior datei de 15.04.2006 putea să-şi caute un loc de muncă unde să i se asigure un salariu.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenta-pârâtă, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prima critică adusă hotărârii este nefondată, întrucât instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 16 alin. (2) C. muncii,
reţinând judicios că reclamantul-intimat a dovedit prin mijloace de probe administrate în cauză existenţa contractului individual de muncă intervenit între părţi.
Curtea constată, ca şi instanţa de fond, că acordul de voinţă al părţilor în privinţa încheierii contractului individual de muncă s-a realizat la data de 6.01.2006, când a fost acceptată de către angajator cererea de angajare formulată de reclamant şi înregistrată sub nr. 39/6.01.2006. ‘
Este lipsit de relevanţă faptul că părţile nu au încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 16 C. muncii, se prezumă că acest contract a fost întocmit pe durată nedeterminată, câtă vreme reclamantul a desfăşurat activitate pentru pârâtă, începând cu data de 6.01.2006, fiind remunerat în cursul lunii ianuarie 2006 de către pârâtă, astfel cum rezultă, în mod neîndoielnic, din fluturaşul de plată a salariului.
Calitatea de salariat în raportul juridic de muncă intervenit între părţi, dobândită la data acceptării ofertei de muncă făcută de către reclamant, rezultă cu prisosinţă din analiza următoarelor probe: rezoluţia recurentei de pe cererea de angajare nr. 39/2006, fluturaşul de plată a salariului către reclamant, răspunsul dat de probă la întrebările 2 şi 4 din interogatoriu, cererile de aprobare a unor zile de concediu de odihnă formulate la data de 24.01.2006, 23.02.2006, 22.03.2006.
Câtă vreme reclamantul a prestat muncă pentru pârâtă, începând cu ianuarie 2006, prima instanţă în mod corect a apreciat că acesta are şi dreptul de a primi salariul pentru această activitate, pârâta încălcând în mod nclegal acest drept.
Referitor la critica recurentei potrivit cărcia nescmnarca contractului individual de muncă este rezultatul culpei reclamantului, Curtea reţine că este neîntemeiată, întrucât obligaţia încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, conform art. 6 CCM, art. 16 alin. (1) teza a 11-a C. muncii.
In privinţa despăgubirilor solicitate de reclamant pe perioada
15.04.2006 până la reluarea efectivă a activităţii, a drepturilor salariale pe perioada 1.02.2006 – 15.04.2006 şi a contravalorii bonurilor de masă, Curtea nu poate primi susţinerea recurentei, în sensul că, prin admiterea pretenţiilor reclamantului, s-a produs o îmbogăţire fară justă cauză în patrimoniul reclamantului, întrucât acesta este îndreptăţit la plata salariului pentru perioada în care a prestat activitate pentru pârâtă (1.02. – 15.04.2006), în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (2) C. muncii, cât şi la acordarca contravalorii alocaţiei individuale de
hrană, sub forma tichctclor de masă, în raport de dispoziţiile art. 43 lit. c) CCM, conform Legii nr. 142/1998.
In mod judicios, s-a dispus de cătrc prima instanţă obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pe perioada 15.04.2006 şi până la reluarea efectivă a activităţii, prin interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 78 C. muncii.
Nu poate fi acceptată susţinerea recurentei în sensul că reclamantul avea posibilitatea de a-şi căuta un alt loc de muncă şi a primi un salariu pentru a se evita producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, întrucât pârâta se află evident în culpă pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin faptul că a interzis acestuia să se mai prezinte la sediul societăţii, deşi reclamantul şi-a manifestat clar intenţia de a continua raporturile de muncă cu pârâta.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea a respins, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta-pârâtă, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
