C. muncii, art. 39 alin. (2) lit. b) şi c)
în condiţiile în care salariatul s-a prezentat la serviciu într-o stare necorespunzătoare îndeplinirii în bune condiţii a sarcinilor de serviciu, fiind depistat în stare avansată de oboseală, au fost încălcate prevederile regulamentului intern, iar această împrejurare face ca măsura de sancţionare aplicată de recurentă să fie potrivită în raport de specificul muncii contestatorul ui, prezenţa sa la serviciu în stare de oboseală fiind de natură a pune în pericol siguranţa circulaţiei pe căile ferate, iar gravitatea faptei fiind cu atât mai mare, cu cât în speţă este vorba de funcţia de şef de staţie.
C.A. Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 251 O/R din 28 octombrie 2005, nepublicată
Prin cererea formulată la data de 12 aprilie 2005, contestatorul S.F. a solicitat instanţei anularea deciziei de sancţionare din 14 martie 2005, emisă de intimată, şi revenirea la starea de fapt avută înainte de data de 3 martie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 497 din 10 iunie 2005, Tribunalul Teleorman a admis contestaţia formulată de contestator în contradictoriu cu intimata S. şi, pe cale de consecinţă, a anulat ca nelegală şi netemeinică decizia de sancţionare emisă de intimată; a obligat intimata S. la reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior emiterii decizici de sancţionare, respectiv şef staţie R., a luat act că acesta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în compunerea comisiei nu a existat niciun cadru specializat, respectiv medic de medicina muncii sau psiholog, care să aprecieze asupra a ceea ce generic a fost denumit de intimată „stare avansată” de oboseală. Niciunul dintre actele normative care au stat la baza emiterii deciziei, cât şi în apărarea formulată de intimată, nu face vorbire de noţiunea de „stare avansată” de oboseală.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata S. Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar şi a dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., curtea a reţinut următoarele: prin decizia emisă de recurentă, contestatorul a fost sancţionat cu retragerea disciplinară pe o perioadă de 6 luni din funcţia de şef staţie în
funcţia de inginer III. In mod greşit a stabilit tribunalul că s-a reţinut în decizia de sancţionare că contestatorul şi-a îndeplinit necorespunzător sarcinile de serviciu. Din cuprinsul deciziei de sancţionare rezultă că s-a reţinut că, în data de 3 martie 2005, contestatorul s-a prezentat la serviciu într-o stare necorespunzătoare îndeplinirii în bune condiţii a sarcinilor de serviciu, în speţă a fost depistat în stare avansată de oboseală. Astfel, au fost încălcate prevederile regulamentului intern al unităţii, cuprinse în art. 27 lit. m) şi art. 44 lit. g).
Greşit a reţinut tribunalul că starea de oboseală a fost depistată în jurul orei 13,00 şi că aceasta s-a instalat ca urmare a stresului accentuat şi a prezenţei echipei de control. Aşa cum rezultă din nota de relaţii, intimatul-contestator însuşi a recunoscut starea de oboseală în care se afla, dar a justificat-o prin faptul că în noaptea precedentă a dormit numai trei orei din cauza unei dureri de măsea care l-a trezit. Mai mult, contestatorul a recunoscut şi că ar fi trebuit să se prezinte la medic, ceea ce conduce la o recunoaştere implicită a faptului că nu a respectat prevederile regulamentului intern în ceea ce priveşte modul de prezentare la serviciu. Aceasta este, de fapt, împrejurarea care face ca măsura de sancţionare aplicată de recurentă să fie potrivită în raport de specificul muncii contestatorului, prezenţa sa la serviciu în stare de oboseală fiind de natură a pune în pericol siguranţa circulaţiei pe căile ferate, iar gravitatea faptei fiind cu atât mai mare, cu cât în speţă este vorba de funcţia de şef de staţie.
Pentru aceste considerente, curtea a apreciat că tribunalul a apreciat greşit situaţia dedusă judecăţii şi, interpretând în mod eronat probatoriul administrat, a greşit admiţând contestaţia care, în raport de considerentele mai sus enunţate, ar fi trebuit respinsă ca nefondată, decizia de sancţionare fiind legală şi temeinică.
