Art.4 din HG nr.460/2006
Legea nr.340/2004
Reducându-se cele 14 posturi, ca urmare a apariţiei Legii nr.340/2004, în mod corect, după emiterea ordinului ministrului şi a avizului ANFP, prefectul a emis ordinul a cărui excepţie de nelegalitate s-a invocat, ordin ce a stat la baza emiterii celui cu nr.563/28.09.2010 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentei.
Reducându-se cele 14 posturi, ca urmare a apariţiei Legii nr.340/2004, în mod corect, după emiterea ordinului ministrului şi a avizului ANFP, prefectul a emis ordinul a cărui excepţie de nelegalitate s-a invocat, ordin ce a stat la baza emiterii celui cu nr.563/28.09.2010 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentei.
(Decizia nr. 852/R-CONT/06 Aprilie 2012 )
Prin contestaţia înregistrată la 29.10.2010, contestatoarea C.D.E. a solicitat în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Vâlcea şi Prefectul Judeţului Vâlcea anularea Ordinului nr.563/28.09.2010 prin care i-a încetat contractul individual de muncă, repunerea acesteia în situaţia anterioară emiterii ordinului prin reintegrarea acesteia pe funcţia de consilier afaceri europene în cadrul Biroului Afaceri Europene şi Achiziţii Publice, obligarea pârâţilor să-i plătească o despăgubire egală cu contravaloarea salariilor indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi putut beneficia în funcţia avută, dar şi la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei a arătat că a deţinut funcţia de consilier afaceri europene, al cărei regim juridic este stabilit prin OUG nr.19/2003, în sensul că funcţionarii respectivi reprezintă personal încadrat cu contract individual de muncă, de unde rezultă că aceşti consilieri nu au calitatea de funcţionari publici, ci ei se supun legislaţiei muncii, astfel că, fiind un litigiu de muncă, este de competenţa Tribunalului Vâlcea, dar Secţia civilă şi nu de administrativ.
Contestatoarea a susţinut că ordinul atacat a avut ca temei de drept art.65 alin.1 Codul muncii, potrivit cu care desfiinţarea postului trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, ceea ce în cauză nu s-a realizat, mai întâi pentru faptul că potrivit art.1 consilierii sunt specialiştii cu atribuţii în domeniul realizării programelor şi reformelor necesare ce decurg din calitatea României de membru al Uniunii Europene, aceasta fiind singurul consilier pentru afaceri europene, mai apoi pentru că structura organizatorică a Instituţiei Prefectului se stabileşte prin Hotărâre de Guvern, deci prefectul nu are dreptul să o desfiinţeze, ci numai Guvernul. Or, în cauză nu există o asemenea hotărâre, dar şi pentru faptul că desfiinţarea postului nu este efectivă, întrucât atribuţiile sale nu pot dispărea pur şi simplu, iar atât timp cât există o structură în cadrul instituţiei cu asemenea atribuţii, nu există niciun temei legal pentru desfiinţarea postului său.
În concluzie, s-a susţinut că pârâţii nu aveau competenţa legală să dispună prin ordin încetarea contractului său de muncă, ceea ce impune obligarea acestora la restabilirea situaţiei anterioare emiterii ordinului.
Prin întâmpinarea formulată la 14.12.2010, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, în temeiul art.2 alin.2 din Legea nr.340/2004, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, sens în care a ataşat înscrisurile aflate la filele 17-61.
La data de 07.06.2011, a fost invocată de către reclamantă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr.II/9004/26.04.2010 emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor (f.90-91), excepţie respinsă prin sentinţa nr.363/F-Cont/27.07.2011.
Ulterior, contestatoarea a învederat instanţei că invocă şi excepţia de nelegalitate a Ordinului nr.495/30.08.2010, sens în care prin încheierea din 18.10.2011 s-a înaintat dosarul Secţiei a II-a civilă, pentru ca un complet legal să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate de la fila 128-129 dosar fond.
Prin sentinţa nr.2716/13.12.2011, Tribunalul Vâlcea a respins excepţia invocată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, tribunalul a reţinut că prin Ordinul nr.495/30.08.2010 emis de Prefect, s-a aprobat restructurarea şi reorganizarea aparatului de specialitate al Instituţiei Prefectului pentru reducerea unui număr de 14 posturi, având la bază art.99 şi urm. din Legea nr.188/1999, HG nr.460/2006, Legea nr.340/2004, Ordinul MAI nr.II/3004/26.08.2010 şi avizul nr.491671/2010 al ANFP.
S-a mai reţinut că prin Ordinul MAI nr.II/3004/2010 s-a diminuat numărul de posturi repartizat Instituţiei Prefectului, ca urmare a desfiinţării prin reorganizare a 42 de posturi.
De asemenea, s-a concluzionat că potrivit anexei 1 a HGR nr.416/2007 Instituţia Prefectului se află în structura organizatorică a MAI, deci şi cheltuielile de personal aferente instituţiei se regăsesc în bugetul MAI, ceea ce presupune că încadrarea în aceste cheltuieli este obligatorie potrivit Legii nr.11/2010, privind bugetul de stat.
A mai reţinut tribunalul că, potrivit art.3 din HGR nr.416/2007, ministrul este cel ce stabileşte structura organizatorică a unităţilor proprii, cu încadrarea în fondurile de salarii aprobate, concluzionându-se că ordinul contestat a respectat dispoziţiile art.460/2006, neexistând motive de nelegalitate.
Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs în termen legal de către contestatoare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, critica de esenţă constând în aceea că, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea sa, hotărâre care nu cuprinde motivele care au condus la soluţia dată, iar cele reţinute în considerente de către instanţa de fond nu au legătură cu cauza, fiind incidente dispoziţiile art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ.
Deci, s-a criticat faptul că, instanţa nu a răspuns motivului de nelegalitate invocat, reţinându-se că din conţinutul art.3 HG nr.416/2007 ministrul este cel stabileşte structura organizatorică a unităţilor proprii, reţinere eronată ce nu are legătură cu cauza pentru că aceasta a invocat nelegalitatea ordinului prefectului şi nu al ministrului, deci Legea nr.304/2004 interzice schimbarea structurii organizatorice a prefectului, altfel decât prin hotărâre de guvern.
Prin urmare, s-a susţinut că, s-a stabilit faptul că Legea nr.340/2004 nu putea, logic, să fie modificată printr-o hotărâre de guvern, concluzia fiind contrară reţinerilor instanţei, în sensul că prevederile HG nr.416/2007 nu se referă şi la modificarea structurii organizatorice a Instituţiei Prefectului, ci la alte instituţii.
O altă critică, reluată din considerentele cererii introductive, s-a referit la faptul că, în cuprinsul Ordinului nr.495/2010 a fost menţionat ca temei Ordinul II/3004/26.08.2010 al MAI, deşi nu există un ordin cu un asemenea număr şi, chiar dacă ar exista, nu poate ţine loc unei hotărâri de Guvern.
S-a susţinut că, în realitate, ordinul corect al MAI era II/9004/26.04.2010, dar nepublicat în Monitorul Oficial, astfel că nu au fost respectate condiţiile art.83 din Legea nr.24/2004 nici la publicarea Ordinului nr.495/2010 al Prefectului Judeţului Vâlcea.
În fina,l se revine la faptul că motivarea hotărârii este obligatorie pentru instanţă faţă de dispoziţiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă, astfel, recurenta consideră că prin nemotivare i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în faţa instanţei, conferit de art.6 din CEDO, ceea ce presupune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Curtea, examinând criticile aduse prin prezenta cale de atac, pe care le-a încadrat în temeiul art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, dar şi în limitele art.3041 Cod procedură civilă, reţine că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la prima critică, instanţa a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art.304 pct.7 C.proc.civ. Astfel, se va sublinia că, într-adevăr, cuprinsul hotărârii judecătoreşti este stabilit de art.261 alin.5 C.proc.civ, care arată că aceasta se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, concluzionându-se că motivarea este de esenţa hotărârii şi că acesta este sensul art.261 pct.5 Cod procedură civilă, tocmai pentru a da posibilitate părţilor să înţeleagă că instanţa s-a pronunţat asupra solicitărilor acestora şi că au beneficiat de un proces echitabil, iar lecturarea considerentelor să permită exercitarea controlului în faţa instanţei de recurs.
În speţa de faţă, însă, s-a susţinut că hotărârea nu este motivată, mai mult, că ea ar conţine argumente care sunt străine de cauză şi nu au nicio legătură cu motivul invocat de recurentă în dovedirea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr.495/30.08.2010, în sensul că, a invocat nelegalitatea unui ordin al prefectului şi nu al ministrului, astfel că reţinerea instanţei referitoare la îndeplinirea cerinţelor art.4 din HG nr.460/2006, precum şi HGR nr.416/2007 nu au legătură cu susţinerile recurentei.
Or, lecturând conţinutul considerentelor sentinţei a cărei casare s-a solicitat, s-a reţinut că, chiar dacă aceasta este concisă, ea dă, prin modul în care este structurată, posibilitatea instanţei de control să realizeze analiza acesteia prin prisma criticilor aduse, dar şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Instanţa de fond a arătat, în mod expres, că Ordinul MAI nr.II/3004/26.08.2010, regăsit în preambulul Ordinului nr.495/2010, a constituit temeiul pentru care s-a luat măsura desfiinţării prin reorganizarea aparatului de specialitate al Instituţiei Prefectului, ordin care la rândul său a fost emis în baza anexei 1 a HGR nr.416/2007, care se referă la faptul că, cheltuielile de personal aferente instituţiei prefectului se află în structura organizatorică a MAI, astfel că, cel care hotărăşte încadrarea în aceste cheltuieli a instituţiei prefectului este ministrul.
Tot potrivit HGR nr.416/2007, ministrul este cel ce stabileşte structura organizatorică a unităţilor proprii cu încadrarea în fondurile de salarii aprobate, astfel că, respectându-se dispoziţiile Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă, emiterea Ordinului nr.495/2010 s-a reţinut ca fiind făcută după emiterea Hotărârii de Guvern şi a Ordinului MAI, iar nu anterior acestora, astfel că nu poate fi reţinută critica recurentei referitoare la inexistenţa unei Hotărâri de Guvern.
Aşa cum însăşi recurenta a precizat în contestaţia formulată, Ordinul nr.II/9004/26.08.2010 a stat şi la baza emiterii Ordinului nr.565/28.09.2010, astfel că nu se poate reţine susţinerea acesteia referitoare la inexistenţa unui ordin legal al ministrului, în preambulul ordinului contestat.
Chiar dacă în cadrul acestor ordine s-a strecurat o eroare, rectificată ulterior prin Ordinul de prefect nr.445/2011, din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că recurenta-reclamantă a cunoscut numărul corect al ordinului ca fiind numărul II/9004/2010, deoarece a invocat excepţia de nelegalitate faţă de acest act administrativ, excepţie soluţionată prin sentinţa nr.363/F-Cont/27.07.2011, hotărâre rămasă irevocabilă.
Legalitatea emiterii Ordinului nr.495/2010 a fost verificată de instanţa de contencios administrativ şi pe calea unei acţiuni directe, aşa cum a rezultat din decizia nr.1420/R-Cont/01.06.2011, astfel că nu se mai poate primi vreo dovadă contrară faţă de caracterul absolut al prezumţiei de legalitate a acestui act administrativ.
Din probatoriul administrat, Curtea a reţinut că instanţa de fond a analizat actul administrativ contestat, atât din punct de vedere al temeiului juridic, dar şi al competenţei materiale a emitentului, constatând că nu există indicii din care să rezulte emiterea sa cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Această susţinere rezidă din lecturarea art.2 alin.4 din Legea nr.340/2004, potrivit cu care structura organizatorică – cadru a Instituţiei Prefectului s-a stabilit prin HG nr.460/2006, deci printr-o Hotărâre de Guvern, ceea ce infirmă critica recurentei.
De asemenea, s-a constatat că, în anexa nr.1 la HG nr.460/2006 nu este prevăzută o structură de specialitate, denumită „integrare europeană şi cooperare internaţională” hotărâre modificată prin HG nr.585/2009 şi ca atare, în mod corect, ca urmare a inexistenţei unei asemenea structuri, prin ordin al prefectului se pot organiza în condiţiile legii direcţii, servicii şi birouri în funcţie de specificul fiecărei activităţi.
Deci, opinia recurentei că desfiinţarea postului său de consilier afaceri europene se face numai prin Hotărâre de Guvern este infirmată de textul susmenţionat, care nu lasă loc de interpretare cu privire la procedura stabilită pentru desfiinţarea unor posturi în cadrul acestei instituţii.
Deci, prin Ordinul nr.495/30.08.2010, prefectul nu a făcut altceva decât să-şi exercite prerogativele stabilite prin art.4 din HG nr.460/2006 şi să stabilească structura organizatorică a instituţiei conform numărului de posturi alocate de MAI prin Ordinul nr.II/9004/26.08.2010.
Prin urmare, Legea nr.340/2004-R, a impus ca structura de organizare şi funcţionare a Instituţiei Prefectului să fie adoptată prin Hotărâre de Guvern, hotărâre pe baza căreia fiecare prefect aprobă structura organizatorică a aparatului său de specialitate, procedură respectată întrutotul de instituţia intimată.
Pentru considerentele expuse, neexistând motive care să conducă la modificarea sau casarea sentinţei, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
