Ordonanţă preşedinţială exercitată de debitorul unei obligaţii fiscale.Condiţii de exercitare. Refuzul instanţei de fond de a verifica aparenţa dreptului.
-art.581 cod pr.civ.;
-art. 136 alin. (1) şi art.141 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003;
Câtă vreme, anterior executării silite, debitorul unei obligaţii fiscale are la îndemână căi legale pentru a se stabili cu claritate atât suma datorată, cât şi termenul de plată precum şi posibilitatea de a cere şi obţine, la instanţa competentă, suspendarea executării actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garanţii privind accesul liber la justiţie, o solicitare similară făcută pe calea dreptului comun, în cadrul procesual al dispoziţiilor art.581 cod pr.civ. nu poate fi acceptată
(decizia nr. 675 din 23 martie 2011 a secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale C.A.Ploieşti)
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului reclamantul D. C. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru ca pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună suspendarea executării silite pornită în baza notificării nr. 30234/27.12.2010 emisă de pârâtă pentru plata sumei de 3460 lei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că sunt îndeplinite prevederile art. 581 din Codul de procedură civilă, întrucât prin notificarea cu numărul de mai sus a fost avertizat că va fi executat silit de agenţia pârâtă pentru suma de 3460 lei, ce i-ar putea crea o pagubă iminentă, impunându-se a se lua măsuri grabnice, în contextul în care în baza a două acţiuni de drept comun în dosarele nr. 249/120/2011 şi nr. 250/120/2011 a solicitat a se constata ca neîntemeiate pretenţiile pârâtei şi a formulat separat contestaţie la executare.
S-au ataşat înscrisuri la cererea de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi a solicitat respingerea cererii ca atare faţă de dosarele nr. 3661/120/2010, nr. 4690/120/2010 şi nr. 2803/120/2010 având aceleaşi părţi, obiect şi aceeaşi cauză.
Pe fond pârâta a susţinut că reclamantul, pentru aceeaşi perioadă de timp nu poate deţine şi calitatea de asigurat obligatoriu prin efectele contractului individual de muncă (ca urmare a reintegrării la angajator) potrivit art. 19 lit. a din Legea nr. 76/2002, pentru care a primit drepturi salariale şi de beneficiar al indemnizaţiei de şomaj primite în baza prevederilor art. 16 lit.a coroborat cu art.5 pct.4 lit.c din Legea nr.76/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Pârâta a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentinţa tribunalul a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocat de pârâtă, iar pe fond a respins cererea formulată de reclamant.
Pronunţându-se asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere faptul că în prezenta cauză s-a solicitat suspendarea executării silite pe calea ordonanţei preşedinţiale în temeiul art. 581 din ca urmare a notificării nr. 30234/27.12.2010 emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă în timp ce în dosarul nr. 3661/120/2010 invocat de pârâtă ca având acelaşi obiect, părţi şi cauză s-a solicitat suspendarea executării în temeiul prevederilor O.G. nr.92/2003 cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce presupune o altă cauză juridică iar în dosarul nr. 4690/120/2010 s-a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială suspendarea executării silite a unor decizii(nr.5183/23.06.2010 şi 14156/15.06.2010) emise de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa până la soluţionarea în mod irevocabil a dosarelor 3661/120/2010 şi respectiv 2803/120/2010 aflate pe rolul Tribunalului Dâmboviţa şi care au ca obiect anularea deciziilor menţionate, iar nu a notificării 30234/27.12.2010 ce face obiectul cauzei de faţă.
În ce priveşte autoritatea de lucru judecat invocată faţă de dosarul nr. 2803/120/2010 s-a reţinut că obiectul acţiunii îl constituie contestarea răspunsului nr. 14156/15.06.2010 al pârâtei, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele art.1201 cod civil.
Pe fondul cauzei tribunalul a reţinut că nu s-au făcut dovezi cu privire la punerea în executare silită a deciziei nr. 5183/23.06.2010, decizie contestată în dosarul nr. 2803/120/2010, aflat în recurs la Curtea de Apel Ploieşti astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, potrivit art. 172 alin. 2 din Codul de procedură fiscală „dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile”.
Împotriva sentinţei, în termen legal a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reiterând susţinerile din cererea de ordonanţă preşedinţială, recurentul-reclamant a susţinut că prevederile art. 581 Cod procedură civilă, privind dreptul şi scopul unei ordonanţe preşedinţiale, de a preveni o pagubă iminentă creată cu prilejul unei executări silite au fost greşit interpretate de instanţa de fond care, respingând cererea, i-a încălcat dreptul de acces la justiţie garantat de art.21 din Constituţie câtă vreme se află în posesia mai multor notificări emise de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care l-a somat despre executarea silită iminentă.
Refuzul instanţei de fond de a analiza fondul dreptului sub aspectul verificărilor privind aparenţa dreptului este greşit deoarece pericolul iminent al unei executări silite a fost dovedit, la fel ca şi existenţa unor cauze aflate pe rol care privesc fondul dreptului, aşa încât se impune admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială ale cărei cerinţe sunt în totalitate îndeplinite.
Intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a formulat întâmpinare prin care a reiterat excepţia autorităţii de lucru judecat invocată şi la instanţa de fond şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, verificând sentinţa recurată în raport de criticile formulate de recurent, de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de mijloacele de probă administrate dar şi sub toate aspectele, astfel cum prevede art.3041 cod cod pr.civ.,a constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Sub un prim aspect, Curtea constată că intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin întâmpinarea depusă în calea de atac, nu a exercitat recurs, aşa încât dezlegarea dată de prima instanţă acestui mijloc de apărare, nu poată fi supusă controlului judiciar în lipsa unei critici a sentinţei formulate în cadrul legal de pârâtă.
Sub un alt aspect, în privinţa criticilor aduse hotărârii instanţei de fond de recurentul-reclamant, Curtea constată că acestea se referă în esenţă la aplicarea greşită a legii, putând fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art.304, pct.9 cod pr.civ., chiar dacă declaraţia de recurs nu indică nici un temei juridic pentru calea de atac exercitată.
Cu susţinerea că cerinţele ordonanţei preşedinţiale sunt îndeplinite în cauză, iar instanţa de fond a pronunţat o sentinţă netemeinică, respingând acţiunea, recurentul-reclamant a invocat şi încălcarea dreptului său de acces la justiţie şi a cerut reformarea soluţiei în sensul admiterii în fond a cererii sale.
Critica nu se justifică.
Tribunalul a dat o corectă interpretare textului de lege incident în cauză corespunzător cu situaţia de fapt constând în aceea că actul de executare contestat în cauza de faţă îl reprezintă notificarea nr.30234 din 27 decembrie 2010 emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă , depusă în copie la filele 5-6 dosar fond.
Prin intermediul acestei proceduri, reglementate de dispoziţiile codului de procedură fiscală, debitorul reclamant D.C. a fost înştiinţat despre expirarea termenului de plată a obligaţiei de plată a sumei de 3460 lei şi despre termenul stabilit pentru achitare, 15 ian.2011, pentru evitarea executării silite într-una din modalităţile prevăzute de actul normativ sus-citat.
Împotriva notificării debitorul are deschisă calea specială a contestaţiei la executare în conformitate cu art.172 din codul de procedură fiscală, aşa cum a fost înştiinţat expres prin chiar conţinutul înscrisului emis de pârâtă.
Potrivit acestui text de lege persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.
Titlul executoriu emis împotriva recurentului D. C. este decizia nr.5183 din 23 iunie 2010 depusă în copie la fila 15 dosar de fond.
Aşa cum în mod corect a reţinut tribunalul, în dosar nu există nicio dovadă că acesta a fost contestat în termenul şi condiţiile legii, aşa încât cerinţa de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale reglementate de art.581 şi urm.cod pr.civ. referitoare la vremelnicia măsurii, nu este îndeplinită.
În egală măsură Curtea retine că, la art. 136 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care debitorii nu îşi plătesc de bună voie obligaţiile fiscale, pentru stingerea acestora organele fiscale competente vor proceda la executarea silită, iar, potrivit art. 141 alin. (1) din Codul de procedura fiscală, “executarea silita a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod, de către organele de executare [….]”
Totodată, conform prevederilor art. 141 alin. (2) din Codul de procedura fiscală, “titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată stabilit de lege sau de către organul competent […]”.
Prin urmare, executarea silită este o etapă procedurală ulterioară stabilirii obligaţiilor fiscale prin actul administrativ fiscal (titlul de creanţă fiscală), act administrativ fiscal împotriva căruia debitorul (contribuabilul) poate formula contestaţie în temeiul art. 205 din Codul de procedura fiscala.
Mai mult, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscala, “instanţa competentă poate suspenda executarea, daca se depune o cauţiune de pana la 20% din cuantumul sumei contestate[…]”, ceea ce presupune ca executarea silita nu mai poate avea loc.
Aşadar, acest mijloc procedural de contestare a titlului de creanţă conferă garanţii suficiente în sensul efectivităţii dreptului de acces la justiţie, inclusiv posibilitatea suspendării oricărei executări pornite în cadrul acestei proceduri, cu condiţia ca debitorul să-şi exercite efectiv dreptul instituit de legiuitor în favoarea sa.
Cu toate acestea în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. 2 din Constituţie, legiuitorul are deplină şi exclusivă competenţă de reglementare prin lege norme de procedură speciale, cu condiţia ca acestea sa nu fie contrare dispoziţiilor art. 21 din legea fundamentală.
Câtă vreme, anterior executării silite, debitorul unei obligaţii fiscale are la îndemână căi legale pentru a se stabili cu claritate atât suma datorată, cât şi termenul de plată precum şi posibilitatea de a cere şi obţine, la instanţa competentă, suspendarea executării actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garanţii privind accesul liber la justiţie, o solicitare similară făcută pe calea dreptului comun, în cadrul procesual al dispoziţiilor art.581 cod pr.civ. nu poate fi acceptată, aşa încât în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a respins cererea de ordonanţă preşedinţială a reclamantului.
2
