Prin sentinţa civilă nr. 4287 din 09 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins cererea privind ordonanţa preşedinţială formulată de către reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că prin Decizia nr. 261070 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj la data de 20.10.2009 s-a stabilit în favoarea reclamantei S.M. pensia de serviciu în cuantum de 3.822 lei, valoarea totală a drepturilor cuvenite fiind de 5.982 lei . Ulterior, s-a procedat la recalcularea pensiei de serviciu în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010, acordându-se reclamantei pensia de limită de vârstă în cuantum de 2.214 lei.
Împotriva acestei ultime decizii reclamanta a formulat contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 19/2000, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, iar prin prezenta cerere solicită suspendarea executării Deciziei nr. 261070 din 31.08.2010,până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei.
În primul rând, s-a constatat că dreptul asigurărilor sociale nu reglementează nici o procedură specială de suspendare a executării deciziilor de pensionare, sens în care reclamanta şi-a şi întemeiat cererea de suspendare pe dispoziţiile dreptului comun, incidente conform art. 159 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Potrivit art. 581 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara (…)”. Astfel, condiţiile speciale de admisibilitate ale cererii de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale sunt urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii solicitate şi neprejudecarea fondului.
Verificând prezenta cerere prin prisma cerinţelor legale enumerate, instanţa a apreciat că nu este admisibilă.
Conform definiţiei dată de legiuitor, există caracter urgent atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.
În cauză, reclamanta S.M. susţine că reducerea drastică a mijloacelor sale de întreţinere produce consecinţe vădit prejudiciabile. Reclamanta nu a făcut însă în nici un fel dovada acestor susţineri, cu toate că, potrivit art. 1169 şi art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, sarcina probei îi incumba.
Apoi, prejudiciul cauzat reclamantei prin reducerea cuantumului pensiei este unul patrimonial, cuantificabil şi se poate, deci, repara, obţinerea unei soluţii favorabile în contestaţia împotriva deciziei de recalculare implicând şi obligarea pârâtei la calcularea şi la plata retroactivă a prejudiciului produs, reprezentând diferenţa dintre pensia iniţială şi cea recalculată.
Pe de altă parte, cerinţa neprejudecării fondului impune ca în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale să se efectueze doar un examen sumar al cauzei, cu verificarea aparenţei dreptului dar fără a se antama problema existenţei sau inexistenţei dreptului subiectiv care poate să facă doar obiectul unei judecăţi pe fond.
În speţă, reclamanta însăşi pretinde ca instanţa să ia în considerare natura şi seriozitatea argumentelor de fond invocate, prezentând pe larg criticile la adresa legalităţii deciziei a cărei suspendare o solicită.
Or, tocmai legalitatea măsurii de anulare a beneficiului dreptului la pensia de serviciu face obiectul dosarului de fond iar în cadrul ordonanţei preşedinţiale nu s-ar putea aprecia cu privire la valabilitatea acesteia, care vizează în mod exclusiv fondul raporturilor dintre părţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.P. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii introductive de instanţă.
În motivare critică sentinţa prin recurată a fost respinsă ca nefondata cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale de suspendare a executării deciziei de recalculare a pensiei de serviciu reţinându-se că cererea formulată ar fi fost de natură a prejudeca fondul că nu a justificat urgenţa.
A nu prejudeca fondul cauzei înseamnă a nu analiza fondul raportului juridic dedus judecăţii dar instanţa investită cu soluţionarea unei cereri de ordonanţă preşedinţială poate şi chiar este obligată să realizeze o minimă antamare a fondului cauzei pentru a stabili dacă aparenţa dreptului este sau nu în favoarea reclamantului.
Contrar celor reţinute de către prima instanţă, cererea mea nu a vizat o tranşare a fondului cauzei în procedura ordonanţei preşedinţiale ci a urmărit evidenţierea faptului că, cel puţin la nivel aparent, actul a cărui suspendare a solicitat-o este nelegal.
În acest sens, a invocat două aspecte:
a. Recalcularea pensiei de serviciu, cu consecinţa unei diminuări drastice a drepturilor mele, este de natură a-i încălca cel puţin dreptul de proprietate recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi de Constituţie, dreptul la ne prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie.
b. Executarea HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu, actul administrativ-normativ în baza căruia a fost recalculată pensia, a fost suspendată de către instanţele de administrativ care au constatat existenţa “cazului bine justificat” adică a împrejurării legate de starea de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ (art. 2, al. 1, lit. t şi art. 14, al. 1 din Legea nr. 554/2004).
O analiză sumară a acestor două susţineri formulate nu ar fi fost de natură a prejudeca fondul cauzei dar ar fi fost de natură a releva existenţa unei minime aparenţe a dreptului în favoarea reclamantei şi ar fi justificat luarea măsurii solicitate.
Există anumite situaţii în care urgenta, în sensul art. 581 Cod procedură civilă, nu trebuie în mod obligatoriu probată ea existând în mod implicit şi rezultând din circumstanţele cauzei. Din moment ce s-a decis că lipsirea în mod abuziv a proprietarului de bunul său reprezintă prin ea înseşi o urgenţă implicită de natură a justifica pronunţarea unei ordonanţe presedintiale”, şi în cazul meu, privarea de o parte considerabilă a unui “bun” justifică existenţa unei astfel de urgente.
În hotararea Buchen c. Cehia, prin aplicarea art. 41 din Conventia Europeană, CEDO a decis ca prejudiciul material este evident în ipoteza acordării unor pensii mai mici pentru un anumit grup de persoana faţă de un alt grup, aflat în situaţie similară, şi este constituit din diferenţa între pensia încasata şi cea ce trebuia să fie încasată dacă tratamentul juridic era cel legal.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reţine următoarele:
Criticile din recurs vizează modalitatea în care, în soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantă, s-a analizat întrunirea în cauză a condiţiilor de admisibilitate privitoare la această cerere.
Curtea constată că sunt întemeiate considerentele reţinute de prima instanţă raportat la măsura în care se verifică în speţă o urgenţă de natură a determina admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială, astfel încât, având în vedere că cele trei condiţii de admisibilitate prevăzute de lege pentru acest act procedural de excepţie trebuie întrunite cumulativ pentru a se admite cererea, recursul este nefondat.
Pentru rigoarea demersului, se impune precizarea că neprejudecarea fondului nu este impusă ca o condiţie de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, ci ca o limită a judecăţii în cadrul procesual oferit de o atare cerere, cea de-a treia condiţie de admisibilitate a cererii, alături de urgenţă şi vremelnicie, fiind cea a aparenţei dreptului.
Sub acest aspect, Curtea observă, cu majoritate de voturi, că urgenţa pe care o indică ca o condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, prin sintagma „cazuri grabnice”, nu este una oarecare, ci o anumită urgenţă, circumscrisă la situaţiile enumerate limitativ în cod, anume, „pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Fiind exclusă ultima ipoteză din textul citat, raportat la situaţia de fapt expusă de reclamantă prin cererea introductivă de instanţă, rămân a fi analizate primele două ipoteze ale textului legal incident.
Se constată, astfel, că nu se poate invoca pierderea dreptului pe care îl protejează de către reclamantă, având în vedere că se invocă de către aceasta apărarea dreptului său de proprietate asupra pensiei de serviciu prin acţiunea de drept comun iniţiată în faţa Tribunalului Maramureş.
În opinia instanţei, ordonanţa preşedinţială nu va putea fi admisă ori de câte ori este litigios şi contestat un drept, atâta timp cât temporizarea pe care o presupune judecarea litigiului de drept comun asupra fondului dreptului nu ar putea atrage o pierdere definitivă a dreptului. Cu alte cuvinte, doar ca o excepţie se va putea da ordonanţă preşedinţială, acolo unde este pericol ca dreptul în esenţa sa să se piardă (să se păgubească, după formula folosită de legiuitor) până la soluţionarea pe calea acţiunii de drept comun a pretenţiei asupra dreptului.
Raportat la cea de-a doua ipoteză propusă de textul legal citat, sunt aplicabile aceleaşi considerente, anume, în speţa de faţă, nu poate fi vorba despre o pagubă iminentă şi care nu s-ar putea repara, dat fiind că prin tranşarea pe calea litigiului de drept comun a dreptului reclamantei asupra pensiei de serviciu, paguba pe care aceasta o suportă prin diminuarea drepturilor de va putea fi reparată.
Se invocă de către recurentă faptul că o reparare târzie a pagubei reclamante ar fi iluzorie, în condiţiile în care diminuarea pensiei nu îi permite să îşi acopere cheltuielile lunare de întreţinere, medicamente, practic nu îi permite să îşi ducă traiul.
Curtea constată sub acest aspect că reclamanta invocă dreptul de a-i fi menţinut cuantumul pensiei, astfel cum a fost aceasta acordată în baza Legii nr. 567/2004, arătând că veniturile ce îi sunt în prezent asigurate nu îi permit subzistenţa.
Or, aprecierea importanţei economice a acestor venituri, în cântărirea argumentului privitor la urgenţa afirmată de reclamantă, trebuie făcută prin raportare la situaţia populaţiei în general, la venitul minim pe economie în prezent, în ţară, la situaţia în general a pensionarilor şi la cuantumul mediu al pensiei acestora, astfel încât, nefiind probată o situaţie de excepţie care să concretizeze urgenţa afirmată, se constată că venitul reclamantei se încadrează în media venitului din pensii de stat în ţară, astfel încât nu se consideră probată condiţia urgenţei care să atragă admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială. Reclamanta nu a depus probe din care să rezulte o astfel de urgenţă.
Curtea, cu majoritate de opinii, apreciază că nu se poate considera situaţia creată prin „recalcularea pensiei de serviciu” (practic, prin anularea ei şi înlocuirea cu una pentru limită de vârstă sui generis) ca implicând o atare urgenţă, întrucât, după cum s-a arătat mai sus, situaţia ipotetic nelegală la a cărei corectare vremelnică se tinde prin iniţierea unei cereri de ordonanţă preşedinţială trebuie să se circumscrie unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Altfel spus, gravitatea consecinţelor situaţiei create să facă a nu putea fi reparate, or chiar deosebit de drastică fiind reducerea veniturilor pe care reclamanta le considera stabile, nu se poate considera că ar pune-o într-o situaţie atât de precară încât să se considere că îi provoacă, raportat la probaţiunea produsă, o pagubă ireparabilă.
